După o vizită la Matei Balș, prin februarie anul acesta, am primit un sms:
“Ministrul sănătății vă invită să răspundeți anonim la 9 întrebări despre internarea dvs. recentă la Institutul de Boli Infecțioase Dr. Matei Balș, pentru a îmbunătăți serviciile de sănătate.” Și cu link la un chestionar.
Întrebările erau despre cât de mulțumită am fost de serviciile medicale oferite de spital, de activitatea și implicarea medicului, de activitatea și implicarea asistentelor medicale, de curățenia din spital, dacă a fost nevoie să cumpăr medicamente sau alte materiale sanitare, dacă am primit indicații clare cu privire la diagnostic și tratament, dacă aș recomanda unei persoane apropiate să se trateze la acest spital, dacă starea de sănătate e mai bună după externare, dacă mi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente și dacă doresc să raportez responsabilului anticorupție de la Ministerului Sănătății faptul că mi s-au solicitat bani sau atenții.
Din fericire, chiar n-am avut ceva de reproșat sau reclamat și niciun motiv să dau cu “nemulțumit” sau “foarte nemulțumit”. Bine, recunosc că am pus-o pe seama faptului că vizita a fost una foarte scurtă, de maximum 30 de minute: completat niște hârtii cu datele pacientului și ale mele, ca aparținător, așteptat vreo 5 minute, vorbit cu medicul câteva minute, primit diagnosticul și rețetă, plus primit o injecție. Altfel, dacă aș fi stat mai mult, trăiesc cu o impresie vecină cu siguranța că n-aș mai fi fost așa mulțumită.
Am câteva “traume” cu spitalele de pe la noi și greu le pot trece la “aia e, au fost în trecut, să privim cu încredere și speranță spre viitor”. Dar, punctual pe ce am trăit în acea zi, am dat un feedback pozitiv, de pacient mulțumit și de aparținător de pacient, tot mulțumită.
Bine, n-am dat-o pe pozitiv și mulțumire extremă (adică n-am bifat “foarte mulțumit” pe nicăieri), deși trebuie să recunosc că m-a șocat puțin să realizez că n-am nimic nasol de zis. Da’ nimic, ba dimpotrivă. Ați pățit? Să plecați de la spital mulțumiți/mulțumite? Că mie foarte rar mi s-a întâmplat. Mai exact, mi s-a întâmplat doar în ultimii doi ani: acum la Matei Balș și de patru ori la Grigore Alexandrescu, tot așa, după niște vizite scurte.
În fine, mi-am amintit de chestionarul acesta văzând graficele https://www.graphs.ro/feed_dashboard.php, care folosesc informațiile de pe data.gov.ro și care ne arată tabele, hărți, statistici per spital, per județ, medie națională la întrebările din formularul de care vorbeam.
Ce mi se pare foarte interesant și aproape incredibil este că aproape la toate întrebările (pare că) lucrurile merg spre bine în spitalele din România, din ceea ce răspund oamenii.
Las aici doar un exemplu: la întrebarea “Cât de mulțumit sunteți de serviciile medicale oferite de spital?”, în decembrie 2016 (luna de început a livrării datelor) 37,56% dintre respondenți s-au declarat foarte mulțumiți de serviciile din spitale. În martie 2023 procentul foarte mulțumiților este de 50,29%. Mie mi se pare cam incredibil, dar na, astea sunt cifrele din “Mecanismul de Feedback al Pacientului”.
Și la toate celelalte întrebări lucrurile stau cam la fel. Procentele de “foarte mulțumit” în creștere, procentul de răspunsuri care confirmă șpaga cerută e în scădere, la fel ca procentul raportărilor de șpagă cerută.
Drept să spun, eu una m-aș foarte bucura ca lucrurile să fie așa cum arată cifrele. Adică să existe o îmbunătățire continuă a serviciilor din sistemul public de sănătate, care să genereze o creștere constantă a mulțumirii/satisfacției pacienților.
Voi cum vedeți? Vedeți vreo evoluție în sistemul public de sănătate? O simțiți? Sau – dimpotrivă?
Dacă ar fi să evaluați ultimul spital de stat la care ați fost după întrebările din formular, cum ar arăta feedback-ul vostru?
P.S. Pentru ușurință, reiau mai jos întrebările:
1. Cât de mulțumit sunteți de serviciile medicale oferite de spital?
2. Cât de mulțumit sunteți de activitatea și implicarea medicului?
3. Cât de mulțumit sunteți de curățenia din spital?
4. A fost nevoie să cumpărați medicamente sau alte materiale sanitare?
5. Cât de mulțumit sunteți de activitatea și implicarea asistentelor medicale?
6. Ați primit explicații clare cu privire la diagnostic și tratament?
7. Ați recomanda unei persoane apropiate să se trateze la acest spital?
8. Starea dumneavoastră de sănătate este mai bună după externare?
9. Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente?
10. Doriți să raportați responsabilului anticorupție al Ministerului Sănătății faptul că vi s-au solicitat bani sau atenții?
P.P.S. Desigur că ați observat că în mesajul primit de mine zice de 9 întrebări, pe când datele statistice raportate se referă la 10 întrebări. Drept să spun, nu m-ar mira să fie o eroare de numărătoare pe la Ministerul Sănătății sau na, să fi fost eu parte dintr-un eșantion mai special. 😀 Din păcate, nici nu mai am acces la chestionar ca să verific, mă bazez doar pe memoria mea, care ține minte că a fost expusă la întrebări despre indicatorii de care vorbim. Oricum, am scris textul ăsta, curioasă fiind să văd dacă ce ne spun datele se “pupă” și cu ceea ce am experimentat prin spitale, în ultima perioadă, fiecare dintre noi.
Ah, și încă o chestie, că ziceam de eșantion. Nu mereu, din 2016, am primit acest chestionar, că se aplică treaba cu eșantionul reprezentativ. Na, costă SMS-urile alea. Dar oare n-ar fi bine ca fiecare pacient externat, din orice spital din România, să primească acest SMS?
Foto: Pexels
Pai eu am dubii ca cei cu cazuri grave,plimbati din spital in spital,au vazut la față astfel de chestionare. Si astfel, cu putina vointa din partea celor care aleg esantionul reprezentativ,stam bine in statistici. Comentariul meu vine din punctul meu de vedere, ca pacient pasat de la un doctor la altul de 3 ani,cu simptome care acum mi sr par extrem de clare, pacient care a executat pe banii sai in fiecare an RMN/CT si nşpe seturi de analize pt ca stiti voi,nu sunt fonduri si care intr.un tarziu a aflat de atacurile cerebrale pe care le facea in toti acesti 3 ani,vizibile in analize, ignorate cu gratie de medici. Nici macat salvarea nu a considerat ca e normal sa ma duca intr.un spital, desi pacientul avea semne vizibile de atac cerebral. Am primit vreun chestionar? Nop. Pacientii ca mine le-ar strica statistica.
MAS, de stat bine în statistici comparativ cu celelalte țări UE nu prea stăm. Cel puțin la partea de corupție din spitale încă suntem fruntași. Că stăm ceva mai bine ca în trecut, așa o fi, dacă alegem să avem încredere în metoda de colectare a datelor. Adică sms-uri trimise la un eșantion post-externare, plus obligația spitalelor de a promova chestionarul cela pe site și la fața locului. Eu recunosc că am conștientizat existența acestui Mecanism de Feedback abia după ce am primis sms-ul.
Nu degeaba exista expresia „cel mai bun doctor este acceleratul de Bucuresti”…
Si eu zic ca probabil ministerul „si-a rezervat dreptul de a-si selecta clientela”.
Daca in Bucuresti, Cluj si… si atat sunt conditii decente, nu acelasi lucru se poate spune despre restul tarii. Am experiente absolut oribile cu judeteanul din Galati, nemaivorbind de maternitate si alte institutii.
Cu toate acestea sunt membru al unui grup dedicat experientelor din acest spital, unde exista persoane extaziate de calitatea serviciilor primite pe aceleasi sectii.
Daca trecem de capitalele de judet (unde macar se mai da cu var inainte de alegeri) si ne mai uitam si spre celelalte orase… sunt convins ca nimeni nu a auzit de aceste chestionare pe acolo…
Cătălin, eu am ceva experiențe oribile și cu spitale din București. A mai oribilă – cu Floreasca, secția ortopedie. După 2016. Aș fi dat cu “foarte nemulțumit” peste tot. De fapt, cu furie, cu scârbă, ba chiar cu ură cred c-aș fi dat. Așa mare nemulțumire am simțit, încât am luat în calcul și exprimare nemulțumirilor la tribunal, pentru malpraxis. N-am mai făcut-o. „Povestea” s-a terminat cu bine, „stricăciunile” s-au reparat după un transfer urgent la un alt spital, furia și starea de nemulțumire s-au diminuat, viața a continuat, spitalul cela (sau, mă rog, secția aia) probabil a continuat să-și bată joc într-un mare hal de pacienți, poate continuă și acum. Sau poate că nu. Văd că peste 70% dintre pacienții respondenți din ultimul an sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți. Păi să nu-mi încolțească speranța că poate na, doar oi fi avut ghinion?
Am avut la începutul lunii un infarct. Am fost dus cu Smurd-ul la Spitalul Universitar din București. O să încerc să răspund la întrebările de mai sus:
1. Habar n-am cât de mulțumit sunt de serviciile medicale. Nu știu dacă m-au tratat și investigat bine sau nu, nu am cu ce să compar, n-am mai fost internat până acum, n-am mai avut infarct, nu știu ce investigații se fac în asemenea cazuri la noi și prin alte părți. Eu aș zice că da, dar ce știu eu? Deci răspund că sunt mulțumit, și iată cum urcă la cer procentul! 😁
2. Până în ziua când m-am externat nu am știut cine e medicul care se ocupă de mine. Nimeni din salon nu știa, ne dădeam cu presupusul pe baza a ceea ce mai cunoșteam despre medicii din spital. Da, au roit în jurul meu o grămadă de rezidenți și asistente, dar medicul a apărut când m-am externat. Doctorița de la urgențe din prima zi a fost, ce-i drept, mai prezentă, dacă ținem cont de ce haos era acolo. S-o fi implicat și medicul meu, dar poate de la distanță. E cam ciudat să stai în pat în salon și să nu știi cine se ocupă. Voi reveni cu asta mai jos. Să duc procentul de mulțumire în sus sau în jos? Habar n-am.
3. Curățenia… Se spăla zilnic pe jos, se ștergea mobilierul, s-au schimbat așternuturile care prezentau urme de sânge, se goleau coșurile de gunoi de câteva ori. Am cerut într-o zi o hârtie igienică pentru baie și mi s-a răspuns că acum (era ora prânzului) nu pot aduce. De ce nu am cerut dimineață? De parcă se dă comandă și se fabrică pe loc hârtia. Ciudat. În sfârșit, să zic că sunt mulțumit și să urc procentul? 😁
4. Nu am cumpărat nici un material sanitar sau medicament. Au avut ei tot. Am folosit șervețele de masă la toaletă (tot de la ei, erau vreo trei role pe o masă în salon).
5. Foarte mulțumit de implicarea asistentelor. Practic în spital te bazezi pe asistente pentru orice.
6. Nu!! Nu am primit explicații! Asta e o mare problemă a sistemului de sănătate românesc. Toți pacienții sunt din start considerați proști facuți grămadă, deci nu are rost să li se explice nimic. De ce stau în salon, câte zile, ce am avut, ce am, ce se poate întâmpla în caz de… Mi-au explicat ce investigații și proceduri mi s-au făcut, dar nu și ce riscuri sunt în urma lor. Astfel că, la o zi după internare, voiam să mă externez pe proprie răspundere. Eram ok, nimeni nu se pronunțase clar cu privire la infarct, nu erau siguri că asta fusese, urma weekendul, așa că eu am considerat că pierdeam vremea. Noroc cu soția care, lucrând în domeniu, mi-a explicat de ce este bine să mai stau acolo. Rezidenta căreia i-am spus că vreau să plec n-a fost în stare să-mi explice de ce sunt idiot dacă o fac. La externare mi-a zis doctorul câte ceva, am mai întrebat și eu câte ceva, și cam aia a fost.
Și apropos de weekend…. Nu am să înțeleg în veci de ce sâmbăta și duminica nu e nici dracu’ p-acolo. Nu se îmbolnăvesc oameni în weekend? Tușesc doctorii dacă lucrează în weekenduri și au liber în timpul săptămânii, cum fac mulți alți oameni din diverse domenii? M-am internat joi. Vineri, ziua internațională a cadrelor medicale, pauză doctori, doar de gardă unul. Sâmbătă, duminică, la fel. În afară de o asistentă care ne aducea pastilele în rest nu ne-a deranjat nimeni. Cum dracu’ să nu vrei să pleci or proprie răspundere? Abia luni a început forfota, rezidenți medici, ecografii, ekg-uri, nebunie. De ce atât de târziu? Brusc, luni au descoperit nu știu ce și erau în dubii dacă să mă mai țină vreo două zile sau nu. De ce, paștele mamii lor, n-au descoperit în weekend, ca să primesc mai repede tratamentul, dacă era cazul? Asta mi se pare cea mai mare problemă în acest moment: cum se pune pauză la tot sistemul de sănătate sâmbăta și duminica, și cum intri acolo ca pacient și habar n-ai ce ai, ce ți se face, ce ți se dă. Eu o întrebam pe asistentă ce pastile îmi dă și pentru ce, fiindcă nu s-a deranjat nimeni altcineva să îmi explice. Și după ne mirăm că românul se tratează dupa ureche, citind el prospectele sau punând botul la pseudo-doctori de pe rețelele de socializare. Păi, da, că ala pe tiktok bate câmpii explicându-i românului cai verzi pe pereți, în timp ce în spital nu i se spune absolut nimic.
7. Nu recomand spitale de stat din principiu.
8. Starea mea de sănătate este mai bună după externare, evident. Însă m-am interesat cam cum decurge recuperarea după un infarct prin țări cu apă caldă și îmi dau seama că suntem departe de civilizație. Mi s-au dat niște recomandări la externare, un tratament și cam atât. Alții au scheme de nutriție, mișcare, ce activități au voie și ce nu, pe pași, pe niveluri, pe durate de timp, monitorizări, nebunii… Eu? Să nu mănânc sărat, să nu fumez, să nu beau, să nu fac efort, ne vedem peste patru săptămâni la control, și cam atât. Așa că acționez la ghici, mă monitorizez eu, îmi analizez simptomele și hotărăsc ce e bine să fac și ce nu.
9. Nu s-au solicitat bani sau atenții. Dimpotrivă. Cineva din salon a încercat să-i dea unei infirmiere 10 lei fiindcă îi adusese de jos un pachet, însă aceasta a refuzat. Discutând și cu restul din salon (eram 5 oameni acolo), discutând și cu alți cunoscuți, pot spune că nu prea se mai cer atenții sau șpagă, și se refuză tot mai des pacienții care încearcă să dea.
10. Nu.
Aș vrea să mai adaug faptul că mi se pare incredibilă lipsa de cadre medicale dintr-un asemenea spital. La urgențe o singură doctoriță care nu făcea față, săraca. M-a văzut după vreo 4 ore de la venire, și apoi peste încă vreo 4 s-a hotărât să mă interneze. La RMN de cord o singură doctoriță în concediu, încă nu s-a întors, nu se fac RMN-uri. Eu o să-l fac la privat, dar cine nu are 2000 de lei disponibili ce face? Așteaptă cu lunile. De weekend-uri când spitalul e pustiu am scris mai sus, nu mai revin.
Per total, ce pot să zic? Am fost bine tratat și îngrijit, în limitele unui spital românesc de stat. Sondajul dă bine cu răspunsurile mele,
nu? 😁 Ce contează că, cu această ocazie, mi-am adus aminte iar de ce vreau să emigrez de vreo câțiva ani!
Încă ceva: chestionarele au rezultate bjne fiindcă oamenii n-au cu ce compara. Pentru nea Vasile din vârful dealului, obișnuit cu dispensarul din sat, spitalul dintr-un fund de țară i se pare deja raiul pe pământ. Pentru tanti Floarea care n-are bani de Ponderas sau Medicover sau Sanador, Universitarul din Buc e lux pe lângă ăla din Constanța sau Băicoi. Și așa mai departe.
Ionuț, termenul meu suprem de comparație pentru un spital de stat este unul din afara țării. Ce-am trăit și văzut acolo în 2009 este la mare distanță (pe pozitiv) de experiențele pozitive de aici, din orice an, inclusiv din 2023. Dar na, încerc să fiu cât de obiectivă posibil și să nu las “ce-ar putea fi” sau „ce-ar trebui să fie” să mă facă prea “pretențioasă“. Legat de 6 și de marea problemă că nu primești explicații, țin minte că doctorul de acolo mi-a dat numărul lui de mobil, venea în orele de vizită tocmai ca să explice pacienților și aparținătorilor ce și cum și să le răspundă la orice întrebări, nelămuriri, frici. La un moment dat, pe o chestie de anatomie pe care n-o prea înțelegeam, mi-a făcut și un preafrumos desen. Ca la proști, păi? :))
O prietena a tot mers pe la IOCN (Institutul Oncologic Cluj) și-mi povestea siderată cum acolo e altă lume, un fel de SF pentru constănțeni. Organizare foarte bună, amabilitate din partea oricărui angajat (de la infirmieră la medic), curățenie impecabilă, competență și… stupoare! N-a reușit să dea nicio șpăguță, nicio ”atenție”. Pur și simplu medicii umbla mereu însoțiți de rezidenți, nu există să ai acces în ”cabinetul lor”, între 4 ochi, nada!
A încercat la o asistentă (ca s-o bage mai repede în cabinetul de consultații, că deh, era condiționată de drumuri) și s-a ferit femeia aia de parcă o frigea. N-a reușit.
Cât despre experiența mea în Constanța, cum zice @Catalin, aici cel mai bun medic e trenul de București. În urmă cu vreo 3 ani aveam nevoie de un concediu medical (legal, dar numa specialistul mi-l putea da). Am stat la ușa lui 3 ore, într-o aglomerație infernală (era pandemie!). Știind obiceiurile locului, o pacientă de lângă mine a încercat o ”atenție” – a fost refuzată politicos.
La fel, mama unei prietene se pregătea recent de o operație în spital și s-a dus cu plicul la anestezist – un tânăr medic. Tot politicos, a refuzat spunându-i cam așa: ”Doamnă, păstrați-vă banii! Eu îmi fac meseria din pasiune și suntem foarte bine plătiți, multumesc”. Biata femeie, a rămas complet dezorientată 🙂
Cred că lucrurile merg spre bine și mai ales noile generații de medici au mai mult bun simț. Sau sunt instruiți pe direcția asta? Nu știu, dar cazurile fericite rămân încă rare, mai e până a se generaliza.
Laura, și eu am o mai mare încredere în medicii tineri că-s mai greu de corupt cu bani și “atenții” și că văd acceptarea de mită de orice fel ca pe o chestiune inacceptabilă. Nu știu dacă sunt instruiți în acest sens, dar mă gândeam acum la treaba cu refuzatul politicos al mitei, cu invocarea pasiunii pentru meserie și alte cele, care-i pot dezorienta pe unii pacienți. Adică, ok, bun, nu accepți mită, dar cum o refuzi, astfel încât pacientul să înțeleagă că a da șpaga nu (mai) e o chestiune de obicei sau de obișnuință, ci ceva imoral și ilegal? Politicos și fără referire la actul de corupție ce se petrece acolo (de care pacientul este sau nu conștient/ă) sau politicos și mai direct? Sau poate chiar nepoliticos și direct? Eu parcă aș merge pe a doua variantă. Poate ceva de genul “Doamnă, retrageți banii. Și vă sfătuiesc omenește să nu mai oferiți bani sau alte atenții cadrelor medicale. Reprezintă dare de mită și riscați un dosar penal, dacă sunteți reclamată. Și-acum, haideți să ne concentrăm 100% pe problema dvs. medicală.” Hmmm, mi se pare mie, sau am dat în varianta trei?
Experiența mea cu Elias la 3 nașteri (anii 2010-2014), note 1-10:
– servicii medicale: să zicem 7/10, că le-a lipsit un medicament la un moment dat, pe care a trebuit să îl înlocuiesc mai târziu.
– medicii: 10/10 ❤️
– curățenie 7/10 (dar și pacientele îngălate)
– da, a fost nevoit soțul să înlocuiască un medicament pe care i l-a vândut alt spital din București
– 7/10 că nu aveau moașe care să ofere consultanță pentru alăptare
– comunicarea cu medicii a fost de 10/10
– da, aș recomanda
– fiind vorba de nașteri, starea a fost mai proastă la ieșire, m-au tăiat, maică, m-au cusut cu ață neagră 🤣
– nu mi s-a solicitat niciodată nimic. Că am oferit eu și ei au acceptat e altceva. Cu mențiunea că atunci când l-am născut pe bb adormit, orice a oferit soțul a fost refuzat de la mic la mare.
O paranteză pentru Sanador, unde am fost internată cu fiecare dintre copii, pe rând. Deși știam care-s costurile și mi le-am asumat, m-a scos din fire inflexibilitatea clinicii. Am plătit o taxă pentru externare mai rapidă decât prevedea contractul. Am plecat cu vreo 2 ore mai devreme și am plătit parcă 4 sau 500 lei în plus. N-au fost impresionați de faptul că aveam un copil acasă care începuse să aibă aceleași simptome ca sora ei din spital și cu care nu se mai înțelegea nimeni. Aia e, am semnat, am plătit, m-am dus în durerea mea. Dar să mor dacă înțeleg cu ce i-am păgubit că am plecat cu 2h mai devreme. Ei oricum nu mi-au răspuns la reclamație atunci… fine print, moartea pasiunii, csf.
La Elias am născut primul copil, e adăvărat că în 2006. Pe curățenie aș fi dat lejer cu „foarte nemulțumit”. Când am ajuns în salon, soacra a dezinfectat barele de la pat și măsuța aia de lângă. Erau și niște dulapuri mai mari în care intenționam să-mi pun bagajul, dar era mizerie mare înăuntru, plus ceva pânze de păianjen. Așa că l-am lăsat lângă pat. Frumos, închis. Și vine la un moment dat o asistentă să anunțe că tre’ să vină doctorul cutare la vizită (nu era doctorul meu) și că să punem bagajele în dulapuri sau sub paturi. I-am zis că eu nu o să fac asta (eram trei în salon), că mi-e frică să mă uit sub pat și că în dulapuri e prea mare mizerie. Și că ar fi bine să trimită o doamnă de la curățenie înainte să vină domnul doctor, dacă vederea bagajelor noastre este insuportabilă. N-au mai venit nici doamna, nici domnul.
Nici în București nu sunt chiar așa de smecheri. Bine sunt mai tari decât în restul țării, dar ca să ajungi la aceia cu adevărat buni, ai nevoie în primul rând de conexiuni. Am fost odată la urgențe la Floreasca după ce că am stat de mi-a venit rău… nici nu mi-a făcut nimic. S-au uitat la mine, mi-au făcut o injecție și m-au trimis acasă, spre deosebire de orașul meu unde îmi făceau același lucru mai puțin injecția 😁.
Dacă ar fi un motiv pentru care aș alege să mă mut din țară ar fi sistemul medical și cel de învățământ.
Da, și eu. Sănătate, educație și muuuultă mare primprejur. 😀
Pentru spitalul Polizu unde am născut de două ori dau 10/10 doctorilor, 8/10 moașelor și asistentelor. A fost curat, nu am avut niciun incident neplăcut. Am născut în ambele dăți într-o zi de vineri și m-am externat luni. 💜💚
Nu am avut probleme majore de sănătate până acum, adică nimic care să necesite spitalizare. Mă lupt cu migrenele lunar, mai o amigdalită, mai o infecție urinară (am făcut n analize, cică stau prost cu imunitatea, mă stresez ușor și de-asta mă îmbolnăvesc) de se miră soțul dacă a trecut ziua și nu am luat nicio pastilă.
Cu tata mergem de un an prin spitale. Puncția la prostată a făcut-o la Spitalul Militar. A fost așa și așa. Doctor cu sindrom de Dumnezeu, asistente cam nesuferite. Radioterapie a făcut la Oncofort, unde a fost totul bine și frumos. Chimioterapie face în Târgoviște. Doctorița oncolog e foarte în vârstă, experimentată și destul de lipsită de empatie. Din fericire, nu solicită niciun favor, i-am dus doar flori până acum, ne vedem lunar, dacă nu mai des. Asistentele au legea lor: nu, nu îi trebuie pijama la internarea de zi tatălui dvs. După o jumătate de oră mă sună doctorița că dumneaei mi-a zis de trei ori de pijama și eu am uitat. O asistentă m-a întrebat acum două săptămâni că de ce sunt atât de agitată. Tata trebuia să ia o pastilă cu o oră înainte de perfuzie, bineînțeles că nu a luat-o și nimeni nu i-a amintit deși vorbisem în dimineața internării. Deci durere maximă în partea din spate. În fine, probabil că nici dacă s-ar purta ca niște zâne nu ar face situația mai ușoară. Sau cine știe?!
Blanche, dat fiind ca parte din rudele mele sunt din Targoviste, nu pot spune decat FUGI de orice spital de acolo. As putea umple mult cu ce au patit numai ai mei acolo pana au venit la Bucuresti cu consult si tratatamente. Sincer, FUGI!