Un semi-veac de căsătorie! Adică juma’ de secol?! Hmm… Mătuşa mea Matilda are 78 de ani şi e vie. Că n-am avut noroc de-o mătuşă Tamara moartă. Mai bine aşa, pentru că, vorbind cu Matilda, te îmbogăţeşti sufleteşte.
La o cană de cafea (noi bem cu cana, vorbim mult) am întrebat-o care este secretul căsniciei ei de peste 55 de ani. Mă priveşte cu ochi uimiţi, ea nu s-a întrebat niciodată asta, n-a avut timp de introspecţii. Şi dialogăm:
– Secret? Nu ştiu nici un secret, aşa a fost să fie! Şi-apoi, dacă o fi existat vreun secret, mie nu mi l-a spus nimeni.
– Nu vă aud certându-vă, nu văd la voi acreală, nici nervozitate.
– Ne mai certăm, dar după ceva timp uităm şi că ne-am certat, şi de ce ne-am certat. Uneori, uitarea e mai sănătoasă decât ţinerea de minte.
– Şi totuşi, cum de-aţi rezistat împreună atât de frumos?
– Chiar dacă ar există o anume reţetă, la ce bun? Uite, citeşti în cartea de bucate o reţetă de prăjitură. Dacă 100 de femei o vor urma întocmai, vor ieşi 100 de prăjituri asemănătoare, dar diferite. Depinde ce ingrediente pune fiecare, depinde cât suflet pui în prăjitură aia şi mai depinde cât de încins este cuptorul fiecăreia. Amănuntele astea, greu de precizat în reţetă, fac diferenţa între cele 100 de prăjituri. Aşa este şi în căsnicie…
– Nu v-aţi plictisit niciodată unul de altul?
– Ei asta-i! Sigur că ne-am plictisit. Dar e normal, uneori mă plictisesc şi de mine însămi. Şi ce? Trece şi plictiseala, aşa cum vine. Până la urmă, orice ai face mult timp, cu oricine ai fi, tot apare plictiseala, e în firea omului. Sunt altele, mai puternice decât plictiseala…
– Adică? Ce?
– Încrederea, iubirea, răbdarea, toleranța, respectul. Astea-s la temelie. Restul e mărunţiş. Ca la o casă: cărămizile mai cad, mai pui la loc, mai lipeşti, mai văruieşti. Dar dacă temelia e zdravănă, casa nu cade.
– Unchiul te-a înşelat vreodată? întreb timid, neştiind cum va reacţiona la o întrebare aşa personală.
– Habar n-am! – răspunde Matilda cu nonşalanţă. Dar cui îi pasă? Mie, nu! Dacă m-a înşelat, păcatul lui să fie, dar să nu-mi spună mie aşa ceva. Ar însemna lipsă de respect şi de suflet să-mi arunce în faţă greşelile lui. Eu atât ştiu: s-a purtat cu mine întotdeauna de ca şi cum aş fi fost Unica Femeie în viața lui. Şi asta mi-a fost de-ajuns. Dacă s-o fi încurcat vreodată cu vreo mândră, este treaba lui, nu a mea! Treaba mea a fost raportul dintre noi doi, familia noastră. Când vrei să construieşti ceva, nu cauţi altceva care să dărâme construcţia.
S-a terminat cafeaua şi am plecat, dusă pe gânduri, reflectând la mătuşa Matilda. Senină, calmă, cu toate aşezate în mintea şi sufletul ei. Ordonate ca şi casa ei. Ascultând-o, am înţeles că nu există şabloane, reţete, nici minuni. Există doar încredere, iubire, răbdare. Şi dorinţa de a fi cu celălalt, chiar şi-n plictiseală. Că nimeni nu poate face giumbuşluguri noi, zilnic, an de an, 55 de ani. Însă toate ne dorim pe cineva alături pentru care să fim Unica Femeie.
Imagine: Solandi & Stable Diffusion
Înţeleaptă mătuşa Matilda.
Şi eu beau cafea cu cana, doar cu cana. Nu-mi amintesc să fi băut vreodată cu ceaşca acasă. Se pune că sunt înţeleaptă? A, stai, că nu asta era ideea, ci taifasul.
Adevărul este că m-a impresionat dialogul. Şi, în loc să declanşeze lungi şi alambicate analize, mă îmbie mai mult la introspecţie. Aşa că, întâi voi bea o cană mare de cafea în linişte. La a doua cană posibil să mi se dezlege şi limba. Dar nu promit nimic. 🙂
@Solandi,
M-am obișnuit atât de mult cu cana mare de cafea, încât în rarele ocazii când mi se oferă în ceșcuță clasică, am senzația că dacă suflu spre ea, se răstoarnă.
Eu nu pot bea cafea/ceai decat in cani XXL, am casa plina de aceste cani imense si evident am o preferata. Nu stiu, o cana care sa cuprinda toate visurile. De fapt la mine functioneaza: pers miniona care tre sa compenseze cumva acest ,,mic” cu cani mari,castroane mari, cutite mari, masini mari, in biroul meu am cel mai mare capsator si cel mai mare perforator, ma stiu toti colegii si cand au nevoie de ceva mare vin la mine. Doar salariul a ramas mic.Inima in schimb, mi-e mare, incap multi in ea.
,, Încrederea, iubirea, răbdarea, toleranța, respectul. Astea-s la temelie. Restul e mărunţiş”. Atat.
@MAS,
Mașini mari? Și nu te rătăcești în ele? 🙂
Are GePeSeu 😉
Nuș ce nu va convine la cratițele mele mari. Azi am gasit si un canal mare. Am cazut in el, no joke. Acum am un hematom mare. Da’ is intreaga, cu orgoliul putin șifonat. Paco, crezi ca a fo pe sentimente? Ca la ce sentimente mi s-au declansat dupa….
Tanti Matilda o dă pe sentimente și pe corazon, voi ați dat-o pe castroane și cratițe.
Și cică tot noi suntem ăia insensibili.
@Paco,
Haha, dar de toleranța Matildei nu zici nimic? Toleranța pentru cei sensibili 🙂
Imediat îți spun, stai să citesc și textul.
Am citit doar comentariile😀.
@Paco, tu ești Paco ăla? Mă rog, acel Paco?
L-am controlat la pașaport.
Logic că el e în forma înțeleaptă, doar nu e vreo mătușă de-a lui 🤪
@Elena P, dacă detaliezi mai multe despre care ,,acel,, și ,,ăla,, te scot din dubii.
Dacă nu, intru în silenzio stampa și mă duc afară să construiesc un om de zăpadă electronic. Afară ninge abundent și e păcat să nu mă bucur de lucrarea Domnului.
Paco, erudit răspopit și ronin cu jumătate de normă.
Paco după care a jelit lumea pe blogul lui Vasilescu.
@ElenaP, da el este!
Chiar așa @Paco, de ce nu ai mai vrut să comentezi pe blog acolo? De mult am vrut să te întreb!
@BaGheRa,
Și ce te face să crezi că Paco ar trebui să justifice ce și cum?
@Mona, e o întrebare, dacă vrea răspunde, dacă nu, nu!
Nu este cu supărare!
Brigada asta, ce s-a strâns aici, este formată din oameni pe care eu i-am apreciat de-a lungul timpului pe blogul respectiv! Oameni cărora sincer eu unul le-am simțit lipsa și pot spune că acesta era unul dintre motivele pentru care intram pe blog să citesc ce a mai scris fiecare dintre voi!
PS. Te-am supărat cu ceva? Ca dacă este așa eu îmi cer scuze anticipat!
Nu, BaGheRa, nu m-ai supărat. Doar că atmosfera e mișto aici și ar fi și mai mișto să nu o încărcăm cu alte cele. Zic și eu. Evident, @Paco, face ce consideră.
@ElenaP ,,Paco după care a jelit lumea pe blogul lui Vasilescu.,,
Am scris și am șters patru comentarii.
Tu ce părere ai, să mai stau pe-aici și să provoc traume sau să îmi văd de treburile mele?
@Paco,
Nu stiu ce o zice Elena, da io-ți spun sa ne traumatizezi. Sa ne masori rezistenta la traume 🙃
@Mona, la fel ca și @Paco și eu am scris acest comentariu de mai multe ori. Și l-am șters deoarece nu cred că pot sintetiza un răspuns mai bun decât cel din articol de la întrebarea cum de-aţi rezistat împreună atât de frumos?
@Paco, să fiu sincer, eu am fost unul din cei care au „jelit” cum spune @Elena, deoarece nu cred că am cunoscut pe cineva mai spontan decât tine, în online. Și cred că așa ești și în viața reală! Râdeam ca prostul singur în metrou când îți citeam replicile – se uita lumea la mine ca la urs crezând că’s plecat cu sorcova când se întâmpla asta.
Ahh … plecat cu sorcova ? Poate cu tot bradu’, instalația și decorațiunile 😜
@BaGheRa, mulțumesc și apreciez.
De la atâta cafea sunteți voi așa nervoase, acum înțeleg. Odată cu mătușa Matilda se duce și romantismul și delicatețea și șarmul feminin, rămânem noi, bărbații sensibili, baza.
@Marius M,
Aia cu ”bărbații sensibili” chiar m-a emoționat un pic. Ai luat-o dintr-un film SF, așa-i? 🙂
@Laura,
Se fofilează, clar.
Noi ne dăm după cutii, căni, mașini mari, ei după critici îndreptate spre noi.
Dar, in esență, nu şi-au exprimat nici ei o părere clară pe subiect. Deturnare totală.
@Laura, dintr-o carte de bucate!
@BaGheRa,
de bucate sau… bucăți 🙂
Nu beau cafea. Iar în cretacicul timpuriu, când beam două sau trei pe zi, mi-era lene să îmi fac, așa că luam de la dozator. Deci, în pahar de plastic! 😛
Trecând la lucruri serioase, mi se pare mișto conversația cu mătușa, dar, imaginându-mi o discuție pe această temă între mine și vreuna din mătușile mele, sau mama, sau chiar bunicile mele pe vremea când trăiau, pe jumătate m-am înveselit, pe jumătate m-am întristat. De ce? Pentru că în familia mea (extinsă) niciodată nu a fost loc de discuții despre sentimente. Dacă aș deschide vreodată subiectul despre așa ceva, probabil ar curge glumele și miștourile gârlă sau aș fi trimis urgent la plimbare. Nu știu de ce bunicii, unchii și mătușile mele au stat căsătoriți zeci de ani (încă mai stau ăia care n-au murit), habar n-am cum rezistă părinții mei, dar clar nu văd să port vreodată o discuție cu ei pe această temă. 🙂
@Ionuț,
Mentalitatea asta cu discreția exagerată, mai ales în familie (fie ea și extinsă) e boală veche. Niciodată n-am înțeles de ce e mai important să vorbim despre lucruri sau evenimente și să păstrăm o tăcere jenantă despre trăirile noastre.
Neața!
Am tot scrollat sa vad cine a scris textul, dar ori nu știu eu unde sa caut, ori nu e trecut autorul. Ma luminați, pls? Ca sa știu cum abordez subiectul. 😜
@Elena P.,
Când nu e trecut ”Text scris de…”, autorul e aia cu blogul.
Deci, shoot 🙂
Aoleu, haidi na, mă așteptam la Marius că el e romanticul grupului. Dar la tine, nicidecum. Ai pățit ceva de cand n-am mai vorbit? Gen ai căzut și ai făcut buba?
@Elena P.,
L-am surclasat, am vrut să-l văd cum plânge-n batistă. Sunt o romantică, ce mai…
Cine știe, cunoaște!
Ce frumos și în același timp puțin SF. Nu e ușor să te trezești 50 de ani în fiecare zi lângă aceeași persoană. E o performanță.
„Mătușile Matilda” ale mele sunt tata și soacra. Adică oameni cu care pot sta îndelung de vorbă, se află în relații longevive pe care eu le admir și-mi mai și răspund la tot felul de întrebări. I-am auzit și pe ei punând la rang înalt iubirea/respectul/înțelegerea/încrederea, i-am văzut și îi văd cum și înfăptuiesc ceea ce spun, ce să mai, eu consider că e iubire și armonie în relațiile lor. Am discutat despre când și cum s-au cunoscut, ce au observat prima dată la celălalt, care cum s-au abordat. Asta cu secretul longevității relației n-am întrebat-o. Dar ia note to self să. 😀
50… Și sa numeri și e mult.
Azi m-am trezit pă sentimental, așa că dacă sunt nițel serioasă nu vă alarmați, mâine e o nouă zi!
Îmi plac mult de tot cuplurile astea de bătrânei grijulii unul cu altul, cum se sprijină reciproc, cum el este încă protector în timp ce ea îl ține de braț, făcându-și griji mari cu pensii mici, pentru ziua de mâine. E o vorbă pe care ei înșiși o spun despre ei. Cum că înainte de a arunca au fost învățați întâi să repare. Mișto, nu?
Am niste bătrâni din ăștia pe scara blocului unde locuiește maică-mea. Ea este foarte cochetă, el este un domn, nu i-am auzit niciodată certându-se. I-am auzit pe fiecare ridicând vocea la celălalt, dar în timp ce unul zicea, celălalt tăcea. Cred că acesta este secretul fericirii 😁.
Nush câți ani au împreună, dar de vreo 40 îi știu eu! Nu au avut copii, pensie bunicică are fiecare! Trai nenică pe ei!
O căsnicie fericită sau o relație fericită, după caz dpmdv este atunci când o jumătate sforăie, iar cealaltă jumătate nu aude și doarme fericită pe pieptul partenerului.
Sau
Atunci când o jumătate are dreptate întotdeauna și cealaltă jumătate este… bărbatul 😇
L-am apelat pe chatGPT: glume pe tema ,,O căsnicie fericită sau o relație fericită este atunci cand… ”
Răspunsul lui:
Cu siguranță că da, ultima frază 😂
@Solandi, la aia cu jocurile video cred că GPT-ul nu are dreptate. Aveam un Xbox Slim 360 proaspăt luat și adus de prin Olanda de un tovarăș de-ai mei.
Instalat FIFA, UFC – prietena mea campioană la karate 😁. Prima lună până s-a obișnuit cu maneta… suferea în tăcere la mișto-urile mele. Mă după o lună, îmi dădea bătaie ca la măgari în pantă. Mă un joc nu mai reușeam să câștig. Cine a dezinstalat UFC-ul 😎. Pentru fericire în relația de cuplu, nu de alta 😂.
Vai veața miaaa … gpeteu’ ăla știe și cu manele !?
E făcut de oameni pentru … cine ?
Poza articolului denotă cine știe calea spre fericirea-n cuplu! Ehee … mămăile astea🤪