Sintagma a devenit un clişeu.
Relaţia cu soacra este supraevaluată. Se pierde prea multă energie pentru o relaţie care, dacă nu e normală, nu merită atenţie.
Preconcepţie. Influenţa socială şi memoria colectivă ne pun automat în faţa unei axiome: relaţia cu soacra e dificilă. Vin şi spun: de ce ar fi aşa?! De ce relaţia cu soacra ar fi mai altfel decât orice relaţie cu o rudă, un coleg, un şef, un vecin, un prieten? Orice relaţie se construieşte, ea nu pică din cer gata făcută şi etichetată. Cum îţi construieşti relaţiile, inclusiv cea cu soacra, asta e o problema personală, nicidecum predefinită.
Sentimente. Gura lumii acuză şi scuză soacra pentru “afurisenia” ei spunând că, deh, îşi iubeşte mult copilul şi din avânt protector se pune de-a curmezişul norei/ginerelui. Mi se pare o abordare falsă şi găunoasă. O mamă care-şi iubeşte cu adevărat odrasla, fie ea deja căsătorită, va iubi şi partenerul(a) odraslei. Sau măcar va accepta relaţia ca pe ceva pozitiv. Dacă Maricica îl iubeşte pe Gigel al meu, ori pe Maricica mea o iubeşte un Gigel, de ce ar trebui să mă oftice asta? În fond, e vorba de iubire! De iubirea aproapelui!
Atitudine. Când îţi iubeşti copilul dar îi respingi partenerul ales, nu mai e iubire. Este egoism. Vrei să nu se atingă nimeni de “odor” ca nu cumva să strice perfecţiunea pe care ai creat-o. Sau, şi mai grav, ca nu cumva să repare cineva imperfecţiunea pe care doar tu, ca mamă, o crezi perfectă. Trezirea! Cordonul ombilical s-a tăiat la câteva secunde după naştere. Lasă-l aşa, tăiat!
Dacă-ţi iubeşti copilul – ajuns deja la maturitate – atunci accepţi şi alegerile lui.
Dacă nu eşti în stare, e numai vina ta (de soacră!). Deschide-ţi mintea şi sufletul, n-a murit nimeni din asta. Dar s-a murit (sau s-a trăit prost) din ură, ciudă, intrigi, despărţiri – şi istoria are mărturii în acest sens.
Oare de ce nimeni nu vorbește despre relația cu socrul (bună, rea, cum o fi ea)? 🙂
Pentru că socrul nu e femeie, dăăăăh.
In apărarea mea pot spune că s căzut pe o parte, îmi zvâcnește incontrolabil un picior și mi curge scuipat din gura. Cum naiba altele nu le citesc și m -a mâncat în cwr sa-l citesc pe asta.
Că n-ai astâmpăr, dăăăh. Chiar și-așa, căzut pe o parte 🙂
Mi-a povestit cineva cum, pe la începutul căsniciei, a venit soacra în vizită pentru câteva zile. Într-o dimineață, și-a văzut copilul călcând o cămașă. Șoc și groază? Cum, măi, mamă, îți calci TU cămășile? După care și-a luat nora la interogatoriu. Frumos, elegant, i-au explicat cum stau lucrurile în familia lor și s-a potolit femeia.
O altă cunoștință, tot așa, cu soacra în vizită. Soțul avea un urcior la ochi, intervine soacra cu remediul: soția să se ascundă după ușă și să…latre. Au râs amândoi cu lacrimi și i-au explicat femeii cum se vindecă urciorul în familia lor.
Și dacă mă mai gândesc, mi-or mai veni și altele. Sunt soacre care-și cam știu rolul în familiile copiilor lor. Altele și-l află, îl înțeleg și-l acceptă. La altele…bănuiesc că se complică situația.
Adevărul e că top of mind mi-au venit pățanii cu soacre. Oare pentru că n-o să fiu niciodată socru? :))
I s-a întâmplat unei prietene … cum zic americanii 🤪
Nu, nu, chiar de cunoștințe e vorba aici. Eu n-am avut parte de așa ceva, că nu știu dacă reacționam frumos, elegant și din astea. Cred că de-asta le-am și ținut minte. :-)) Altfel, soacra mea e pâinea lui Dzeu și o femeie foarte foarte inteligentă. Ca atare, posibil să aibă ea ceva pățanii cu noră. 😛
Am un hâtru de coleg, tatăl a 2 fete. A zis că preferă să aibă 2 gineri bețivi decât 2 nurori c…e! Ce zici tu sunt dorințe, ipoteze, teoretizări. Sunt 5 degete la o mână și nu seamănă între ele. De ce ar fi oamenii la fel? Las-o așa. E mai … vesel! 🙂
Faza asta cu lătratul am văzut o și eu, stătea unul la capul patului, langa lada unde bagi plapuma ,era cu scafarlia langa capacul cutiei , bătea din el și mormăia ceva.
Ca să-i treacă urciorul sau cu alte scopuri?
Da, bati cu capacul ăla langa ochiul afectat și zici ceva , dar nu mai rețin ce
Acum înțeleg de ce se făceau lăzile alea la capul patului. Capacul avea rol terapeutic.
Zici “Ham, Ham!”. Mă rog, eu varianta asta am aflat-o. :))
Se poate să schimbi cu miau, miau, de exemplu? Sau e musai ham, ham?
Mie îmi iese foarte bine mieunatul pisicii. Când eram copil, păcăleam toţi pisoii cu mieunatul de mamă pisică pe care îl imitam la perfecţie, când nu ştiam unde sunt şi voiam să vină să mă joc cu ei.
Solandi, nu știu dacă se poate schimba, dar n-are cum să strice. La urma urmei, în preajma unui mieunat, ham ham-ul e mai puternic și se sperie mai tare urciorul sau ceva. 😀
Telefon. Mama soacra, Intr o familie cine trebuie să șteargă, să spele și să schimbe copilul cand face pe el? Cum cine? Mama, bineînțeles! Perfect, hai repede la noi că fiu to s a îmbătat că un porc și s a căcat pe el.
Din fericire n-am parte de acritură. :))
Nu se vorbește de relația cu socrul fiindcă socrul n-are timp de toate tâmpeniile. Socrul, în general, e fericit că odorul lui (fată sau băiat, chiar nu contează) și-a găsit pe cineva cu care să-și trăiască restul vieții, ca să nu-l mai frece pe el la cap. Aia e. A scăpat de-o grijă, doar nu e nebun să-și aprindă paie-n cap criticând ginerele/nora. Dacă se trezește cu odrasla înapoi în bătătură? 😁
Socrul vrea o bere, un meci, un grătărel, o tablă, chiar și cu ginerele (dacă ăla nu e prea bețiv și violent, e bun), nu să stea să caute pete în stele prin casele și relațiile altora. El nu are nici o părere despre casa, hainele, mobila și comportamentul copiilor. „Las’ că-i bine cum o fi. Ei știu. „😉
Soacrele, pe de altă parte….. Eheee….. Încă de la nivelul generației părinților mei (unchi, mătuși, vecini, cunoscuți) am observat că mamele de băieți sunt mult mai ale dracului cu nurorile, decât mamele de fete cu ginerii. Inclusiv bunica mea, mama lui tata, era rea de-a dreptul cu mama câteodată. Așa random m-am convins de ceva vreme că femeile sunt mult mai rele unele cu altele, decât cu bărbații, sau decât bărbații între ei, deci, probabil, și asta cu soacrele și nurorile se înscrie în același tipar.
M-am înțeles nemaipomenit cu soacra, cât a trăit. În jurul meu, în cercul de cunoscuți, pot zice că majoritatea bărbaților se înțeleg bine spre acceptabil cu soacrele lor, și majoritatea femeilor se urăsc de moarte cu soacrele. 😁 Am zis „majoritatea”, fiindcă există și excepții.
Achiesez. Domnu’ da’ chiar așa rele sunt femeile în general sau doar între ele ? Știu, știu … tutunul și femeia – un rău necesar, nu poți nici fără, da’ nici cu 🤪🤭
M-am înțeles foarte bine cu soacră-mea, cât a trăit. Cred că am avut noroc 🙂
Citisem la un moment dat o glumă, ceva de genul: ce e un misogin? Un bărbat care urăște femeile aproape la fel de mult cât se urăsc ele între ele. Urăsc gluma asta! :-))
Finanțatorul oficial a lui fi-miu e fosta mea soacră.
Fi-miu a moștenit de la mine două lucruri: smardoiala și vrăjeala. De la maică-sa frumusețea.
Fosta soacră a luptat până în ultimul minut să nu ne despărțim. Eu de fosta soție.
Îmi povestea Juniorul acum ceva vreme ( a primit eject de la mine și de la maică-sa pentru bani să își cumpere un parfum scump) că s-a dus la fosta soacră, bunică – sa cum vine, și ,,pac-pac boss am dat o vrăjeală dulce, a sărit Buni cu leușteanul,,.
Înainte să plece s-a dus să o pupe. Femeia plângea. Când a intrebat-o de ce, i-a zis că ,, ești leit taică-tu. Păi și de ce plângi ? Plâng că…..Hai du-te și lasă-mă în pace,,.
Actualmente nu posed socrii. Părinții Doamnei sunt decedați.
Bucuria mea e când o sună Doamna pe mama, ele vorbesc de obicei pe video, și mama îi răspunde cu ,,da, iubirea lui mama,,.
Eu atunci mă uit rapid în sus și spun în gând,, mulțam,,.
m-a ferit sfantu’ pana acum de soacre si cred ca am ajuns in zona de siguranta. Insa habar nu am ce fel de soacra oi fi. Ca te bucuri cand iti e iubit copilul, si nu cred ca din egoism neaparat sunt unele soacre acre, ci mai degraba pt ca, cu un ochi mai matur, „citesti” mai bine tipul de persoana cu care odorul s-a luat. Ca dragostea e oarba, iar noi, parintii, cand detectam ceva semnale negative, incercam sa ne ferim sorii de ele. Nu neaparat asta e cel mai sanatos lucru pe care il putem face, dar ne vine instinctiv. Eu sper sa raman cu picioarele pe pamant si sa nu interferez prea mult, ca datu cu capu tre sa fie personal, precum stim.
Dacă ( ipotetic vorbind ) se iau pruncii noștri, cum o să comunici cu socrul mare, adică eu, dacă mai au o gherlă în relație ? 😀
@paco,
ce sa comunic, noi o sa stam pe tusa si o sa radem de ei, gen „da-i in plm de prosti” :)))
am incredere ca daca m-apuca vo’ din aia de mama elicopter, ma aduci tu cu picioarele pe pamant 😉
Curând voi fi oficial soacră, în fapt sunt de câțiva ani. Din prima clipă am iubit-o pe D. ca pe copilul meu și am răsfățat-o în aceeași măsură ca pe toți ai mei. De când a apărut în viața lui fii-miu, mereu am spus și am gândit că am 2 copii, nu am făcut vreo diferență între ei ca atitudine. Dacă s-au porcit vreodată, oricare dintre ei, le-am spus-o direct, fără ocolișuri și fără să las timpul să treacă așa încât țânțarul să devină armăsar. Mă bucur că și viitoarea mea noră, fie-mea mai pe scurt a avut aceeași atitudine, asta ne-a permis să ne cunoaștem, să ne acceptăm și ne construim relația, una deosebită, să o mănânce mama pe ea de femeie frumoasă, deșteaptă și cu toți boii acasă. Ei știu că le stau alături cu un pas firesc în spate, și au în mine un sprijin. Dacă au încercat să se pârască unul pe altul la mine, că, deh, tinerețe, le-am spus că nu vreau să știu, nu mă interesează, vor avea relația pe care și-o muncesc singuri. Punct. Îi ajut cu mare drag cu orice dar până la o limită pentru că toate angaralele casei trebuie să și le asume împreună. Nu e bai că fii-miu gătește, spală vasele sau dă cu aspiratorul, bine că și-a găsit nănașul că cu mine se răsfață uneori și le făceam în locul lui, cu toate că bârlogul ăla era inaccesibil de multe ori pe motiv de asta e camera mea. Ia, de aici, prietene, că nu pățești nimic.
Un lucru să mai spun și gata. Nu are treabă cu Freud sau ceva dar adevărul este că un băiețache își va copia tatăl, cel puțin în prima fază a relației. Ceea ce mă bucură peste măsură, pentru că uite așa suntem 2 regine, fiecare la casa ei și interacționăm cu respectul cuvenit.
Băiețache … mda… și mai vă întrebați de ce unii suntem misogini 😉
@HM,
Nu îl interpreta așa, te rog.
Relația mea cu soacră-mea arată ca un grafic unde hăul ăl mare a fost la începutul căsniciei când am locuit în aceeași bătătură. Au urmat niște dealuri domoale. Încă o vale în primăvara lui 2020 (poa’ să vină orice pandemie că de la bloc nu mai plec), iar de atunci tot pe culmi. 🙂 Dacă înainte zicea că îl divorțează pe fii-su de mine, acum se ia de el să mă ajute la treburi. Nu că nu ar face-o! 😁 Ne împărțim atribuțiile în funcție de timp. Știe că sunt certată cu călcatul, așa că își calcă singur cămășile.
Soacră-mea îl alintă și acum la 40 de ani „Vălișor” sau „Vălicuță”, deh singur la părinți. Pe mine mama mă strigă simplu. Se înțelege bine cu soțul meu, ba chiar îl iubește (uneori am impresia că mai mult decât pe mine).
Eu nu știu ce fel de soacră o să fiu. Am și fată și băiat. Sper că una bună sau măcar tolerabilă. 🙄
M-am înțeles bine și din prima cu absolut toate mamele de fată pe care le-am cunoscut oficial. Cu unele chiar m-am înțeles mai bine decât cu fetele lor.
Mă, dar am avut parte de una, o socroșenie întruchipată… de prin cartier ce avea o bomboană de fată și care din bagabont nu mă scotea. A fost singura căreia îi spuneam mămicuțo, numai așa ca să o oftic – ea era cam micuță de statură și eu practic o strigam mă micuțo. Vedeam practic cum scoate fum pe nări ca în desene animate. A trimis fata la învățat în alt oraș și practic așa a scăpat de mine.
Faza e că tipa nu s-a măritat și socroșenia mi-a spus odată că nu știe ce a avut cu mine că sunt un băiat cuminte și la locul lui 😎. Poate dacă nu ducea fata la Cluj acum era și ea măritată avea copii. Uite și tu ai suferit după ea… și nu pot să neg că nu a avut dreptate!
Cât despre articol tind să fiu de acord cu ceea ce a spus @VictorR și că:
– mamele de fete vor sprijini cuplul și cu siguranță vor accepta mult mai repede uniunea
– mamele de băieți, alea care sunt mame surogat și mai ales cele care au un singur copil acasă și care trăiesc uneori doar prin ochii copiilor – va fi vai și amar de fata pe care o vor aduce acasă. Mai ales dacă sunt de la țară și cumva au o situație materială mai bună… și hăndrălăul aduce acasă pe una care nu pare de nasul lui… DOAMNE APARĂ ȘI PĂZESTE!
Bine mai sunt și excepții, dar sunt foarte rare și vin așa ca să confirme regula 😎
Definiți vă rog conceptul de mamă surogat și pe cel de hăndrălău!? Dau o bere întru susținerea de/la pătrățele 🤪
@Habare, berea nenicule întâi și pe urmă…
Nu mi-am suportat socrii atunci când am conviețuit cu ei. Mă călca pe nervi orice gest al lor (majoritatea pe bună dreptate, dar uneori îi uram doar din inerția lucrurilor negative din trecut). Când am divorțat, soacra și-a văzut interesul, adică n-a zis nimic și a menținut o relație cordială cu mine pentru nepoatele ei. Idem și eu. În timp, a descoperit singură niște adevăruri despre copilul ei și și-a făcut curaj să vorbim, ne-am apropiat și acum avem o relație decentă, funcțională. O las să le răzgâie până la un punct, uneori le țin teorie de parcă am 3 copii. Comunicăm satisfăcător, eu sunt oleacă mai serioasă in relația noastră, ea e cea sentimentală. E atentă cu copiii și cu mine și o văd că se străduiește să cultive o relație bună, așa că nici eu nu-s colțuroasă. O compătimesc uneori pentru că suferă din cauza fiului ei și a soției lui, dar îmi repet că nu e problema mea și fiecare are o cruce de dus. Socrul nu mai e, așa că nu are sens să mai zic nimic despre el.
Părinții mei l-au tratat diferit. Tata a fost socrul ideal: primitor, generos, prietenos. Mama nu l-a plăcut niciodată și mereu a considerat că sunt prea bună pentru el. Ironia face că mama nu mă place prea mult, deci pe el chiar l-a văzut jos de tot. :)))
Ca soacră îmi doresc să găsesc un echilibru în ce privește gradul de implicare în viața copilului meu și a partenerului ales. Îmi voi dori să știu dacă e fericită în relație fără să intru cu picioarele în casa ei. Om trăi și-om vedea, I guess.