Un roman dificil şi trist. Trist pentru că dezvăluie o mică parte din universul închis al femeilor musulmane. Ce ar putea fi vesel la această categorie socială a lumii arabe? În niciun caz umilinţa, oprimarea, bătăile, ignorarea, exploatarea.
Maha şi Um Saad sunt două femei închise într-un spital de boli mintale din Iordania, care îşi povestesc viața una alteia. Maha, victimă a violenţei politice, vede cum englezii îi ucid omul iubit; Um Saad, îndrăgostită de un tânăr, este obligată prin bătăi şi umilinţe de către tatăl ei să se căsătorească cu un bătrân. Iar acest nemernic soţ, după un timp îi aduce acasă o femeie mai tânără.
Şi toate astea sunt doar câteva din ororile pe care le îndură femeile musulmane în apriga luptă pentru supravieţuire într-o societate dominată de bărbaţi.
Stâlpi de sare e un roman dificil pentru că, în afara amintirilor împărtășite de către Maha şi Um Saad, din când în când mai apare şi Povestaşul. Adică omul “obiectiv” ce redă aceleaşi fapte văzute din afara celor implicaţi. Evident, un bărbat care minimizează drama transformând-o într-o bagatelă, luând miturile şi bârfele societăţii drept adevăr. Apoi, povestirile lor sunt presărate frecvent cu o sumedenie de „incantaţii” de genul „Alah să te binecuvânteze„, sau „Preaînţeleptul Mohamed să te apere„, sau „Alah, în mărinimia lui, îţi va îndruma paşii” etc. Realitatea dovedeşte că spusele astea n-ajută pe nimeni cu nimic, din moment ce viaţa lor este o adâncă şi interminabilă dramă.
M-am tot întrebat ce semnifică “stâlpi de sare” şi am aflat că înseamnă nesupunere. Ei, cum altfel într-o lume bazată pe asuprirea femeii de către bărbat?! Legenda (sau Biblia) spune că Lot împreună cu familia sa a fugit de arderea Sodomei. În goana lor, Lot i-a poruncit soţiei să nu se uite înapoi. Ea nu s-a supus şi a fost transformată în stâlp de sare. Un eveniment biblic care intrigă şi astăzi pe teologi, cercetători sau creştini cititori de Sfânta Scriptură. Mă intrigă şi pe mine!
Fadia Faqir este o scriitoare iordaniano-britanică, cunoscută şi ca apărătoare a drepturilor omului. A mai scris Nisanit (1987), Mă numesc Salma (2007, publicat şi în limba română), nuvele, piese de teatru, eseuri şi lucrări de specialitate dedicate condiţiei femeii în ţările arabe. În prezent, trăieşte în Marea Britanie, unde predă literatură arabă la Universitatea din Durham.
