La sud de graniță, la vest de soare, de Haruki Murakami
În sfârșit, am tras lozul câștigător. La a treia încercare de Murakami am nimerit o carte citibilă și inteligibilă – La sud de graniță, la vest de soare. Se pare că acest scriitor are plăcerea și obiceiul de a-și numi romanele după melodii – nu neapărat celebre, dar obsedante pentru personaje. Ca și în Padurea norvegiană (melodie cântată de Beatles). O poveste de dragoste fără dulcegării, o poveste de dragoste platonică și obsedantă.... Continuarea ->
Exploatându-mi latura masochistă, m-am încăpăţânat să mai citesc încă o carte de Haruki Murakami, după “
Haruki Murakami se bucură de un succes extraordinar, nu doar în Japonia, ci în întreaga lume. Încep cu această frază pozitivă pentru a le scuza, cumva, pe cele negative ce vor urma. Pentru că Murakami este un scriitor apreciat şi lăudat, mă simt vinovată pentru că m-a dezamăgit cu acest roman. M-au încercat chiar complexe de inferioritate, oare nu-s destul de destupată ca să-l înţeleg şi sa-l apreciez? Totuşi, acest roman nu-i scris de Schopenhauer! Mi-am revenit din nefericitele şi dăunătoarele complexe când am citit o altă recenzie*. Chiar m-am bucurat, răsuflând uşurată....