Scurt intro: acesta este un articol mai personal în care îmi vărs puțin năduful. Sper doar să nu fie perceput ca o frustrare personală pentru că este departe de mine acest gând. Am vrut de mult să scriu acest articol, dar la fel de mult cum îmi doream să scriu, după o eventuală recitire a lui ștergeam absolut tot ca să o iau de la capăt. Să începem!
Mi se pare că pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii sunt din ce în ce mai falși, mai fazi, mai insipizi. Da, și eu înaintez în vârstă deci este posibil să se aplice și la mine, dar nu despre mine este vorba. Pur și simplu nici nu mai știi pe cine să consideri prieten și pe cine nu. Citeam undeva un articol despre prieteni și prietenii din care am reușit să extrag două idei principale pe care aș dori să le și comentez:
– că prietenii adevărați îi numeri pe degetele unei singure mâini,
– că în viață ai mai multe cunoștințe decât prieteni și că la serviciu nu este bine niciodată să ai prieteni în care să te încrezi pentru a te confesa.
Pe pielea mea am simțit de foarte multe ori cât de adevărată este expresia aia: “ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur”. Eu am fost crescut cu un simț al băieției din ăla vechi. Unul în care prietenii sunt prieteni, cuvântul este cuvânt, prietenii sunt pe viață și chestii din astea care se întâmplă între 14 și 20 de ani. Mult timp am fost naiv și cine a știut să exploreze această latură a mea, mare prieten a putut să aibă în mine! Și au fost câțiva care au profitat de naivitatea mea.
Eu am descoperit însă că ai prieteni doar atunci când poți face ceva pentru ei și când nu mai poți face nimic pentru ei la revedere, te-ai schimbat, nu mai ești aceeași persoană. Cu mulți dintre “prietenii mei” atunci când mă întâlnesc, pe față totul este roz si frumos, o ipocrizie din aia crasă, dar totul este la fel ca în politică ne pupăm pe față, iar în spatele ușilor închise adevărul adevărat nu va ieși niciodată la iveală pentru că dacă va ieși va fi de un venin veritabil.
Am mai descoperit în ultimii ani că oamenii pe care i-am cunoscut în viață reală sau în online mulți dintre ei sunt atotștiutori. Pe baza câtorva vorbe spuse, au senzația că te cunosc și sunt în măsură să te catalogheze într-un fel anume cu care tu n-ai nici în clin nici în mânecă! Ăștia din online sunt și mai rău… pe baza anumitor idei enunțate, creierul lor se concentrează pe o anumită parte din comentariile tale și zbang ai ajuns să fii “tradus” în doi timp și trei mișcări după ce au citit un comentariu pe care îl parcurg în maxim 30 de secunde. Dar nu despre online este articolul de azi, ci despre oameni și prieteni.
Recent, un coleg de la fosta mea firmă din București a trecut în neființă. Aflat în țară, nu am putut să nu mă duc și eu la înmormântarea lui. Am lucrat și cu el dar și cu băiatul lui destul de mult, așa că nu aveam cum să lipsesc. În plus, de la cel care a trecut la cele sfinte, pot spune că am învățat o grămadă și l-am considerat mai mult decât o simplă cunoștință, uneori i-am atribuit noțiunea de mentor, așa că trebuia să fiu acolo și am făcut tot ceea ce a ținut de mine ca să fiu prezent.
M-am întâlnit acolo, bineînțeles, și cu o parte dintre foștii colegi. Prilej de revedere, chiar dacă situația nu era una veselă. Cu unii mă înțelegeam destul de bine și s-au bucurat să mă vadă, cu alți 2 colegi însă nu prea mă înțelegeam și doar ne-am salutat, dar mare mi-a fost mirarea când pe unul dintre foștii mei colegi în momentul în care m-am apropiat să îl salut, a dat noroc și apoi a plecat din zona respectivă, ca ars. Nu eram apropiați, dar aveam impresia că ne respectăm reciproc… În fine, nu am băgat de seamă și am pus-o pe seama faptului că omul poate era supărat datorită trecerii în neființă a colegului nostru. Nu era momentul nici să fac caz și nici să stau să analizez comportamentele unora.
Nu știu cum se face, că eu am norocul să am câțiva tovarași care, din când în când, îmi mai împărtășesc anumite informații despre persoana mea de atunci când mai sunt întâlniri din astea sociale și accidental, se mai vorbește despre mine când nu sunt de față. Așa am aflat că persoana de care vă spuneam mai sus că m-a evitat, cu care, pe vremea când lucram împreună, nu cred că am schimbat mai mult de salut, noroc, ce faci, bine, hai baftă sănătate și bonjour, mă desconsideră la modul cel mai grosolan, fără ca măcar să mă cunoască. Băi ești prost! Vorbești pe la spate, dar ține minte că la spate o să rămâi!
Cert este că de când s-a auzit în fosta firmă că am plecat contractor, mulți au început să mă invidieze. “Deja joci la altă ligă! Nu te mai compari cu plebea!” sunt unele vorbe pe care le-am auzit despre mine. Deși eu nu m-am schimbat față de nimeni și nu am vorbit urât despre nimeni, sunt unele persoane care nu au altă treabă decât să se uite-n curtea ta. Nu am ce face. Fiecare dintre ei putea să aleagă drumul pe care l-am ales eu, mai devreme sau mai târziu, dar nu au făcut-o.
Pentru că pentru mine asta a venit la pachet și cu niște sacrificii, pe care sunt sigur că mulți nu ar fi fost dispuși să le audă, darămite să le facă și asta o spun fără să mă victimizez. Și desconsiderarea asta, culmea, vine de la un tip din ăsta care este tot un atotștiutor, unul care emite pretenții și poate discuta cu tine, despre absolut orice pretinzând de cele mai multe ori că deține adevărul absolut.
Un citat al lui Tudor Mușatescu cred că îl descrie pe el și pe cei de teapa lui, cel mai bine – “Există o categorie specială de surzi, aceia care nu vor să audă decât ceea ce spun ei!”.
Mă cam mâncau palmele și nu am avut ce face și i-am trimis un mesaj – am auzit că se vorbește despre mine în absența mea, asa este? Nimic… dinte pauză lipsă gaură… liniște deplină! Ulterior ne-am mai întâlnit la o masă și a venit la mine să mă salute, l-am întâmpinat cu o strângere fermă de mână și o privire din aia gen fraiere vezi că sunt cu ochii pe tine. FMM… Deși era loc la masă pe lângă mine a preferat să se ducă undeva total opus de mine și când a plecat, a pândit momentul în care eram la baie și dus a fost. Un cioflingar!
Ce m-a intrigat cel mai tare este cum poți tu să îl vorbești pe la spate pe unul pe care nu l-ai mai văzut de un car de ani? De ce nu ai tupeul să o faci pe față? Absolut de toți de care am aflat că mă vorbesc pe la spate – mă, unul nu a avut tupeul să îmi spună în față! Respect mult mai mult un om care îmi spune constructiv că sunt prost decât pe unul care o face pe la spate și aflu.
Ia ziceți, pe la voi prin ogradă, voi aveți “prietenași” din aceștia care una declară oficial, iar în spate adevărul este cu totul altul?
Foto: Solandi & AI
Prieteni? Doar vreo 2. Restul sunt amici și cunoștințe.
@Jack, din păcate cam așa este. Oricine are simpatizanți și persoane de care nu este plăcut, iar eu fiind genul de persoană destul de sociabilă care are impresia că se înțelege bine cu toată lumea – am rămas surprins să văd că unul căruia îi ziceam salut deci căruia nu îmi aduc aminte să îi fi greșit cu ceva și care nu și-a dat niciodată arama pe față are o astfel de atitudine.
În general nu îmi pasă ce spune lumea despre mine decât dacă e mama sau românca cu care conviețuiesc, dar am rămas puțin cu un gust amar. Oricum eu îmi văd de viata mea – ei de a lor nu ne vom mai intersecta prea des.
@BaGheRa,
Și ”românca cu care trăiești” te critică? Dacă da, obișnuiește-te! Dacă nu încă, stai pe-aproape
😂
@Laura, nu am întâlnit o femeie până acum care să nu critice 🙈. Dacă știi vreuna să mă anunți și pe mine… ai cam deschis cutia Pandorei cu comentariul acesta. Voi reveni!
Hai că mi-ai adus aminte de un banc:
Facu el ce facu și a reușit să răpească luna de pe cer. Fericit nevoie mare se duce la iubita și îi zice cu un zâmbet larg: Draga mea ți-am adus luna de pe cer… Fătuca se uită plictisită la el și zice: Auzi… da pe roz nu avea?
Undeva prin Sudanul de Sud eu lucram în capitală și aveam mașină de serviciu. De prin diferite localități îndepărtate veneau, cu elicopterul, colegi care aveau nevoie să meargă în diverse locuri. În afară de distanțe, locul nu e tocmai unul prietenos, mai ales când ești oaia albă a familiei. Erau doi români care veneau lunar să rezolve diverse treburi, ba pe la HQ, ba în drum spre casă sau diverse vacanțe. M-am făcut întotdeauna luntre și punte să îi ajut și mereu îmi mulțumeau. La ceva timp după ce am terminat detașarea (ei au mai rămas, pentru că veniseră mai târziu) am auzit cum că le-aș fi dat contracost diverse materiale de genul cuie, sarma de rufe, silicon. Nu râdeți, în SS nu se auzise acum 10 ani de spumă poliuretanică la tub, iar un pistol de silicon costa cam o suta de USD. Să ai tablă pe casă era ceva inutil😁.
Cam asta a fost cea mai mare dezamăgire pe care mi-o amintesc. L-am interpelat mai apoi pe individ, dar a negat cu vehemență. Problema era că cine mi-a relatat nu avea de unde să cunoască anumite detalii, deci nu m-a mințit.
@Akon, să fiu sincer eu am auzit o vorbă și de atunci mă țin de ea cu sfințenie… Unde e un român este prea puțin și unde sunt doi este deja prea mult.
Aici în Qatar când am ajuns acum 2 ani – primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut prin messengerul firmei nume de români. Am dat de unul Mircea din Brăila… am început, frumos m-am prezentat, am schimbat două vorbe și aia a fost. Am preferat să fiu bucuros că nu sunt singurul român din firmă și aia a fost. Mi-am făcut o grămadă de prieteni aici în majoritatea lor indonezieni si asiatici în general și 2 băieți din America de sud – un argentinian și unul din Venezuela cu care îmi exersez spaniola.
Ăla din Venezuela este criminal – este oleacă mai grăsuț, micuț de statură și la nume are VSM. Îl întreb mă nene ce înseamnă VSM – venezuelean sex machine – m-am crăcănat de râs cu faza asta
Salutare.
Noțiunea mea de prieten sigur diferă de notiunea ta. Sunt alte trăiri, alte așteptări.
Evident nu agreez ideea de vorbit pe la spate.
Așadar-deși e târziu- mai revizuieste-ti standardele 🙂 . Și (notă morbidă) de murit tot singuri murim, nu vine nimeni cu noi pe lumea cealaltă.
@Victore, uite deși aveam perspectiva asta în minte nu mi-a trecut niciodată prin cap… e la fel ca aia cu cifra 6. Poate fi 6 sau poate fi 9 depinde din care parte te uiți.
Legat de partea morbidă… sunt conștient de asta…
Acum sincer m-ai făcut curios să aud noțiunea ta de prieten. Pentru mine este ăla care se scoală la 2 noaptea și vine după mine când îl sun să îi spun că am probleme indiferent de ce natură!
@BaGheRa,
Uite, noțiunea asta de ”am probleme indiferent de ce natură” e interesantă de discutat.
Ce faci dacă prietenul tău cel mai bun te sună și-ți zice că a omorât pe cineva? Îl ajuți să mușamalizeze sau îl presezi să se demaște?
P.S. n-am omorât pe nimeni, doar că am văzut în filme dilema asta 😂
@Laura, această speță este una cu totul… specială și probabil i-aș recomanda prietenului să sune la 112. Nu am mai fi prieteni după asta… pentru că ar interpreta că nu l-am ajutat… dar trebuie să te gândești înainte să te arunci cu capul înainte. Asta e părerea mea!
Și ar fi interesant de divagat pe aceeași temă de către cei care citesc și aleg să și comenteze!
Nu știu exact. E … „chestia” aia precum ceasul deșteptător de la capătul patului: întinzi mâna pe întuneric și e acolo. Nu cred că există o definiție exactă. E cum zice și Ionuț mai jos: e „coae” cu care nu te-ai văzut de ceva vreme dar dacă sună să-l ajuți la cărat de mobilă, la final scoate din frigider berea care îți place ție cel mai mult.
@Victor, mișto răspunsul tău, te duci și îi cari mobila, te spetești de îți ies ochii din cap și pe urmă savurezi Tuborgul ăla care era negru la sticlă pe vremuri și care acum nu mai exista – eu eram fan Tuborg pe vremuri când sticla era neagră. Toate bune și frumoase până acum.
Dar ce aș mai vrea să te întreb este dacă tu ai avea nevoie pentru același lucru după un an de zile și el nu ar veni din diverse motive l-ai mai considera prieten? Te-ai mai duce la rândul tău data viitoare când trebuie să care mobila soacrei?
Uite am o speță și mai specială: aveam pe vremuri un prieten, Mânuță pe numele lui, la ale cărui apeluri mereu am răspuns pozitiv și odată, o singură dată i-am dat cu flit. S-a îmbătat și voia să îl duc cu mașina lui acasă la una. Eu aveam altă treabă și i-am zis că nu pot. De atunci noi nu ne-am mai vorbit ca prieteni și totul îmi era transmis prin terți… Cică el a trebuit să plece cu mașina beat fiind și putea să moară și eu știind că e beat l-am lăsat să moară!
Nu ne-am mai văzut poate de 15 ani – și eram prieteni la cataramă.
@BaGheRa,
1. S-a îmbătat și voia să îl duc cu mașina lui acasă la una – super! o postură minunată ca să faci o bună impresie unei femei 🙂
2. amicul ăsta n-auzise de taxi?
@Laura, fix asta i-am recomandat și eu la momentul respectiv… 🤣🤣🤣, dar crezi că a ascultat… tot a plecat prostul cu mașina.
Unde mai pui că aia făcuse cu o seară înainte nunta… cu altul, nuntă la care el participase ca invitat. Drame peste drame a la tovarășului meu Mânuță 🙈
@BaGhera,
Cred că ai tu așteptări prea mari de la oameni care n-au nici în clin, nici în mânecă cu tine. Colegi, amici, vecini, verișori pe care-i vezi o dată la X ani la nunți și înmormântări – o categorie de oameni de care n-ar trebui să-ți pese (mie nu-mi pasă).
Demult, la o agapă la birou, nu știu care cu cine bârfeau diverse. Le-am zis tranșant: dacă mă bârfiți, eu nu vreau să știu nici ce, nici de ce, să nu vina careva să-mi șușotească la ureche d-astea, că mi se cam rupe.
Și uite-așa, nu întreb, nu mi se spune – toată lumea fericită 🙂
@Laura, nu cred că este vorba de așteptări… aș vrea ca dacă nu ai vreo treabă cu mine nici să nu te lansezi opinii despre mine, pentru că nu mă cunoști, nu ai nici o trebă cu mine, nu am mâncat din aceeași farfurie. Așa ar fi normal…
De obicei nu mă bag în discuții și cam știu să mă feresc de persoane care sunt în căutarea scandalurilor. Nu am nevoie de drame în viața mea, iar pe cei care au creat la un moment dat situații în care m-am simțit stânjenit i-am eliminat din viața mea.
Acum că am aflat, sincer m-ar interesa mai mult motivul pentru care a făcut asta. Oi fi făcut eu ceva direct sau indirect și l-am călcat pe bătături… măcar să știu să nu mai fac.
După părerea mea, nu este bine să ai așteptări prea mari de la oameni. Mai bine să nu ai și să fii plăcut surprins, decât invers. Oamenii sunt cum sunt, nu cum am vrea noi să fie.
Iar cu colegii de serviciu nu este indicat să ai relații de prietenie sau amoroase. Pentru că nu știi cum evoluează lucrurile și după aceea te trezești într-un climat nepotrivit.
@Gabriela, în unele comentarii am mai explicat că am evitat să am relații cu colegii de școală, facultate fix pe motivul acesta. Era o tipă cu care am avut o relație de prietenie extraordinară. A plecat la Cluj. Mi-a fost colegă de facultate și de muncă. Țin să îți spun că mai toți aveau o bănuială că este sau a fost ceva între noi în trecut. Nu a fost nimic.
Despre așteptări am spus si mai sus. De obicei nu am… dar acum am rămas șocat să aud că unul care nu mă cunoaște, nu are nici o treabă cu mine poate emite asemenea elucubrații pline de venin…
Sunt tare la căpuț, nu prea mă interesează ce se vorbește despre mine, inevitabil se vorbește și se va vorbi, eu sunt pe drumul meu și pe muzica mea.
Prieten este un cuvânt mare. Puţini oameni se vor califica pentru acest statut de-a lungul vieţii unui om. Iar în articol nici nu este vorba de prieteni, ci de cunoştinţe. De persoane cărora nu le-ai dat motiv să te ponegrească, dar ele totuşi o fac. E vorba de caracterul oamenilor mai mult. De oameni fără caracter.
Cum spun Gabriela şi Laura – nici eu nu am aşteptări de la oameni şi nu îmi pasă de bârfele pe seama mea. Și prefer să păstrez relaţiile care îmi produc bucurie şi să uit de cele care păreau promiţătoare dar s-au dovedit false.
Referitor la noțiunea de prieten, îmi amintesc de o întâmplare de când erau copiii mici. Nu știu dacă acum mai e aşa, dar pe atunci, la locurile de joacă, copii care nu se cunoșteau veneau unii la alţii şi întrebau ,,vrei să fim prieteni?”. Şi să vezi tragedie când unul răspundea ,,nu!”
Aşa că le-am învăţat pe fete că asta nu e o întrebare bună, că un prieten e cineva special, nu un necunoscut. Şi întrebarea firească ar fi ,,vrei să ne jucăm împreună?”. De atunci nu mai luau în serios întrebarea cu vrei să fii prieten, răspundeau cu ceva gen: da/nu vreau să mă joc cu tine. Şi întrebau şi ele la rândul lor în acelaşi fel. Iar dezamăgirea nu mai era aşa mare. ,,Nu-i nimic, mă joc cu altcineva sau cu mama!’
Ai sintetizat destul de bine ceea ce am vrut să spun… totuși cum am spus și mai sus mi-ar plăcea să aflu și de ce. Așa… doar pentru mine!
Este foarte important pentru copii să înțeleagă semnificația cuvintelor și să nu mai folosească cuvinte mari. Nu mulți părinți sunt ca tine din păcate… și ar trebui să existe mult mai mulți cei ca tine!
Amintesti acolo superficial si de online. Exista prietenie si in online. Uneori prietenii din onlie sunt mai de nadejde decat cei de langa tine.
Si, de asemenea, iti poti face o idee despre ce fel de om este din ce scrie si sustine cineva in online. Daca scrie multe prostii si daca are idei anapoda, eu cred ca poti ghici ce mentalitate are. Ca doar nu o sa scrie cineva aberatii doar ca sa joace teatru. In general oamenii incearca sa se prezinte mai bine decat sunt in realitatea, nu mai rau.
@Elvira, sunt multe de spus aici… Sunt și nu prea sunt de acord cu tine cu prietenii din online… Aș vrea să te întreb după cum i-am zis si lui @Victor mai sus, care este definiția ta de prieten?
Legat de cum te prezinți în online mă dau exemplu pe mine, deoarece eu mereu am spus despre mine că sunt gras, chelios si știrb (asta era de bine despre mine) … dar mai spun și că sunt simpatic, că îmi plac femeile frumoase (asta era de rău). Chestiile astea două dacă le citești se cam bat cap în cap…
Sunt foarte mulți care se dau pe internet, doar ca să joace teatru, care spun numai prostii, doar spre amuzamentul lor… găsesc plăcere în asta, să bage bățul prin gard așa la mișto. Făceam și eu asta pe vremurile asl pls-ului chestii de genul, când mă dădeam drept fată și mă lăsam „agățată” de băieți. Mi-a prins bine perioada aia mai târziu, pentru că aveam texte în mine gârlă pentru agățat.
Sunt mulți smardoi care din tastatura zici că sunt pe puțin Cătălin Moroșanu când se năpustea pe la începuri ca o gorilă peste adversar.
@HM, colegul de comentarii, pe care îl consider un prieten din online 🙋🏻♂️ scria pe vremuri nuMai tAmPeNii de îl bănuiam de ceva obseso-convulsiv, dar când era vorba de ceva serios îți dadea niște replici de te dadea cu fundul în sus, foarte mișto argumentate 🤕
Online-ul este o adunătură de oameni care se suportă reciproc cu bune și cu rele, cel puțin pentru mine. Asta în funcție de loc sau de castel!
Sigur ca sunt tot felul de ciudati. Dar pica din start cei descrisi de tine. Acum, ca joaca teatru si de fapt ei sunt persoane dragute, pierderea lor daca ceilalti nu ii baga serios in seama. Sau poate nicio pierdere nici pentru ei, daca zici tu ca asa se amuza ei.
Online-ul e vast, eu nu am spus ca e perfect. Ci doar ca exista prieteni si in online, odata ce ii gasesti.
Elvira, două secunde, eu nu am negat niciodată acest aspect… Îți poți face prieteni în online. De ce am spus că sunt și nu prea sunt de acord cu tine – este că un prieten din online nu va fi niciodată la fel ca unul din offline – asta este strict părerea mea. Spre exemplu, nush dacă ar veni să cărați mobilă împreună. Sau ți-ar da bani când ai avea nevoie sau ar veni cu masina când ai un accident. Și astea sunt doar câteva exemple banale de chestii pe care le-ar face un prieten.
Marea majoritate a comentariului meu anterior, era legat de faptul că poți „traduce” pe cineva din câteva fraze citite.
În funcție de nivelul de interacțiune pe care îl ai cu cineva, la vedere sau în privat, poți descoperi mai multe despre persoana respectivă… dar, niciodată nu vei știi de ce a spus ceea ce a spus. Pentru că îți dă frânturi, asemeni unui trailer de film, bazat pe experiența lui de viață. Poate era fericit când a scris comentariul sau era trist și atunci nuanțele sunt altele, iar noi nu suntem psihologi specializați pe citit.
Uite propun un exercițiu, fără supărare… din ceea ce am spus eu până acum cum m-ai / m-ați cataloga pe mine spre exemplu. Și eu voi spune cât de adevărat este sau nu fiecare traducere făcută. Atenție este fără supărare și eu am cerut-o. 😎. Băgați!
,,Spre exemplu, nush dacă ar veni să cărați mobilă împreună. Sau ți-ar da bani când ai avea nevoie sau ar veni cu masina când ai un accident. Și astea sunt doar câteva exemple banale de chestii pe care le-ar face un prieten.”
Dar un prieten in online iti poate oferi suport emotional si tot ce tine de sfera asta. Iti poate oferi solutii la unele probleme punctuale, se poate bucura sau intrista odata cu tine. Uneori, in functie de gradul sau vechimea relatiei si de cat de mult va cunoasteti, te poate imprumuta si cu bani sau tu pe el, ca doar tranferul bancar e rege azi si e ca si prietenul: online. Va puteti sti adresa si trimite ocazional diverse lucruri reciproc, iar la un moment dat, in functie de distanta si ocazii, va puteti chiar intalni. Si va fi un prieten mixt, un procent prieten online, un procent mai mic prieten offline. Si balanta se poate schimba, nu e batuta in cuie.
Cat despre cum percepi un om in online dupa ceea ce scrie si cum se manifesta, am mai spus… Da, te poti evident insela. Dar nu cred ca e o pierdere ca nu iti apropii si nu placi un om care iese in evidenta prin comportamente extreme negative. Care o face pe bufonul sau pe extremistul. Tinzi sa crezi ca chiar e, ca un om normal la cap nu si-ar insusi asemenea exprimari pe negativ doar sa socheze. Cand vrei sa sochezi pe cineva e un red flag acolo. Evident ca nu vei sti niciodata totul depre cineva. Fie el prieten sau personaj enervant din online si chiar din offline. Nu ne cunoastem noi bine nici pe noi, dar pe altii.
,,Uite propun un exercițiu, fără supărare… din ceea ce am spus eu până acum cum m-ai / m-ați cataloga pe mine spre exemplu. Și eu voi spune cât de adevărat este sau nu fiecare traducere făcută. Atenție este fără supărare și eu am cerut-o. 😎. Băgați!”
Din ce am citit pe aici din ce scrii si comentezi…
pe pozitiv – ai stofa de bun prieten, pe stil vechi, serios si devotat.
pe minus – cateodata chiar esti balena in galeana si tocmai atunci cand spui in clar ca nu esti balena in galeata. In momentul ala ascunzi nesiguranta si falsitate.
@Elvira, voi încerca să fiu cât de scurt pot.
Prima parte legată de prietenii din online ceea ce ai spus tu, eu am crezut că se subînțelege. Practic am spus am2 același lucru, dar folosind cuvinte diferite. Și ai punctat extraordinar de bine că în funcție de natura si mai ales de vechimea relației. Suntem de acord!
A doua parte – nu am zis că nu își poate forma omul o părere, ci am zis că de multe ori poate fi greșită! Recunosc cămi s-a întâmplat și mie, și asta nu doar odată.
A treia parte – pe pozitiv ai menționat și tind să spun că ai dreptate, dar pe negativ ai făcut-o la modul general, pe principiul bate șaua să priceapă iapa. Poți fi mai explicită, te rog, ca să înțeleg unde ai avut tu impresia că m-am dat balenă în găleată? Ca să nu fie umbră de îndoială eu folosesc termenul acesta pentru persoane care încearcă să fie ceva ce nu sunt sau ce ar dori să fie – și da denotă falsitate și înțeleg ce te face să crezi asta, dacă probabil m-am dat balenă în găleată cum ai perceput, dar nesiguranța? Aștept cu interes exemplul… devine max interesantă conversația 😁
Imi e lene sa caut exemple concrete. Ideea era ca te folosesti de expresia asta cand vrei sa pari modest, dar de fapt nu esti. Ca sa insinuezi lin cititorilor o caracteristica personala la superlativ. Caracteristica care poate fi sau nu adevarata. Evident, nu vom sti care e realitatea. Voiam doar sa spun ca folosirea acestei expresii nu te avantajeaza. Si multi vor fi suspiciosi.
Acum ai putea sa imi raspunzi daca mereu cand ai folosit-o era adevarat ce ai spus sau au fost si cazuri in care doar te laudai fara sa te lauzi cum ar veni.
Si de ce zici ca devine maxim de interesanta conversatia?
@Elvira, sorry, dar nu îmi aduc aminte. Să știi că mă apuc eu să caut și revin. Sper să nu îmi ia prea mult. Sper nu mai mult de o oră.
Please don’t! Lol. Discutia asta o ia razna. Plus ca nici nu mi-ai raspuns la ultima intrebare.
Nu e nevoie sa cauti, si nici de raspunsuri exacte! Cu siguranta poti spune ,,da / nu / uneori” fara sa scormonesti arhivele.
Sau ne oprim aici. Deja devine pierdere de timp. Avem cu siguranta amandoi altele mai bune de facut.
@Elvira, păi am răspuns la întrebare… am spus că nu îmi aduc aminte să fi folosit această expresie într-un alt fel decât să încerc să nu mă dau mare. Deci răspunsul este nu.
Din păcate am făcut-o, am căutat prin toate articolele, mai puțin cărțile @Laurei. Deci de când am început noi să scriem de pe data de 18.01.2023, am folosit expresia de 9 ori, din care de două era folosită către o altă persoană în afară de mine. A fost un exercițiu interesant pentru statistică – unde chiar avem un expert printre noi.
De ce devine interesantă discuția? Păi, din punctul meu de vedere, deoarece a avut mai mult de 2 sau 3 replici – comentariu plus o replică de la mine, discuția a decurs pe un ton civilizat și plăcut chiar dacă pe alocuri cel puțin unul din noi s-a aprins 🙈. Pentru asta îți mulțumesc și te aștept cu noi comentarii.
PS. Eu sunt mai „nevorbit” așa… sunt în voiaj, la serviciu, și conversațiile îmi plac. Văd și eu cum gândesc alți oameni și încerc să și înțeleg de ce gândesc așa, uneori diferit față de mine.
PS2. Te pot întreba, asta dacă vrei să răspunzi bineînțeles: de unde ești și cam aproximativ pe la ce vârstă te învârți? Mulțumesc anticipat pentru răspuns! 🤝
Sunt de pe aici, de pretutindeni și de nicaieri. Iar varsta e doar un numar, evident. Nimic iesit din comun, chiar banal. Intr-atat incat sa nu conteze.
Sau poate sunt barbat. In online putem fi ce vrei noi. chiar tu ai spus.
Mi-a facut plăcere dialogul.
@Elvira, o vedeam venind! C’est la vie, era o pură curiozitate… oricum să știi că pisicuța asta nu zgârie rău sau chiar deloc!
O să încerc să ghicesc. Cred că stai la vreo 100 de km rază de localitatea de unde stau eu și ai în jur de vreo 33 – 37 de ani. Da, cam asta cred eu… bărbățele!
Și mie mi-a plăcut dialogul 🙋🏻♂️
Upss! ”bărbățele”? – asta a durut :)))
Ce-i aici, dom’le, bar de negri? Ce faceți? Vă distrați fără noi? 🙂
@Laura, păi dacă sunteți pe somnic de frumusețe 😔 ce să vă fac 😁
Mă bag și eu precum musca-n lapte și vă dau un sfat, pretenejte așea : get ă rom 🤪
@Habare, Captain Morgan pentru mine spice gold cu cola.
Am în total vreo 5 sau 6 prieteni buni, prieteni d-ăia vechi, de demult, care ar sări în foc pentru mine și eu pentru ei oricând. Nici unul nu a avut ocazia până acum să mă dezamăgească, și nici eu pe ei. Comunicăm rar, ne vedem și mai rar, dar atunci când o facem pare că nimic nu s-a schimbat, și abia ne-am văzut și am vorbit.
Am câțiva oameni, cunoștințe, cu care mă frecventez (ca să zic așa) fizic sau online, oameni pe care îi respect în măsura în care cred că și ei mă respectă, cu care am ce discuta și schimba informații, impresii etc. Dacă ceva se schimbă în relația cu ei, aia e, e regretabil, dar nu pot zice că e o tragedie.
Am soția și cei doi băieți. Și cam atât.
Anti social și egoist cum sunt, nu prea a contat niciodată părerea altora despre mine, colegi de școală/muncă, superiori, angajați, vecini, neamuri sau mai știu eu ce. Nici măcar părerea prietenilor buni. Mi se drapelează de ce cred alții despre mine. Nu mă afectează, nu mă interesează, pot cunoaște și interacționa strâns cu o persoană ani de zile și apoi pot întrerupe orice relație instant fără regrete sau emoții. Pe măsură ce îmbătrânesc observ că tot mai puține persoane își fac loc în cercul meu de cunoștințe și tot mai multe îl părăsesc, poate fiindcă nu mai am răbdare și nervi pentru oamenii din jur și atunci mi se pare obositor să încerc să îi cunosc.
Recunosc că sunt genul care își formează o părere despre un om după câteva secunde de interacțiune, lucru care a dus la câteva surprize (pentru mine) de-a lungul timpului, dar așa mi-e felul: „etichetez” rapid, n-am nici o problemă apoi să recunosc că m-am înșelat dacă este cazul.
Eu zic să nu pui la suflet asemenea chestii, skip, ignore, delete și relax, că oamenii sunt jigodii până la proba contrarie. 😉😁
Io-s de la tzară și știu că jigodiile se ard pe nas. E valabil și onlain !? Ia zi … stimabilule frecventabilule chiparosule muzikantule talentosule penitzosule 🤪 ,,,…. etc.
@Ionuț, sunt o persoană care ține la tăvăleală, la orice fel de tăvăleală și sincer mi s-a întâmplat să își de lumea cu părerea despre mine, dar nu persoanele pe care în offline le consider la și alții.
Nu sunt o persoană care să țină cont de gura lumii și ca și voi mi se rupe de ce zic apropiații, am mers mereu pe calea mea și am făcut mai mereu ceea ce am crezut eu de cuviință, dar uite că am rămas surprins neplăcut și nu mai mult de atât când s-a întâmplat asta. Făcând o paralele o putem asocia cu depresia, mie nu mi se întâmplă, dar uite că s-a întâmplat.
Cum zice si @Solandi mai sus… totul ține de caracter. Nu mă înțelege / înțelegeți greșit chiar nu sunt afectat de asta sau ceva de genul, dar mă gândeam într-o seară când scriam articolul – bă ce ipocriți sunt unii. Și dacă străinii sunt așa mă gândeam cum ar fi prietenii cu care poate ieși la bere – Azi te pupă și te ridică în slăvi și mâine… te vorbește mai rău ca o țață din aia ordinară.
Dar trecem peste… Cum ai zis și tu nu este un capăt de țară.
Interesantă ultima ta frază… se notează în sertărașul memoriei.
Oamenii pe care îi considerăm prieteni sunt la fel de imperfecți ca noi toți.
E exact că într-o relație sentimentală.
Îl iubești că îl iubești cu defectele pe care le are.
Am prieteni fixisti, buzăranți, lăudăroși, cu diverse probleme mentale. Dar nu sunt falși și niciodată nu m-au înjunghiat pe la spate.
Și nu sunt nici extrem de extrovertit să fiu mereu în căutare de noi cunoștințe. Mă mulțumesc cu ce am.
Caz concret: fostul coleg de muncă argentinian. Îmi plângea la propriu pe umăr, gen ești fratele meu, singurul om pe care îl am aproape.
Acum îl caut să îi fracturez niște coaste pentru o datorie pe care tot uită să o de-a înapoi. Mie.
Nu sufăr, e vorba doar de bani. Sunt prea hahaleră să mai bun botul la ,, love,,.
@Paco, apropo de ce spui tu legat coaste rupte, coroborat cu ceea ce am citit pe blogul nou al floricicii noastre de colț, legat de bătai parte în parte în parcare, unul dintre foștii mei prieteni buni a devenit prieten bun tocmai după o bătaie din asta în parcare. I-am rupt mufa, s-a dus la mă-sa și asta m-a încuiat în curte până vor veni părinții mei să mă culeagă că i-am bătut odrasla… ca să le spună ce copil au.
Când a venit taică-meu de la serviciu, mamă ce a ieșit, a făcut-o cu ou și cu oțet. La o oră după întâmplare am devenit prieteni buni și a durat până când a încercat să poftească la prietena mea. Aia i-a dat cu flit, eu i-am dat cu flit.
@BaGheRa,cu cel mai bun poate prieten ( ne alintăm reciproc cocălăreste,, fratelo,,) m-am împrietenit după un schimb de serve în primul an de liceu.
Pe argentinian l-am mirosit că e măgar, ulterior am aflat că e o lepră și un escroc. E blindat de datorii, nu știu dacă dacă mai văd ceva, dar măcar îmi fac damblaua.
@Paco, m-ai făcut să îmi aduc aminte de cel mai bun prieten al meu din liceu – persoana cu care mă întâlneam cel mai mult. Era un un bețiv notoriu, bine cam am2 eram din moment ce mai toate ieșirile noastre erau în baruri 😁. Are să îmi dea bani, de vreo aproximativ 10-15 ani. Nu sunt mulți – dar la vremea respectivă însemna cam cât un salariu de al meu. Ideea este că eu m-am oprit din băutură, el nu! Ultima oară când am ieșit cu el – era atât de rău încât dacă îl vedeai pe stradă și un boschetar arăta mai bine decât el, beat mort. O spun cu durere în suflet pentru că ne știm din liceu și a fost cu mine și a fost lângă mine în niște situații uneori nasoale.
Pentru prietenia pe care am avut-o, eu am uitat de bani. Acum nu mai reprezintă nimic suma respectivă și cu toate că erau banii mei… am preferat să trec peste. Din păcate el este unul dintre prietenii de care îmi pare cel mai rău că i-am pierdut din viața mea.
Nu știu câți bani avea argentino să îți dea, dar eu zic să uiți de ei… dacă nu e o sumă prea mare. Dar după patosul pe care îl pui în comentariu presupun că e vorba de o sumă mai măricică – o bătălie mică tot merită! Totuși gândește-te și la consecințe, dacă întradevăr merită!
EOS curios dacă scrie nenea BaGheRa și un articol despre dujmanii onlain și alte tipuri de hateri internauți 😆
S-auzim de bine, să citim sublime … întâmplări, istorisiri și categorisiri.
@Habare, nu prea aș avea ce să scriu pentru că eu nu am dușmani în online, iar dacă te referi la MV… să fie sănătos, eu unul nu îl consider dușman. Dacă el o face… este treaba lui.
Cred că pentru mediul online și oameni pe care-i cunoști numai în mediul ăsta, termenul ”dușman” e cam dur și exagerat.
Da, unii pot fi antipatici, dezagreabili, enervanți, stupizi, irelevanți. Dar să zici ”dușman” e prea mult.
Nu pot sa am prieteni. NU POT (si da, tip). Parintii mei au avut foarte multi ,,prieteni”. Adica la modul ,,intalniri in fiecare duminica la un remi, la o bere, concedii si iesiri la iarba verde, etc”. Adica aveam o casa plina, telefonul suna mereu, mergeam in vizite si primeam vizite. Si a murit tata, brusc (aveam 15 ani ). Si a venit linistea. Adica telefonul nu a mai sunat, nimeni nu s-a interesat daca traim, daca avem cu ce supravietui, nimeni nu ne-a mai chemat la un remi, la un pepsi la iarba verde,nimeni nu a vorbit macar o data cu copiii sau sotia prietenului mort,a fost o liniste care a sapat in creierii mei de adolescent. Prima interactiune cu unii dintre ei am avut-o la nunta mea, adica dupa vreo 8 ani, pe unii nu i-am mai vazut niciodata. Doar atat, un plic si pa. Si linistea aia din creierii mei m-a facut defecta, adica nu pot sa am prieteni, nici la serviciu, nici din alte medii.Prieteni care la bine sunt ,, yuhuhu si la, la, la” iar la greu sunt cu ,,pa” .Sunt doar eu, daca am succes ma bucur singura, daca cad ma ridic singura.Da, stiu, sunt defecta. De pe la 15 ani…
@MAS, măi nu zic nu, dar chiar așa nici un/o prieten(ă)…?
Încă îmi caut prietena cea mai bună! 😅 Am legat prietenii de-a lungul timpului, mai lungi sau mai scurte… Cel mai mult am suferit după prietena mea de la 13 ani, Ioana (a trebuit să se mute în alt cartier, iar când am căutat-o a fost foarte distantă). Ies de 2 ori pe an la un suc cu o prietenă care are copiii de-o seamă cu ai mei și încă de vreo 2 ori cu un amic din vechea gașcă de la bloc (veșnic în căutare de nevastă, are și cont pe Tinder 😁).
Nu mă (mai) interesează ce se spune despre mine. Ei și ce dacă oamenii vorbesc?! 😊
@Blanche, eu sunt de părere că oamenii vin și se intersectează cu noi dintr-un motiv anume. Dacă ai avut ceva de învățat de la persoana respectivă și apoi a plecat din viața ta… ești mai câștigată decât dacă ar fi rămas degeaba!