Vacanță de vis în Olanda

Laura G. 17/08/2024 25 Comments

Sătui de cele 45 de grade la umbră (60 probabil la soare printre betoane😁) cu care ne-a obișnuit Bucureștiul în luna iulie, am decis să facem o vacanță de vară un pic diferită și am dat o fugă (de vreo 9 zile) până în Olanda. Pe lângă motivul principal legat de climă, olandezii având pe acolo pe la ei 20 – 24 de grade maxim, acu’ plouă, acu’ e nor, acu’ iese soarele, alte două motive au fost decisive în alegerea acestei destinații: primul ar fi că avem mulți prieteni buni plecați deja de ceva ani acolo, iar al doilea ar fi că țara aceea este una dintre cele mai „kids friendly” țări dintre cele pe care le-am vizitat.

Și cam pe acest lucru voi insista mai jos, fiindcă, trăind într-o țară care arată un imens dezinteres pentru copiii proprii, mi se pare extraordinar să mergi undeva unde pare că aproape totul e făcut pentru ei, de la locuri de joacă, parcuri, terenuri de sport și muzee până la natură, alimentație, facilități diverse. Oamenii ăia sunt mari, sănătoși, liniștiți, veseli fiindcă așa pornesc de mici copii, nu sunt copleșiți și striviți de indiferența și ura adulților ca la noi. E mult de discutat aici, și n-are rost s-o lungesc prea mult.

În primele 3 zile acolo am fost într-un camping la cort, Kampeerterrein Oosterberg se numește, în Epen, aproape de granița cu Belgia. Nu am fost niciodată în România în camping organizat, ci doar aiurea pe coclauri cu cortul în tinerețe, deci nu am cu ce să compar, nu știu cum se prezintă asemenea locații la noi. Acolo era așa: intrai cu mașina sau rulota în camping, o întindere mare de iarbă presărată cu pomi fructiferi, meri, peri, pruni – merele cam acre, d-alea pădurețe, perele bune și dulci, prunele bune, „ochii lui Dobrin” gen, dar parcă un pic mai mari – evident că am gustat din toate, deși olandezii se uitau cam ciudat la mine, dar na! , scoți omul din sat, dar nu scoți satul din om . Puneai cortul (personal, dar am înțeles că puteai și închiria de la ei), te legai la curent, fiindcă aveau din loc în loc prize, porneai wi-fi-ul (aveau și așa ceva pe toată întinderea aia) și te relaxai. Lumea făcea grătare, dar, din bun simț, nimeni nu punea muzică. Zgomotul era doar olfactiv, ca să zic așa.

 Pentru copii aveau așa: loc de joacă imens în nisip, cu leagăne și tot ce trebuie, din lemn sau plastic, rudimentare, două tractoare dezafectate, o căruță și alte asemenea obiecte în care să se dea piticimea. Apoi un grajd imens stil alea de la CAP-uri, și un ocol mare afară, cu ponei, vaci, capre, oi, iepuri, găini, și un fel de traseu cu scări și tobogane înăuntru făcut prin niște baloți mari de fân. Copiii se puteau juca cu căprițele, puteau plimba poneii sau puteau da de mâncare la iepuri și vaci, fără prea mare supraveghere din partea adulților. Unii o mai pățeau, ba o capră mai violentă, ba un ponei mai încăpățânat, dar, dacă nu urla nimeni prea tare, părinții olandezi erau pe relaxare și chill, copiii se descurcă, nu e stres.

Seara trecea prin camping un fel de mașină care arăta ca o ambulanță și din care se puteau cumpăra caserole cu fructe de toate felurile (probabil d-aia s-au uitat ciudat când eu le-am cules din copac ), iar într-una din zile a fost chiar o mică petrecere cu cântăreți și animatori.

Existau multe dușuri, wc-uri, chiar și mașini de spălat, toate în niște clădiri destul de fițoase, gen hotel de 3 stele cel puțin,  iar pe afară chiuvete cu apă rece și caldă unde se spălau vasele murdare. Toate sclipeau de curățenie, indiferent de momentul zilei. Voi reveni asupra acestui aspect cândva.

Am făcut ceva drumeții prin zonă, una până în Belgia unde am mâncat o înghețată de la un fel de fermă unde produceau și așa ceva (chiar Gelato Farm se numea – ca locație am reținut ceva cu Gieveld, probabil numele străzii sau zonei, nu știu, că mă încurc în denumirile alea sucite; căutați și voi dacă sunteți curioși ce și cum și o să găsiți precis) care, evident că avea loc de joacă pentru copii și ceva animale de mângâiat. Din cauza ploilor scurte, dar dese, drumurile prin pădure erau destul de solicitante, așa că nu ne-am aventurat prea mult. În schimb copiii aveau toată iarba aia din camping la dispoziție și nu prea se supăra nimeni dacă o minge, un frisbee sau vreun avion de plastic ajungea prin sau pe lângă vreun cort.

După ce ne-am întors din camping am trecut la partea a doua din program, ca să zic așa, muzee și parcuri de distracție.

Pentru muzee acolo copiilor li se pot face niște carduri personalizate care costă în jur de 17 euro, și cu care, atenție!, pot vizita muzee timp de un an de zile. Având cardul acesta pot intra gratuit cam la 90% din muzeele din Olanda, iar la care nu pot, de obicei au reduceri mari. Asta în condițiile în care cu 17 euro cumperi bilete pentru maxim 2 muzee în mod normal. Ne-am înțeles, da? Copii, card, muzee gratis, 1 an de zile, cultură în plm! Și ăia au muzee de vizitat acolo, nene, nu glumă! Noi am mers deja a treia oară acolo în ultimii șase ani, și încă nu am terminat de văzut chestii din Haga și împrejurimi. Sigur, și pentru adulți există carduri, dar sunt un pic mai scumpe, nu știu exact cât. Probabil merită oricum, fiindcă prietenii noștri de acolo au toți așa ceva.

Noi am bifat de data asta Naturalis din Leiden (Naturalis Biodiversity Center, pe numele lui, ca să vă fie mai ușor la căutat) și muzeul Louwman din Haga.

Naturalis e un fel de Antipa la puterea a șaișpea’. E plin de chestii interactive, așa că nu te poți plictisi, nici ca adult măcar, nu mai zic de copii. De altfel, toate muzeele olandeze sunt așa, la ei nu prea există conceptul de „intri, te uiți, ieși, și gata”.

M-au surprins, printre altele, două zone din muzeu. Într-una din zone era prezentat cu exemple, exponate, filmulețe și alte asemenea, tot capitolul de reproducere din Biologie, de la cele mai mici insecte până la cele mai mari mamifere, totul într-un decor ușor kinky, de bordel interbelic. Aveau inclusiv mașinării care, atunci când erau apăsate butoane, taste sau clape (după caz), eliberau sunete sau mirosuri caracteristice procesului de reproducere la diverse mamifere. Aveau și exemple de penisuri și vaginuri diverse, perfect conservate (ăla de balenă….bănene! ). Toate făcute pe înțelesul puștilor, fără falsă pudoare.

Cealaltă zonă care m-a impresionat prezenta conceptul de moarte a animalului cu tot ceea ce implică asta. Mi-e greu să explic, e mai simplu să vezi, dar o să încerc. Imaginați-vă că, într-o suită de exponate și imagini, prezentau cerbul „viu” (de exemplu), apoi lovit de o mașină (cu sânge, partea din față a mașinii avariată etc.), apoi chestii care se pot face din blana, coarnele, oasele, carnea respectivului cerb, pentru a arăta că, și după moarte, poate fi folositor. Și făceau asta cu diverse animale și păsări. Sau, într-un joc interactiv, prezentau vizual destul de real timpul și modul cum un cadavru de castor sau raton se descompune, cu ajutorul viermilor și a altor factori, pentru asta copilul fiind nevoit să rotească un buton care să declanșeze trecerea timpului din momentul morții animalului până la mormanul de oase care rămâne la final. Nu prea am văzut d-astea pe la noi, încă abordăm destul de prudent și pudic tema sexului sau a morții.

Locuri de mâncare dese cu meniuri pentru copii și toalete la toate etajele, evident, erau peste tot, nu trebuie să mai precizez. Muzeele și parcurile lor sunt locuri unde nu trebuie să-ți faci griji că mori de foame sau că faci pe tine fiindcă există doar o toaletă, de obicei defectă, la intrare în muzeu. Cam juma’ de zi am stat acolo și nici nu știu când au trecut orele.

Să vă zic un pic și despre muzeul Louwman din Haga care are, cred eu, una dintre cele mai frumoase colecții de automobile din lume. Și acolo am pierdut aproape jumătate de zi. Cred că aveau, pe patru etaje, într-o clădire stilată la care am ajuns mergând prin pădure și pe un drum pe un câmp cu văcuțe și căluți (în mijlocul orașului, da?) vreo 300 de modele de autoturisme, de la primele căruțe folosite până la ceva modele destul de noi de mașini de mare viteză.

De asemenea aveau zone cu obiecte specifice auto din diverse epoci, gen brichete, oglinzi, claxoane, piese de schimb, îmbrăcăminte, porțelanuri, modele de cupe și trofee, jucării, și multe, multe alte asemenea. O zonă cu postere și picturi de asemenea dedicate auto, unele destul de interesante și valoroase, și un fel de restaurant cafenea imens, foarte frumos decorat, în ton cu stilul muzeului. Dacă m-a lăsat pe mine cu gura căscată, eu nefiind mare fan automobile, vă dați seama? Atât de fascinant a fost că am făcut poze la aproape toate exponatele, inclusiv la panourile explicative pe care le aveau, ca să le pot reanaliza acasă pe îndelete.

Pentru copii, muzeul avea pregătită la intrare o cărticică de activități care constau în niște întrebări stil grilă la care puteau răspunde doar citind atenți prezentările exponatelor sau privind filmulețele care erau proiectate în anumite zone ale muzeului. Literele corespunzătoare răspunsurilor corecte formau o propoziție (nu mai știu care era), iar dacă descopereau propoziția primeau un premiu (simbolic) la plecare. Mișto, nu? I-a ținut chestia asta în priză pe cei doi, au fost atenți, nu s-au plictisit (deși nici ei nu sunt fani auto), au privit, au întrebat, au citit, s-au documentat, iar la sfârșit au primit premii două postere (la alegere) cu două mașini de FIA GT, un Bugatti și o Toyota.

Fac o paranteză: absolut tot ce este scris prin muzeele și parcurile lor de distracții, este scris în minim două limbi, olandeză și engleză, uneori chiar și în franceză, iar toți angajații de acolo vorbesc fluent engleza (probabil și alte limbi, nu știu), deci băieții mei n-au avut probleme pe partea asta. La partea cu vorbitul în schimb, în zone unde apar personaje, marionete, actori, povești, se descriu evenimente, dacă nu e ecran să aibă subtitrare în engleză (și nici subtitrări nu sunt peste tot), de obicei se aude doar olandeză, așa că n-ai ce face, aștepți liniștit să-și termine repertoriul în păsăreasca aia (cea mai urâtă combinație de engleză și germană care mi-a fost dat să o aud vreodată ) și apoi treci la acțiune mai departe.

Pe parte de parcuri de distracții olandezii stau, de asemenea, foarte bine. Noi am ales Archeon (un fel de parc muzeu în aer liber) și Efteling (Disneyland-ul lor, ca să zic așa, dar mult mai aerisit și mai prietenos).

La Efteling am ajuns dimineață la 10 și am ieșit seara la ora 21:30 pe poartă înapoi, fără să reușim să vedem tot și să ne dăm în toate. E o minunată lume de basm pentru copii între 4 și 100 de ani, presărată și cu niște rollercoastere pentru adolescenți și adulți maniaci (destul de înfricoșătoare pentru mine, dar, spre surprinderea mea, deosebit de atractive pentru băiatul meu cel mare, care s-a dat în toate monstruozitățile alea și i-a plăcut la nebunie ).

O dată plătit biletul (cam piperat – 51 de euro de persoană, fără reducere pentru copii) te dai în tot ce vrei, vizitezi tot ce vrei, de câte ori vrei, fără costuri suplimentare. Plătești doar pentru suveniruri și mâncare, dacă ai nevoie. Și erau acolo destule locuri de mâncare și de suveniruri, dar bine încadrate in specificul zonei vizitate, cu același decor și „vibe” (inclusiv toaletele). M-au distrat coșurile de gunoi care, în funcție de zona vizitată, erau reprezentate de niște personaje care, ba „trăgeau” cu tunul după ce aruncai gunoiul pe gura tunului, ba râdeau gâdilate sau trăgeau pârțuri, spre amuzamentul tuturor copiilor care abia așteptau să arunce ceva la gunoi. Educație și formarea reflexului prin joacă, sau ceva de genul.

Cozile la diversele ride-uri sau rollercoastere ajungeau la 20 – 30 de minute (am nimerit și noi cam prost la început de august în mijlocul vacanței), dar partea mișto e că, în timp ce așteptai la coadă înaintând în ritm de melc, te delectai cu decorul de basm din jur, de multe ori interactiv, citeai sau auzeai tot felul de mesaje hazlii sau istorioare scurte specifice obiectivului respectiv, astfel că piticii nu prea se plictiseau așteptând. Inteligent gândită treaba, aș zice eu.

Bineînțeles, exista varianta single line care mergea mult mai repede, pentru cei care nu țineau neapărat sa se dea în grup. De asemenea, la unul din castelele de basm experimentau un mod nou de a permite accesul, cu ajutorul unei programări făcute online în aplicația lor (au aplicație, evident, cu hartă în timp real, timpi de așteptare și de începere a diverselor show-uri, tot felul de interacțiuni, modalitatea de a-ți urmări traseul și de a primi, contra cost, poze oficiale de la toate chestiile în care te-ai dat etc.). Practic, te înregistrai la coadă, îți dădea acolo un timp de așteptare (mai mare decât dacă ai fi stat la coadă), și puteai merge liniștit in altă parte, să vizitezi altceva, să mănânci. Cu 5 sau 10 minute înainte te prezentai la o poartă specială, scanai codul pe care îl primeai în aplicație și intrai, fără să mai pierzi timpul cu coada. Era doar în teste, sper ca data viitoare când mai vizităm parcul să fie implementată deja.

Cam atât despre Efteling, mai căutați și voi poze, impresii și, dacă puteți, faceți o vizită, fiindcă, oricât de bine ar fi ascuns copilul din voi, acest parc îl scoate la iveală. Am înțeles că au acolo hotel și pensiuni, și tocmai ridicau încă un mare hotel, deci merită o cazare de două zile doar pentru a vizita parcul. Am uitat să precizez că, după ora 17:00, biletul devine 30 de euro, asta fiind convenabil pentru cei care plănuiesc mai multe zile de vizitat sau cei amatori doar de senzațiile tari date de rollercoastere.

Câteva cuvinte și despre Archeon, un fel de parc muzeu în aer liber destul de interactiv. Tematica parcului în această perioadă era Imperiu Roman, astfel că, pe lângă câteva zone permanente (gen zona medievală sau antică), cea mai mare parte a parcului era amenajată în stil roman. Latrina, zona de mâncare, băi romane, exponate, o arenă gen Colloseum unde se desfășurau lupte între gladiatori, demonstrații de tactică de luptă sau prezentări de costume și uniforme, o zonă de corturi în care erau prezentate diverse aspecte ale vieții romanilor, un gard de lemn cu foișoare, așa cum aveau la așezările sau taberele lor, o zonă unde demonstrau cum se trage cu arcul, arbaletă, balistă, catapultă și, evident, un imens loc de joacă pentru copii, cu tobogane, castele etc. Existau destul de multe activități specifice pentru copii, de la tras cu arcul și luptă cu sabia, până la mers pe picioroange, confecționat de căști romane sau de fibule (cu ciocan, patent, tot tacâmul), mers cu barca sau pluta pe lac trăgând de o funie (stil bac), vopsit de pietre cu vopsea pe bază de apă adusă din lac și ceva lut colorat, și multe altele. Erau p-acolo și niște porci, vaci, cai și câini, pentru amatorii de animale. În zona medievală existau căsuțe care reprezentau brutărie, croitorie, fierărie etc. specifice epocii, unde copiii învățau practic, cu unelte și materiale ca de pe vremuri, cum să facă diverse. Mulți dintre animatorii de acolo (îmbrăcați corespunzător) erau pur și simplu oameni pasionați de istorie sau de perioada respectivă (unii veniți chiar din alte țări), cu propriul echipament. În unele cazuri chiar am avut impresia că locuiau acolo în parc pe toată durata perioadei (nu știu dacă pe cheltuiala lor sau a parcului, dar păreau foarte dedicați în ceea ce făceau). Practic părea că trăiau acolo în condițiile epocii prezentate (erau genul acela de oameni implicați care merg la reconstituiri de diverse bătălii, parade de costume, parcuri tematice sau alte evenimente de acest fel).

Un amănunt interesant: în parcurile de distracții, din loc în loc, olandezii aveau dozatoare cu cremă SPF 50 de la La Roche Possay. Dozatoare! Și chiar se dădeau cu cremă, în special copiii. Din nou, educație făcută de mic, nu „aoleu, mamă, mă omoară melanomul” când ajungi mare.

Un alt amănunt și mai interesant: indiferent pe ce coclauri umblam (și am umblat ceva), inevitabil dădeai peste un loc de joacă pentru copii. Nu ceva fițos sau arătos, betonat, îngrădit sau mai știu eu cum. O minimă amenajare, gen un tobogan și o tiroliană lângă două băncuțe și un coș de gunoi pe un câmp, câteva leagăne, două colibe din crengi și niște figurine din lemn într-o pădure, un foișor lângă un drum, un balansoar, chestii d-astea simple și distractive care să nu facă o plimbare prin natură plictisitoare și obositoare pentru un copil. Evident, toate în stare de funcționare, curate, fără gunoaie în jur. Pentru cineva ca mine care suferă de lipsa parcurilor și a locurilor de joacă aerisite, țara aia e vis.

Cam atât despre vizita noastră acolo.

Pentru cei interesați, aș mai recomanda:

Madurodam (în Haga), European Space Agency ESA (în Leiden), Museon (Haga), Muzeul Trenurilor (în Utrecht), Grădina Zoo din Rotterdam, Sea Life Scheveningen (în Haga), obiective deja vizitate de noi în vacanțele anterioare. Sunt foarte interesante pentru copii și adulți de toate vârstele. Iar dacă mergeți vara, și prindeți o zi mai caldă, merită făcută și o baie în Marea Nordului. Nu e atât de rece pe cât pare din denumire (noi am încercat-o, evident), plaja e mare și, de obicei aproape pustie, iar nisipul e fin ca la Neptun pe vremuri.

Foto: Ionuț