Îmi place să calc rufe. Să ne înțelegem, nu îmi provoacă furnicături, dar nici mâncărimi, nu e pasiunea vieții mele, dar nici o corvoadă. Una peste alta, pentru mine este o activitate plăcută și relaxantă. Pun ceva muzică pe fundal, mai cânt, țin ritmul permanent că așa îmi fac și exercițiile pentru gușă, uneori schițez și câțiva pași de dans. Dacă aș cumpăra ceva lumini ambientale colorate și intermitente, ar fi ca la un club de mâna a doua, pentru reumatici.
Însă, absolut niciodată, nu mă ating de pantalonii de stofă. Măi, dacă apare obiectul în cauză și are pretenții la netezit și călcat, mă îmbolnăvesc instant. Mă apucă reumatismul la călcâi și mă dor toate cele, cap, stomac, tot ce te poate durea, inclusiv genele mă dor. Să vă spun istoria, că evident există un motiv pentru care pățesc așa necaz.
Aveam vreo doojdeani și, în seara cu pricina, stabilisem să ieșim la discotecă. Mă înființez la una dintre tipele din gașcă, stătea cu prietenul ei. O găsesc în bucătărie, aplecată peste masa de călcat, echipată regulamentar și cu un batic strâns pe cap.
– Ce faci, soro? Te-a apucat hărnicia taman acum?
– Sunt gata imediat, nu te agita, doar netezesc pantalonii ăștia că sunt cam șifonați.
Mă apuc de sporovoit, ea își vede de treabă. Aranja materialul cu degetele, îl netezea, punea ziarul și călca. Tot așa și tot așa, se vedea clar că știe ce face, o urmăream ușor fascinată. Pantalon de stofă, un verde închis, erau în mare vogă. Ca o paranteză, pe vremea aia, noi mergeam la discotecă îmbrăcați mai spre elegant așa, nu prețioși ca niște nuntași, dar cât de cât acolo. Ieșisem din comunism de puțin timp și apăruseră în viața noastră culorile, stofa lucioasă și mătasea chinezească de la Istanbul, deci ne respectam cum ar veni.
În fine, dă Domnul și termină fata mea de călcat, îl strigă victorioasă pe posesorul nădragilor și hai cu zor echiparea, să ne vedem de program. Doar că, atunci, am avut cea mai gravă criză din viața mea, care mi-a lăsat sechelele alea de care pomeneam mai sus.
Bre oameni buni, voi știți cum arată un bărbat, parfumat, gelat, ușor îmbujorat și mestecând ceva printre dinți, îmbrăcat în pantalonii lui noi și verzi și călcați cu dunga pe cusătura laterală a cracilor? Delir curat!!
Cum, măi, cum? Cum să nu mă îmbolnăvesc de… râs?!?
Foto: Solandi & DALL-E
Yes, bate palma, și eu calc haine fără probleme. Pantaloni de stofă n-am călcat niciodată, că nu poartă nimeni în casă. Da’ compensez la cămăși, unde mă consider cel puțin expertă. Mi-a zis cineva la un moment dat că „Anduță, ești singura persoană din generația ta care mai calcă haine”. Lucru pe care l-am observat și eu, pe ici, pe colo, respectiv că multă lume fuge de călcat ca ăl negru de tămâie. Ori cumpără haine greu șifonabile, ori apelează la uscătoare care-ți scot hainele aproape călcate, ori, ori. În fine, și eu găsesc călcatul relaxant și pace. Da’ să nu mă pui să scot pete. A gătit soțul ceva zilele trecute, îmbrăcat în cămașă și s-a pătat cu ulei în mai multe locuri. S-a uitat cu speranță în ochi la mine și „oare cum se pot scoate petele astea?”. „Ăăă, cu foarfeca.”
@Anduța,
Ia încearcă tu cu detergent de vase, poate-poate…
Apăi petele le-am scos. Nu cu detergent de vase, ci cu ceva soluție anti-pete de-o aveam. Dar nu a fost deloc relaxant! 😀
@Anduță, udaă locul oleacă cu apă și pune sare de lămâie peste… s-ar putea să meargă 🙋🏻♂️
@Anduța,
Cel mai simplu se scot petele cu un … șorț!
Și e și un cadou deosebit :)))
Hahahah … te pomenești că și croșetezi 🤪
@HM,
Ovcors, 2 pă față, 2 pă dos, să iasă ciorapul frumos! Sau gros? 🤭
Pantalonii ăia ”la dungă”, mie-mi ies cu 2 dungi. 2 în față, 2 în spate, să nu se supere 🙂
Ești foarte practică. Cu tehnica ta inovatoare de calcat pantaloni poți să mergi și invers, nu sesizează nimeni dacă te duci sau te întorci. Mai urmează șapca cu dublu cozoroc, în față și în spate.
Nu știu de ce, dar am un feeling că o să rupi pe fashion.
Sapca așezată regulamentar în părțile laterale să îți protejeze urechile… se știe ca șmekerii 😎
@LauraG,
Deci prietena mea clar avea un fix, să le alinieze! Ce atâta împărțit. Unde mai pui că dacă în loc de una îți ies trei, nimeni nu bagă de seamă.
Am uitat să precizez: 2 în față și 2 în spate la UN crac.
Ahaha, @LauraG,
Cred că Paco are dreptate, o rupi pe fashion 🙂
Trăiască hainele care nu se sifonează. De spălat vase îmi place, de călcat haine să n-aud.
Dar cum adică să calci cu ziarul? Nu se imprima tușul ăla pe pantaloni? La haine mai sensibile eu foloseam o cârpă albă din material f subțire.
@Solandi,
Nu, nu cred că se imprimă, am văzut demult, la bunica.
Ei, nu l-aș încerca pe lenjeria de pat albă, totuși 🙂
Mda, se pare că e o adevarată artă călcatul cu ziar.
,,Ziar – gospodinele cu experiență în stil sovietic calcă lucruri strălucitoare printr-un ziar. Această abordare trebuie efectuată cu atenție, astfel încât cerneala de imprimare să nu fie imprimată pe haine. Sinteticele sunt deosebit de capricioase în acest sens.”
,,Folosirea ziarului este una dintre cele mai ușoare metode de a scăpa de grăsime, a fost folosită și de bunicile și mamele noastre atunci când călcau uniformele școlare. Ziarul trebuie pus pe pantaloni si calcat cu un fier de calcat cu miscari usoare, acordand mai multa atentie zonelor grase. Dar această metodă are un mic truc: în niciun caz nu trebuie să utilizați un regim de temperatură ridicată, altfel produsul va fi deteriorat iremediabil, deoarece cerneala de imprimare de la efectul fierbinte al fierului de călcat va fi imprimată pe pantaloni.”
Ia uite, Anduța, cu ziarul puteai scăpa de uleiul ăla de pe camașă. Și de cămașă în același timp, cred. 😀
@Solandi,
Da, trăiască, bine zici!
Ziarul era nelipsit la maică-mea când călca rufe. Îl folosea și pentru lustruit geamurule. Mult spus îl folosea, că ea ordona și altcineva executa!
@Mona, la şters geamuri da, îmi amintesc. La călcat nu, cred că e o metodă folosită doar în unele zone.
Oricum eu nu aş risca. Poate doar dacă vreau să îmi fac intenţionat un imprimeu. Cumpăr o revistă cu desene colorate şi îmi înveselesc hainele uni.
@Solandi,
Lasă revistele, că se poartă găurile și franjurii. Pui fierul de călcat pe tricou/blugi și îl lași acolo. Îți faci un duș, ai timp să îți aranjezi și părul, apoi revii. Dacă nu ți-or plăcea noile haine, asta e. Dar măcar ești în trendșifonatozdrențuită!
Pare foarte simplu, mersi de pont! Un update la garderobă nu strică niciodată. Mai ales fără efort.
Ca în cântecul ăla, am un înger pe umărul drept care îmi strigă în ureche: Taci! și un drăcușor pe umărul stang care urlă: Întreaba! Până mă hotărăsc… exerciții pentru gușă? Ahahhahhhahahahahhaa.
Mă scuzați.
@Marius M,
Cred că Mona a băgat așa, o metaforă. Poate că nici n-are gușă. Dar dacă tu ai, poți încerca să cânți tare cântecelul ăla cu îngerul. Dar tare, să auzim și noi 🙂
Unde am zis eu că are gușă? Normal că n are, daca face exerciții.:))))
@Marius M,
Neah, nu ai tu un înger pe umărul drept, ever :))) ia bagă un control la oftalmologie!
O urmărim intens că poate ne explică și niște exerciții pentru ceafă 🤭
@HM,
Prea vă întreceți cu gluma. Yoga nu vreți?
Eu nu calc. Teoretic nici nu trebuie, ca nu e treaba de barbat. 😛 🙂 (să vezi ce mi-o iau!:)))
Practic, am avut o perioadă în viață când trebuia să mai calc câte o cămașă sau un pantalon fiindcă, așa, cam o dată pe săptămână, trebuia să merg îmbrăcat la costum la muncă. Și, fiindcă stăteam singur în alt oraș, ori imi călca viitoarea nevastă mai multe cămăși și cei doi pantaloni (la dungă) din dotare când venea pe la mine o dată pe lună (că nu era ieftină naveta), ori mă chinuiam eu.
Până într-o zi când am atins nu știu cum masa de călcat în timp ce manevram o cămașă și fierul a dat să cadă. Nu a apucat fiindcă l-am prins eu cu burta, lucru care mi-a lăsat vreo câteva luni un semn de zici că mă tăiaseră țiganii. Am azvârlit fierul instant, am dat un șut în masa de călcat care s-a dus dracu’ cu tot cu cămașa si paharul cu apă de pe ea, și aia a fost ultima oară când am mai întreprins o asemenea activitate. În restul perioadei am rezolvat-o cu ajutorul unei curățătorii unde și călcau hainele. Erau cam puține spălatorii de acest gen, și cam scumpe pe vremea aceea, dar n-am avut ce face.
Apoi am avut grijă să nu mai găsesc job unde să trebuiască pantaloni la dungă și cămașă. Aaaa…și m-am îngrășat, lucru util, fiindcă orice tricou, oricât de necălcat ar fi, se mulează frumos pe mine în câteva secunde.
@Ionuț,
Și acum, la spălătoriile de haine călcatul e cel mai scump. Spălatul e la grămadă, apeși pe butoane, merg mașinile. La călcat e migălos, indiferent ce calci.
@Ionuț,
Să nu aud de curățătorii, încă. Trebuie să uit cum mi-au „pierdut” ultimul sacou și m-au despăgubit corespunzător doar după negociere. Altfel îmi cumpărăm o vestă!
Truc din armată (dar trebuie 2 oameni): se prind pantalonii de ambele capete, se întind după ipotetica dungă și se bagă un pieptăn ( 🙂 ) pe dungi. Se trage ușor față-spate de câteva ori și gata dungile. Nu perfecte dar sunt acolo 😉
Daca mai si asezi cu grija pantalonii intre saltea si cearceaf si dormi pe ei, se si usuca, ies si calcati. Dupa asta sper ca nu va asteptati ca eu sau Victor sa va si aparam cu pieptu-n fata in caz de ceva:)))
@VictorR,
Un fel de țesălat stofa? Interesant dar parcă îmi convine să mă apuce criza!
Ce este aceea o discotecă?
Trecând la călcat… în afară de călcatul fânului în picioare cred că am prestat de vreo câteva ori această odioasă treabă.
@BaGheRa,
Tu să faci o compunere, imediat! Cum mi-am petrecut seara la discotecă! Nu știu, te descurci, altfel stai jos cu nota 2!
@Mona, cum mă nota 2… Și eu ce spun acasă?
@BaGheRa,
Că nu ai învățat! La … istorie? 🤭
@Mona, aleg să fiu diplomat… adică să mă gândesc de două ori înainte de a nu spune nimic!
😁
Nu mă pricep la călcat. Costumele și pantalonii se dau frumos la curățătorie, unde sunt și călcate. Profesional. Dar articolul este amuzant. Și avem un artist plastician care colaborează cu DALL-E? Îmi plac foarte mult imaginile.
Mai degrabă un ucenic plastician. 😊Iar atracţia către AI face totul plăcut. Cel mai mult mi-a plăcut Midjourney, mi se pare cea mai performantă până acum. După ar fi DALL-E şi apoi DreamStudio.
Mulțumesc, Jack!
@Solandi, treci la butoane. Dar artistic, te rog :)))
@Mona, să dea naiba de nu am citit @Solandi treci la jetoane + artistic direct casino scrie pe noi 🙈
@Mona, scuze de întârziere,dar m-am luat și cu niște curățenie în concediul asta.
Bre, nu-mi place sa calc. Deloc. Niciodată. Nici cu pieptăn, nici cu fierul, nici cu nimic. Intr-o lume ideala, asta ar fi primul lucru pe care l-as scoate „în afara legii”.
Acum ceva ani, barbata-miu avea uniforma de la munca: camasa, pantalon și pulover. Iarna ii călcăm doar gulerul de la camasa. Ca oricum lua puleverul peste și nu se vedea. Da, știu, sunt o nenorocita :))))), dar asta este adevărul. Aveam și o glumă: îți calc cinci gulere și am scăpat. Dar și alea mi se păreau o corvoada și de multe ori le întindeau bine la uscat.
@Elena P.,
Ai grijă, că dacă își pune sacou, tre’ să calci un pic și-n jurul nasturilor de la cămașă.
Da’ dă-l naibii de sacou 🙂