Un roman de actualitate, chiar dacă acțiunea lui este o împletire a două timpuri: 2009 și 1242. Și, contrar aparențelor, în 1242 găsim multe potriviri cu zilele noastre. Elif Shafak – scriitoare de origine turcă – ne încânta sufletul și mintea cu două povești diferite, dar legate între ele.
În 2009, Ella – proaspăt angajată la o agenție literară – citește un manuscris căruia trebuie să-i facă o recenzie pro sau contra editării lui. Cu o viață aparent împlinită, într-o familie aparent înfloritoare, Ella realizează – dureros – că de fapt trăiește o aparență. Se cufundă în citirea manuscrisului “Cele patruzeci de legi ale iubirii” semnat de Aziz Zahara – un scriitor necunoscut.
În 1242, Shams din Tabriz este personajul principal al manuscrisului. Un derviș sufit de o profundă spiritualitate, însă lipsit de religiozitatea vremurilor sale. Prietenia lui cu Rumi – poet persan – le schimbă viață amândurora și, pe alocuri, schimbă mentalitățile acelor vremuri.
Cele patruzeci de legi ale iubirii sunt, de fapt, legile lui Shams pe care le împărtășește oricui e dispus să-l asculte, în diverse situații dificile de viață.
Legile lui Shams schimbă viețile tuturor. Pe-a lui Rumi și a familiei sale, pe-ale prietenilor și dușmanilor săi. Cele patruzeci de legi ale iubirii schimbă viața Ellei și viața lui Aziz Zahara.
Legi ale iubirii pe care nu ți le impune nimeni, dar pe care, dacă fiecare din noi le-ar urma, lumea ar fi cu mult mai bună, acum și oricând. Legi de conduită morală și socială, legi despre respect, onoare, umilință, dragoste și ură, minciună și adevăr, legi despre și pentru oameni.
În ansamblu, cartea vorbește despre iubire și lipsa ei, cu tot ce implică asta, indiferent de timpul, epoca în care trăim. Un roman frumos, cald, scris excelent!
Pentru unii cititori poate că nu-i genul preferat de lectură, iar pentru alții ar putea fi minunată. Dincolo de acțiunea cărții, merită atenție “cele patruzeci de legi ale iubirii”, din care citez câteva:
“O viață fără iubire e lipsită de însemnătate. Nu te întreba ce fel de iubire ar trebui să cauți, spirituală ori materială, divină ori pământească, răsăriteană sau apuseană… Împărțirile duc doar la alte împărțiri, Iubirea nu poate fi nici numită, nici lămurită. E ceea ce e, pur și simplu.”
“Iadul e în acum și aici. La fel și raiul. Încetează să–ți mai faci griji din pricina iadului și să mai visezi la rai, căci sunt amândouă cuprinse chiar înlăuntrul clipei de-acum. De fiecare dată când ne îndrăgostim, ne înălțăm la răi. De fiecare dată când urâm, pizmuim sau ne înfruntăm cu cineva, ne rostogolim drept în flăcările iadului.”
“Pe când părțile se schimbă, întregul rămâne mereu același. Pentru fiecare hoț care pleacă din lumea asta, se naște unul nou. Iar orice ins cinstit care moare e înlocuit de unul nou. Prin urmare, nu numai că nimic nu rămâne la fel, ci de asemenea nimic nu se schimbă vreodată cu adevărat.”
“Nu e niciodată prea târziu să te întrebi: “Sunt pregătit să schimb viața pe care o trăiesc? Sunt pregătit să mă schimb pe dinăuntru?”
“Veșnicia nu e un timp nemărginit, ci doar lipsa oricărui timp.”
