Motto: ,,Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost.”
(Murphy)
Ziua 1. Era o sâmbătă drăgălaşă, cu fulgușori ce se jucau prin aer şi anunţau prima zăpadă din an. Neaua se aşeza frumos şi cuminte, totul devenise alb ca în poveşti. Nu bătea vântul, nu erau încă troiene, nu era noroi şi nu era gheaţă pe jos.
,,Merge o plimbare în parc”, ne gândeam.
Sigur, asta dacă mașina se poate deplasa cu roata spartă. Şi dacă ar fi şi plăcut să o schimbi acum, după ce a cotropit-o zăpada.
,,Lăsăm pe mâine. Acum ieşim un pic în jurul blocului şi facem un mini-mini om de zăpadă pe o bancă. Nu ne strică nouă bucuria o roată bosumflată. Apoi poți da şi o fugă la magazin, să iei ceva bun.”
Seara perfectă, ce să mai!
Ziua 2. Duminică. Şi mai alb, şi mai ca în poveşti. Dar parcă şi ninsoarea încremeneşte când, la un moment dat, îţi dai seama că buzunarul tău e mai uşor fix cu greutatea portofelului cu toate actele în el. Febril, timp de o oră, refaci de n ori traseul de aseară casă – magazin, scanezi cu ochi de vultur în jur, întrebi la market, cu speranţă în suflet, dacă nu cumva au găsit…, scormoneşti şi în coşurile de gunoi, dai și cu piciorul în mormanele de zăpadă adunate deja de cu zori pe lângă trotuare şi şosea. Mai întorci de câteva ori casa cu susul în jos și cu josul în sus şi speri, în gând, ca un om de bine să apară la uşa ta cu portofelul cel hoinar în mână.
Apoi începi să-ţi aduni minţile şi faci singurul lucru pe care îl mai poţi face în acel moment: blochezi cardurile.
Ziua 3. Aventura refacerii actelor abia de luni începe. Acum constaţi că fără C.I. nu poţi obţine duplicat la permis, nici carduri noi la bancă (le poți solicita online, dar nu le poți ridica de la bancă), nici duplicat după talonul maşinii.
Zilele următoare fast forward: marţi depui actele pentru cartea de identitate și faci programări online la permis şi talon; alegi nişte date destul de îndepărtate (cam 10-14 zile de acum încolo) pentru când vei fi în posesia actului de identitate. Până atunci, nu contează dacă aveai drumuri de făcut, maşina va sta cuminte în parcare. Fiindcă, chiar dacă teoretic figurezi în baza de date că ai permis şi ai dreptul să conduci, dacă nu-l poţi arăta la un eventual control, eşti pasibil de amendă şi puncte de penalizare.
Şi uite cum, un mic obiect şi nişte hârtii îţi strică frumoasele zile de iarnă adevărată.
Noroc că programările se fac relativ uşor, dar se întind pe o perioadă destul de mare. Va dura cam 2 săptămâni până vei avea din nou o C.I. şi încă vreo două şi un permis (ce-i drept, când depui actele pentru permis vei primi o adeverinţă valabilă 15 zile și vei putea circula chiar din acea zi). Vei scoate şi nişte bani din buzunar: 7 lei la C.I., 89 de lei la permis şi 45 de lei la actul de înmatriculare. La acesta din urmă lucrurile merg mai greu, singura zi disponibilă pentru programare a fost, în cazul de faţă, abia peste 2 luni.
Ei, în acest punct parcă lucrurile s-au mai descâlcit, luminat, aranajat. Dar, după o aşa peripeţie, îţi pui serios în minte că viitorului portofel îi vei atașa un clopoţel micuţ care să facă un zgomot serios când mai îndrăzneşte să sară din buzunar. Şi nu doar atunci, evident, va face şi când îl scoţi să plăteşti undeva, de exemplu. La magazinele de cartier lumea va şti că eşti acolo fără să te vadă, iar cine te caută te va găsi uşor: ,,Îl cauţi pe Cutărescu? Vezi că mai devreme i-am auzit clopoţelul, achita cumpărăturile.” Sau poate ceva mai silențios, un cip GPS?
Voi ce metode aveți pentru a vă asigura că nu pierdeți actele sau că le veți găsi ușor dacă se întâmplă?
Imagine: Solandi & DALL-E
Ooof, mama lui de Murphy. N-am vreo metodă infailibilă de a nu-mi pierde actele sau de a le găsi ușor. Eu port în general o gentuță din aia mică care are un buzunar în care-mi pun buletin, carnet de conducere, talon, card. Când merg la sală, am de obicei grijă să le mut în geanta de sport. După care, le remut. Bine, asta nu m-a oprit zilele trecute să fiu prin oraș și să sun acasă: „vezi un pic în geanta de sală dacă am acolo actele.” Da, le aveam. Și eram și cu mașina și pasibilă de amendă și puncte de penalizare. Din fericire, nu mi s-a întâmplat să-mi pierd actele vreodată, doar era să. De exemplu, sâmbătă am avut o zi mai agitată. Cu mai multe deplasări de colo-colo, prilejuite de copilă. Am ajuns și la un mall, la toaletă. Mi-am agățat gentuța în cuier, după care am plecat fără ea. Mi-am dat seama după vreo 20 de minute că-mi lipsește. M-au trecut toate transpirațiile, m-am întors, am verificat toate cabinele, dar nimic. Noroc c-am dat peste una dintre doamnele de la curățenie și am întrebat. O găsise femeia și o dusese la „informații”. S-a terminat cu bine, dar uf, nasol sentiment. Altfel, am găsit de câteva ori niște chestii pierdute. O geantă și un telefon. Toate au ajuns la proprietarii de drept. Cumva, aș putea spune că metoda mea e să mă bazez pe Univers și pe întorsul favorului. Ceea ce mă face să mă gândesc că, probabil, urmează să-mi pierd telefonul. 😀
De tot e prima oară. Alte tentative au mai fost. Dar pe o perioadă foarte scurtă şi cu final fericit. Acum a intervenit zăpada şi o noapte întreagă la mijloc. Zăpada s-a cam topit, şi era să calc în gropi tot uitându-mă pe jos, la ce a rămas în urma ei. Poate-poate îl zăresc prin noroi pe acolo. Deși e tardiv.
Cât despre Univers şi întorsul favorului, a funcţionat până acum. Dar cred că momentan hibernează.
Odata, ca niciodata, in timp ce admiram niscaiva castroane la Carrefour, am asezat doar putin telefonul intre niste farfurii, sa pot manui mai bine oalelel din raft. Si am plecat, evideman, uitand de telefon. Mi-am amintit de el putintel mai tarziu, si da, am stiut unde il parcasem, dar dupa o fuga scurta la locul crimei ,cadavrul nu mai era. Intre timp sotul meu s-a gandit sa ma apeleze, si a raspuns politicos o doamna de la ,,informatii”. Acolo, m-a pus intai sa ii fac codul de deschidere al ecranului, ca sa dovedesc ca e al meu. Sanatate gasitorului! Dar lucrurile par prea simple. Dupa vreo 2 saptamani, fac aceeasi tampenie, la Lidl. De data asta la casele de marcat. Mi-am dat seama de lipsa, undeva departe de magazin, in trafic. Ideea e ca de data asta nu imi aminteam neam unde l-am sprijinit. Ajunsa la Lidl, fugeam ca bezmetica printre rafturi, pe traseul pe care circulasem, norocul a facut ca la un mom dat sa imi amintesc ultima masicare. La casele self pay, nema, telefonul doar nu era sa ma astepte pe mine. Un baiat, vazandu-mi privirea haituita, m-a directionat catre o tanti, care imi pusese telefonul intr-un dulapior. Sa le dea Bunutu’ sanatate ambilor. Bineinteles ca am primit de la domnul sot felicitarea ,,intr-o zi ai sa-ti uiti si capu’. Asta in conditiile in care eu sunt mama Omida care tine minte absolut totul: zilele de plata rate bancare, zile de expirare RCA/Casco?taxa drum, zile de nastere,etc. Eu sunt . Sa va spun ca mi-am uitat si poseta de week la un selfpay, pe aceeasi reteta? Csf? Uneori memoria mai da pe afara si mai arunca chestii in spatiul cosmic. Si pt ca sunt un scorpion veritabil, atunci cand in Dedeman m-a sunat copilu’ sa imi spuna ca a fost apelat de o tanti de la Informatii ,,care avea telefonul lui tata si a apelat primul nr din agenda”, cam cum credeti ca l-am insotit pe sotior pana la Informatii? Ha?
La mine e invers, adică aici e vorba de portofelul lui. Dar da, roata s-ar învârti şi dacă ar fi pătrată când e vorba să se întâmple musai ceva.
Bine ai venit 🤗
Cică nimic nu e mai groaznic ca răzbunarea unui Scorpion … Poate cea a unei scorpii 😉😂
@HM,
Iote cine vorbește! 🙂
Douăj’ de ani de Rahova m-au învățat să-mi feresc bunurile la marea artă. Nu am pierdut și nu mi s-a furat nimic din copilărie, de când mă tâlhăreau țiganii prin Sebastian, de mă învățasem să bag banii de pâine si suc la Tec în chiloți sau în ciorap. :))
Portofelul în care am bani, acte, carduri îl țin mereu într-un buzunar pe care să-l simt, de obicei la pantaloni (ori în față, ori în spate) sau la geacă la piept pe interior. La fel, telefonul. Da, de multe ori e incomod, vara în pantaloni scurți arăt ca dracu’ cu buzunarele umflate, dar e mai sigur. Nu port borsete sau gentuțe, n-am avut niciodată, mai ales după ce mi-a arătat un…hmm….cunoscut 🙂 cât de rapid și ușor golește un asemenea accesoriu în timp ce stă față în față cu posesorul.
Soția e și mai paranoică, ea ținând chiar piept unei tentative de tâlhărie la câțiva ani după ce s-a mutat în Buc.
Îmi pare rău de întâmplare, dar alt sfat în afară de acesta cu pusul portofelului într-un loc unde se simte bine sau care e închis ermetic nu pot să-ți dau: buzunar „pe corp”, buzunar cu fermoar, buzunar interor la piept și eventual geantă (pentru doamne și domnișoare), deși geanta mi se pare mai riscantă (tot…hmm…cunoscutul acela mi-a arătat niște tehnici interesante și pe genți 🙂 ).
La femei da, e mai uşor cu separatul actelor în geantă. Am actele într-un buzunărel al genţii iar banii & cardurile în portofel. Dacă pierd portofelul, actele sunt ok.
Cât despre persoanele de genul acelui cunoscut al tău, ne descurcăm şi singuri, se pare, să rămânem fără ele. 🤦♀️
Pierdut portofel duminica în Auchan. Recuperat luni dimineață de la birou informații. Cu tot cu cei 700 lei în el. După povestea asta mi s-a dublat încrederea în cei de acolo și a mai crescut un pic cea în omenire per ansamblu. Mulțumesc Auchan.
,,Un bax de Tuborg cu eticheta personalizată ( Victborg ) și cu fundiță roșie îl așteaptă pe Victor la intrarea în Auchan, la casă numărul 1.,,
Mulțumim Victor, echipa Auchan.
Niciodată nu țin totul la un loc. Banii într-un portofel mai mic, actele într-un portact la care umblu rar, e pe fundul genții, telefonul în alt buzunar.
Sunt atât de îngrozită de birocrația refacerii actelor, de-mi vine să le agăț de gât.
Vă mai amintiți vremurile când abia apăruseră telefoanele mobile și multă lume le purta agățate de gât? :))
Evident. Am avut husă d-aia agățată în gât. Roșie! :))) Apoi am avut huse prinse la curea, diverse modele.
Sigur că îmi amintesc. Un altfel de cheia la gât!
Nu-mi amintesc de telefoane purtate la gât. 🤔
Dar uite, huse din alea există şi acum. În plus, sunt şi 2 în 1, adică ,,Husă telefon tip Portofel”.
https://www.emag.ro/husa-telefon-universala-tip-portofel-ronic-2-buzunare-xl-10x16x2-cm-unisex-rosu-hat30249/pd/DZ57WZMBM/
Dar asta e bună pentru tineri, mai degrabă. Om mare, serios, cu chestia aia agățată de gât… hmm
@Solandi,
Măcar de-ar avea un șnur mai elegant, nu sfoara aia…
Nașpa să pierzi actele în ziua de azi. La noi stai de te găsește bâțul… Aici să mă bată mama în 3 zile am avut buletin de rezident. Probabil că prin firma pentru care lucrez dar orișicum.
Am noroc că mi-am reînnoit mai toate actele…
Ah, eu am ajuns la alt nivel. Pierd cardul, îl blochez rapid din aplicație, nu sunt atenta ca am și varianta dr blocare temporara asa ca o fuck definitiv. Am așteptat vreo 10 zile sa vina altul. În timpul asta l-am găsit pe ala „pierdut” în buzunarul unor pantaloni cu care fusesem îmbrăcată cu o zi înaintea pierderii.
La fel am pățit și cu buletinul. Cu cheile de la casa și cu o diploma.
Acum o ora am ieșit sa-mi iau țigări. Am luat și telefonul ca na, ma mai suna băieții sa le iau una alta. Tot de o ora îmi caut telefonul. Și nu, nu am plătit cu el, ca eu sunt mai de moda veche. Plătesc doar cu cardul. Fizic.
Ce credeți? Dacă îmi iau altul, îl găsesc pe asta pierdut?
@Elena,
Da, ia-ți, ca să-l găsești p-ăsta pierdut. Dar ia unul de 30 de lei, de la amanet.
Ma ingrozeste ideea sa pierd, sa uit ceva. Cand eram mica , imi uitam tot timpul ceva la scoala, caciula in banca, echipamentul de sport, echipament pe care erau obligati parintii sa mi l cumpere cam de 2 ori pe an.
Ma panichez de fiecare data cand nu mi gasesc telefonul, portofelul, cheile.
Le tin separat,( in aceeasi geanta, ce i drept, pe care n o schimb prea des ca sa nu mi incarc memoria inutil), pentru a nu le rataci pe toate in acelasi timp pentru ca panica ar fi extrema!
Cel mai de rahat e că ți se cere certificatul de naștere. Eu trebuie să refac pașaportul care va expira curînd.
Am cnp, am card de identitate, am pașaportul vechi. Nu, nenică, trebuie certificatul de naștere.
De ex, nimeni nicăieri nu îți cere certificatul de naștere.
În unele locuri îți cer și actul de divort daca numele actual nu e identic cu cel din certificatul de nastere.
Se poate și invers. Acum, când el avea DOAR certificatul de naştere (singurul act rămas nepierdut pentru că era acasă), nici nu i l-au băgat în seamă la duplicat permis. Măcar pentru o adeverinţă temporară de circulaţie… Ignore total.