Prima oară am început să lucrez cu forme legale în 2007. Eram proaspăt absolvent de facultate și eu deja începusem să fac calculele câți ani am de muncă până la pensie în loc să mă bată gândul să îmi caut un job. M-a ținut mama puțin acasă, dar la vreo săptămână după ce am terminat a început să tragă clopotele cum că ar cam trebui să îmi caut de muncă… că gata, s-a terminat copilăria.
Practic, pe 12 iunie am terminat facultatea odată cu examenul de licență și spre sfârșitul lunii, cu ziarul dedicat pentru anunțuri eu îmi căutam de muncă.
Nu a durat mult și am reușit să mă angajez la o firmă în orașul natal. Firma respectivă, primise un contract cu Petrom și avea nevoie de oameni. Pe lângă mine am mai adus încă 4 colegi de facultate și făcuserăm acolo o mini gașcă.
Doar că eu, cu vreo trei luni de zile înainte să termin facultatea susținusem un interviu și la o firmă din București. Îmi spuseseră că ar vrea să ne angajeze, doar că spațiul momentan nu le mai permite noi angajați și că în vreo trei luni se vor muta într-o locație nouă și ne vor suna atunci. Eram eu și încă doi colegi de-ai mei și să fiu sincer am plecat de acolo cu coada între picioare. Nu ne așteptam să ne mai sune. Trăiam vremurile alea în care erau 10 la ușă, vă dați seama.
Lucram deja de două săptămâni la firma din orașul natal, ce se afla la 10 minute de mers pe jos de locuința mea, când am primit un telefon.
– Gigel Fofleașcă, la telefon…
-?!?!? Câteva secunde foarte ciudate de liniște, ca și cum se aştepta să știu cine este doar pentru că se recomandase după nume.
– Ați susținut un interviu la noi, acum trei luni, mai este de actualitate?
Băi și mă trăsnește. Gigel Fofleașcă era șeful cel mare al firmei respective, tipul cu care am susținut interviul, cel care ne-a spus mie și celorlalţi doi colegi ai mei că ne vor chema în trei luni.
– Da, sigur că da.
Am plecat de la firma din orașul meu – fără ca ăia să zică absolut nimic, pentru că era scrisă în contract o propoziție cum că în prima lună pot renunța atât eu cât și ei la mine fără nici o compensație din partea nimănui. Adică un fel de puteau să mă muncească 30 de zile și în ultima zi să mă concedieze fără ca să plătească salariul. Și la fel, dacă plecăm eu, nu îmi plăteau nimic.
Sincer, mă durea la bascheţi, deoarece părăseam o firmă de apartament și mă angajam la una dintre cele mai mari firme din domeniul în care activez, o corporație ce are sediul și în România.
Firma respectivă venise în România cu doar 3 ani înainte ca eu să îmi încep aventura cu ei, așa că majoritatea angajaților erau cam de vârsta mea, adică 60 din cei 70 de angajați (câți eram atunci) aveau cu maxim 4 ani mai mult decât mine.
Cu salariul am dat puțin înapoi, plecasem de la 1900 de lei de la firma de apartament la 1200 de lei la firma din București. Asta BRUT! Totuși, nu am luat o decizie greșită, pentru că firma de apartament, după vreo 3 ani, când a terminat contractul cu Petrom, a dat faliment.
Am stat vreo 10 ani în firma asta și pot spune că mi-a rămas în suflet și chiar după atâția ani încă mai păstrez legătura cu unii dintre foștii colegi de acolo.
Voi cum ați început aventura în câmpul muncii? Mai păstrați legătura cu vreun coleg dacă firma la care lucrați nu este primul vostru job?
Am inceput în forță cu o stagiatură cu navetă zilnică și frecușuri din motive de întârzieri CFR. După terminarea ei, lucrurile s-au mai așezat, am lucrat la firme faine cu oameni mișto, până am trecut la job online. Și da, mai țin legătura cu foști colegi, atât cât se poate.
@Laura, presupun că au fost și chestii mișto la stagiatura aia… nu doar nasoale, nu?
În vara lui 2003 tocmai stabilisem cu o prietenă să mergem într-o excursie organizată, la greci. Când să dau avansul, mă trezesc cu un email de la P&G, că am obținut unul din cele 16 locuri la Balkans Case Study. BCS-ul ăsta făcea parte din procesul de recrutare, în urma căruia puteai obține un internship (pe 6 luni, parcă) la respectiva companie. Internship plătit. După care, la o adică, job pe perioadă nedeterminată. Am anulat excursia, am fost la BCS, am câștigat un internship și apoi am primit și job. Pot să spun că a fost un frumos început de aventură în câmpul muncii. 🙂
@Anduță, P&G as in Procter and Gamble – ăia cu șamponul?
Aline, dada, Procter&Gamble. Cei cu șamponul, cu detergentul, cu balsamul de rufe, cu detergentul de vase, cu absorbantul cu aripioare, cu scutecul de copil și din astea. Ehei, aventuri în minunata lume corporatistă. Doar vreo 3 ani, că eu nu mi-s prea aventuroasă. :))
Unde aveau ăștia sediul?
Zic asta că acolo a lucrat si o prietenă de-ale mele și mi-a zis că era pușcărie. Bine a lucrat la fabrică ea.
Sediul central în România era în București. Eu am prins 2 sedii, unul pe 11 iunie, și un sediu în Pipera. Probabil prietena ta era la fabrica din Timișoara, dacă vorbim de anii 2000. Eu n-am simțit P&G-ul ca pe o pușcărie. Bine, au fost lucruri care nu mi-au plăcut, sau pe care nu le-am simțit ok pentru mine sau care pur și simplu nu mi s-au mai potrivit la un moment dat. Dar când s-a întâmplat asta, am plecat. Ceea ce într-o pușcărie n-aș fi putut face, nu? 🙂
Mă @Anduță eu de la Ploiești nu prea știu de fabrica de la Timișoara, dar stiu că e una pe la Urlați 😁.
Apropo m-a sunat odată o recruteriță, cam misterioasă de felul ei… când mi-a zis de multinațională, într-un oraș mai mic din Prahova, i-am zis dacă este vorba de P&G de la Urlați putem încheia de pe acum conversația… e pușcărie și nu m-aș duce acolo pentru toți banii din lume 🙋🏻♂️.
Pușcărie = locație de lucru nasolă
@BaGheRa,
Păi ce faci, domnule? Noi și când ne odihnim, tot la muncă ne gândim?
Ma gândeam eu că de asta nu comenta lumea până acum la articolul acesta 🙈
Ori poate majoritatea sunt patroni și nu muncesc ei 😁
Dacă întrebai și tu de pensie, era buluc!
Sau de primul concediu!
@Mona, îți dai seama că mi-a venit greu la început, eu obișnuit să mă trezesc mai târziu, să mă duc și la muncă a fost o perioadă de corvoadă pentru mine.
@Solandi, dacă mă crezi, locul de muncă era atât de mișto și oamenii atât de valabili încât atunci când am plecat parcă s-a rupt în mine. La concediu m-am gândit atunci când am luat prima de concediu… care era cam 4% din salariul anual.
@Mona,
Miercurea e acea zi din săptămână când de-abia ne revenim din weekendul trecut și-l planificăm pe cel viitor. Și @BaGheRa ne bagă în câmpul muncii… 🙂
Nu știu cum sunteți voi, dar eu mâine seară am intrat în weekend 😁
Am intrat în câmpul muncii când am realizat că dispun de prea mulți bani pentru un fecior de 20 de ani fără loc de muncă.
Paco, samaritean și om cu frică de Dumnezeu.
@Paco, fă-i manevra pe care mi-a făcut-o maică-mea. Râdem, glumim, dar facturile nu se plătesc singure. Să fiu sincer, dacă nu mă angajam nu îmi mai permiteam stilul de viață pe care îl aveam pe perioada facultății asta și datorită bursei pe care am avut-o la facultate! Nu erau mulți bani, dar cu ce mai câștigam de la folbal plus pensia de urmaș care urma să nu o mai am… se strângea o sumă care era mai mare decât pensia maică-mii.
5 locuri de munca (pana acum) . De fapt 7, ca la doua am lucrat part time. Da, din cele 5, 3 mai presteaza, sunt in relatii bune cu ei, chiar ii mai ajut cat pot, contracost sau benevol. La primul loc de munca erau atunci printre altii si condamnati la locul de munca si fosti puscariasi, un mediu destul de dur dar chiar si acum i-as prefera in locul unora , macar aia aveau ceva de spus, ti-o spuneau in fata.
@Marius M,
Așa se explică cum de ești așa sensibil :)))
Qed
La firma aia din București, m-am angajat odată cu un coleg de facultate, bine el cu vreo 3 luni înaintea mea și la un moment dat în metrou nush ce dreaq am zis si mă trezesc cu o replică: Barosane vezi că aici nu mai ești ca la facultate… L-am întrebat ce a vrut să zică cu asta, dar a schimbat subiectul. Nush la ce dreaq s-o fi referit.
@Mona, acum te răzbuni, după atâta amar de vreme pentru faza cu… vaza?
😂
În 1988, la terminarea liceului după ce n-am intrat la facultate. Ca lăcătuș (pileam sudurile rezervoarelor frânelor pneumatice de la tractoarele de se fabricau aici la Brașov). Nu mai știu pe nimeni de acolo, firma oricum nu mai există că nici tractoare nu se mai fac în țara asta. Apoi am mai avut 3 locuri de muncă.
@Victore, eu sunt mic de vârstă, dar cred că industria pe care am avut-o pe vremea lui nea Nicu a intrat în buzunarele oamenilor deștepți!
La noi în Prahova erau 5 rafinării… acum mai sunt 3. Una a Austriei, una a Kazahstan-ului, una a Rusiei.
Cică în femei și în frâne să n-ai încredere – vorbă spusă la pileală 🤪
Oooo…v-aț făcut gașcă :)) Noroc cu Victor c-a dat pă facebook. Bine v-am găsit !!! Muncă pă bani am băgat de tânăr, că n-am avut încotro. Mă visam pădurar, tata mă visa doctor….am dat-o la pace și a hotărât tata că musai mă fac tinichigiu-vopsitor auto, că pădurar n-are bani de șpagă să-mi iau eu post. Și m-am făcut tinichigiu-vopsitor…chit că nu știam prea bine ce e ăla.
E, prin vacanțele de vară trebuia să ne aciuăm noi, viitorii tinichigii-vopsitori ai țării, pe lângă câte un service auto. Eu n-am găsit…dar aveam un prieten, care avea un prieten care era vopsitor auto. Fără experiență, că nu cred că se pun vreo două tractoare vopsite de ăsta înainte. Și prietnul meu avea moștenire de la tac-su mare un cazan de Dacia 1300…Că hai măh să vopsim rabla. Și ne-am apucat de treabă. O vară întreagă am pierdut vremea pe la ăsta prin curte…dar într-un final a ieșit o nebunie de Dacie roșie. Fix în ziua în care am terminat de vopsit cazanul, vine un nene…Băh, văd că aț vopsit limuzina…am și eu o Lada…mi-o vopsiți? 60000 lei în 94…împărțiți la 3. Aștia fură primii bani munciți.
hai că m-am și abonat!
@Redoo,
Hai că știi, gașcă eram demult (inclusiv tu!). Dar ne-am împrăștiat și re-adunat.
P.S. Când văd un borcan cu miere, mi-amintesc de tine 🙂
@Redoo, bine ai venit… te așteptăm chiar și cu un articol sau mai multe 😁.
60jdemii… nu prea știu ce puteai să iei de banii aceștia atunci… dar îmi aduc aminte că o Dacie noua prin 96 costa 12 milioane.
Aventură ? Aloo, nenea, ne scufunzi … noi este uameni serioși și cică cultivați.
Păi, io, pă persoană fizică, am făcut ceva bănișori la veatza mia 🤪💸💸💸Primii marafeți pe țidulă i-am făcut în pădure la marcat, la goană ,etc 🔫 cu 💧 față de ce a urmat …
Acum cică scriu comentarii pe bani, pe diverși itemi și pediverse.ro cu plata înainte ca la meseriași🤭
Cu întârziere de-o zi mă bag și eu în vorbă. M-am angajat prima oară după ce am terminat facultatea, prin 2004. Până atunci trăsesem mâța de coadă, tăiasem frunză la câini, frecasem duda și alte asemenea, profitând de faptul că locuiam, mâncam și mă îmbrăcam la părinți, care fix d-aia probabil se mutaseră în București înainte de Loviluție. „Ca să nu stea băieții la cămin în facultate.” N-am stat. Bani de distracție îmi procuram din alte părți, învârteli, șmenuri, dar nimic serios, sigur, cu forme legale.
După ce am terminat facultatea, ai mei au zis că-mi sponsorizează și un master. Bucuros l-am făcut, mai mult ca să scap de armată. Dar am considerat totuși că ar trebui să contribui și eu cu ceva bani în gospodărie, așa că început seria interviurilor. După ce mi s-a dat cu flit pe domeniul meu de activitate de vreo douăzeci de ori, motivul fiind „experiență aveți?” „Am o pwlă, abia am absolvit, de unde experiență?” am fost chemat la un hypermarket. Cred că la vremea aia erau vreo 4 asemenea măgăoaie de magazine deschise în București (dintre care 3 din lanțul celor la care eram chemat eu) și fix nici unul în alt oraș din țară.
Am ajuns la interviu, a venit un băiat cu vreo 2 ani mai mare decât mine, îmbrăcat într-un pulover jerpelit și cu o șapcă pe cap (total pe dos față de ce scorțoși mă intervievaseră până atunci) și m-a invitat…în zona unde mânca personalul magazinului în pauze. Zona de fumători. Era un fum de-l tăiai cu cuțitul, o grămadă de angajați la mese sau în picioare miștouri la adresa băiatului de genul „Coa’, ți-ai găsit următoarea victimă?” sau la adresa mea „Fugi! Salvează-te cât mai poți!” :)) Băiatul s-a prezentat ca adjunct al departamentului de decorări și a început să mă întrebe diverse. Dacă am mai umblat cu bormașină, cu platforme autoridicătoare sau nacele sau lize electrice, dacă știu să folosesc printere sau cuttere industriale, diverse lipiciuri, dacă știu să colez, dacă știu să lucrez în Photoshop sau Corel, dacă știu să montez diverse șufe, cadre metalice…. La toate aceste întrebări răspunsul meu panicat era „Nu”, iar el replica invariabil „Nu-i nimic, înveți!” La o singură întrebare am răspuns „Da”, când m-a întrebat dacă fumez. S-a bucurat, a zis că teoretic nu avem voie să fumăm în atelier și birou fiindcă sunt multe chestii inflamabile,dar toți o fac fiindcă doar așa reziști la stres. Dacă aveam mai multă minte fugeam mâncând pământul după asemenea interviu. Dar n-am avut. Și m-am angajat. Pe minim, care atunci era 410 lei (4 milioane o sută de mii). Atât!
Fast forward, în perioada următoare ajutam la deschiderea unui hypermarket în Brașov, apoi în primăvara următoare deveneam adjunct (în locul celui care mă intervievase și care a plecat în altă parte), din funcție de adjunct plecam pe șantierul din Băneasa și participam la deschiderea magazinului de acolo, ajutam în aceeași perioadă și la deschiderea unuia în Ploiești, apoi prin 2006 mă mutam în Constanța pe funcție de manager ca să ajut la deschiderea magazinului de acolo. Ajunsesem la 2000 de lei. O groază de bani. :)) Un an și ceva mai târziu, gura mea mare și o serie de schimbări și evenimente mă făceau să-mi dau demisia. Mi-a plăcut? Da. A fost greu? Da, m-am pricopsit în anii ăia cu niște chestii pe partea de sănătate (fizică și mentală) de care n-am mai scăpat în veci.
De păstrat legătura mai păstrez cu câțiva oameni, nu mulți. Era cam greu să-ți faci prieteni într-un magazin cu 600 – 800 angajați, mai ales că rulajul de personal era atât de mare încât pe mulți îi vedeai câte o lună sau două și apoi dispăreau. Eu însumi am schimbat vreo 3 echipe de angajați doar în Constanța, deși pe departamentul meu erau maxim 5 sau 6 oameni.
Restul joburilor pe care le-am avut după s-au încadrat în categoria muncă puțină, bani puțini, lejereanu să nu mă deranjez prea mult, asta probabil și fiindcă mi-au ieșit pe nas șantierele și nebunia din primii ani de muncă.
@Ionuț, mamă nene dar ai scris la comentariul acesta, nu glumă, ca @Anduța în vremurile bune 😂