Departe de trunchi nu este deloc o carte comodă sau relaxantă. Să parcurg cele 700 de pagini rezultate în urma unor studii întinse de-a lungul a 10 ani a fost pentru mine o provocare și o experiență de excepție. Dincolo de prezentarea unor date reale impresionante, cartea este încărcată de emoție și de o multitudine de informații necesare oricărui om de bun simț.
Departe de trunchi ne prezintă, sub un reflector puternic, ce înseamnă viața copiilor diferiți și viața părinților lor. Cât de dificil este să crești și să îngrijești toată viața proprii copii care s-au născut cu nanism, surzenie, autism, schizofrenie, sindromul Down sau alte dizabilități. Cât de chinuitoare este viața celor născuți transgender, gay sau ca urmare a unui viol. Fiecare dintre aceste situații este tratată în câte un capitol separat și împreună, ele toate, sub condeiul lui Andrew Solomon, ne arată cât de anormală, urâtă și strâmbă este lumea celor ”normali”.
În fiecare capitol apar poveștile mai multor familii, iar autorul a interacționat cu majoritatea lor. Apoi, descrierea pe care o face Andrew Solomon familiilor sale (cea în care a crescut și cea pe care o are acum) este cu adevărat interesantă și emoționantă, având în vedere că el însuși este gay. Fiecare capitol este o scufundare într-un univers plin de angoasă, dificultăți, prejudecăți, violență. Și, totuși, fiecare poveste este dovada unei iubiri greu de imaginat sau de măsurat.
Această carte mi-a schimbat modul în care văd parentingul, mai ales în familiile cu copii diferiți. Citind Departe de trunchi, mi-am dat seama că fiecare părinte este bântuit toată viața de teama suferințelor de care nu sunt feriți copiii lor. Această frică este o fantomă veșnic prezentă, nu se poate ocoli, nu poți scăpa de ea.
Doar două citate dintr-un ocean de fraze minunat scrise și dedicate persoanelor altfel:
Autism: ”Când aveam douăzeci şi ceva de ani, m-am împrietenit cu un bărbat autist. Nu vorbise până la vârsta de şapte ani, râdea la lucruri neamuzante şi nu respecta convenţiile sociale de politeţe. Era raţional, metodic şi făcea calcule mentale cu viteza fulgerului, lucru care i-a adus o avere din tranzacţii rapide pe bursă.”
Nanism: „Indiferent cât de recunoscători ne simţim noi (piticii) că suntem în viaţă, tot nu pot să nu mă întreb câtă durere a resimţit mama (mai multă decât am resimţit eu) când aveam un disconfort (…), eram supărată, rănită sau descurajată şi dărâmată de unicitatea mea.“
Departe de trunchi este o carte fascinantă, bine cercetată și bine scrisă, care provoacă la meditație și la empatie. Nu vă lăsați descurajați de dimensiunile ei, fiecare pagină este o experiență de lectură minunată, ce merită savurată din plin.
Am mai povestit pe la Mihai, că una din fostele mele prietene, a intrat într-o relație cu mine cam la vreo patru luni după ce a suferit un viol. Inițial, eu nu am știut, fata era „puternică”, spirit de dac, dar numai ea știa ce era în sufletul ei.
Era puțin mai dark așa și mai posomorâtă ca alte fete. Am văzut eu că la un moment dat, la anumite zgomote, tresărea foarte speriată, uneori când încercam să fac ceva pe nepregătite mai avea puțin și se punea pe plâns, dar asta în mintea mea o puneam pe seama faptului că nu era iesită prea mult în lume. De multe ori cred că în sinea mea mă cam enervau aceste lucruri, dar nu am zis niciodată nimic.
Și apoi am aflat! Sincer afirm că primul impuls a fost să mă despart de ea pentru că eu eram prostul care umbla cu aia violată. Mă bucur că nu am făcut-o și am luat totul mult mai încet și cu mai multă răbdare decât de obicei. Nici nu mai stiu de ce ne-am despărțit, dar s-a întâmplat!
Ceea ce vreau să spun este că și acum îmi mulțumește când ne vedem doar noi pe stradă. Avea un iubit gelos, între timp i-a devenit soț, care chiar odată a venit la mine ”bă nu te mai holba la prietena mea” ceea ce m-a făcut să înțeleg că el nu știa de mine. Am zâmbit și i-am spus că i se pare… Sincer, eu unul mă bucur că a trecut peste și că totul a rămas doar o amintire într-un sertar pe care nu îl mai vrei niciodată deschis și speri că totul va fi bine!
Cine e Mihai?
Mi-ai recomandat acum ceva vreme cartea. Şi am citit din ea mai multe capitole care mă interesau direct. Este, cum spui şi tu, încărcată de emoţie, de informaţii, de empatie şi este foarte bine scrisă.
Şi, în acest paragraf, ai surprins perfect trăirile părinţilor: ,,Această carte mi-a schimbat modul în care văd parentingul, mai ales în familiile cu copii diferiți. Citind Departe de trunchi, mi-am dat seama că fiecare părinte este bântuit toată viața de teama suferințelor de care nu sunt feriți copiii lor. Această frică este o fantomă veșnic prezentă, nu se poate ocoli, nu poți scăpa de ea.”
Ce bine ar fi dacă ar citi-o cât mai multă lume. Trăim într-o țară în care empatia tinde spre zero.