Măcelarul cu bisturiu se întoarce


Autor: Anduța
?>

operatie, prescriere, Colegiul MedicilorPentru că justiția funcționează “impecabil” la noi, Gheorghe Burnei, chirurgul care făcea experimente pe copii, va putea mutila sau chiar ucide, din nou, mici pacienți.

Deși medicul era anchetat pentru omor din culpă și vătămare corporală, nu a mai ajuns în fața instanței de judecată. L-a ajutat o decizie dubioasă a CCR de anul trecut, ce a dus la prescrierea faptelor sale. Decizia nu l-a ajutat doar pe el, ci și pe alții. Au scăpat pedofili, criminali, corupți, că de ce nu?

Burnei rămâne doar cu o condamnare la închisoare fără executare, pentru luare de mită. Scapă de vreo altă  pedeapsă și, la finalul acestei luni, îi expiră și interdicția de a profesa. 

În aceste momente, putem să-l ignorăm pe Burnei, în ideea că oricum nimeni nu și-ar mai da vreodată copiii pe mâna lui. Plus că doar nu e singurul doctor afectat de sindromul “micul Dumnezeu”, că oricum suntem o țară varză, cu un sistem de sănătate execrabil, că mai bine să fugim, că ultimul să stingă lumina, că doar plugul și reconstrucția de la zero mai rezolvă ceva.

Sau putem, totuși, să vorbim despre cum vedem, fiecare, revenirea lui Burnei în rândul medicilor. E de dorit, e acceptabilă? Sau e inacceptabilă, revoltătoare?  Eu, personal, n-o văd deloc cu ochi buni. Îl consider pe om un măcelar, nu doctor. L-am etichetat, l-am judecat în capul meu, l-aș fi vrut la închisoare. Sau măcar afară din orice spital, departe de pacienți. 

Da, știu că cineva ar putea zice că-i de porc, că nu se face așa ceva, că nu trebuie să judecăm, că judecătorii judecă, că nu așa se face justiție. Așa o fi. Cu toate astea,  mâine se protestează la Colegiul Medicilor, în paralel cu audierea lui Burnei. Colegiul Medicilor încă îi mai poate interzice să profeseze. Rămâne de văzut ce și cum.

Unei mame căreia i-a ucis copilul, Burnei i-a spus că „oricum murea”. Și că „Asta-i viața. Ești tânără, poți să faci altul.”  

Sper ca omul ăsta să nu mai facă medicină vreodată. Asta-i viața. Se poate apuca de altceva.

Foto: Pexels

27 Comments

  1. Laura G.

    Am auzit și am citit despre scandalul Burnei când l-au dat în fapt – un cretin care a nenorocit vieți, ale copiilor și părinților.

    Mi s-ar părea normal ca, la protestele de mâine, să participe în primul rând părinții afectați, ba chiar și părinți care n-au fost batjocoriți de ”ăsta”. Cât mai mulți!
    Oare vor fi prezenți sau doar spectatori la știrile tv?

    3
    Reply
    1. Anduța

      Laura, vor fi și părinți/copii (sau foști copii, acum adulți) care au avut de-a face cu Burnei, vor fi și oameni care n-au avut de-a face cu Burnei, dar nu pot accepta că omul ăsta va continua să profeseze bine mersi.

      4
  2. Vera

    Revoltător, ăsta e cuvântul, da. Și nu trebuie să te pricepi la medicină să poți înțelege că există niște anchete reale ce investighează ilegalitățile făcute de acest doctor. Nu pricep ce justificare îi pot găsi cel care-l susțin, ei măcar îl aud cum se exprimă, ce venin împroașcă, cât de lipsit de etică este? Să văd cum mă organizez mâine, mi-aș dori să pot ajunge la protestul de la cmr.

    8
    Reply
    1. Anduța

      Vera, dacă ajungi, îmi dai și mie un semn la fața locului, da? Eu o să fiu la Colegiul Medicilor de la 13.30.

      4
      1
    2. Vera

      @Anduta oki doki, vedem maine daca reusesc sa fentez jobul oleaca.

      6
  3. Ionuț

    Din păcate eu sunt în acea stare în care nu cred că se mai rezolvă nimic în țara asta prin protest pașnic, pichetare, bătutul obrazului etc. Îi admir foarte mult pe cei care continuă să facă asta, dar eu am renunțat. Primul semn pentru mine că mă lupt cu morile de vânt a fost după Colectiv când Bucureștiul s-a „înroșit” în ciuda oricărei logici. Atunci am ieșit în stradă. Al doilea și ultimul semn a fost după ce am stat ca boii în stradă în frig atunci când cu „rezist” și „noaptea ca hoții” pentru ca acum să fie toată țara „roșie” (să nu ne păcălim, pnl e doar un apendice al psd, iar aur e mai „roșu” ca cele două la un loc). Și am decis să nu mai protestez.
    Pașnic nu se face nimic. Până când unul din acești doctori acoperiți de Colegiul medicilor și scăpați de justiție nu-și va pierde, la propriu, capul, până când n-o să sară în aer vreo doi judecători cu tot cu mașini și familii, până când n-o să vedem unul sau doi șefi ai miliției spânzurați, până când n-o să vedem politicieni tremurând de frică, nu se va schimba absolut nimic.
    Da, știu, e greu să găsești un Drasius Kedys printre mămăligile astea de români. Asta și fiindcă victimele de obicei sunt exact opusul acestui gen de om răzbunător și periculos. De aceea nici nu mă miră că nici un părinte sau fost copil nu i-a făcut nimic onorabilului dom’ doctor până acum, sau de ce criminali, violatori, pedofili, sunt lăsați liberi, și nici ei, nici cei care îi eliberează nu pățesc nimic. Fiindcă își aleg victimele dintre cei mai slabi, dintre cei care pot fi călcați ușor pe cap, fără să opună rezistență. Cei care mâine vor protesta la Colegiul Medicilor în loc să-i arunce lu’ nea doctoru’ niște Molotoave pe geam. Vreți să-l opriți să mai profeseze? Rupeți-i mâinile definitiv.

    5
    Reply
    1. Anduța

      Ionuț, protestele violente nu-s o opțiune. Cel puțin nu pentru mine, nu mâine.

      3
      1
    2. Paco

      Cu @Ionuț am picat acum multă vreme de acord.
      Dacă îmi duc copilul viu și îl primesc mort pe motiv de ,,malpraxis,,…Atunci…Dumnezeu cu mila.
      Milă nu mai există, cu Dumnezeu sper să fac o poveste.

      5
  4. Paco

    Despre doctor ? Mă abțin. ( Se dezbate o nouă lege pentru malpraxis. În cazul în care încă nu ați aflat. Desigur că scorul e medic 1- pacient 0). Errare humanum est.
    Am o singură curiozitate.
    Dacă este posibil să aflu și eu după protest câți oameni au fost.
    Dacă cineva îmi spune, eu promit să vă povestesc de ce traiul în Spania e mai ieftin că în România și de ce factura mea de curent e la jumătate din factura părinților mei.

    7
    Reply
    1. Anduța

      Paco, o să-ți spun.

      3
  5. Jack

    Colegiul Medicilor? E o glumă proastă.

    6
    Reply
    1. Anduța

      Jack, măcar de-ar fi o glumă.

      4
  6. Solandi

    „Asta-i viața. Ești tânără, poți să faci altul.”
    O replică asemănătoare a primit o prietenă, când a mers cu copilul (cu tulburări din spectrul autist) la un medic psihiatru bătrân, dar care încă mai profesează. Tot un fel de zeu din ăsta, în atitudine el. I-a spus: ,,Ăsta e un rebut, fă altul”.

    1
    6
    Reply
    1. Anduța

      Doamne ferește!!!

      5
  7. Marius M

    Toti astia care fac porcarii si apoi sunt iertati ca ,,n-avem medici, e un medic valoros” ar trebui castrati si mainile rupte, dar rupte bucati, sa nu-i mai refaca nici mama chirurgilor. Sunt de acord cu Ionut, clasa politica intelege doar de bâtă, protestele pasnice au avut timpul lor cand demisia se ivea dupa miscari sociale . Odata cu epoca Dragnea cand smecherii s-au prins ca trebuie doar sa ingroase obrazul si sa ridice din umeri ca dupa un timp protestele se domolesc si fac tot cum vreau ei, s-a cam dus puiul cu strampul. Chestia e ca nu numai la noi au ajuns sa nu tina cont de parerea alegatorilor ci cam peste tot. Solutia nu prea e sa spargi vitrine de magazine ,sa dai foc masinii vecinului pe strada sau sa te iei la omor cu fortele de ordine, dar care naiba o fi?

    4
    Reply
    1. Paco

      Soluția e sa spargi vitrine de magazine, sa dai foc mașinii vecinului pe strada și sa te iei la omor cu forțele de ordine.
      Restul e un floc în fața…aparatului de tuns, ras, frezat.

      5
    2. Anduța

      Marius, nu știu care e soluția, „ză solution” cum ar veni. Totuși, într-o democrație fragilă și deficitară precum e România, eu mizez pe continuarea „luptelor” pentru o democrație deplină. Venim dintr-o dictatură, totuși. E rău acum? Este. Comparativ cu alte țări, e dezastru. Dar a fost mai rău înainte, nu? Cel puțin pe partea de drepturi și libertăți cetățenești. Nu le (mai) pasă șmecherilor de proteste? Dacă nu le pasă, de ce vor să le incrimineze și să îngrădească dreptul la protest, prin modificarea Codului Penal? Nu mai cred cetățenii în puterea protestelor? Ei bine, dacă legea aia va trece, va deveni tare complicat să mai protesteze cineva, fără să ajungă la închisoare. Atunci va fi musai de găsit alternative la proteste. Eu o să mă uit la ruși, să văd ce soluții alternative găsesc ei.

      2
      2
    3. Marius M

      Anduța, vezi Franța, acolo e mai democratie decat la noi. si totusi nici acolo nu merge altfel, e mai eficient scandalul in strada decat sa vorbesti cu boul pe care l-ai ales si care ar trebui sa tina cont de parerea ta.

      3
      1
    4. VictorR

      @Paco: M-a uimit și bucurat când am văzut că toți gândesc cam ca mine în ceea ce privește soluția extremă la multele probleme din scumpa noastră patrie. Cât despre aia cu spartul geamurilor la magazine….Ar fi bună doar dacă toți proprietarii de magazine cu vitrine la stradă ar avea asigurări și ar trebui despăgubiți. Situație în care ar începe să facă gargară barosanii firmelor de asigurări și atunci poate ar mișca guvernul/parlamentul/toată șleahta politică românească ceva, de gura ălora. Care în mod sigur cotizează ca să fie bine și să nu fie rău. Dar mulți patroni de magazine cu vitrine probabil nu au așa ceva. Nu știu dacă-s obligați legal. Nu știu dacă își permit. Nu știu dacă vor, c-or fi cu arici la buget. Deci încă nu! Sau poate geamuri de mall-uri, hipermarketuri… D-astea pe opulență.

      5
    5. Paco

      @VictorR, asta cu spart vitrine și dat foc e deja extrem.
      La ultimele proteste din Spania, ultrașii protestatari au blocat o dubă de poliție cu tomberoane și i-au dat foc. Cu polițiștii înăuntru.
      Ăsta nu e protest, e crimă.
      Eu vorbesc de protest în turmă, nu treizeci de oameni.
      A crescut prețul la combustibil?
      Toată Spania era în colaps.
      Au făcut transportatorii protest. Autostrăzi blocate cu Tir-uri și camioane, drumuri naționale blocate cu tractoare.
      A crescut nejustificat prețul la energie electrică?
      A ieșit lumea în stradă.
      Într-un sat uitat de lume a fost violată o femeie? Tot satul e in stradă.
      Să te ferească Dumnezeu să lovești o femeie aici în Spania. Mai bine lovești un polițist sau jefuiești o bancă. Ieși mai bine.
      În Spania mă impresionează coeziunea, solidaritatea oamenilor.

      10
  8. BaGheRa

    Sunt multe de spus… dar dacă va fi primit înapoi pentru a profesa, își va băga o lună de concediu și va peca în Bali. Presa va vui vreo 2 săptămâni și pe urmă gata. Omul se va întoarce din Bali bine mersi și apoi se va aseza pe scaun ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
    Joacă-o pe asta @Anduță! Un exemplu de worst case scenario pentru pacient!

    4
    Reply
    1. Anduța

      Un scenariu foarte posibil, din păcate.

      2
  9. singlemom

    M-am tot abtinut sa comentez, da’ here it goes:
    1. daca ar fi dupa mine, brunei ar fi la 2m sub pamant deja, fara doar si poate. Nu am nici pe departe idee despre ce traiesc parintii copiilor omorati sau mutilati, sunt sigura de asta, si nu vreau sa insinuez ca ei ar fi trebuit sa faca ceva in privinta asta, dar ma mir ca inca mai e viu.

    2. dat foc, facut scrum si refacut din nou, nu cred ca exista alta sansa. Doar ca nu prea ai cu cine, ca majoritatea poporului inca se ploconeste. Cei ce ies in strada sunt cantitate neglijabila, iar cei de sus stiu asta. Da, proteste cu spart, dat foc, facut vraiste. Sa intre FRICA aia adevarata in ei, doar asa cred ca s-ar schimba ceva in „justitia” din romania. Au dat unii exmplul Frantei mai sus. Daca in tara s-ar intampla ce se intamapla in Franta tot cam la 3 luni (si ghici ce?! functioneaza!), nu s-ar mai da legi prin care sa scape javre precum macelarul asta.

    5
    Reply
    1. Paco

      ,,Unde s-au dus, când au apus
      Anii de sus ai gloriei lor?
      Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele
      Caii și flintele haiducilor?,,

      5
    2. Anduța

      Singlemom, să sperăm că nici n-o să ajungem vreodată să simțim ce simt acei părinți.

      1
  10. Blanche

    Am citit mult despre Burnei în ultimii ani. Mi-a scăzut și mai mult încrederea în doctori. Când e vorba de ceva grav prefer să cer două păreri. Sper ca acest individ să nu mai profeseze vreodată, nici la stat, nici la privat! Și toată averea să le fie împărțită copiilor pe care i-a mutilat pe viață!

    3
    Reply
    1. Anduța

      Blanche, în general e recomandat să ceri 2 păreri de la medici. În România, 3-4-5…10?

      1

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.