Un proiect sângeros, Graeme Macrae Burnet

proiectRomanul Un proiect sângeros este despre “Roderick Macrae, un arendaș de șaptesprezece ani pus sub acuzație pentru trei crime brutale săvârșite în satul său natal, Culduie din Districtul Ross, în dimineața zilei de 10 august 1869”. Și asta este toata esența poveștii.

Povestea este alcătuită dintr-un memoriu al criminalului Roderick Macrae scris în scurta perioadă de detenție, precum și mărturii subiective ale martorilor, rapoarte ale procesului, note ale medicului legist, relatări ale presei  și chiar evaluarea unui psiholog – vai de capul lui și ăsta, un fanfaron cu ifose. Ce-i drept, ar fi fost greu spre imposibil să găsești un bun psiholog la mijlocul secolului al XIX-lea când însăși psihologia era în fază de embrion. Memoriile se referă în principal la recrearea vieții dureroase în comunitățile înghesuite din Scoția rurală, mai degrabă decât să spună o poveste despre o  crimă senzațională, așa cum ar fi de bănuit dacă citim titlul cărții.

Pentru un roman selectat de Booker, acesta are foarte puține merite literare (în opinia mea). Nu oferă niciun comentariu relevant asupra acestei culturi pierdute, nu creează personaje grozave, nu spune nicio poveste bună, nu reușește să uimească cu trucuri literare originale care să țină cititorul lipit de carte. O proză – rechizitoriu,  pe alocuri plictisitoare, având o singură calitate, aceea de a stârni curiozitatea pentru o lume și un timp demult apuse și încărcate de mizerie socială. Dar nici acest aspect nu reprezintă o excepție, având în vedere că viața de iobag a fost la fel de grea pe tot mapamondul, nu doar în cătunul Culduie din Highland.

Un proiect sângeros este povestea unui călău devenit victimă și a unei victime devenită călău. Lachlan Mackenzie este un călău social care chinuie și umilește familia Macrae. Și pentru că prostia n-are limite, dar răbdarea și suferința au, Roddy Macrae se transformă din victimă în călăul  asupritorului. Plus victime colaterale. Așa încât, după evenimentele astea sângeroase, cam un sfert din Culduie ajunge la cimitir.

Un proiect sângeros nu seamănă cu nicio altă carte citită. Nu poate să fie încadrată într-un singur gen literar. Nu e un roman senzațional, însă captează atenția cititorului suficient de mult cât să-l citească până la ultima pagină.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.