A venit rândul misterelor, a acelor seriale la care te uiți și-ți zici ”ce naiba se întâmplă? pare ficțiune, dar e atât de real!”. Sunt multe seriale bune care intră în categoria asta, iar azi recomand numai cinci, unele sunt mini-serii, deci ușor de văzut pe termen scurt.
🥇 – Cernobîl
O miniserie produsă în 2019, cu doar 5 episoade teribil de impresionante. Trebuie să ai nervii tari ca să-l urmărești, dar merită toată atenția. Cine n-a auzit despre uriașa explozie izbucnită la centrala nucleară de la Cernobîl, în nordul Ucrainei, din aprilie 1986? Acest serial urmărește povestea oamenilor care au încercat să țină sub control dezastrul, precum și ale celor care și-au dat viața împiedicând unul ulterior și mai periculos. Interesant de văzut este și cum (nu) funcționa aparatul de partid al vremii care a accentuat toată nenorocirea.
🥇 – Black mirror
De-a lungul anilor (2011-2019), când urmăream sezoanele acestui serial, multe mi se păreau cam SF, cam dramatic-exagerate. Ei bine, vizionați-l azi și veți vedea că deja trăim din plin ceea ce acum câțiva ani părea de neconceput sau foarte ciudat. Fiecare episod din cele 23 este independent de celelalte, abordând subiecte diferite, cu actori diferiți. Serialul dezvăluie modul în care tehnologiile moderne se pot întoarce împotriva creatorilor lor, și puteți vedea episoadele într-o (dez)ordine aleatorie, nu contează, oricum vă va zgâlțâi un pic 🙂
🥇 – Clickbait
Un thriller misterios din 8 părți, fascinant din multe puncte de vedere. Fiecare dintre noi, chiar acum, poate fi la doar un click distanță de criminalitatea cibernetică. Cu un scenariu de coșmar și răsturnări de situații uimitoare, Clickbait este un serial care te ”ajută” lejer să dai în paranoia. Un concept inteligent pe care creatorul și echipa sa de scriitori l-au ecranizat, făcând din Clickbait un serial provocator. Și e proaspăt, din 2021.
🥇 – Inside man
Întreaga distribuție este excelentă, intriga e solidă, iar misterul e… foarte misterios 🙂 O poveste originală, de imaginație, care-i pune spectatorului în brațe o întrebare simplă cu răspuns complicat: cât de departe poate merge un om decent, cu o viață normală, pentru a proteja pe cineva drag? Miniseria are doar 4 episoade (2022), deci e cât un film ceva mai lung. Inside man este interesant, intrigant, fără a-ți da palpitații, îți dă doar de gândit.
🥇 – Good behavior
Este unul dintre acele seriale foarte bune despre care nu se vorbește, nu i se face reclamă, nu e trâmbițat. Dar este excelent realizat, jucat, iar povestea ne provoacă emoții bizare – nu ne plac escrocii, dar cei din acest serial sunt atât de frumoși și deștepți, încât am încercat momente de vinovăție că pot admira personaje cu un comportament cel puțin dubios. Iar actrița Michelle Dockery joacă impecabil într-un rol total opus celui din Downton Abbey (un alt serial minunat despre care voi povesti cândva). Palpitant și interesant, merită a fi vizionat, are numai 20 de episoade ce au rulat în perioada 2016-2017.
Foto: Solandi & DALL-E
Mulțumim. Am văzut doar ”Cernobâl” (prefer scrierea autohtonă, sâc! 😛 ). Probabil uriașei publicități ce i s-a făcut. Dar da, a fost bun.
Un serial care m-a fascinat și debusolat ani de zile: LOST. Chiar vreau să-l revăd. Și X-files și Twin Peaks vreau să revăd.
Și unul recent care m-a captivat: 1899.
Am Black mirror pe listă.
@Vera,
Cred că am fost îndrăgostită de Lost 🙂 Și celelalte două au fost grozave, n-am pomenit de ele (cu toate că ar ocupa locuri superioare într-un top) pentru că au fost mult mediatizate și-am mers pe convingerea că nu mai prezintă interes/noutate.
Iar 1899 – minunat! Oare va exista un sezon 2?
@Laura
Nu se continua 1899, au anuntat creatorii.
Am vazut doar Black Mirror din cele enumerate, pun pe lista Inside Man. Black mirror este genial si din ce in ce mai real, ceea ce pe mine personal ma cam sperie. Merita vazut.
@singlemom,
Când mai ai chef de o sperietură, vezi și Clickbaite 🙂
@laura,
l-am cautat acum si observ ca l-am vazut. Probabil nu m-a speriat asa de tare daca nu l-am tinut minte :)))
@singlemom,
Mai vezi-l o dată, poate-poate… 🤣
LOST .
Orice după e fâsâială.
( Dacă mă enervez, bag un scenariu de serial și toți scenariștii de la Hollywood ajung șomeri sau muncitori necalificați pe șantier).
Sau să creeze reclame la creme contra hemoroizilor sau la apă minerală.
@Paco,
Mă chinui de câteva luni să te enervez și nu-mi iese 🙂
@Laura G, mai am trei zile până la o săptămână de binemeritat concediu.
Dacă nu ți-a ieșit, promit că mă auto-enervez rău de tot. 😉.
Eu pe mine însumi.
Si eu văzut doar Cernobîl din lista asta… de reținut câteva dintre celelalte!
@BaGheRa,
Ultimul ți-ar plăcea, e cam pe stilul tău 🙂
Trailerul pare interesant și este pe HBO așa că diseară o să încep să mă uit la el.
Merci!
@Laura, da ai avut dreptate. Filmul este super mișto. Am văzut două episoade pe nerăsuflate.
Merci frumos!
@BaGheRa,
Știam eu că te nimeresc cu ăsta 🙂