The big short – Habar n-am de ce acest titlu a fost tradus ca „Brokerii Apocalipsei”, când o traducere simplă şi directă ar fi „Marele pont”. Sigur, prima variantă este mai spectaculoasă, şi „broker” şi „apocalipsă” sunt cuvinte care atrag atenţia, impresionează.
Povestea: prăbuşirea pieţei imobiliare din America anilor 2007-2008, fapt care a condus la marea criză financiară mondială. Povestea e reală şi fiecare dintre noi a fost victima ei, într-un fel sau altul, direct sau indirect. Pe o piaţă mult prea competitivă, sistemul bancar american s-a îmbrăcat în Moş Crăciun, a mimat un sac plin cu daruri, dar în sac erau doar cutii goale, împachetate frumos. Când nişte tineri deştepţi şi înfometaţi să facă avere îşi dau seama de putreziciunea sistemului bancar, pariază împotriva lui, uimindu-i pe toţi aroganţii de pe Wall Street.
Filmul: premiat de Sindicatul producătorilor americani de film, The big short este nominalizat la Oscar 2016 la categoria „cel mai bun film”. Hmm… Mi-a părut a fi un documentar în care joacă actori de marcă. Mai întâi că are o viteză „apocaliptică” de limbaj şi acţiune. Bărbaţi îmbrăcaţi la 4 ace aleargă ca nebunii prin bănci, ţin şedinţe şi vorbesc într-una la telefon. Avizi după câştiguri rapide şi uşoare, interesul personal primează chiar dacă totul în jur se prăbuşeşte. Mai apoi, într-un jargon al finanţiştilor, dialogul întregului film este greu de urmărit. Dacă filmul ar fi vorbit în japoneză, titrat sau nu, spectatorul ar pricepe din el acelaşi lucru: nimic. Când se termină filmul rămâi cu două fraze memorabile, singurele pe înţelesul tău. Un citat din Mark Twain – „Adevărul e ca poezia, şi mai toată lumea face ceva pe ea de poezie” şi fraza „esenţă” spusă de Ben Rickert (Brad Pitt): „Tocmai aţi pariat împotriva economiei americane. Ceea ce înseamnă că dacă aveţi dreptate, oamenii îşi vor pierde casele. Pierd slujbele, pierd economiile, pierd pensiile”
Actorii: Christian Bale în rolul unui geniu singuratic, un Steve Carell nervos, un Ryan Gosling amuzant, o Marisa Tomei într-un rol de umplutură, un Brad Pitt pe care nu-l recunoasti.
Dacă tu, spectatorule, n-ai nicio intenţie să înţelegi ce se întâmplă în film, The big short ar putea fi amuzant. Dacă, însă, vrei să pricepi, n-ai nicio şansă. Tot scriptul filmului este doldora de termeni străini ţie şi singurul mesaj corect de priceput este că băncile şi brokerii te păcălesc. Constant, cu zâmbetul pe buze. Dar asta ai aflat-o deja din presă şi din realitatea ta… Dacă n-ai datorii la banca sau la cămătari, filmul asta îţi poate părea o comedie. Dacă însă ai rate de plătit, văzând The big short, vei rămâne cu un gust amar. Vei afla că problemele tale financiare au fost jucate la ruletă în urmă cu câţiva ani de nişte şmecheri de pe Wall Street.
Imaginea de ansamblu (în opinia mea subiectivă): The big short e un film isteric.
Pingback: The big short – filme care merită vazute
important este sa invatam din greseli si sa nu mai asteptam ca altii sa aiba grija de situatia noastra financiara…