Am mașina în service. Troncăne ca naiba și mecanicul mi-a spus că durează, a luat pietre. Oare la rinichi? Mă tot frământ să îmi dau seama cam pe unde ar fi rinichii și cum se numesc ei de fapt la o mașină. Ceva pe lângă eșapament, nu? Logic, că acolo e evacuarea. În fine, mă lămuresc eu ce înseamnă asta, când umblu la portofel.
Reiau. Deci am mașina în service așa că azi mă dau cu autobuzul. Azi și mâine și poimâine și cât o avea inima de mare Domnul Mecanic. Mă așez comod pe un scaun și mă cufund în contemplare. Adică îmi fac liste în cap, că la mine totul e pe listă. Ce cumpăr, ce gătesc, ce am de rezolvat azi, ce fac mâine, ce serial încep, d-astea grele rău! Sunt o organizată, ce să mai.
Așa. Și pe când contemplam eu la o supă de ceapă cu crutoane, o mămică își așează fetița pe scaunul din fața mea, apoi își continuă discuția cu o amică, probabil. Eu contemplu din răsputeri la ceapa mea dar nu am cum să nu aud. Discuția e despre părul copilei. O examinez atent, o mogâldeață de vreo 3-4 anișori, ochi mari, gentuță roz și mulți zulufi drăgălași ce ies de sub fes. Discuția e aprigă, se aruncă cu vorbe grele, keratină, hidratare, leave-in, alge. Ceapa mă-sii de treabă, încropesc eu ceva, nu mă dărâmă pe mine un conditioner și un șampon low-po.
– Are un păr dificil, concluzionează mama.
Băi, oameni buni! Și se pornește tovarășa de discuție:
– Incredibil, nu pot crede că ai spus asta. M-ai întristat foarte tare. Și doar ți-am spus că din cauza părului m-am trezit cu o grămadă de complexe. Au trebuit să treacă 35 de ani să ajung să îl iubesc!!
Really? Wtf??? Iarna părul se roade de la căciulă, fulare și haine groase. O pățește oricine. Și tot oricine știe că dacă îți stă rău părul, te dai cu ruj 🙂
Fără a lua absolut deloc în derâdere problema traumelor, mi se pare că trauma este noul trend. Dacă nu ai suferit în copilărie de ceva, nu ai devenit. Ce? Nu contează. Asta e calea să demonstrezi că ești CINEVA. Puternic, echilibrat, empatic, sensibil, un om frumos. Te-ai luptat ani în șir cu părul, glezna, burta, arătătorul și urechea stângă. Te-ai zvârcolit, ai gemut, ai tremurat și înghețat în tenebrele conștientului că ai unghiile late. Dar ai reușit. Să îți iubești și unghia dreaptă! Doar mie mi se pare că în felul ăsta, trauma se duce cumva în derizoriu?
Eniuei, Eleno, soro!! Verifici tu, te rog, dacă au fugit mamikile din parc? Că eu sunt ocupată. Să mor cu mecanicul de gât!
Mi s-a făcut foame, mă duc la haleală și pe urmă la citeală.
@BaGheRa,
Poftă mare. Te aștept ca și când!
Fiu-miu are un păr dificil. Des și creț și-i stă dimineața in toate părțile. Îl enervează că tre’ să facă un anumit ritual de aranjare de fiecare dată. Eu i-am zis să se radă-n cap, la o adică. Da’ o să-i zic și de ruj. :))
@Anduța,
Să fie cu hialuron rujul, că nu merge orice.
Uite cum tragi tu cu urechea la ”traumele” din autobuz 🙂
Astea sunt clientele saloanelor care aruncă cu lejeritate 1000 lei (una mie lei) pentru un tratament cu keratină. Pentru tratarea traumei, da?
@Laura G.,
Dacă îmi iubesc urechile, vezi, aud tot!
O întrebare vă rog. Care este perioada de timp în care putem spune că aparține copilăriei?
Nu de alta da să știu cât de adânc să caut după traume. Voi reveni după ce primesc răspunsul!
@BaGheRa,
De colo până colo! Sper că ești lămurit. Și nu uita! Te aștept ca și când:)))
@BaGheRa,
La voi, bărbații, până pe la 50-60 de ani. Și imediat urmeaza perioada de panică. Simțiți bătrânețile galopând vesel spre voi 🙂
Pfiu, @Laura încă mai am vreo 20 de ani de copilărit 🙋🏻♂️.
Timp destul să tot aduni traume 🙂
😀😀😀😀
@Mona, cred ca au fugit ca a dat frigul peste noi p-aci prin București.
Bre, dar ai dreptate 100%. E un trend acum sa-ti scoți o trauma ceva din copilărie. Ma uit la TV și ma îngrozesc. Niciun adult nu a fost fericit când era copil. Toți au suferit, dar „hei, uite ce mare și frumos m-au făcut durerile alea, și uite ce parinte minunat sunt acum”. Fix o pwlă (poate va era dor de mine😜).
Fii-miu creste singur. În virtutea inerției. Am grija de el de pe canapea. Îi mai zic și eu una-alta, despre viata, oamenii si lucrurile pe care sa le evite, iar el ce credeți? ma asculta spre deloc.
Cat despre par, ce sa spun. Tata de câte ori ma vede îmi spune că n-ar vrea sa moara pana nu ma vede pieptănată. Măcar o data în viata. Iar eu ii raspund: dacă mă vezi pieptanata o sa mori pe loc. Ce alegi?
@Elena P,
Habar n-ai ce dor ne este de poveștile tale! Și cred că ai adunat destule în ultimul an 🙂
@Elena P,
Ce idee mi-ai dat!
Taică-meu mă pieptăna când eram copilă. Îmi făcea codițe. Niciodată nu erau egale sau poziționate simetric. I-o bag pe aia cu trauma și sigur îmi împrumută mașina!
Nu ştiu despre voi, da’ io am rămas cu traume de la păr! Mă auzea tot cartierul când îmi împletea bunică-mea cozile 😀
ce keratină, şampon cu ulei de argan şi alte drăcii..săpun de casă şi gălbenuş de ou. Şi peria de lemn. S-a chinuit o dată şi taică-meu cu coafura, s-a apucat să pieptene fir cu fir, dar a lăsat-o baltă şi m-a dus să-mi dea o înghețată. No more trauma ☺
@ametist,
Aoleu, cum era săpunul ăla la calup! Auzi, pe tine te puneau să mănânci tot din farfurie? Că io și pe chestia asta am suferit. Zicea bunică mea: vă face buna o prăjitură? Eram în extaz. Și ne pomeneam cu o papară în farfurie :))) pe care trebuia să o mâncăm, evident.
S-a strigat „traumă din copilărie”, am zis instant „prezent!”. Culmea, pe lângă mulțimea de traume diverse care, spre deosebire de alții, nu m-au întărit și nu m-au făcut deloc un adult mai bun, mai echilibrat sau mai empatic (asta a fost partea serioasă a comentariului meu :)), am avut experiențe traumatizante și cu părul. Exact!! Am avut păr lung până în clasa 1, mama mi-a făcut codițe și apoi poze cu codițe (vorbesc serios), iar directoarea adjunctă m-a pus să mă tund în cel mai comunist mod cu putință: m-a scos în fața clasei (eram clasa 1, da?) și… „Tu ești fată sau băiat? Ce e cu pletele alea în capul tău? De mâine vii tuns sau nu mai vii deloc!” Părul meu n-a mai depășit apoi maxim 3 cm lungime.
În altă ordine de idei, ce înseamnă că a luat mașina pietre? E barcă?
@Ionuț,
Nu, nu e barcă. Cică are o fustă sau un șorț în față și a adunat acolo pietre. Să nu arunce cu ele în mine, atât îi cer.
Bre, dacă erai și blond … :)))
Dacă are şorţ, înseamnă că e maşină de gătit.
@Solandi,
Aute cum mă traumatizați voi pă mine :)))
Ce e aia „traumă”?
@VictorR,
Dacă e în trend, ce mai contează? Zi că ai și gata :))) rămâi, doamne iartă-mă, fără traume, taman tu!
@Mona, facem chetă dacă e… o traumă de ici, una de colo, se adună. Nu-l lăsăm noi de izbelişte.
@Solandi,
Bună idee. I le lasăm plocon în beci! Că se păstrează bine la răcoare și nu se știe când are nevoie omul de ele.
Băi nu îmi aduc aminte de traume trăite în copilărie. Mai mă bătea maică-mea din când în când așa de control… dar în rest cred că am crescut într-o familie normală.
Nope no major traume la mine.
@BaGheRa,
Ceapa ta, ia caută-te bine că te aștept de dimineață!🤣
Până pe la 16 ani mă tundea maică-mea și când a apărut moda aia castron, la propriu mi-a pus un castron în cap și m-a tuns castron.
De la 16 ani și-a cumpărat unul mașină de tuns și ne tundeam între noi. Nu iesea ce trebuie 1,2,3 sau 4 tot capul.
L-am tuns odată pe unul dintre presupușii „socri” și înainte de tuns făcea mișto că e ocazia mea să mă răzbun pe el, chestii de genul. După ce am terminat cu el era tuns mai bine ca la frizerie. Se uita în oglindă și îi spunea nevestei, bă ăsta chiar știe să tundă… nu a glumit 🤪
Talente ascunse!
@Mona mâine mă duc la muncă așa că nu mă aștepta!
Traume în legătură cu tunsul ?
Ohooo… primul lucru pe care îl făcea bunicul matern când aterizam în vacanța de vară la el era să ne alinieze și să ne tundă. Marea majoritate a părului o tundea din foarfeci. Problema era că la ceafă ne anestezia cu vreo 2-3 palme zicând: „Stai și nu mișca că trag, ‘tu-ți nunta mă-tii!!” și ne tundea cu o mașină manuală de tuns ce prinsese încoronarea primului rege al României și mai mult smulgea părul decât îl tăia.
Complicația acestei traume în viața de adult este că nu prea las frizerii să mă tundă cu mașina, ci le dau greu: foarfeci 🤪. În concluzie: o cam dau mai departe 🤭