Un serial de spionaj grozav și o vizionare convingătoare. Personajele sunt credibile și bine conturate, povestea este interesantă, iar dialogul excelent – conceput într-un stil care se potrivește foarte bine cu atmosfera epocii.
Aloc un spațiu separat acestui serial nu pentru a convinge pe cineva să-l vadă, ci pentru că am citit în online niște postări controversate la adresa personajului central.
Amplasată în apogeul Războiului Rece, acțiunea acoperă o săptămână din viața personajului fictiv Victor Godeanu, mâna dreaptă și cel mai apropiat consilier al dictatorului român Nicolae Ceaușescu. Totodată, Godeanu este și agent secret al KGB și trebuie să scape din România și de Ceaușescu înainte ca acoperirea lui să fie aruncată în aer. Având o singură posibilitate de a rămâne în viață, el folosește o călătorie diplomatică la Bonn, ca o trambulină spre Statele Unite.
Ajutat de un agent sub acoperire al Stasi (și fostă iubire) și de un agent CIA tânăr și curajos, Godeanu reușește să scape atât de agenții KGB cât și de cei ai Securității, pe deplin conștient că dezertarea lui îi pune familia în pericol de moarte, la propriu. O aventură palpitantă, care chiar te ține în priză. Forțele împlicate – KGB, STASI, teroriștii arabi, CIA, BND și Securitatea română din anii ’70 – conferă poveștii o greutate istorică și politică.
Spy/Master este o producție HBO încadrată la categoria ficțiune, dar pentru cine a apucat vremurile alea sau pentru cine a studiat ceva istorie, este clar că-i inspirată din povestea (atât de reală și uimitoare) a lui Ion Mihai Pacepa, generalul de Securitate din anturajul de vârf al dictatorului.
Pentru unii un erou, pentru alții un trădător, într-o vreme în care România era un jucător pe scena mondială și totodată înăsprea îngrozitor viața românilor, și-așa nenorocită, Pacepa rămâne un personaj controversat care a făcut istorie.
Controversa?
Pacepa a fost un erou sau a fost un trădător? Întreb asta pentru că viața mi-a fost plină de ecouri gen ”de ce populația nu a făcut nimic atâția ani?” sau ”de ce ăia care aveau putere n-au luat măsuri împotriva dictatorului?”. Sau scuze ale nomenclaturii de-atunci cum că nesupunere însemna pușcărie și/sau moarte – ceea ce e adevărat. Și-atunci, cineva care are putere și acționează într-un sens care să arate lumii cine e Ceaușescu și cât rău poate să facă, cineva care rupe pisica-n două, de ce ar fi considerat trădător? Istoricii afirmă că evenimentul ăsta este unic ca amploare în politica modială, adăugând că, datorită acestei dezertări, s-a grăbit considerabil căderea comunismului în Europa. Deci, erou sau trădător? 🙂
Foto: IMDB
Bună dimineața.
1. Până la urmă Godeanu scapă cu viață cu ajutorul rușilor. Iar evadarea Ilenei tot cu ajutorul lor e făcută. Deci complotul filmului e grozav!
2. Din punct de vedere al legilor acelor vremuri Pacepa a trădat. Probabil nici n-a vrut să modifice starea asta de fapt. Era bine unde era. Nu cred că i-a mai păsat lui de … detaliile astea 🙂 Oricum ce se știe public e ceea ce s-a scris în ”Orizonturi roșii”, evident scris cu tendință. Cei care puteau să confirme sau infirme ce e scris acolo n-au făcut-o.
3. Atmosfera anilor ăia e grozav redată. Mi-a plăcut Bleonț în rolul lui Ceaușescu 🙂
@Victor,
1. Da, dar nu ”oficial”, ci cu ajutorul unui spion rus care îi era dator (plus că avusese oareșce amoruri cu soția lui).
2. Bleonț – bun, bun! Doar Ceaușeasca e cam frumușică în film, cred că n-au găsit la casting una atât de urâtă ca realitatea 🙂
Suna a ceva mișto, de văzut! Cât despre intrebarea ta… sunt prea mic ca sa răspund la această întrebare. Nu am multe detalii și ceea ce știu eu este doar ceea ce am citit și de multe ori adevărul poate fi deformat!
@BaGheRa,
Lasă, că te faci tu mare 🙂
L-am tot ocolit. M-ai făcut curioasă.
Mulțumesc pentru sugestie. Îl mai las puțin, dar o să-l văd la un moment dat, că prea îl laudă unii oameni care de obicei nu laudă chiar orice.
Nu m-a pasionat subiectul Pacepa, știu doar așa, superficial, ce și cum, așa că nu mă pot pronunța. Oricum, în treaba asta cu spionii e dificil să zici dacă cineva e erou sau trădător în general, iar dacă mai intervine și elementul „comunism” în discuție e și mai dificil de dat un verdict.
Pacepa ? Un oportunist .
Să arăți lumii cine e Ceaușescu? Toată lumea știa cine e Ceaușescu.
E ca și cum fata care spală vase aici la unul din restaurante, e singura care crede că noi nu știm că bărbatul o pocnește cam des.
Erou a fost bunicul meu care după ani de lagăr în Siberia, a avut grijă de familie și multă răbdare cu niște draci de nepoți.
Pe lângă Pecepa, un oportunist ( să nu uităm despre cine vorbim) au fost sute de agenți și spioni care au murit în anonimat. Oameni care merită tot respectul nostru.
PS. Populația care populează România în 2023 de ce nu face nimic împotriva leprelor ?
Acum nu avem HBO, am renunțat la abonament, dar în septembrie o sa reinoim abonamentul pentru 3 sau 6 luni și o sa îl vad. Claudiu Bleont este actorul meu preferat de când l-am văzut în filmul Pas în doi😊