Pentru unii dintre noi ar putea fi toate trei, pentru alții, niciuna. Scăpați de corvoada orelor de educaţie fizică din şcoală, câți dintre noi fac din sport un “must have”? Puţini, foarte puţini! Câţiva ani o mai ducem cu “sportul” de discotecă unde bâţâiala haotică ne mişcă mai mult tricoul decât muşchii. Urmează “sportul” gospodăresc – o alergare frenetică între piaţă, grădiniţă, birou, spălatul geamurilor, întinsul rufelor şi salvarea pereţilor de carioca micuţului.
Nici nu ştim când ne trezim cu mijlocul încovoiat, genunchii înţepeniţi şi un umăr cocârjat de-atâtea greutăţi. Fizice sau psihice. Uneori ambele. Citim în reviste, auzim în emisiuni tv şi discutăm cu colegele că “trebuie să facem sport”. Dacă ajungem şi la medic, asta chiar ne sperie. Ne anunţă pe un ton profesional că fără mişcare zilnică, în maxim 3 ani înţepenim.
Cât adevăr şi câtă “modă” este în toată propaganda asta cu sportul? Cică vedetele fac sport zilnic, dar ele altă grijă nici n-au. Decât să se pozeze, să-şi numere caloriile şi să-şi măsoare talia într-o modernă sală de fitness. Şi-apoi să se laude, spre disperarea ta.
Necesitate?
Da, sportul este necesar! Aşa cum necesară este hrana, somnul, activitatea urmată de relaxare. Este necesar pentru organism. Însă pentru a realiza necesitatea, trebuie să-ţi respecţi organismul.
Obligaţie?
Nu, nu este o obligaţie. Doar dacă vrei tu s-o impui ca atare. Aşa cum nu este o obligaţie să te speli, totuşi o faci. Nu este o obligaţie să te piepteni, totuşi o faci. Nu este o obligaţie să înveţi, totuşi o faci. Faci toate astea (şi altele) pentru starea ta de bine.
Plăcere?
Da, categoric, ar putea fi. Dacă vrei! A face sport la maturitate înseamnă a-ţi acorda un timp al tău, pentru relaxarea psihică şi întreţinerea fizică de care are nevoie un organism în echilibru.
Sportul a ajuns pentru mulţi o corvoadă, prezentă sau viitoare, pentru că “trebuie”. Trebuie să fac sport ca să slăbesc, trebuie să fac sport că aşa a zis doctorul, trebuie să fac sport că aşa (zic că) fac toţi din jurul meu, trebuie să mă apuc de sport de lunea viitoare.
Şterge acel “trebuie” şi pune în loc “îmi place”. Şi dacă începi, chiar o să-ţi placă. Iar dacă vei continuă, va deveni un stil de viaţă sănătos.
De ce nu fac adulţii sport? Poate pentru că la maturitate, ideea de sport se confundă cu sala de fitness. Sport nu înseamnă neapărat să tragi de “fiare” într-o sală, să alergi ca nebunul pe o bandă de cauciuc, să-ţi numeri flotările sau ridicarea greutăţilor.
Sportul adulţilor poate însemna şi: jocul de fotbal sau baschet cu colegii, mersul cu bicicleta, vizite săptămânale la un bazin de înot, dansul sau chiar mersul pe jos câțiva kilometri.
Dar pentru a avea eficienţa dorită (menţinerea sănătăţii şi a armoniei corpului) este important să-l faci cu regularitate şi plăcere. Alege forma de mişcare fizică cea mai potrivită pentru temperamental tău.
Cât despre timpul pentru sport, lipsa lui este scuza cea mai folosită ca să nu-l practici: “n-am timp”. Dacă vrei, îţi faci timp. Aşa cum ai timp pentru masă, pentru somn, pentru privit la TV, pentru stat la poveşti, pentru shopping, în mod sigur vei găsi timp şi pentru sport. 3-4 ore pe săptămâna sau jumătate de ora zilnic înseamnă mai puţin decât mult timp pe care îl pierzi aiurea…
În adolescenţă am făcut sport extra-şcolar şi mi-a fost foarte bine. Mai târziu “n-am avut timp” – adică m-am lenevit.
De câţiva ani însă, m-am decis să fac sport pentru că simţeam cum articulaţiile ruginesc, muşchii se înmoaie, iar dacă urcam până la etajul 3, deja simţeam că trăiesc periculos. Îngrozită de sala de fitness cu toate acele aparate sofisticate şi îngrozită de un efort prea mare. Cum pe bicicletă n-am mai mers decând aveam 3 ani și se numea tricicletă, cum fotbalul nu-mi place nici când îl văd la TV, am nimerit la dans. Mai întâi dans sportiv (tango, vals, cha-cha) şi-apoi am ajuns la dans latino (salsa, bachata, cha-cha).
Dansul reprezintă un sport extraordinar! Pentru toate vârstele, dar în special pentru adulţi. Şi asta pentru că NU este nevoie să fii în formă (într-o anumită formă) pentru a-l practică. Corpolentă sau slabă, înaltă sau scundă, cu talent sau fără, cu partener sau fără, dansul se poate practica într-o atmosfera prietenoasă şi veselă. Să nu spui că eşti anti-talent. Toţi (amatorii) spun asta.
E o vorba lansată de un dansator: “Nimeni nu s-a născut dansând. Dacă ai învăţat să mergi, poţi învăţa să şi dansezi”.
“Nimănui nu-i pasă dacă nu ştii să dansezi bine. Doar ridică-te şi dansează” – Dave Barry
“Dansatorii sunt atleţii lui Dumnezeu” – A. Einstein
Orice ai alege, alege ceva ce ţi se potriveşte şi fă-o cu plăcere!
