M-am lipit. Da, m-am lipit de niște prieteni, mari amatori de concerte rock, care în urmă cu vreo 2 luni m-au momit cu ”Hai cu noi la concertul lui John Fogerty, de la Anvers, în iunie”. Ok, hai! – împușc o armată de iepuri: văd un concert de amploare, vizitez Belgia, fac un strop de concediu, călătoresc (cum îmi place), mă distrez.
Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu pentru că s-au născut în ultimii 30 de ani, John Fogerty e un ciuri-buri, cine naiba a auzit de el, în oceanul de muzici, stiluri, cântăreți, iutuburi și tik-tok-uri? Chiar și așa, mulți i-au auzit hit-urile, fără a ști cine le cântă. Ei bine, tipul e o legendă americană a rock-ului, cu o viață tare palpitantă, palpitant de domestică 🙂
Fondatorul trupei rock Creedence Clearwater Revival, care s-a bucurat de un real succes la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70, Fogerty s-a remarcat ca vocalist, chitarist și compozitor, lansând o serie de discuri single și albume, unele ajungând hit-uri fredonate și azi. Nu intru în amănunte tehnice și biografice, toate datele se găsesc pe net, la un click distanță. Dar…
Tipul pe care l-am văzut în concertul de la Anvers, din 7 iunie, mi s-a părut absolut bestial. Pentru că, ce să vezi?, John Fogerty are acum 78 de ani, cântă excepțional și face un spectacol remarcabil într-o sală imensă. Am văzut un artist care, la 78 de ani, timp de 90 de minute a cântat la chitară, muzicuță și vocal, a țopăit pe scenă în stil rock, a animat vreo 20.000 de spectatori, fără să facă măcar 1 minut de pauză. Am văzut un concert mirific!
Printre altele, e interesant de spus că omul s-a căsătorit a doua oară la 46 de ani și a făcut rapid 4 copii. Cel mai mare, Tyler, cântă (chitară și voce) în actuala trupă de acompaniament, iar al doilea băiat, Shane, este actor și cântăreț – îl acompaniază din când în când, iar la acest spectacol se afla în sală împreună cu Julie, soția lui Fogerty.
Începutul concertului a avut un preambul cu o formație rock care a cântat cam jumătate de oră, nu mi-a plăcut deloc, nici nu știu cum se numesc. Mă uitam la ceas, parcă nu se mai terminau de cântat, au răcnit ca nebunii. Dar de la ora 21:00 când a început să cânte John Fogerty, pur și simplu nu am știut când a trecut o oră și jumătate. Fără a fi un fan înrăit de rock sau al artistului ăsta, tot spectacolul mi-a răvășit părul pe piele. Cred că asta înseamnă să ai talent!
Cât despre organizarea acestui concert: ceva de vis! Intrarea și ieșirea spectatorilor pe zeci de porți supravegheate, foarte civilizat, oamenii de ordine/plasatorii mereu cu zâmbetul pe buze. Totul incredibil de bine planificat și ordonat, având în vedere că nu-i deloc simplu să ții în frâu mii de rock-eri.
În fotografia articolului este John Fogerty cu cei doi băieți, într-un alt concert, din martie. Chitara roșie la care cântă Josh aici, este deținută de Fogerty din anul 1968 – ne-a prezentat-o în spectacol ca pe o comoară 🙂
N-am o experiență prea vastă cu concertele live de o asemenea amploare, dar de fiecare dată când le-am văzut, le-am simțit a fi niște momente de excepție. Ați avut ocazia unor astfel de emoții?
Foto: Facebook
Have you ever seen the rain?
Concertele live sunt cu adevărat speciale, ai parte de o emoție pe care nu o simți de la distanță.
La concerte live am fost doar în țară și nu pot să spun că m-au încercat cine știe ce emoții. Sigur, unele mi-au plăcut mult, m-am distrat, m-am simțit bine. Altele mi-au lăsat un gust amar. Țin minte că prin studenție, mai mergeam la concerte din alea în spații libere, la care nu trebuia să plătești bilet. La unul dintre ele, s-au creat niște valuri dubioase de oameni care se împingeau din față în spate, de era cât pe ce să mă dărâme și să fiu călcată în picioare. La din astea am spus multă vreme pas. Ultima reprezentație muzicală live la care am fost, acum vreo 2-3 luni, Traviata, la Opera din București. Am mai zis că fie-mea e fiartă pe muzică clasică, pe operă, a pândit bilete din timp (că merge lumea la Operă ceva de speriat, se epuizează rapid biletele), am mers. Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Orchestra, artiștii, jocul de scenă, decorurile, atmosfera generală, destul de frumos și civilizat. Am mai fost în trecut la operă, dar parcă era altfel. Evident, acu’ planul e să mergem la Scala din Milano. Mă aștept ca acolo să fie ceva și mai și.
Am crezut că ai 78 de ani și ți arde de rockareală. Cat despre concerte live, Guța si Jador îs the Best. Manelele ie veata mea
@Marius M,
Ai crezut bine. E vreun impediment? 🙂
Mda … articol scris de o amatoare 😜
Eu aștept ca și când …. comentariul sau articolul pe subiect al unui profesionist (Edel …) 😉
În rest … cum zice Marius M … manelele iE veatza meaa
@HM,
Eh, nu ne încurcăm noi cu profesioniștii, că ăia-s dornici de celebritate, n-avem de-asta 🙂
@Habare, eu mai astept un articol si de la tine… hai ca poți, ai dat startul si pe urma te-ai dat la fund…
Hai ca poți 😎
Ceva emoții am avut odată la un restaurant unde era în desfășurare Adi Minune.
Din aproximativ două ore de teoretic cântat, o oră jumătate s-a auzit repetitiv ,, și din partea lui…,,
Fauna de-acolo, priceless. Eram și departe de casă, de aici emoțiile.
Unde m-am simțit absolut beton a fost la concertul lui Goran Bregovic în Timișoara. A ajutat și faptul că eram împreună cu niște sârbi și eram și un pic piliți.
Oricum mai puțin ca Bregovic, care era mangă.
Frumos … și viața e alcoolul … trăim din zi până-n noapte-n pericol … 😝
@Paco,
Să recapitulăm: un ”concert” cu strigături și un concert cu muzică, da? 🙂
@Laura G, la concerte cu muzică adevărată am fost. Metallica și Iron Maiden.
Și Bregovic, care pe lângă muzică face și show. Am crescut cu muzică sârbească, servesc orișicând.
Recomand în schimb concert/chindie cu Adi Minune sau Florin Salam.
La spectacolul lui Adi Minune am avut șansa să văd prinți, împărați și regi.
Eu știam că Spania are Rege, nu ,,500 de euro pentru Împăratul Spaniei ,,.
A urmat Prințul Banatului și Faraonul.
Dacă aveți stomac și cojones recomand experiența.
A fost momentul unde am conștientizat cam unde suntem ca și popor.
( Pe unde am mai umblat, lumea mai și dansează și se simte bine, nu doar aruncă pe valoare cu bani in cântăreți.)
@Paco,
Mărturisesc, cu oareșce jenă, că n-am stomac și cojones pentru manele. Nimeni nu e perfect 🙂
Asemenea emoții? Ohooo…..încă din fragedă pruncie, ca să zic așa. 😁 Dar, din păcate, doar pe intern. N-am ajuns la nici un concert în altă țară, așa că nu pot compara experiențe din punct de vedere al condițiilor și civilizației.
Prodigy, Dream Theater, două Iron Maiden-uri (București și Cluj), AC/DC, Muse, Uriah Heep cu Iris, când au făcut Iris nu mai țin minte câți ani de existență – astea nume grele de afară. Posibil să fi uitat câteva.
Pe lângă astea ar fi așa, încă din cretacicul timpuriu al anilor ’90, când am reușit să „evadez” de sub supravegherea părinților 🤣: vreo două Stuffstock-uri în Vamă, mișto de tot, cu vreo 3 scene timp de 2 sau 3 zile, o Mobilizare Generală cu rockereală o noapte întreagă, apoi o grămadă de concerte prin piețele din București sau pe la mare, cu diverse ocazii (Galele Tele7abc, Assos music, Hollywood music la Arenele Romane, Iris Coca Cola, Phoenix, festivalul de folk Om Bun etc.), revelioane (pe la sfârșit de ani ’90 și început de 2000 nu exista revelion la care să nu ne bețivănim în vreo piață toată gașca pe muzică variată pentru toată lumea), vreo câteva festivaluri ale berii (tipul acela de concerte unde veneau multe trupe românești, mai rock, mai pop, mai dance, mai folk, lume multă, voie bună, țineau câte o săptămână, de obicei în Piața Constituției, la doi pași de liceul unde învățam, așa că mergeam în pauze sau după ore să ne „răcorim”, să dansăm și să cântăm), lansări de discuri (lansarea albumului Ziua Vrăjitoarelor – Cargo de la Keoke are un loc special în inima mea, la fel și Iris – Athaeneum de la Sala Palatului). Și aici cred că am uitat multe.
Să ne înțelegem: deși par genul antisocial și comod, întotdeauna mi-au plăcut spectacolele. D-aia am bătut stadioanele și sălile de sport în lung și-n lat, d-aia și enumerarea de mai sus. Sigur, asta mi se trage, probabil, de la faptul că mi-aș fi dorit să fiu și eu pe scenele sau pe terenurile acelea, dar dacă nu s-a putut….
Acum, dacă e să vorbesc de calitatea muzicii, a sunetului, a prestației pe scenă, pot spune evident că există o mare diferență între Iron Maiden, să zicem, și Bere Gratis de la Festivalul Berii sau Timpuri Noi de la Gala Tele7. Sau, la fel, nu pot compara un show Muse cu Vița De Vie sau cu Direcția 5 de la nu știu ce festival. Sunt chestii total diferite. Dar strict ca experiență de concert, pentru mine cele enumerate mai sus (și altele de care am uitat) sunt la fel și, în același timp, unice, fiecare cu amintiri, cu întâmplări, cu o poveste a lor, exact ca în articolul de mai sus.
@Ionuț,
De multe ori mi-am zis, cu naivitate, ce-i mare lucru un concert? Dau pe youtube, văd cine ce cântă și gata.
Dar e o imensă diferență între a asista live vs. computer. Până și spectacolele alea micuțe, de club, sunt mult mai faine decât înregistrările.
Emoții am avut, când am întâlnit-o pe Delia la munte. Eram la un restaurant și nu mai erau mese și ne-a cerut voie să se așeze și ea cu gagică-su la masă la noi.
Ce mi-a făcut gagica cu care eram… se poate să stăm și noi aici… Da da da cum să nu. Bine poate se datora și faptului că atunci când am vorbit de un bilet de voie dacă o vedetă s-ar da la mine am numit-o fix pe donșoara Delia 😁.
La concerte nu mă duc… nu simt vibe-ul ăla mamăăă mă duc la concert! Dacă ar fi să mă duc vreodată, cred că m-aș vedea ducându-mă la concertul ăla de Crăciun al lui Bănică Ștefan!
PS. E Anvers sau Antwerp? 😁
@BaGheRa,
E ambele. Belgienii (în flamandă) îl numesc Antwerp, iar restul Europei, Anvers. Acolo l-am văzut scris și, și.
De câte ori intru aici, depăn amintiri și mă bufnește nostalgia. Nici nu știu ce să fac: să intru mai rar sau mai des?
La capitolul concert cu emoții îl am pe the one and only Ieduțu. Dacă ar fi să folosesc un singur cuvânt să descriu ziua aia: copleșitoare. Am mers cu bff mea, mare fan Ed Sheeran și ea. Am cântat, am dansat, am plâns, am răcnit de era să leșin de câteva ori. E una din cele mai prețioase amintiri d-ale mele. ❤️❤️❤️❤️❤️
În 2022 aveam bilet cu prietenii pentru celălalt iubit al meu, The Weeknd, la Budapesta. Dar a anulat tot turneul și l-a reorganizat doar pentru stadioane. Ungaria n-a mai prins undă verde. Ca fapt divers, politica de retur a fost ireproșabilă. Au dat repejor banii înapoi, fără să îi cerem noi.
Momentan aștept cu click-ul pe refresh să anunțe oricare din ei (de preferat amândoi) concerte în România, prima îmi iau bilet.
@Vera,
Mai des, ca să te obișnuiești 🙂
La The Weeknd aș merge și eu cu cea mică, căreia ii place foarte mult cântărețul ăsta și a fost super încântată să îl descopere în coloana sonora de la Avatar când am fost la cinema.
(Eu habar nu aveam de el, ea l-a găsit pe YouTube și mi- a plăcut și mie tot auzindu-l prin casă).