Remember Generația de Aur


Autor: Ionuț

Generatia de Aur / Meci Retragere 18 mai 2024 - Arena Națională. Foto IonuțPoate v-a fost dor de niște fotbal combinat cu organizare tipic românească, poate nu v-a fost, dar m-am gândit să vă plictisesc un pic cu un eveniment fotbalistic la care tocmai am participat weekend-ul trecut.

A fost meciul dintre Generația de Aur și o adunătură de foști jucători străini cunoscuți sub denumirea ”Legendele Lumii”.

Pentru cine nu știe, Generația de Aur înseamnă jucătorii aceia care au reușit niște rezultate deosebite la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994 din Statele Unite, performanță greu de egalat la ce talent avem noi de a ne bate joc de sportul denumit fotbal. Pe scurt, naționala de atunci a României a ajuns până în sferturile de finală ale Mondialului, fiind la un șut distanță de semifinale. Acel sfert de finală rămâne în istoria personală ca unul dintre cele trei meciuri de fotbal la care subsemnatul a plâns în hohote (alături de alte câteva milioane de români, sunt convins 🙂 ).

Și iată că, 30 de ani mai târziu, s-a decis să rememorăm acele clipe printr-un meci. Frumos, deosebit, minunat!

Am zis de organizare tipic românească? Păi, asta s-a văzut încă de dinainte de a începe meciul, fiindcă informațiile de pe bilet spuneau că începe la 20:30. Dacă săpai în adâncime, dacă citeai zecile de mii de newslettere sau erai fan al Gigi Tv și Gsbecali, probabil aflai că show-ul va începe mai devreme. N-am făcut-o, nu m-am interesat, m-am bazat pe ce scria pe bilete. Greșeala mea, dar nu numai a mea, aparent! Astfel că, pe la ora 19:45, pe când ieșeam de la metrou de la Muncii să ne îndreptăm spre stadion, auzeam lângă mine câțiva concetățeni cum plănuiau să mai stea la o terasă puțin ca să nu ajungă prea devreme în stadion. Zece minute mai târziu auzeam de pe bulevard prezentarea festivă a echipelor. Noi încă mai aveam vreo 10-15 minute până să ajungem la porți. Am înțeles că ar fi cântat și Loredana în deschidere. Well… am ratat-o și pe ea!

Paranteză: pe tot bulevardul până la stadion, pe trotuare, erau mașini parcate pe trei sau patru rânduri, astfel că erau zone unde pedeștrii ieșeau în șosea pentru a avansa. Cred că am zgâriat involuntar vreo zece mașini cu capsa de la pantaloni (am d-ăia trei sferturi cu buzunare laterale). Fiindcă așa e la noi. Echipajele de la Rutieră își etalau bărbile pensate (ei) și buzele în muleuri (ele) și cam atât.

La stadion s-a intrat lejer, fără aglomerație, fără control corporal la sânge, semn că începem să ne mai civilizăm și că firmele de pază încep să înțeleagă care e diferența între un tată de familie care intră înăuntru cu un pachet de gumă de mestecat în buzunar și un ultraș feroce blindat cu pirotehnice și arme albe. Audiența a fost record, 54 de mii și ceva de spectatori, dar intrarea și ieșirea din stadion s-au făcut mai civilizat decât m-am așteptat.

Magazine de băutură și mâncare în interiorul stadionului erau destule, dar coada mergea greu, se stătea câte 20 de minute, deci nu m-am aventurat. Din câte am observat, unul din motivele lentorii cozilor ar fi că românul nu e obișnuit să aibă pregătiți banii sau cardul și abia când ajunge la tejghea se apucă să se caute prin buzunare, să-l strige pe vărul Costel să vină să-l ajute etc. Un alt motiv ar fi că, din câte am înțeles, s-a vândut și bere cu alcool, deci… e de înțeles să fie mai mulți clienți, nu doar cei amatori de popcorn și suc.

Începutul de meci a fost dominat de interpretarea imnului de către Monica Anghel și un grup de copii. Copiii nu s-au auzit din peluza unde eram fiindcă sonorizarea era atât de proastă (nici o surpriză în acest sens) încât doar vocea Monicăi răsuna mult prea tare și prea strident. Și a cântat tot imnul, băi nene, de le amorțiseră alora de la tribuna a 2-a mâinile pe cartoanele cu coregrafia „Hai România!” :)))

Echipele nu vi le prezint, le găsiți în presă. La ”Legendele Lumii”, cu câteva excepții, au venit jucători oleacă mai tineri, „legende” de început de ani 2000, care nu prea își începuseră încă cariera în ’94. La Generația de Aur pot să spun doar că au venit toți cei din ’94, inclusiv fiul regretatului Daniel Prodan, pus să joace pe locul pe care juca tatăl lui. Pentru unii de pe stadion momentul în care a fost omagiat „Didi” Prodan a fost emoționant până la lacrimi.

Bonus, au apărut pe teren și Lăcătuș (care nu a fost convocat pentru America), Sabău (care a fost, dar s-a accidentat înainte de Mondial), Viorel Moldovan și Adrian Ilie, care sunt o generație mai încoa’, dar dacă tot erau prin zonă, fie! Au jucat toți, unii mai mult, alții mai puțin, unii mai serios, alții mai la caterincă, câțiva gen Belodedici, Sabău sau Gică Popescu arătau într-o formă de invidiat pentru niște oameni care se apropie de 60 de ani, alții se rostogoleau p-acolo ca niște butoiașe chelioase și amuzante. A fost 3 – 2 pentru ai noștri, i-au făcut cadou lui Hagi un penalty ca să dea și el gol, a făcut mișto arbitrul Crăciunescu verificând VAR-ul la niște offside-uri imaginare la Rivaldo sau Pandev, a fost atmosferă amicală de sărbătoare.

La pauză, alt moment din categoria „exist, deci de ce aș gândi”, cu ocazia unui moment prezentat de SuperBet, că doar suntem țara pariurilor și a jocurilor de noroc. Ideea a fost interesantă, dar pusă prost în aplicare și fără inspirație. Au închis nocturna și au făcut un fel de jocuri de lumini interesante în timp ce în fundal se auzea celebrul comentariu al lui Cristian Țopescu din diferite momente ale meciurilor de la Mondialul din ’94. Și atunci m-a lovit! Băi, mai mult de jumate din stadionul ăla nu știa despre ce e vorba acolo decât din imagini și povești. Chestiile astea se întâmplau acu’ 30 de ani! Generația de copii și de adolescenți care au ieșit pe străzi atunci după victoriile cu Columbia, USA sau Argentina, care au plâns după meciul cu Suedia, acum se pregătește de pensie deja. Cum dracu’ nu le-a trecut prin cap să proiecteze pe niște ecrane sau de-a dreptul pe tribune sau pe gazon și imaginile din spatele comentariului? Stăteam ca proștii 54 de mii de oameni și ascultam la radio parcă, cu lumini pe fundal. Cum dracu’ să-l auzi pe Țopescu strigând „Ilie Dumitrescuuu, gooool!” și să nu vezi și faza? Cât de greu ar fi fost să proiecteze imagini de atunci? Piticii mei au părut plictisiți pentru că, deși știu despre ce este vorba, că le-am tot povestit, au aceeași emoție pe care o am eu când mi se povestește despre Mondialul din ’70, Rică Răducanu, Dumitrache etc. Adică nu prea.

Au vrut să facă ceva, dar, previzibil, nu le-a ieșit. Cireașa de pe tort, la sfârșitul momentului a răsunat în boxe Notti Magiche, imnul Mondialului din ’90 din Italia, nu al celui din USA din ’94. O mare varză, un moment cam penibil, cel puțin pentru mine.

Noroc că publicul a trecut peste și s-a cântat și s-au făcut valuri și s-a râs la cascadoriile făcute de unii de pe teren: Dorinel Munteanu nu a mai putut și s-a rostogolit la pământ ca să fie schimbat, Ștefan Preda, al treilea portar, legendă a Petrolului, s-a tăvălit pentru fotografi lăsând o minge să treacă pe lângă, „la tragere de timp”, că doar conduceam cu 3 – 2, Hagi a încercat niște driblinguri care i-au ieșit mai mult din întâmplare etc., mai citiți și prin presă despre ele că, în lipsă de altceva, a fost cel mai interesant eveniment fotbalistic din ultimul timp.

O bună parte din timp m-am simțit ca un bunic stând la gura sobei printre nepoții care îi ascultă poveștile de demult. Noroc că a fost și tata cu mine pe stadion, de-am avut cu cine împărtăși amintiri. (Nu-l iert că nu m-a lăsat să ies în stradă după meciul cu Argentina!! 🙂 ) Adică, ok, toată lumea a auzit de Hagi, Ilie Dumitrescu, Răducioiu, Dorinel Munteanu sau Gică Popescu, toți știu cine e Anghel Iordănescu sau Marius Lăcătuș. Dar când au început să intre pe teren Corneliu Papură, Ovidiu Stângă, Ștefan Preda, Gică Mihali, am văzut o grămadă de priviri tinere și confuze în jurul meu. Dacă dădeai un premiu pentru cine auzise de Marian Ivan rămâneai fără câștigător. Dacă întrebai în stânga și în dreapta de ce râd boșorogii (ca mine) când a intrat pe teren Jean Vlădoiu, nu primeai decât ridicări din umeri (care nu știe, să zică și povestesc în comentarii 🙂 ). Dacă ziceai că tocmai a intrat pe teren „Tândală”….. Eh, ca să zic și eu ca bunicii, au trecut anii!

Ultimul exemplu de organizare românească? Drumul înapoi spre casă, evident. Ultimele tramvaie și autobuze de zi supraaglomerate, primele autobuze de noapte la fel (fiindcă de ce ai suplimenta mijloacele de transport în comun o juma’ de oră în zilele și zonele în care ai asemenea evenimente cu zeci de mii de oameni?). Metroul, ca de obicei, o mare țeapă. Ultimul s-a anunța la ora 23:30, dar stai, că nu merge decât până la stația cutare, dar stai că nu merge pe magistrala cealaltă… De ce să mai prelungești cu o oră funcționarea ca să scapi rapid de 50 de mii de oameni? Nu mai bine îi silești să-ți aglomereze și să-ți polueze orașul cu mașini personale, sau să bănănăie pe străzi de nebuni toată noaptea? Ca o paralelă, am fost în noiembrie pe Santiago Bernabeu în Madrid, stadion situat în mijlocul orașului, în cartier, similar cu Arena Națională. Meciul s-a terminat tot după ora de funcționare a transportului în comun, doar că spaniolii, inteligenți, au prelungit orarul metroului și al autobuzelor astfel că, în jumătate de oră, 80 de mii de oameni au dispărut din jurul stadionului. Nu glumesc, am fost printre ultimii care au părăsit zona, la 30 de minute de la terminarea meciului, și nu mai era picior de microbist în zonă.

Trecând peste toate, a fost ok, o seară plăcută pentru toată familia, am râs, am și plâns oleacă (interior), unul din acele momente care mi-au reamintit ce bine e pe stadioane la meciurile de fotbal (atunci când ai pe ce stadioane și la ce meciuri să mergi).

Mai jos, vreo trei poze, că eu nu prea stau cu telefonul în mână la evenimente: cu coregrafia de la tribuna a 2-a, cu „Didi” Prodan privind etern de dincolo de moarte la colegii din teren și cu motivul pentru care, la un moment dat, o gașcă de mucaliți a început să cânte „Nu vă fie frică, apără Stelică!” În filmulețe, niște „valuri” făcute de publicul fenomenal, și o parte din momentul de la pauză (de care am povestit mai sus), moment care ar fi putut ieși beton dacă ar fi fost imaginat de un microbist adevărat și nu de vreo pipiță de la marketing care nu era nici proiect în ’94.

Romania 1994 Foto Montaj Ziare com

Remember Didi Prodan si Penalty Hagi jpg - 25 mai 2024

Generatia de Aur 2024 Live Foto Ionuț

Foto 2: Romania 1994 / Montaj Ziare.com

Video & Foto 1, 3, 4: Ionuț

15 Comments

  1. Gabriela

    Despre fotbal… numai de bine. Ce aș putea spune despre fotbal, că nu m-am mai uitat de pe vremea când juca Van Basten. 😛
    Frumos scris, Ionuț, să mai participi la evenimente și să ne povestești.

    4
    2
    Reply
  2. Laura G.

    @Ionuț,
    Tot ce-mi amintesc din perioada aia este o sufragerie plină cu bărbați care beau bere și scoteau niște sunete neomenești (ca să mă exprim elegant) 🙂

    6
    Reply
    1. Solandi

      Eu îmi amintesc Notti Magiche. Și că mă uitam la meciuri fară să înțeleg tactici de joc, doar cu dorinţa să câştige România. Şi îmi plăcea pata de culoare şi veselie de pe străzi, de după victorii. În special până în ’89, manifestările de acest fel erau oaze de evadat din monotonie. După ’94 (cred) nu m-am mai uitat la niciun meci.

      5
    2. Ionuț

      La noi mama era cea mai conectată dintre toți. Ea m-a trezit să mă uit la meciuri, că erau la ore nefirești. Țin minte că primul meci, cel cu Columbia, a început la ora 2 noaptea. Tot ea îmi făcuse abonament la Cotidianul fiindcă ăia scoateau în fiecare zi, pe pagina de la mijloc, un poster mare cu câte un jucător al Naționalei. Și m-a ajutat să lipesc posterele pe pereții din cameră. 😁

      4
      1
      2
  3. VictorR

    Am plâns și eu. Mult și nu singur. Am văzut meciul la nașii noștri de cununie (căsătoria avusese loc cu câteva zile în urmă 🙂 ). La televizor color! (era totuși doar 1994). Am plâns vreo 4 – 5 bărbați pe-acolo. Prunea e de neiertat din punctul meu de vedere. Și acum, când îl văd, mă ia supărarea. Am să-i port ranchiună toată viața, recunosc.
    Trebuie să recunoaștem că esticii, ieșiți de puțină vreme în aerul libertății, au făcut surprize la turneele alea. Acum doar croații, desprinși din fosta Iugoslavie, mai știu bine sportul ăsta.
    Felicitări pentru c-ați fost acolo și mulțumim pentru impresii, foto și film.

    5
    Reply
    1. Solandi

      Ce făcu Prunea? Adu-ne și nouă, profanilor, aminte sau informeazaă-ne măcar acum în ultimul ceas

      3
  4. VictorR

    N-a apărat cum trebuie. A ieșit neinspirat din poartă și suedezii au profitat de asta. Au egalat și apoi au câștigat meciul la loviturile de la 11 metri.

    2
    Reply
  5. BaGheRa

    Da să începem cu începutul. Înainte de campionatul mondial pe 20.06.1994, România a disputat ultimul meci amical în compania Petrolului pe vechiul Ilie Oană. Toată echipa a făcut o baie de mulțime la sfârșitul jocul – au dat și ai noștri una România a dat 3 boabe – mulți au intrat pe gazon la sfârșitul jocului. Preda a jucat o repriză pentru Petrolul și una pentru România – așa mi-am dat seama că nea Puiu o să îl ia și pe el în echipa aceea fantastică.
    24.04.2001 – Gala Hagi, pe Arenă buluc de oameni, Holograf a cântat Să nu-mi iei niciodată dragostea și pentru prima oară mi s-a făcut pielea găină când s-au stins luminile și s-au aprins brichetele pe acordurile muzicii. A fost 2-2, am stat în sectorul de tribună de unde s-a strigat Gică, Gică nu vedem de sticlă – a fost spectacol pe teren si apoi după un ditai focul de artificii. În viața mea nu am văzut ceva mai frumos de atât.
    Acum câteva zile – deși eram acasă am dat skip total – am ales să nu mă uit nici măcar la televizor. Da este o generație de aur, au făcut multe pentru fotbal, dar ce să mai joci la 60 de ani. Ala nu mai este fotbal, cu atât mai puțin spectacol.
    Cum a zis si Ionuț doar câțiva mai au alură de fotbaliști și nu m-am uitat ca încă să-mi amintesc de ei așa cum erau. Mdea asta și pentru că aveam și altceva de făcut 🙈.
    Ms Ionuț pentru descriere… povestea mă face să cred că nu am suferit o pierdere prea mare pentru că nu m-am uitat.

    3
    Reply
    1. Laura G.

      @BaGheRa,
      Hai că, parcă i-ai înmormântat și nu te-ai dus la priveghi ca să-i ții minte vii 😅🙃

      2
      1
    2. Akon

      Subscriu!

      3
  6. catalin fdd

    Da, eram anul IV in facultate si la meciul ala cu Suedia a fost jale… Cred ca eram 20 intr-o camera de aia de Regie de doua persoane. Ce durere in sufletele tuturor a fost la sfarsit…

    De atunci nu m-am mai uitat si nu ma uit la fotbal, nici cu echipele Romaniei, nici internationale. Cred ca din 94 nici nu am mai avut echipa nationala, in afara de niste plangaciosi netalentati si slabi psihic care clacheaza la primul gol luat. Iar cu echipe straine nu am tinut vreodata pentru ca nu imi spun nimic.

    Doamneee, cum au fost penaltyurile alea… cat ne-am dorit cu totii meciul ala…

    3
    1
    Reply
  7. Blanche

    Eu aș fi vrut să fiu acolo, îmi place mult atmosfera de pe stadioane și îmi amintesc și eu ceva din ’94. Aveam aproape 13 ani, vecinul meu scosese un televizor în fața blocului cu cablu tras de la etajul patru și ne uitam o mulțime de oameni. Mi se părea foarte distractiv să stai noaptea afară, evident că nu aveam voie cu alte ocazii. Părinții mei erau amândoi microbiști, mama și-a pierdut interesul după ’98, tata a fost până în ultima clipă. În vara aceea eram îndrăgostită de Florin, nepotul vecinului cu televizorul. Cred că am și învățat niște reguli de dragul lui, nu că m-ar fi băgat în seamă. 😁
    Ce mi-a rămas în suflet era vuietul imens care se auzea din tot cartierul când România dădea gol. Nu avea cum să nu ți se ridice părul pe tine!
    Și da, mie îmi era dor de o cronică sportivă! 😊

    5
    4
    Reply
    1. Ionuț

      Da, televizorul scos în fața blocului la meciuri era regulă și în Rahova în anii ’90. Vuietul la golurile României încă mai este prezent și în ziua de azi, cel puțin prin cartierul unde locuiesc, dar „tradiția” televizorului scos afară a cam dispărut. Poate o reînvie ai noștri la Campionatul European care începe curând.

      6
    2. Laura G.

      @Ionuț,
      Acum se poartă televizorul pus în baruri și restaurante, ca să se facă și un pic de vânzare cu 800% adaos comercial 😁

      3
      1
      1
  8. BaGheRa

    Ce bătaie le-am dat ăstora în primul meci – nu îmi vine să cred. Bravo alor noștri pentru victorie. Au jucat cu dăruire și cu inima pentru cei din tribune de acasă și nu numai!

    3
    Reply

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.