Privind soarele în față, Irvin D. Yalom

privind-soarele-in-fataCartea asta mi-a plăcut teribil de mult. Privind soarele în față nu e o carte obișnuită, nu e un roman cu acțiune care să te țină în suspans și la final să exclami ”wow”. Este o carte cu lecții de viață și de moarte, cu întrebări incomode și uneori dureroase, pe care ar merita să ni le punem fiecare dintre noi și la care ar trebui să gasim răspunsuri – dar asta e greu, e foarte greu. Această carte te face să conștientizezi realitatea și să te reîndrăgostești de viață.

Ideea de bază care domină tot textul este că: anxietatea față de moarte nu trebuie ignorată, ci trebuie acceptată, analizată și trebuie căutată o soluție pentru ea la fel ca pentru orice altă problemă.

„Moartea este o poveste veche, dar nouă pentru fiecare persoană”

În ultimul sfert de secol, Irvin D. Yalom s-a impus ca psihoterapeut de excelență, cu realizări remarcabile, fiind o voce de notorietate în lumea psihoterapiei. În Privind soarele în față, el explorează modul în care cunoașterea propriei noastre mortalități afectează inconștientul fiecărei ființe umane. Pentru că, în mod conștient, dar și inconștient, fiecăruia dintre noi îi este teamă de moarte, iar aceasta are consecințe asupra felului în care ne (con)ducem viața, Yalom își propune să ne explice cum am putea gestiona această frică și acolo unde este cazul cum să recurgem la confortul pe care l-ar putea oferi terapia.

Într-un stil clar și pe înțelesul fiecărui cititor, Yalom prezintă o serie de cazuri de terapii aplicate pacienților săi, iar eu sunt convinsă că fiecare cititor se va putea identifica cel puțin cu un pacient dintre cei mulți prezentați.

De fapt, autorul ne expune anxietatea morții văzută din trei perspective: (1) a pacienților care trăiesc cu neliniștea morții, factor principal aflat la baza depresiei și al tuturor temerilor; (2) a terapeutul și a terapiei ca ghid în abordarea anxietății și (3) a lui Irvin Yalom însuși, desprinsă din reflecțiile personale cu privire la propria sa relație cu moartea. La cei 70 de ani ai săi, și el se confruntă cu propria frică de moarte, pe care o abordează într-un capitol final.

“Calea spre aprecierea vieții, calea spre găsirea compasiunii față de ceilalți, calea spre a iubi totul cu o mai mare intensitate este să fii conștient că aceste experiențe sunt făcute să dispară.”

Aș recomanda această carte fiecărui om de pe planetă pentru că obligă la o confruntare directă cu o întrebare incomodă, dar esențială pentru calitatea vieții umane, având astfel potențialul să schimbe cursul vieții spre o spirală ascendentă.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.