Printre tonuri cenușii, de Ruta Sepetys

Printre tonuri cenușiiLituania, iunie 1941: Lina și familia ei, împreună cu mulți, foarte mulți lituanieni sunt deportați de către trupele sovietice în lagărele de concentrare din Siberia. Într-o lume civilizată, un popor decent și educat este cotropit și dezrădăcinat. Nu e singurul, știm din istorie, ca el, multe alte popoare au avut aceeași soartă. Tonurile cenușii își pun o amprentă brutală și crudă pe realitatea de zi cu zi, și o altă amprentă imaginară, artistică pe schițele Linei creionate cu talent și cu o furtună de emoții.

Printre tonuri cenușii – un roman care te șochează, te încarcă de revoltă și te face să te simți mic, umil și nepuntincios. Superb scris, detaliat, traumatizant și veridic, romanul spune povestea unei națiuni cotropite de o putere politică străină și necruțătoare. Unele scene, nu puține, sunt de-a dreptul repugnante, iar realitatea dură este că milioane de oameni au îndurat aceste atrocități.

Dincolo de cele întâmplate și descrise în cuvinte, într-un plan secund dar important, impresioneaza încrederea victimelor că totul va fi mai bine, speranța născută chiar și în cele mai crunte momente, bunătatea unora și hidoșenia altora, zâmbetele și lacrimile ascunse. Chiar și în cea mai cruntă mizerie și suferință se nasc iubire, compasiune, dorința de a-l ajuta pe cel de lângă tine.

Artistă fiind, Lina a desenat în tonuri cenușii lumea văzută de ea în anii adolescenței petrecuți ca deportată. Schițele ei se voiau a fi mărturia celor trăite, îi dădeau puterea de a merge mai departe, dar erau și un act de sfidare a inumanilor sovietici. Cu speranța că-și va regăsi tatăl aruncat într-un alt lagăr, Lina și-a riscat viața transmițând semne și mesaje criptate pe orice cale găsea.

Personajele create de autoare sunt superb conturate, caractere complexe și figuri interesante, cu lumini și umbre pentru fiecare. Rar mi-a fost dat să întâlnesc în lecturile mele atâta furie, ură, rușine, umilință și speranță ca în acest roman.

Din păcate, Printre tonuri cenușii nu este doar povestea unor deportați, este și imaginea hidoasă a speciei umane. Greu de acceptat, această hidoșenie a existat și teamă mi-e că n-a dispărut, ci doar s-a ascuns.  O carte-avertisment și, poate, un semnal de alarmă ca astfel de atrocități să nu mai fie permise vreodată.

2 Comments

  1. Mona

    Mulțumesc, notat în wishlist!

    Reply
    1. LG (Post author)

      Cu plăcere! Sper să-ți placă 🙂

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.