Povestea lui O a fost mulți ani un roman controversat și mult timp după publicarea lui în 1954 s-a aflat pe toate listele de cărți interzise. De ce? Pentru că este un roman erotic, iar erotismul este gen BDSM. Și cum de-a lungul timpului tiparele mentale s-au mai lărgit și frunțile încruntate s-au mai relaxat, azi este un roman obișnuit, apreciat de unii și ignorat de alții.
Mai interesantă decât povestea în sine mi s-a părut povestea reală a autoarei. Pauline Réage este pseudonimul scriitoarei Dominique Aury care și-a dezvăluit public identitatea în 1994. Timp de 40 de ani, numai 15 persoane știau micul secret, printre ele fiind și Charles de Gaulle.
Totul a început ca o provocare și un pariu. La baza romanului stau scrisorile trimise de Aury iubitului ei căsătorit, editorul Jean Paulhan. Și cum Paulhan afirmase că o femeie nu e în stare să scrie literatură erotică, Aury i-a demonstrat contrariul. La sugestia lui, scrisorile au devenit un roman pe care l-a publicat sub pseudonim.
Povestea lui O este povestea femeii-obiect sexual: supusă, sclavă, obedientă și fericită pentru toate aceste ipostaze. Este povestea amorului sado-masochist în care femeia O e masochistă și își savurează umilințele cu maximă excitație. Îndrăgostită de sadicul René, acceptă toate umilințele impuse de acesta, inclusiv oferirea ei diverșilor prieteni, în aceleași condiții stricte de obediență. Cu toate că este un roman bine scris și interesant de citit, nu mi-a plăcut ce se întamplă în viața personajelor. Fără a aluneca spre feminism, condițiile impuse domnișoarei O mi s-au părut oribil de înjositoare, chiar numai citindu-le, iar punerea lor în practică strivește orice demnitate umană. Dar cine sunt eu să judec plăcerile erotice ale unor femei ce preferă să fie ”iubite” cu violență, subjugate cu brutalitate și împărțite unor sadici cu ștaif?
Ca atmosferă narativă, romanul mi s-a părut ușor asemănător cu ”Cele 50 de vicii ale domnului Grey”. Doar ușor, pentru că e mai bine scris și cu o imaginație mai complexă. Dar acțiunea și ipostazele personajelor nu mi-au plăcut, nu stârnește emoții, doar puseuri de revoltă. Pentru mine. Poate pentru alți cititori ar putea fi un roman excepțional.
