Un blog pentru cei inteligenţi şi relaxaţi
Un roman mic cu un conţinut bogat! Scris de Gabriel Garcia Marquez. N-ai crede că în 158 de pagini se pot scrie despre atâtea întâmplări, dar Marquez are acest talent.
Despre dragoste şi alţi demoni – un roman duios care te sperie şi totodată cu o atmosferă dură care te înduioşează. Un roman care se citeşte uşor şi în acelaşi timp te pune pe gânduri – ca toate romanele bune.... Continuarea ->
N-am încurcat borcanele, că n-am borcane. Am încurcat cărţile, că de-astea am. Sau, altfel spus, nu am ştiut şi nici nu m-am informat despre cele două romane siameze Trois şi Iubire etc. ale lui Julien Barnes. Dacă nu mă grăbeam – pe principiul “cartea care-mi pică-n mâna” – aş fi aflat că ordinea citirii este 1. Trois şi 2. Iubire etc.
Le-am inversat dar n-am pierdut povestea, care este oarecum în oglinda. În Trois, Stuard este căsătorit cu Gillian, iar prietenul Oliver completează triunghiularul amor. Pe când în “Iubire etc.”, Oliver este însurat cu Gillian, iar Stuard e prietenul casei. Deci Gillian este baza triunghiului, ca să rămânem în geometria plană. Ceilalţi sunt laturi pe de lături.... Continuarea ->
Este primul roman al lui Julian Barnes ce-mi pică în mâna. Un colet venit prin poştă, de la un prieten aflat la distanţă, mă aprovizionează cu un teanc de cărţi menit să-mi facă iarna mai uşoară. Şi-mi zice (prietenul, nu coletul) că Iubire etc. este o carte de weekend. Şi are dreptate! Dar asta nu-i scade valoarea, dimpotrivă; mai ales când ne preţuim weekend-urile.... Continuarea ->
De obicei, cărţile au un format care să permită aşezarea lor în rafturile bibliotecii. Cartea asta abia încape în cămară şi cu greu poţi închide uşa. Opt sute douăzeci şi două de pagini mari te fac să-ţi doreşti bicepşi puternici pentru a o citi.... Continuarea ->
Dacă până acum am crezut că Henry Miller şi Philip Roth au un limbaj obscen, ei bine, încă nu citisem Cimitirul.
Însă lui Teleşpan nu-i pasă de sensibilităţile cititorilor, declarând clar de la început că scrierea lui nu-i pentru pudibonzi sau academici.... Continuarea ->
Suntem speriaţi de moarte că ni se termină viaţa! Frica de moarte ne urmăreşte de la prima traversare a străzii şi până la ultima criză de lumbago. Cu frica de moarte, uităm să trăim plenar. Trăim cu grijă.... Continuarea ->
S-a făcut atâta tam-tam în jurul acestei cărţi, încât am simţit că dacă n-o citesc mă voi încadra la categoria “răţuşca cea urâtă”. Altfel, romanul se încadrează cu succes la categoria “nişte cărţi proaste”.... Continuarea ->
Până acum n-am citit nicio carte scrisă de vreun politician. Nici nu ştiu dacă vreunul din preşedinţii ţării au scris ceva bun de tipar. Ei (politicienii) de obicei vorbesc, nu scriu. Iar când îi aud vorbind, i-aş preferă tăcând. Pe Iohannis, când îl aud vorbind, am impresia că şi-a uitat vocabularul în sertarul băncii din clasa a 7 a – ştiţi?, carneţelul acela mic în care ne scriam cuvintele la şcoală.
Acum ştiu unde îşi are Iohannis vorbele – în cartea sa Pas cu pas.... Continuarea ->
Ce ştim noi despre regina Franţei, Maria Antoaneta? Un pic din manualul de istorie şi ceva mai mult din legendele cu iz de bârfă şi can-can. De unde au apărut legendele? De la contemporanii ei care au duşmănit-o şi defăimat-o. De ce au făcut asta? Pentru că uneori Maria Antoaneta nu s-a aliat intrigilor de Curte, iar alteori n-a avut abilitatea de a crea propriile intrigi spre avantajul ei.... Continuarea ->
Al 3 lea volum din trilogia Millennium de Stieg Larsson depăşeşte precedentele! Are mai multe pagini, mai multă acţiune, mai multe intrigi, mai multe incertitudini pentru cititor, mai multă tensiune şi mai mult…nesomn.
A citi această trilogie îţi crează aceleaşi senzaţii ca un bungee-jumping sau alt sport extrem. Doar că stai în fotoliu, citeşti şi-ţi creşte brusc adrenalina.
Dacă la finele primului volum hackeriţa genială dispărea brusc într-o altă parte a lumii, la finele celui de-al doilea volum o lăsăm împuşcată pe ultima pagină. Pe prima pagină a volumului trei o găsim în spital, unde va sta pe tot parcursul celor 864 de pagini.... Continuarea ->
Cu inima palpitând şi cu furnicături în degete m-am năpustit peste “cărămida” numărul doi – Fata care s-a jucat cu focul, al doilea volum din trilogia Millennium semnată de Stieg Larsson. Între noi fie vorba, cu ceva furie şi puţină îndemânare cartea asta ar putea fi folosită ca armă albă. Alte 757 de pagini de emoţii, palpitaţii, intrigi şi o armată de personaje. Îmi plac personajele lui Larsson pentru că au multe defecte…pe lângă ele, mă simt un înger.... Continuarea ->