Nu sunt Al Pacino să mă mulțumesc cu ”parfum de femeie”, motiv pentru care zilnic folosesc cel puțin un parfum, din ăla din magazine, la sticluțe mici și conținut scump. Și pentru că nu am un buget expandat, îmi aleg parfumurile cu grijă, adică scump ca naiba dar accesibil din când în când, așa încât portofelul meu să nu sufere de goliciune.
Am fost zilele trecute la Timișoara, cu trenul. În fața mea erau 2 fete de liceu, clasa a 9-a sau a 10-a, pe-acolo. S-au tot zgâit ele la niște poze, au comentat și la un moment dat una îi spune ceva celeilalte în germană (ele fiind românce). Evident că am ciulit urechile, că era clar că voia să rostească ceva mai neortodox. Doar că cealaltă a răspuns că nu știe așa bine germana și să zică în engleză.
Și au început să vorbească în engleză despre cum sunt eu îmbrăcată, oare câți ani am că nu arăt ca o babă deși se pare că sunt, se întrebau cu ce parfum sunt dată, că ele nu îl recunosc. Ce prostie!, păi sunt mii de parfumuri și ele nu păreau specialiste. Și, la un moment dat, eu primesc niște memes și râd. Asta le-a intrigat total, că oare ce mesaje ar putea primi o babă ca mine. Moment în care m-am uitat foarte serios la ele și am zis ”I received a dick pic”. Mutra lor priceless, au rămas fără aer.
Dincolo de comicul situației, ulterior m-am gândit la parfumurile mele și ale altora. Mie îmi place să am mai multe parfumuri și le folosesc în funcție de dispoziție, moment, anotimp, scop etc. Când eram în tren cu fetele alea, mă dădusem cu Black Perfecto by La Petite Robe Noire de Guerlain. Fără nicio tangență(!) cu dick pic 🙂
Oare parfumurile au legătură cu vârsta? Sau cu aspectul fiecăruia, cu atitudinea? E posibil ca parfumul să definească omul?
Late edit: La cererea audienței s-a născut (sau născocit) acest sondaj
Fiind eu prin clasa a șaptea, AD ’83,aveam o profesoară de română care folosea un deodorant, Magnolia. Ea afirma că atunci când îl folosește miroase a pădure. Nu știu de unde îl cumpăra pentru că prin magazine nu am văzut niciodată. Personal nu am fost impresionat de miros, dar femeia aia era una de rasă, trăise multe în viață și emana chestia asta prin toți porii.
Revenit la întrebarea ta, eu cred că orice gusturi reflectă suma experiențelor noastre, anii în care am acumulat cunoaștere. Ceea ce puștoaicele alea nu aveau cum să înțeleagă.. În superficialitatea lor nu se gândeau că o persoană de vârsta pe care o arăți ar fi putut merge pe la școală și învăța niște limbi străine. Mai ales engleza, în zilele noastre😁
Da, asta cu engleza m-a nedumerit puțin. Deși la vârsta lor tot ce trece de 35 e bătrân, era puțin probabil să nu se fi studiat limbi străine și înainte.
Eee … mno așee … zis-o ardeleanul la sapă fiind atunci când o trăznit-o pe soacră-sa.
Da da da
@Gabriela,
Întrebările alea de la final sunt pentru intelectuali, știu. Dar mai bine ne zici, chiar ai primit dick pic? 🙂
Ahahahaha, nu mă așteptam de la tine. Nu vrei să știi ce e la mine în messenger. Poate zdruncina total ideea despre persoanele de vârsta a treia, chiar a patra. 😜
@Gabriela, eram printre candidați, de la care te așteptai să pună o astfel de întrebare?
Cred că da, pari mai ghiduș, așa. 😀
Trebuie discutat pe mai multe planuri.
În primul rând, pentru mine „o babă” este persoana aceea cu năframă sau cu părul creț de la bigudiuri, care îți sparge mingea cu cuțitul când ți-o prinde, te spune lu’ maică-ta că înjuri, scuipi și îți iei limba în gură cu cineva în fața scării, se uită doar la telenovele fiindcă în rest „te minte toți ăștia cu televizoru’ lor”, scrie și vorbește într-o analfabeteză greu de descifrat, miroase a tocăniță și transpirație, are tot timpul privirea aia critică de „ia uite și tinerii din ziua de azi….nu le-ar fi rușine!” și nu trece de Căciulata și Călimănești, nu din cauză de bani, ci fiindcă îi e frică de „păsăreasca” vorbită prin alte părți ale lumii. Acu’, nu știu fetele din tren cu ce fel de babe au luat contact, dar bag seamă că tot în jurul acestui tip de specimene foarte des întâlnite încă la noi s-au învârtit. Deci nu e de mirare că au crezut că nu le ai cu engleza, cu parfumurile sau cu smartphone-ul. Prin alte părți probabil o „babă” așa modernă e ceva obișnuit, dar la noi e o raritate.
În al doilea rând, să vorbim despre parfumuri. Din cauza fumatului excesiv, a muncii printre vopseluri de imprimante, gaz de vopsitorie, tot felul de soluții și alte chestii chimice, a unei deviații de sept neoperate și care îmi astupă frecvent o nară, precum și a unei rinite alergice care se declanșează sau nu se declanșează așa aiurea în diverse perioade astfel că nu o pot lega de ceva anume, vreo 20 și ceva de ani am avut simțul mirosului puternic diminuat. Asta vine cu destule avantaje, dar și cu dezavantaje, unul fiind că nu știu ce fel de parfum mi se potrivește. Așa că, la un moment dat, mi-a plăcut STR8 ca deodorant, așa că mi-am luat și parfum STR8, și after shave STR8 și cam aia a fost. Și cu așa ceva m-am tot dat de am și uitat de când. De vreo 2 ani, de când m-am lăsat de fumat, mi-a mai revenit mirosul, așa că momentan sunt în căutări și încercări, să văd dacă mai merge și dacă îmi place și altceva. Deci n-aș putea zice că parfumul are legătură cu vârsta. Mai degrabă cu simțul mirosului, cu educația, eventual cu cei din jur care te pot ajuta, îndruma. 😁
Nici nu știu cât te poate defini ca om, fiindcă aveam un șef la un moment dat care nu avea absolut deloc simțul mirosului (ceva afecțiune combinată cu fumat și niște lovituri la nas, în sfârșit, omul era praf) și mă trimitea pe mine să-i cumpăr spray sau parfum. Avea țicneala să le schimbe des și „mergea” pe mâna mea pentru asta. Deci practic se dădea cu parfumuri care mai degrabă mă defineau pe mine, nu pe el. 🤣🤣
Și nu în ultimul rând, bărbații chiar trimit dick pics? Și funcționează în sensul în care și-ar dori ei să funcționeze? Fiindcă eu n-am trimis niciodată, credeam că e doar o chestie pe care o vezi în filmele cu diuzi americani, și mă gândesc că poate am lăsat niște oportunități să treacă pe lângă mine, ca să zic așa. Acum e târziu, dar măcar să știu să-i învăț pe băieți să fie mai….hmm….dezinvolți în exprimare. 😁
Nici eu nu credeam, dar bărbații trimit dick pics mai des decât îmi imaginam. Îmi povestea un fost coleg, cu copilul în gimnaziu la vremea respectivă, că e sport și la tineret. Și se pare că și cei de o anumită vârstă s-au adaptat. Nu zic că e bine sau rău, aici am intra în alte discuții. Oamenii se manifestă diferit, se exprimă diferit și asta e.
Cât despre parfumuri, e un domeniu care mi se pare fascinant. La fel cum cred că și parfumul te ” îmbracă”, la fel ca hainele.
Da, păi nu degeaba avem exprimarea ,,ce parfum să port azi?” sau ,,îmi place să port parfumul ăsta [insert eveniment]”. Chiar te îmbracă parfumul.
@Ionuț,
Hai că mi-a plăcut asta! După ce ai enumerat o serie de afecțiuni de-ale tale, zici de sefu’ ”omul era praf” 🤣😇
Era mai praf decât Ionuț. 😀
Tinerii tind să subaprecieze modernitatea părinţilor lor. În realitate, părinţii şi bunicii lor au fost şi ei tineri şi moderni la vremea lor. Poate au fost chiar rebeli. Şi, nu în ultimul rând, unii au avut o educaţie foarte bună la bază şi au continuat să ţină pasul cu schimbările din ultimii ani, inclusiv cu cele tehnologice. În acest fel, mulţi părinţi şi bunici au suflete şi minţi tinere, precum și pasul sprinten, în ritm cu vremurile. Dar, da, mulţi au rămas în urmă. Nu i-a ajutat nici mediul, nici educaţia, nici caracterul. Iar pentru tinerii de vârsta fetelor din tren e mai greu să facă distincții atât de subtile, mai ales dacă sunt obişnuiţi cu bunici şi părinţi din a doua categorie.
Cât despre parfumuri, recunosc că nu le-am acordat o atenţie prea mare – mă refer aici la studiat mărci, texturi, istoric etc. Deşi, odată cu vârsta, am dezvoltat ataşament faţă de unele anume și nu ies pe ușă fără câteva pufuri de parfum.
Rog talibanii gramaticali sa se abtina, dar tocmai am spart de la nervi telefonul si scriu fara diacritice pentru ca nu stiu cum sa pun caciulitze, bentitze si alte inutilitati gramaticale de pe dighidronul decapotabil.
Cu cat mai martalog, cu atat mai legat de vechile obiceiuri olfactive. Am renuntat la diverse miresme complicate, pentru chestiuni simple si old school.
A venit luna trecuta Junior in vizita : Da si mie boss ceva sa ma parfumez.
Vezi in baie.
A luat ceva aleatoriu din dulapul cu mirodenii, un Lapidus destul de greu de purtat pentru un adolescent.
Dupa zece secunde :
Boss, ma bag la dus sa ma spal, ca put a martalog.
Deci da, cred ca parfumurile au legatură cu varsta.
Din gama veche folosesc Tabac. Cred ca drepturile de autor le are Tutankamon.
Paco, eu mereu încerc ceva nou în materie de parfumuri. 😀
Nou, nou… Dar bănuiesc că nu într-atât încât să faci baie imediat după.
@Paco,
”talibanii gramaticali” – aceste cuvinte ne doare! 😂 🙃
Mi-e mi-a plăcut mult finalul 🙂
În rest nu mă bag: sunt un tataie care, oroare!!!, folosește săpun lichid doar la cârciumi, că n-au ăia altceva. 🙂
P.S.: și eu folosesc STR8. Mi se pare decent, echidistant. Și nici nu m-am priceput niciodată.
Niciodată nu e prea târziu să încerci ceva nou.
Când ai zis de „cum imbraca” parfumurile, mi-a venit în minte reclama cu Marylin Monroe la Chanel nr5, aia cu mersul la culcare îmbrăcată doar într-o picatura de parfum. Dar sunt indecisa dacă de fapt îmbracă sau dezbracă parfumul. Daca-i d-ala bun, probabil dezbracă:)))
Am luat-o pe aratura. In alta ordine de idei: doar eu pe lumea asta n-am primit Dick pic?!?!
@Singlemom,
N-ar fi rău un sondaj cu întrebarea ta 🙂
Singlemom, am mai zis cuiva că nu ies din casă fără parfum și pălărie și am fost întrebată doar atât, fără altceva? 😜
@Laura G, sa nu mor straniu de prost si nemaipomenit de curios, astept nerabdator sondajul asta extravagant.
Dar aici pe blog, da ?
@Paco,
M-aș strădui să pun un sondaj (simplu și anonim) dar nu știu dacă lumea va vota 🙂
@Laura G, faci un sondaj simplu, aia zic.
1. Ati primit ?
2. Daca nu, vreti ?
Simplu ca わかりました、
見つけました
Gata, Paco, am pus. Cam rudimentar, că a fost așa de simplu: わかりました、
見つけました
Foarte tare, am. râs cu gura până la urechi. Eu am pățit-o în tren în Olanda cu doi puștani care se hâhâiau în limba noastră superbă.
„băh ia uită-te ce meclă are prostul?” Citeam ceva și nu am percutat inițial. „Da băh ai dreptate, ce meclă are… !”. Nu mai era nici un alt prost lângă noi… și pe un ton mai agresiv le-am dat-o:
„Și ce faceți dacă prostul știe română și vă fwte două labe după ceafă?“
S-au cărat cât ai zice pește de lângă mine 😁
Ca și parfum, pe vremuri îmi plăcea Diavolo, dar nu prea îl găseam și am trecut la STR8. De când am început să plec am schimbat parfumurile la fiecare lună până când am dat de 1 milion de la Paco Rabanne și acolo am rămas momentan.
De când am ajuns aici în Qatar am dat de un parfum care mie personal mi-a plăcut nu foarte mult… enorm de multdar din păcate e cam scumpuț ce-i drept, dar am zis că la un moment dat… tot o să mi-l iau măcar pentru petreceri.
Se pare că STR8 e foarte bine cotat pe aici. Million i-am luat și eu lui fiu-miu și a fost un succes.
Doar pentru referință azi am cumpărat un Aqua Di Gio Blue – mi-a plăcut foarte mult cum miroase. Să vedem ce părere are doamna de acest parfum.
Da, da, da! Eu cred că parfumul, rujul și pantofii unei femei, au legătură cu vârsta. E ceva ce nu știu să explic, dar asta cred. Nu poți purta cu eleganță orice parfum sau orice nuanță de ruj, la orice vârstă. Trebuie să te completeze, să le simți ca o extensie proprie, să nu frapeze, să fie discrete și misterioase, să fie o prelungire a ta și cel mai important să nu fie alese pentru că sunt sugerate ca fiind vreo tendință instagramabilă sau tiktoakă.
Despre pantofi prefer să nu dezvolt pentru că da, sunt babă cu monturi și bașcheți :(((
E o vorbă ce spune că nu trebuie să te uiți niciodată în geanta unei femei. Se pare că nici în telefon :)))
Converșii și Snickerșii cred că merg la orice vârstă, bineînțeles cu o ținută sport sau casual. Până la urmă nu cred că după 50-60 trebuie să te îmbraci în deux-pieces de culoare închisă.
Sigur că merg, sigur că sunt comozi, sigur că nu trebuie să porți deux-pieces sau batic. Doar că … nu îmi plac neapărat. Mă educ pe tema asta, sunt tot felul de bașcheți street-on, accesorizați, unii chiar fini dar voi plânge veșnic după un stiletto turcoaz. Sau lila. Sau roz. Sau nude. Sau argintiu. Sau verde. Sau. Sau. Bine, exagerez cu plânsul veșnic. E doar așa … un ușor regret. Pentru că am iubit pantofii frumoși și ai naibii de incomozi.
Ahh, stiletto, nu am mai purtat de o veșnicie. Ne reinterpretăm, asta e. 😁
Cand am revenit prima data in tara de prin strainataturi, am zis sa nu plec cu mana goala, mi-am achizitionat diverse incaltari.
Printre care : ceva gen Adidas Yeezy 450, dar alt brand si culoare .Ceva culoare metalica, gen lovitura de ciocan.. Un prieten i-a rebrenduit sub numele de ,,gogosari,,.
O alta pereche de papuci sport, culoare auriu tipator. Auriu complet, nu o dunga si doua firmituri. Aia rebrenduiti de alt prieten drept ,,anvelope cocalarus,,.
Si acum din nostalgie mi-am luat niste Vexx: SKECHERS Street Uno. Astia sunt pentru libertate si drepturi egale in lumea limbilor de pantof.
Hai ca am cautat pe Google sa vad ce sunt Vexx: SKECHERS Street Uno, misto de tot!!
Arunc niște gânduri în ordine aleatorie, nu mai dialoghez coerent și cursiv de secole, deci bare with me.
Când mergeam la birou eram mereu aranjată și parfumată. La vremea aia Lacoste pour femme și J’ador Dior. Îmi plac și acum, dar nu-și mai găsesc utilitatea. Pentru că încă lucrez de acasă, deci un parfum de câteva milioane e risipă.
Eram într-o zi într-un magazin de țoale și am întâlnit o babă foarte mișto și n-am răbdat să nu o întreb cu ce s-a dat. Ea m-a luminat că Lidl are o marca proprie de cópii după parfumuri scumpe, la nici o zecime de preț, așa că am acum vreo 7 asemenea sticluțe. Miros aproape 1:1 cu originalele, dar rămân mult mai puțin timp pe piele. Pentru cât ies eu, este arhisuficient.
Când aleg cu ce mă dau, sunt influențată de sezon. Niciodată arăbești vara, niciodată 2546 fâsuri că sufoc lumea în cale. Pentru primăvară am unele fresh, vara florale. Am primit și un Powder de la my Gheisha, practic cam singurul de acolo ce mi s-a părut fain.
Apropo de my Gheisha, nu mai intru acolo neam. Ultima oară când am fost, am mirosit vreo 3 parfumuri și apoi mi s-a făcut răul de pe lume, am zăcut în grețuri restul zilei. M-am spălat de 10 ori pe încheietură (am dat ca fraiera pe piele în loc de hârtiuțe), iar pe mâneca bluzei a rămas parfumul și după ce am spălat-o. Ceva rău, vă zic! Culmea, la câteva zile, stăteam cu mâneca bluzei sub nas, after taste-ul era superb.
Ahh, mi-am amintit un parfum care mi-a plăcut mereu, chiar mi l-am luat acum vreo 2 ani din nou după o pauză de 20 ani: Chanson d’eau.
La subiectul dick pic nu dezvolt, dar am primit prea multe. Ca fapt divers, niciodată nu am primit când eram măritată (atunci oricum nu vorbeam cu nimeni, eram cu ochii în pământ) și nici acum, când mamaia e sihastră. Toate au venit neinvitate și doar una a fost apreciată. Restul sunt no comment, d-ale ‘tinereții’ valuri.
Așa, Vera! Chiar mi-era dor de poveștile tale 🙂
@Vera, eram cu my niece într-o zi în parc și mă întreabă ea dacă simt nu știu ce miros. Eu că nu. Ea: hai mă, că uite ce frumos miroase! În fine, îmi ascut simțurile și simt și eu o dâră de parfum, da, chiar plăcut. Aș fi jurat că e masculin. Nu era. Am întrebat grupul de tineri de la banca alăturată și a răspuns o tipă că e my Geisha Musk. L-am căutat pe net. Prea scump! Cred că nici nu mirosea atât de bine, de fapt! 😅🤭
Când am fost în Algeria am descoperit niște roll on-uri foarte mișto care culmea rezistă foarte mult și mi-au plăcut. Parfumurile arăbești sunt foarte mișto!
Chanson d’eau, foarte fain, adică îmi place mie mult. Evident că trebuie să observi cu atenție notele de bază, că alea rămân. Degeaba îți plac notele de vârf și după ce alea se duc miroși ca un castravete de grădină proaspăt feliat. Sau mai rău.
Chanson d’eau. Primul parfum cumparat Primei Doamne. Adica primul cadou oferit mamei mele. Cred ca din al doilea salariu.
De fapt nu primul cadou, ca primul cadou pentru ea se presupune ca am fost eu. Doar ca in cazul meu ambalajul parea OK, continutul in timp s-a dovedit avariat.
C’est la vie.
Ce le mai place bărbaților să se considere un cadou, nț, nț 😂
@Paco,
Ai votat? Nu întreb ce/cum, că-i secret. Doar dacă ai folosit sondajul 🙂
@Laura G, normal ca am votat.
@Gabriela, spre deosebire de voi care cand primiti cadou un lebărvurşt home made intr-o punguta argintie Jean Paul Gaultier, fugiti direct la frigider sa cautati borcanul cu mustar. ::)))).
Lebăr cu muștar? Nu mi se pare alăturarea potrivită. 😀 Dar fiecare cu gusturile sale.
@Gabriela, dar cu ce se alatureaza leberul ? Duma cu lebărvurşt in plasuta fashion nu s-a dorit ceva cu conotatie porcina sau stanjenitoare, m-a provocat D. ca nu mai sunt ca pe vremuri galant si surprinzator si am intrebat-o daca o coafeaza un lebărvurşt intr-o punguta de cadou. Bine, trecem peste faptul ca m-a facut bou si insensibil, dar ma refeream chiar la produsul alimentar lebărvurşt.
Eu din zona Banat fiind cu ceva mosteniri austro-germane in regiune, lebarul, toba, sangeretele si mai toate produsele similare le consumam cu mustar. Si ceva pasta de hrean cu smantana si zahar, pentru coeziunea intre nationalitatile conlocuitoare.
Cu hrean e altă poveste, zic eu.
Îmi place foarte mult și mie 1 milion, for her, dar în ultima vreme am început să folosesc Carolina Herrera, care este stocat într-o sticluță în formă de pantof cu toc. 👠
Aveam într-un timp numai avioane în cap – și mă vedeam deja devenită influensăr peste noapte. Like-uri peste like-uri… Dar pentru asta aveam nevoie de followerși și am început să accept toate cererile de prietenie venite în inboxul meu. Sunt oleacă frumușică, așa că nu duceam lipsă de “atenție” în online. După vreo câteva zile de la prostia pe care am făcut-o, a început nebunia. Suna messengerul meu de parcă eram radio unde lumea sună pentru dedicații muzicale. Mesaje cu bună frumoaso, vrei să ne cunoaștem mai bine în prostie, nu se mai opreau, iar despre dick pics nici nu mai vorbesc, am încetat să accept bărbați pe Facebook tocmai din acest motiv. Iar pe cei care sună așa pe nepusă masă sau trimit mesaje perverse i-am blocat! Messengerul meu este tot timpul închis, îl folosesc doar când am nevoie. În ultimul timp nu am mai avut nevoie, așa că nu e nici o problemă.
Babă, mi se pare un cuvânt cam aspru, care denaturează și este folosit puțin cam impersonal și sunt de părere că nu ar trebui folosit doar pentru simplul fapt că ai trecut de o anumită vârstă!
Nu folosesc de mult timp parfum. În 2008 am primit cadou de la soră-mea cea mare un Armani. L-am adorat. Din păcate, folosirea lui a coincis cu o relație nu tocmai feerică, așa că nu l-am mai folosit niciodată. Tipul care mi-a frânt inima 😁 folosea și el un parfum mișto (sau mai multe alternativ, habar n-am). Posibil să mă fi cucerit fix cu parfumul pentru că țin minte că până să dansez cu el, într-o seară la un chef, aș fi jurat că nu e genul meu. 😅
De când am copii, în afară de duș zilnic și spray Nivea % aluminiu, nu mai folosesc altceva. Vara nici nu suport mirosurile tari din cauza alergiei la polen. Chiar i-am spus soțului meu să își ia parfumul cu el la muncă și să își dea acolo. El folosește. Îmi place însă cum miroase pe pielea lui. 😁 Eu sunt mega simplă, nu mă machiez, nu mă rujez (decât extrem de rar), nu port tocuri (excepție la nunți, dar cel mult 5-6 cm), nu îmi fac unghiile… Fii-mea seamănă cu maică-mea. Cred că a sărit cochetăria peste o generație. Vrea să se machieze, rujeze, să își facă unghiile… 😁 Mai are de așteptat câțiva ani. O las să se dea cu un parfum, doar pe haine, nu direct pe piele, făcut cadou de bunică-sa.
Blanche, nici eu nu mă fardez, am mers pe natural, poate un ușor contur de ochi uneori. Dar parfumurile m-au fascinat dintotdeauna.
Cât despre dick pics, am primit de două ori. 🫣 De la primul tip a fost un adevărat șoc pentru că părea genul intelectual care nu s-ar preta la așa ceva. Eram și deosebit de virgină pe vremea aia. 🤭 Nu ne-am întâlnit niciodată. Cred că a fost și sfârșitul conversațiilor noastre pe net.
A doua poză a venit de la un ex care încerca să mă recucerească după doi ani. Nu cel cu parfumul. 😁 De data asta, nu a fost niciun șoc. Dar nici nu am dat curs invitației, de-abia îl întâlnisem pe domnul Blanc și eram foarte amorezată de el. 🙃