Un titlu ciudat pentru un roman ciudat. Dar bun! Până și câinii ca titlu este fragmentul unei replici a unui soldat din Bosnia trimis în acțiune într-un oraș bombardat unde ”până și câinii sunt morți”. De aici, ciudățenia titlului.
Cât despre roman, Până și câinii este scris într-un stil atipic, însă povestea e interesantă și impresionantă. Personajul principal al poveștii este Robert Radcliffe și viața lui atât de amărâtă, încât ”până și câinii” au parte de una mai bună.
Interesant e că acest personaj principal Robert Radcliffe e mort din primele pagini. Iar noi vom cunoaște celelalte personaje, importante și ele, care au făcut parte din viața lui Robert și care îl evocă, fiecare în felul său.
Și mai interesant decât personajul Robert este mediul în care se petrece acțiunea romanului și pe care Jon McGregor îl evocă cu o precizie chirurgicală: lumea drogaților. O altă lume asemenea unei alte planete. O lume în care fiecare individ respiră cu un singur scop: să-și bage ”smac” în venă. În orice venă, la orice oră, în orice loc posibil. O lume săracă, terifiantă, năucită de drog și obosită de viață.
Până și câinii evocă secvențial viața celor 6-7 prieteni ai lui Robert, cei care în lipsă de adăpost poposeau câteodată în casa lui unde erau primiți plătind chiria cu ceva mâncare și multă băutură. Pentru că, paradoxal, Robert nu se droga, dar era un înrăit alcoolic.
Chiar dacă este un roman scris în puține pagini, nu e deloc un roman ușor, frivol sau comod de citit. Jon McGregor ”prezintă” aproape ca într-un documentar, în fraze scurte și abrupte, un mod de a trăi al unei subclase sociale ce există în fiecare oraș bine ascunsă nu doar la periferia geografică, ci și la periferia socială. Autorul n-o critică, n-o judecă, n-o scuză. Pur și simplu o prezintă. Într-un mod crud și cald, și uman.
Până și câinii este un roman excelent, ca structură și poveste. Interesant. Și bizar. Îl recomand. E un roman altfel.
