Un blog pentru cei inteligenţi şi relaxaţi
Cronica unei morți anunțate este romanul pe care l-am citit într-o zi (de mult timp n-am mai avut performanța asta). Și este romanul în care Gabriel García Márquez mi s-a părut tare simpatic datorită modului ales pentru a-l scrie. M-a amuzat teribil, povestea este o dramă-comedie. Dramă prin acțiunea în sine și comedie prin expunerea ei în scris. Mi-a plăcut mult.... Continuarea ->
Am aflat despre romanul În altă viață dintr-o listă cu recomandări de cărți bune. Ei bine, după gusturile mele, acest roman este departe de a fi recomandat ca fiind o carte bună. Mi s-a părut atât de slab, aproape comparabil cu ”Cele 50 de vicii ale Domnului Grey”.... Continuarea ->
De cand Trilogia lui Larsson s-a bucurat de un imens și bine-meritat succes în urmă cu câțiva ani, literatura genului polițist a fost invadată de scriitori scandinavi dornici de celebritate. Am încercat vreo zece și dintre ele vreo șapte sunt proaste. Cu greu se poate trece de pagina 50 și dacă ajungi aici, leșini de plictiseală.... Continuarea ->
Un titlu ciudat pentru un roman ciudat. Dar bun! Până și câinii ca titlu este fragmentul unei replici a unui soldat din Bosnia trimis în acțiune într-un oraș bombardat unde ”până și câinii sunt morți”. De aici, ciudățenia titlului.... Continuarea ->
Podul de lut este povestea impresionantă a cinci frați orfani, la vârsta adolescenței, care se cresc unul pe celălalt după reguli de ei stabilite. Și-au pierdut mama și au fost părăsiți de tată. Casa lor e haotică – cum altfel ar putea fi o casă locuită de cinci băieți? Dar, în același timp, reprezintă căminul, acel cămin la care tânjește orice copil. Un cămin bine strunit de Mattew, cel mai mare dintre ei, un cămin în care frații se ceartă și se împacă, se maturizează, se protejează unii pe alții și se iubesc necondiționat.... Continuarea ->
Obișnuită ca de la primele pagini ale unui roman să intuiesc firul poveștii, la Esența răului m-am poticnit. Citeam și nu reușeam să-mi dau seama care este ”răul” din titlu care va apărea pe parcurs. Romanul începe cuminte, cu o poveste blândă, aproape banală. Zic ”aproape” pentru că rapid acțiunea se precipită spre un accident urât ce-l va marca profund pe Salinger, personajul principal.... Continuarea ->
Când am primit Cartea clanului din Baltimore, primul gând m-a dus la o poveste despre mafie. Nu este despre mafie și pentru mine a fost o surpriză extrem de plăcută pentru că am descoperit povestea unei familii cu bune și cu rele, cu drame și cu bucurii.... Continuarea ->
Spre deosebire de majoritatea romanelor despre lumea femeilor arabe, Fructul interzis este un roman erotic. Dacă (aproape) ne-am obișnuit cu dramele și atrocitățile trăite de femeile musulmane din anumite zone și de care abundă literatura contemporană, acest roman rupe ”tradiția” literară, șochează prin descrieri indecente și limbaj obscen.... Continuarea ->
De mult timp n-am mai râs cu lacrimi citind o carte. Jurnalul secret al lui Hendrik Groen a reușit aceasta performanță, chiar dacă în plan subtil subiectul are tristețile lui legate de neajunsurile bătrâneții.... Continuarea ->
Pandemia cu restricțiile ei m-a aruncat într-un maraton de binging de nu mai știu când e noapte sau zi. Și-mi place! Shtisel & Unorthodox sunt două seriale ce ilustrează aceeași comunitate, cea a evreilor ultra-ortodocși. Două seriale vorbite în ebraică. Să mai spun că acum mă ”lupt” cu Fauda care-i tot în ebraică? Încă puțin și aș putea face traduceri :) Ambele pot fi vizionate pe Netflix, dar și pe alte site-uri cu filme.... Continuarea ->
Rar mi-a fost dat să citesc o carte mai dureroasă decât aceasta. O viață măruntă este, realmente, un roman care doare. Citești și simți cum ți se sfâșie sufletul, iar gândurile ating o suferință greu de imaginat și de redat în cuvinte care ating, așa cum reușește cu măiestrie autoarea Hanya Yanagihara. O carte copleșitoare pur și simplu, n-o poți lăsa din mână de captivantă ce e și totuși ai vrea s-o arunci cât mai departe ca să nu mai simți atâta durere cât citești în ea.... Continuarea ->