Kenize Mourad – scriitoare şi jurnalistă născută la Paris – este descendenta ultimului sultan al Imperiului Otoman, Murad al-V-lea, bunicul sau. Mama sa, Prinţesa Selma, într-o viaţă scurtă dar extrem de palpitantă, se căsătoreşte “politic” cu un rajah indian, iar din această căsătorie se naşte Kenize. Istoria romanţată a acelor vremuri ne-o oferă autoarea în primul său roman “În numele prinţesei moarte” – un roman fascinant!
Din cele patru scrieri ale ei, editurile româneşti au tradus numai două: “În numele prinţesei moarte” şi “În oraşul de aur şi argint”. Cu nerăbdare am luat în braţe cel de-al doilea roman, ştiind cât de minunat povesteşte Kenize Mourad. Am fost uşor dezamăgită. Primele o sută şi ceva de pagini nu mi-au plăcut. Prea multă istorie şi prea mult război.
De fapt, romanul povesteşte despre cum poţi pierde un război cu mare efort şi multe victime. O sumedenie de lupte duse de indieni împotriva ocupaţiei engleze, în secolul XIX. Mai puţin romanţat decât primul, romanul În oraşul de aur şi argint lasă impresia unui manual de istorie. Încărcat cu o cronologie stufoasă şi cu multe denumiri specifice zonei şi secolului, captivează cu greu atenţia cititorului. Evenimentele istorice prezentate în această carte sunt bazate pe detalii scrupulos înregistrate iar personajele principale au existat în viaţă reală. Chiar cu acest atu, acţiunea nu-i uşor de urmărit. De rajah şi maharajah am mai auzit noi, dar când citeşti pe fiecare pagină despre taluqdar, begum, mandil, sahib, cipai, howdah, hozur, la care se mai lipesc şi nume indiene, deja te lasă nervii.
India de-atunci – teritoriu imens ocupat de englezi – era împărţită într-o sumedenie de regiuni, domenii şi (un soi de) “principate”, fiecare cu o curte regală şi cu harem. Rajahii indieni aveau câte zece soţii şi nenumărate concubine. De apreciat rezistenţa lor fizică şi, mai ales, cea psihică! Din spusele autoarei deducem că se descurcau bine cu administrarea haremurilor. Mai prost stăteau la administrarea politică şi militară. Faptele descrise în roman sunt reale şi, dincolo de o descriere prea amănunţită a luptelor de tot felul, citim despre o interesantă împletire a două culturi, a două religii: musulmană şi hindusă. În totală opoziţie cu cea protestantă a ocupanţilor englezi.
În oraşul de aur şi argint devine ceva mai captivant când a patra soţie a unuia dintre regi (v-am zis că-s mulţi!), numită Hazrat Mahal, preia puterea statului Awadh. Din capitala Lucknow, tânăra şi frumoasa regentă luptă pe toate căile pentru eliberarea de sub ocupaţia engleză. Cu mult curaj şi determinare, cu intuiţie şi inteligenţă, cu manevre politice şi ceva intrigi pe care le învaţă din mers, ea îşi conduce cu mână de fier armata şi guvernul. Nu lipseşte povestea de dragoste care dă savoare oricărei drame. Şi nu lipsesc minunatele descrieri ale oraşului Lucknow – cel de aur şi argint, “cel mai sofisticat centru al culturii hinduse şi musulmane, oraşul cu o mie de palate, grădini, temple şi moschei, una mai bogată şi mai frumoasă decât cealaltă.”
Kenize Mourad este o excelentă povestitoare. Şi dacă n-ar fi uzat de atâta istorie preluată dintr-o bogată bibliografie, romanul cred că ar fi fost mai captivant.
