Un titlu lung şi ciudat, deloc comercial. Ai putea crede că este titlul unei compuneri scrise de un copil. Aşa şi este. Personajul narator al romanului este un adolescent. Unul special, pentru că este afectat de sindromul Asperger – o formă de autism.
Citind primele pagini ale cărţii, am crezut că e o glumă, o farsă. Că Mark Haddon îmi pune răbdarea la încercare. Dar nu. Autorul, de fapt, ne pune prejudecăţile la încercare prin scrisul unui copil special, extrem de inteligent şi sensibil. Christopher ne permite să intrăm în lumea lui interioară, în mintea şi sufletul lui. O lume bogată şi totuşi simplă, directă. Şi o lume foarte logică, „atacată” de ilogica şi haosul lumii exterioare pe care greu o suportă.
Domnul Jeavons a spus că-mi place matematica fiindcă este lipsită de pericole. A spus că-mi place matematica fiindcă presupune rezolvarea unor probleme, iar aceste probleme sunt dificile și interesante, dar în final ajungi la un răspuns simplu. Ce voia el să spună era că matematica nu este ca viața, fiindcă în viață nu există răspunsuri simple în final.
Surpriza e şi mai mare când constat că acesta este (şi) un roman poliţist. În care micul detectiv Christopher chiar reuşeşte să afle mistere. Aventurile lui prin lumea adulţilor, pe drumuri, investigând şi întrebând, sunt povestite şi resimţite cu totul altfel. Pentru Christopher, lumea reală este un labirint greu de suportat, în care orice banalitate îi dărâma universal interior.
Lui Christopher nu îi place să fie atins, urăşte culorile galben şi maro, şi se întreabă în permanenţă de ce oamenii se aşteaptă să fii sincer dacă nu vor să audă adevărul. Christopher – din cauza autismului – nu-şi poate imagina lucruri, nu înţelege metafore, nu are imagini fictive în minte, nu poate presupune. Totul e concret, demonstrat, măsurabil, cu o logică abruptă şi pe alocuri hilară (dacă tata a omorât un câine înseamnă că este un criminal, înseamnă că trebuie să fug de el). Citind această carte mi-am amintit de serialul TV “Monk”. Probabil că un Christopher la maturitate i-a inspirit pe scenarişti.
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii este un roman imprevizibil şi interesant, cu un subiect şi un personaj rar întâlnite în literatură. O poveste neconvenţională, duioasă, care iscă gânduri negândite până acum, şi un zâmbet trist în colţul gurii.