Jurnalul Annei Frank, Anna Frank

jurnalul Annei FrankAm citit Jurnalul Annei Frank cu întârziere și, recunosc, oarecum la presiunea indirectă a altor cititori. Pe unde aruncam ochii în căutare de recomandări de carte, dădeam invariabil peste cineva care o recomanda. N-am citit alte recenzii, deci habar nu aveam la ce să mă aștept, însă nu mă atrăgea ideea de a citi secretele puerile ale unei fete (gândeam eu).

Da, este un jurnal, nu o carte. Și jurnalul este menit să fie ceva personal. Dar citindu-l, am aflat că a fost dorința Annei de a-și publica jurnalul, deci nu s-a comis nicio indiscreție J

La început, m-a frapat maturitatea gândirii ei, prea complexă și sofisticată pentru un copil de 13 ani. Mai apoi, am realizat că nu te naști matur în gândire, ci mediul și condițiile de viață pot grăbi sau întârzia maturizarea. Iar condițiile în care a trăit și a scris acest jurnal Anna Frank, în ultimii săi doi ani de viață, justifică pe deplin revelațiile ei premature.

Cu toate că uneori m-a amuzat, alteori m-a întristat, dar de cele mai multe ori m-a îngrozit, această carte nu este dintre cele care îți oferă bucurie. Că n-are cum. Este imposibil ca, parcurgând paginile, să nu simți durerea, disperarea și promiscuitatea în care au trăit timp de doi ani  opt oameni ascunși în două camere, fără a deschide geamurile (camuflate), fără a face zgomot, chinuiți de o imensă frică și foame. Cu permanenta spaimă că vor fi descoperiți, arestați și deportați – cum dealtfel s-a și întâmplat.

Legat de tot contextul celui de-al doilea război mondial (dar nu numai în acest context), nu am reușit niciodată să înțeleg de ce evreii de pretutindeni au fost (și poate încă mai sunt) persecutați, marginalizați, discriminați. E un mister pentru mine cum de un popor (în ansamblul lui) cu oameni inteligenți, destoinici și isteți reușește să atragă atâta ură și dispreț, atât de multe secole la rând. (Religie? Politică? Oricare ar fi, e oribil!). Nimeni nu s-a bucurat vreodată de război; tot ce dă este durere și mizerie.

Revenind la Jurnalul Annei Frank, lectura cărții mi-a plăcut mult. Este o mărturie a ororilor întâmplate într-un război devastator și inutil. Nu e singura mărturie și toate sunt impresionante – mi-amintesc, cel mai recent, de Hoțul de cărți. Dar cred că este unică prin faptul că autoarea nu a supraviețuit evenimentelor din Jurnal. Din cei opt captivi, doar tatăl ei, Otto Frank, a scăpat cu viață și a dat viață acestei scrieri.

Am citit undeva o întrebare stupidă: Cartea ar fi însemnat același lucru dacă Anne ar fi supraviețuit holocaustului și ar fi trăit pentru a deveni bătrână? Categoric, da! Au existat mulți supraviețuitori ai holocaustului care și-au publicat memoriile. În opinia mea, succesul de public al Jurnalului Annei Frank este dat de un bun marketing și, mai ales, de vârsta fragedă a autoarei. Un roman care merită citit.

1 Comment

  1. Ionut Popa

    Eu am citit cartea in adolescenta si pot spune ca m-a marcat profund. Nu trebuie sa uitam niciodata ce s-a intamplat in al doilea razboi mondial…

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.