Să ne gândim puțin… care este factorul stabilizator pentru căsnicia românească? Statul, așa cum spune ofițerul stării civile? Amorul, cum pretind poeții?
Un băiat, să zicem Dorel, se îndrăgostește de o fată, să zicem Florica. I s-au aprins lui calcâiele când a văzut-o cu buricu’ gol și oleacă de șuncuțe peste pantalonii căzuți în vine. Și ea l-a plăcut pe el – gelat, ochelari de soare, trening alb… Așa că se hotărăsc să se căsătorească. De aici, vom evalua cele mai probabile 2 variante:
Varianta 1. Se mută împreună la ai lui/ai ei. Ea umblă tot cu buricul gol, dar șuncuțele sunt șunci pe două rânduri, nu se mai machiază, aranjează, parfumează ca atunci cînd îl vrăjea pe Dorel. El nu se mai bărbierește, își schimbă hainele la săptamână, bea cu băieții și fluiera după gagici pe stradă. Bașca a făcut și el burtă. Ea nu gătește, el nu repară. Ai lui/ai ei comentează că ea/el i-a luat odorul și își bate joc de el sărăcuțul. După un an jumate, nu se mai suportă unul pe altul. Merg la notar și cu noua lege, după 30 de zile își vede fiecare, mutual, de viață lui.
Varianta 2. Se duc la bancă și fac credit pentru casă. După un an jumate, și-ar da un șut în c*r unul altuia, dar…. daaaar… au credit pentru casă, pe 25 de ani. Ce să facă, ce să facă? de cedat contractul, nu-l ia nimeni. Să vadă cu banca… îi jupoaie de vii, și-apoi la banii lor… să se căsătorească cu altcineva și să o ia de la capăt cu creditul pentru casă? Mno, parca șuncile alea nu-s chiar așa de groase, iar daca mai fluiera și el după fete… e bărbat, nu? Adio, dar ramân cu tine, dragă bărbățele, dragă nevastă. Timp de 25 de ani numai Cel de Sus ne va despărți.
Și atunci, nu-i așa? concluzia se impune: băncile, dragele de ele, sunt cele care țin pe picioare căsnicia la români. Să le recunoaștem meritul și să le închinăm un gând bun. Singurul.
Cu rândurile astea așternute pe blogul lui, @Cătălin Fdd cred că vrea să afle ce relație aveți voi cu împrumutul de la bancă? Vă scapă de probleme sau le amplifică pe cele existente?
Foto: Pexels
Noi am locuit mulți ani în chirie, perioadă în care prietenii cu rate la case râdeau de noi (prietenește, desigur), că „pfoai, da’ nu intrați și voi în rândul lumii cu măcar un credit?”. Ba chiar și familia, mai ales tata: „eu nu pot să închid ochii până ce nu vă luați casa voastră.” Din fericire, am putut să ne cumpărăm locuință de locuit fără credit. Dar a intervenit discuția „totuși, ce români suntem noi, fără un credit la bancă?”. Bine el nu se consideră român, dar „bărbățele, deja ai mai mulți ani de Românie decât de țară natală, trăiești aici, plătești taxe aici, votezi (și) aici, ești român!”. Așa că am făcut credit și pentru o altă locuință. Faza drăguță este că la fiecare modificare de dobândă, primim înștiințare de la bancă, printr-un mail semnat de fina de cununie și prietenă din copilărie. Cum vine mailul, pac, mâna pe telefon: „măi, obraznicăturilor, iar ne-ați mărit rata?” Mna, avem o relație certăreață cu banca. Noroc că s-a inventat conceptul de „închiriere” și am cumva impresia că rata aia se plătește singură. Gând bun pentru bancă? Măi bancă, mai dă și mailuri cu notificare de scădere a ratei, eeee!
Nu te muți nici cu ai lui, nici cu ai tăi.
Poți să faci și burtă și vergeturi, sunt ale noastre, egal că le-am recepționat în chirie, pe credit sau pe proprietatea personală.
Locuitul împreună cu socrii/părinți e cea mai sigură cale spre adio fericire.
În topul meu cu cele mai toxice chestii din viață, ăsta e lejer în top trei.
Nu se poate, n-are cum să fie așa, sigur sunt familii care trăiesc bine mersi și fericite, laolată cu socri/părinți, poate chiar și cu ambele perechi. Mbine, n-aș testa :-D, dar sigur tre’ să fie o soluție pentru conviețuire fericită și în astfel de cazuri! :))
@Anduța, fosta soție se intitulează ,,fosta,, tocmai pentru că am încercat eu. Spațiu locativ în proprietate era și prin alte părți, am ales să le închiriez și să locuiesc cu socrii. Se născuse Junior, ne mai ajută și ei cu un sfat, un schimb de pampers din-astea.
La casă i-am mai adus o extensie să avem loc fericiți cu toții.
În filme sau seriale am mai văzut conviețuire fericită ( serialul Dallas, gen ), dar în viața reală nu cunosc. Am avut inclusiv cunoștințe și tot prost s-a sfârșit.
Ce-i drept, un credit la bancă e un ajutor, mai ales când n-ai altă cale de rezolvare.
N-am avut credit pentru casă, doar ceva mai mic, dar am prins perioada cu inflație 120% când prețurile explodau de la o oră la alta – fără exagerare. Dimineață luai pâinea cu 2 lei, seara era 4 lei, a doua zi era 5 – horror! Vă dați seama cam cum creșteau dobânzile la credite. Perioada aia, chiar dacă scurtă, a fost un coșmar.
M-a marcat așa de tare, încât mi-am promis că never ever nu voi mai face credit. Pentru mine e aducător de insomnii.
N-am înțeles exact ce răspuns se așteaptă la final. Serios! Dar ca idee bănuiesc că știți că în ochii băncilor de pretutindeni e OK să ai un istoric de credite. Altfel, la orice bancă te-ai duce, cu orice venit, ți se cam râde în nas. Și primești puțin, spre deloc. Deci nu e chiar nociv să faci la începuturi împrumuturi mici, suportabile, pe termene scurte. Ca după 4-5 ani să mergi liniștit la orice bancă pentru un împrumut serios.
@VictorR,
N-am auzit de asta cu istoricul, doar să nu ai un istoric negativ. Adică împrumuturi nerambursate, datorii peste venituri etc.
@VictorR, ai dreptate în privința băncilor cu istoricul de credit. După ce am achitat creditul pentru casa, scorul la banca a scăzut, chiar dacă nu avem datorii la bănci. Ai credit, nu conteaza pentru ce, și plătești lunar rata, fără întârzieri, amânări etc. istoricul tău este foarte bun.
De exemplu, mașinile la mana a doua, sunt mai scumpe decât cele noi, pentru ca nu se acorda mare importanta la istoricul de creditate, și aici sunt foarte mulți care au un istoric prost, și banca nu îți dă împrumutul.
Creditul prin alte țări e chiar o unealtă indicată ca să ai noaptea un somn odihnitor.
Dacă peste două zile îmi apare în spatele casei un Maserati Ghibli 3.0 Q4 cumpărat cash ( ați aflat și ce îmi doresc în cazul în care vreți să faceți o donație când mă îmbolnăvesc de maseratită ), o să primesc un plic cu o invitație pentru niște explicații.
Plus că la un credit, finanțele mai îmi dau și niște bani la depunerea declarației de venit. Vorbesc de Spania.
În România eu sunt mama mea, pot cumpăra cu banul jos și Catedrala Mitropolitană din Timișoara, fără să fi muncit o zi în viața mea.
Ha! Noi ne-am căsătorit special ca să putem face credit pentru casă la bancă. 🤣🤣🤣
Mai avem 15 ani de plătit, deci avem o relație deosebit de prietenoasă cu banca.
Taman ce văd pe Fb o postare de-a verișoară-mii, dimpreună cu frățiorii dumneaei, copilașii lor și tătucu lor preaiubit cu ocazia zilei lui de naștere. O vomă de sirop în versuri, ceva feeric. +isonul ținut de comentatorii-urători, desigur.
Pentru oleacă de context, tătucu e ăla care-i bătea de la mic la mare pe toți cei 3 copii și, mai abitir, pe mămuca lor până fugeau ăștia desculți de acasă și veneau la noi în găzduire. Încă îmi aduc aminte… Cuplul s-a despărțit și reîmpacat mai des ca prigoană-maimuțan. Ce-i face să stea împreună? PROSTIA! Și ipocrizia. Fi-mi-ar scârbă de ‘familia tradițională’!
@Vera, pe Facebook toți avem viața aia perfectă…
Pe vremea când aveam contul erau mulți care mă întrebau, mă dar tu călătorești, dar niciodată nu postezi că pleci sau vii, nu pui poze de pe unde te duci, nu știe nimeni absolut nimic de tine! Pun pariu că doar te lauzi. Și ne-am întâlnit în avion cu prostul, cand eu plecam în tură și el în vacanță și apoi peste 2 săptămâni când eu mă întorceam din tură și el din vacanță. A rămas șocat că nu aveam bagaj de cală și călatoream cu un rucsac în care aveam pe lângă laptop și o carte, 4 tricouri, 4 șosete și 4 perechi de chiloți 😁. Când m-am întors el a rămas la bandă să își ia bagajul și se uita mirat la mine cum eu ieșeam pe ușă și apoi în taxi și acasă 😎.
@Baghera Nu, nu toți avem o viață perfectă pe Fb, doar cei care vor să vândă gogoși dintr-un motiv sau altul. Comentariul meu nu era despre minciunile de pe Fb, ci despre o familie reală care rămâne împreună din motive care mie-mi scapă.
Dacă subiectul ar fi minciunile de pe interneți, oho, să fiu eu sănătoasă câte aș avea de spus (but I don’t❗). Și ce radar am ajuns să am. Radar și cinism, armele mele de bază. 😅
P.S. ca o paranteză la acel radar cinic: mi-am adâncit ridul de pe frunte de la cât de brusc și sus mi s-a ridicat sprânceana la această incredibilă coincidență de a te întâlni cu Toma necredinciosul și la plecare și la întoarcere pe aeroport. Cât de convenabil. Ca într-un film Bond… 😏
@Vera, m-am gândit și ieri să îți răspund strict la comentariu… dar nu am făcut-o pentru că aveam o cu totul… de ce? Pentru că îl iubește, pentru că lumea, pentru că poate se gândește că ce va face ea fără el, pentru că are mentalitate de cum să crească copii fără tată. Motive pentru a-și justifica acțiunile sunt destule. Acum, că acțiunile sale nu sunt cele mai bune alegeri… este cu totul altă discuție.
Înțeleg unde bați: how convenient was that! Sau în română: vezi cum a aranjat Dumnezeu ploile să se întâmple așa ceva!
Oricum șanțul tău este în siguranță pentru că mie nu-mi plac filmele cu James Bond. Eu sunt fan mai mult al filmelor cu „Cicky” Chan, deoarece la sfârșitul fiecărui film îți arată și câteva faze de la filmări cu ceea ce nu a mers bine! {^^}
Am avut insomnii de la creditul pe care l-am avut la bancă, După 6 ani l-am achitat și am zis că nu o mai fac altul… la câte gânduri îmi treceau prin cap la un moment dat și totuși am făcut! După vreo 5 ani l-am achitat și pe ăla… și am zis că nu mai vreau să mai am treabă cu banca decât dacă îmi dă ea mie bani 🙈.
Până acum m-am cam ținut de promisiune 😎.
Cât despre relație… nu mă ține o casă… în casă. Vorba aia case mai poți face, dar sănătatea fizică și mentală nu ți-o mai dă nimeni înapoi! Nu mai merge… c’est la vie! Nu ești nici primul și nici nu vei fi ultimul căruia i se întâmplă asta!
#baghera,
Da in ce relatii toxice te-ai bagat?! 😳😂 ultimul paragraf e grav de tot!
Cu riscul că o să fiu ejectat pentru totdeauna de pe acest blog, am și eu o întrebare pe care o consider legitimă :
@BaGheRa…Tu când vrei să dai la buci, care e standardul tău ?
Nu te ține o casă în casă…
Păi casa ,,aia se construiește. Singură ? Dacă mârâie cineva la Doamna nu e problema de dacă, ci când. Îi demolez.
Egal câți și cine sunt.
Dacă am nevoie de ceva, Doamna nu e de cum și când. Doamna e mereu alături de mine.
Te rog să mă scuzi pentru tonul poate agresiv, dar eu iubesc femeia. Și îți pot confirma că femeile sunt cu mult peste noi .
@singlemom, relații toxice, nu prea am avut, adică nu la genul de care am mai citit prin unele articole. Fiecare relație are suișuri și coborâșuri nu e totdeauna lapte și miere și pot spune că relațiile pe care le-am avut până acum nu au făcut rabat de la această regulă!
Ultimul paragraf… este puțin cam teoretic, nu prea are legătură cu viața trăită de mine până la citirea acestui articol.
Ideea este că am auzit povești de genul celor expuse în articol și care după cum spune @Laura mai jos, stau împreună pentru motivele greșite.
@Paco, definește puțin standardul acela ca să știu despre ce vorbim.
Casa într-adevăr nu se construiește singură, din nou vorbesc pur teoretic, dar să zicem că ajungi într-un moment în care trageți ca nebunii la căruță, ajungeți la o oarecare stabilitate pentru care ați muncit zi și noapte, fiecare cum a putut și a știut mai bine și partenera sau partenerul vine și îți spune că nu se mai regăsește în relația respectivă… sau că tu nu mai ești bărbatul / femeia de care s-a îndrăgostit! Fix când tu spui gata bă nene am făcut ceva, sunt mândru(ă) de mine mine pentru că, în sfârșit, am reușit și este timpul să mă bucur.
Tu + Doamna sunteți unul dintre cazurile fericite… dar este posibil ca nu toți să fie la fel de norocoși!
Sunt persoane care s-au fript și care acum suflă și-n iaurt.
Nu mi pari deloc agresiv, chiar dacă poate la prima vedere așa pare. Este o părere la obiect care invită la dialog. Poate că paragraful meu ți-a dat cu virgulă pentru că ai judecat strict din perpectiva ta. Una în care ceea ce am spus eu nu se aplică.
PS. Chiar dacă poate din comentariile anterioare pot fi catalogat drept puțin afemeiat, nimfoman, obsedat de gagici… în realitate sunt doar un tip căruia îi place frumosul și care iubește și mai ales respectă femeia din toate punctele de vedere! Și pot confirma cu încredere ultimul paragraf!
Nu am avut credit la banca pana acum, casa, de fapt garsoniera din București am cumpărat-o cu banii jos, ajutata un pic și de parinti😊. De când m-am mutat peste gârlă, nu am luat nici un credit. Soțul avea casa cumpărată cu credit de la banca, asa ca am început împreună sa plătim creditul pana când ne-am hotărât sa vindem casa. Aici totul este pe credit😀.
Dar din ce înțeleg eu din articol, ce faci dacă este căsătorit/împreună cu cineva cu care ai cumpărat casa pe credit de la banca, și apoi nu te mai intelegi/divorțezi. Varianta 1,ramai în căsnicie, plătești creditul și duci o viata.. mai buna sau mai proasta/trista. Varianta 2 asa cum spune și @BaGheRa, sănătatea mintala și fizica este mai importanta, și pleci. Eu personal as alege sa plec din relație, indiferent dacă am credit pentru casa sau nu. @Paco,tonul tău nu este agresiv, dar tu ai o alta experienta de viata decât are @BaGheRa. Și câteodată maturitatea își spune cuvantul😊
@Zoe,
Dacă o familie are credit la bancă și se ajunge la divorț, se vând bunurile (casă, mașină, whatever), se achită creditul si ce rămâne se împarte. Așa e legal și cam așa se întâmplă.
Articolul e un pic parodic – creditul la bancă ține familia împreună 🙂
Dar, evident, sunt cazuri și cazuri. Am auzit o sumedenie de povești în care cei 2 nu divorțează pentru că e prea mare averea de împărțit, prea multe afaceri, d-astea…
@Laura, ai dreptate cu vanzarea bunurilor, dar cunosc un caz in care au ajuns la divort, casa cumparata pe numele ei, pentru ca el era intre joburi cand au luat creditul, si ea a ramas sa plateasca creditul la casa. cazuri si cazuri:))).
@Zoe, eu cunosc caz în care creditul e pe numele lui si nevasta plătește creditul că ea stă în casă. S-au despărțit din vina amândorura; ea l-a înșelat și a fost prinsă de mai multe ori și el era un alcoolist notoriu. Sincer era la fel de alcoolist și înainte să se mărite cu el… nu înțeleg de ce s-a mai măritat cu el de la bun început!
Au doi copii, unul seamănă cu el și al doilea seamănă cu amantul, dar e tot pe numele soțului!
Bai da nu sunteti incluzivi deloc! Pai noi astia single unde sa ne pozitionam? A, stiu: daca imi dau seama ca am facut o afacere proasta cu casa si creditele, imi dau singura un cap in gura si aia e. Macar nu ma cert cu nimeni 😊
@Singlemom,
Păi vezi? Avantajul de a nu te certa cu nimeni (adică nu te f**e nimeni la creieri) e plătit integral cu creditul ăla, nu împarți nimic :))