Dans sincron sau…

dans sincronsingurătate în doi ?
Suntem eminamente ființe sociale, născute singure dar definite prin prisma contactelor sociale pe care le realizăm. Și toată valoarea noastră este dat de calitatea cu care reușim să creăm și să menținem relații.
Încă de la primele pași, facem tot ce ne stă în putință (sau în energia vocală) să atragem atenția celor din jur și numai așa învățăm că suntem parte componentă dintr-un complex de joc.

Mai târziu, la grădiniță, ne aliniem dorințele, fizicul, vorbirea și gândirea după grupul în care ne educăm pe noi înșine în raport cu ceilalți. Comparația inevitabilă apare la tot pasul (“tatăl meu e mai puternic decât al tău și mai mulți bani”) astfel încât privirea celor din jur ne construiește modul în care noi alegem să mergem prin viață.
Și această alegere ne definește modul în care ne creăm conjuncturile relaționale. Victime sau salvatori, încă din copilărie știm cum ne este mai bine și care poartă un rol spre obținerea de avantaje afective. Învățăm repede că plânsul și autodevalorizarea ne face să ne ajute să ne ajutăm, să ne consoleze, să ne aline … Știu cât de bine este în acest rol, am jucat de multe ori și eu, în timpul maturizării mele. Și acum, privind retrospectiv, știu că asta este poziția care mi-a adus cele mai mari satisfacții emoționale. De aceea este greu să ne dezbrăcăm de acest haina, și cu cât purtăm mai mult, cu atât mai mult tinde să se integreze mai mult în psihologia noastră.
Logica se chinuie să înțeleagă atunci de ce vrei să renunți la o astfel de poziție privilegiată? Doar pentru că, cât timp suntem victime, cineva este abuzator. Și în relații, nimeni nu vrea să poarte povara propriei judecăți care aduce vină și resentimente. Așa da, putem avea satisfacții personale, dar timpul ne va aduce sau fundamenta starea de singurătate (chiar și alături de cineva fizic) inevitabilă.

Pănă când, într-o zi, descoperim că mai este un joc, despre care nu am știut să fie posibil, o armonie sincronă între două persoane care se păstrează ca ființe individuale dar care își acordă trupul, timpul, opțiunile și afecțiunea …un dans Sincron, ca al păsărilor cand se curtează. Amintirea libertății într-o legătură matură, discretă și hrănitoare nu mai poate părăsi câmpul mental.
Priviți persoanele din jur, respirați ritmul în care se mișcă, și încercați să dansați în acel ritm. Poate părea o renunțare la propria persoană, însă experimentați! 

Daniela Tudor – psiholog

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.