Cumpărăm cărți? De ce, de care, de unde?

cumparam 2Ador cărțile, și nu pentru a-mi decora biblioteca din sufragerie – care, oricum, lipsește cu desăvârșire – ci pentru a le citi, savura, comenta. Când nu mai am loc de ele, încep ”distribuirea”, le ofer cui le vrea. Așa se bucură și prietenii mei. Unele mi-au plăcut atât de mult încât am convingerea că le voi reciti, deși, până la urmă, nu se prea întâmplă. Citesc din plăcere și din curiozitate. Dacă al doilea factor a fost satisfăcut, mi-e dificil să revin la o carte. De-a lungul timpului am recitit vreo două-trei cărți pentru ideile sau limbajul lor și-atât.

Și-atunci iar cumpăr cărți, multe cărți. Paradoxal, chiar dacă prefer cartea în format fizic, prefer s-o aleg și s-o cumpăr online. N-am timp și răbdare pentru un slalom printre rafturi, raioane, standuri, etichete și răsfoieli pe fugă, printre clienții magazinelor cu cărți. Prefer comoditatea alegerii online. Cine a vizitat măcar o dată librăriile virtuale știe ce spun

Am căteva site-uri preferate, dar recent am descoperit librăria online libmag.ro. Mi-a atras atenția mai întâi interfața veselă și aerisită. Spre deosebire de alte câteva ”surate” care te lovesc în pupile cu o sumedenie de reclame, pop-up-uri și mesaje țipător afișate.

În plus, mi-a plăcut structura magazinului. Cu ușurință găsești o gamă largă de categorii de cărți: artă, literatură, cărți pentru copii, dicționare și manuale, științe sociale, cărți tehnice, religie și multe altele diverse. Cărțile sunt catalogate și ușor de găsit conform cu orice criteriu te interesează: titlu, autor, genul dorit, limita de preț sau editură.

Și nu în ultimul rând, la Libmag mi-au plăcut prețurile. Cu un buget oricât de modest îți poți cumpăra cărți și bune, și multe. Pentru că magazinul are reduceri până la 80-90% sau diverse promoții 2+1 carte cadou, 3+1, lichidări de stoc. Cel mai mult mi-a plăcut că în lista selectată (cu preferințele mele), în dreptul fiecărui produs există o mică etichetă ”vezi”. Apeși pe ea și-ți apare o fereastră (fără a ieși din pagină!) toate detaliile dorite: prețul, reducerea, descrierea cărții, data de livrare, datele de contact și butonul de cumpărare – simplu, eficient, fără a deschide alte tab-uri.

Mi-am propus un buget de 100 de lei și-am început să răscolesc prin ”standul” cu beletristică. Oferta mare de titluri și autori m-a amețit și alegerea nu a fost deloc simplă, dar am reușit să mă opresc la 6 cărți care mi-au făcut cu ochiul. La prețul ăsta, cred că am facut o afacere bună După definitivarea comenzii (cu sau fără cont, ai de ales), în secunda doi am primit pe email confirmarea și promisiunea că în 24 de ore coletul cu cărți se va găsi în fața ușii mele. Prin curier, care și el are un preț convenabil de numai 12 lei.

Mi-a plăcut. Libmag e o nouă librărie online care merită toată atenția pentru că acordă atenție cititorilor și exigențelor lor. Voi de unde vă cumpărați cărțile? Ce experiențe ați avut cu librăriile online?

11 Comments

  1. Judith

    Hi Laura

    Trebuia sa gasesc o modalitate sa-mi exprim admiratia pentru blogul SAVUROS pe care l-ai creat!
    Toata viata am citit mult si cu placere, deci m-au delectat enorm articolele despre unele carti pe care le-am iubit si nu le-am uitat!
    A trebuit sa ajung in Germania pentru a descoperi scriitori romani, necunoscuti pentru mine in tara. De exemplu Catalin Mihuleac (“America de peste pogrom”), Lavinia Braniste (Interior zero) sau un scriitor elvetian de origine romana – Catalin Dorian Florescu (“Vremea minunilor”, “Zaira” ).
    Continua Laura, tot asa!
    Multumesc pentru momentul de bucurie intelectuala pe vremuri de televiziune si media de calitate proasta .

    Reply
    1. LG (Post author)

      Judith,
      Îți mulțumesc pentru aprecieri și consider mesajul tău un cadou prețios primit azi, de ziua mea 🙂

      Reply
  2. LG (Post author)

    Solandi,
    Spor la cumpărat și mai ales la citit! 🙂

    Reply
  3. Solandi

    În ultimii ani am cumpărat în special cărţi pentru copii şi manuale/auxiliare/culegeri şcolare.
    Când vor creşte copiii voi cumpăra din nou beletristică şi pentru mine, momentan nu am timp să citesc nici dacă aş avea în faţă cea mai râvnită carte din topul personal.
    Şi eu prefer tot online să cumpăr cărţi, librăriile din oraş mi se par supraaglomerate şi se pierde mult timp căutând o carte anume. Însă, când nu am ceva în plan şi când îmi e dor de mirosul inconfundabil de cărţi noi, îmi place să vizitez librăriile şi să analizez pe îndelete conţinutul rafturilor.
    Ca şi librării online: libris.ro şi librărie.net au fost cele mai vizitate şi utilizate de mine până acum. Comenzile au venit la timp, curierul rapid a fost prompt de fiecare dată, preţurile sunt ok iar pe libris au şi transport gratuit la comenzi de peste doar 30 ron.
    Am aruncat un ochi acum şi pe libmag, îmi place foarte mult cum este structurat site-ul, pe viitor îl voi avea în vedere cu siguranţă. Mulţumesc pentru informaţii. 🙂

    Reply
  4. Lucian

    Citesc cu mare plăcere. Voi încerca să caut „Peripețiile bravului soldat Svejk” în limba Română. Încă din copilărie vreau să o citesc și nu o găsesc. Cineva spunea că nu se găseste în limba Română. Însă eu cred că da.

    Reply
    1. LG (Post author)

      Dacă nu găsesti (cu google) pe diverse site-uri/magazine cu cărți (chiar și olx), mai poți întreba în grupurile specifice (pasionați de citit) de pe FB. Postează acolo un anunț despre carte/cine o are și o împrumută sau vinde 🙂

      Reply
      1. Lucian

        Multumesc, am gasit-o cu ajutorul vostru, desi…cautasem intr-o zi dar in fuga. Apoi, uitasem de dorinta mea, pana am citit acest articol.

        Reply
    2. mada

      Eu o am intr-o editie foarte veche. Cred ca 1950 (si ceva). Deci…a existat!

      Reply
      1. Lucian

        Da, a existat si se pare ca mai exista, poate tot in aceeasi editie sau alta mai noua. Multumesc tuturor!

        Reply
    3. Solandi

      Lucian, este acum pe libris. ro, în română, în stoc şi cu transport gratuit văd.

      Reply
      1. Lucian

        Multumesc, o voi comanda.

        Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.