Mi-a plăcut teribil cartea asta și-mi amintesc de vâlva pe care a creat-o apariția ei: uau! dezvăluiri indecente din ”alcovul” președinției. Mai ales că apariția ei în 2015 marca sfârșitul ”domniei” lui Traian Băsescu și lansarea în trombă a Elenei Udrea. Vâlva asta și comentariile aferente lăsau să se subînțeleagă că cititorul va afla o sumedenie de secrete rușinoase. Ei, bine, nu! Și tocmai asta mi-a plăcut citind-o: nimic bârfitor, nimic indecent, fără acuze, fără remarci răutăcioase, fără invidie sau dușmănie.
Cronică de Cotroceni este exact ce anunță titlul: o cronică a întâmplărilor și evenimentelor trăite de autoare la Cotroceni în perioada 2005 – 2007 când s-a aflat alături de Președintele României, în calitatea ei de purtător de cuvânt. Chiar dacă în carte sunt amintite multe nume de politicieni și rolul lor în sfera puterii acelor ani, personajele principale ale cronicii sunt, firesc, Traian Băsescu și însăși autoarea. Scrierea conturează personalitatea omului Traian Băsescu, precum și raportul relației profesionale dintre cei doi, foarte rar cu tentă personală și socială (vizită în familie sau câteva gesturi calde, discrete și elegante ale Mariei Băsescu).
Mi-a plăcut tonul echilibrat și obiectiv (pe cât de obiectivă i-a permis să fie funcția și apropierea de Președinte – apropiere uneori toxică). Mi-a plăcut luciditatea cu care a analizat situațiile critice, asumarea greșelilor personale și a neputinței de a face mai mult, așa cum ar fi vrut. Mi-a plăcut cum Adriana Săftoiu a descris relația Președintelui cu intelectualii din apropierea sa, relația complicată și spinoasă cu presa.
M-au amuzat gafele lui și strădania celor din jur de a le aplana, toanele și mofturile, trecerea rapidă și frecventă de la furie la glumițe și invers. M-au impresionat eforturile consilierilor de a-l cizela pe Președinte conform standardelor și eșecul lor în acest demers. N-au reușit, toată știința politică și diplomatică s-a lovit de: „Nu mă băgaţi pe mine în borcan!“ sau „Nu vreau să mă schimb!“. Iar ego-ul și autoritatea presărate cu accente de tiranie și despotism izbucneau abrupt: „Dacă tot stai în dreapta mea, votează cum trebuie“; „Nici unul dintre cei care mi-au spus «Traiane» nu va rămîne alături de mine!“ sau „Nu îl puteţi refuza pe preşedintele ţării!“.
Cronică de Cotroceni merită citită. E interesantă, plăcută, și mi-a lăsat impresia de corectitudine. Nimic deplasat, nimic indiscret, nici exagerat sau ridiculizat. M-a impresionat pasajul în care autoarea descrie un dialog incendiar între Traian Băsescu și parlamentarul rus Kosacev, în Parlamentul Consiliului Europei de la Strasbourg în 2006. Kosacev, impertinent, îi cere socoteală lui T.B. despre situația bazelor americane din România. Prompt și inspirat, T. Băsescu îi răspunde public, direct: „Din câte am înteles, dumneavoastra reprezentați Federația Rusă. Ați stat 30 de ani în România. Nu v-am întrebat niciodata de ce”. Kosacev e perplex și sala aplaudă furtunos.
Și finalul acestei cronici mi-a plăcut. Adriana Săftoiu scrie:
„Prima mea zi la capătul a zece ani de colaborare cu Traian Băsescu a fost vineri, 30 martie. Dimineaţa a sunat telefonul. Nu îmi era greu să-mi imaginez cine ar fi putut să fie. N-am răspuns. În sfirsit, eram liberă de contract. Apoi, telefonul a sunat din nou.
«Te caută Preşedintele», m-a informat bine cunoscuta voce de la secretariat.
«Nu mai lucrez la Cotroceni. Poţi să-i spui că nu am răspuns la telefon.»”.