Îmi sorbeam ieri a doua cafea şi chinuiam de zor rotița de scroll de la mouse, parcurgând în fugă știrile.
Îmi atrage atenţia un titlu de la Google Passwordless login with passkeys.
În mare, experiența este similară cu cea a funcției de parole salvate. Decât că acum nu mai vorbim despre parole, ci despre chei de acces.
Ce sunt cheile de acces?
O cheie de acces este o acreditare digitală, legată de un cont de utilizator și un site web sau aplicație. Cheile de acces permit utilizatorilor să se autentifice fără a fi nevoie să introducă un nume de utilizator, o parolă sau să furnizeze orice factor de autentificare suplimentar. Această tehnologie își propune să înlocuiască mecanismele de autentificare vechi, cum ar fi parolele.
Ingenioasă mi se pare, la această metodă, perechea de chei de acces: una privată şi una publică.
- Când un utilizator creează o cheie de acces cu un site sau cu o aplicație, pe dispozitivul utilizatorului se generează o pereche de chei, una publică și cealaltă privată. Doar cheia publică este stocată de site, iar aceasta, singură, este inutilă pentru un atacator. Astfel, un atacator nu poate obține, din datele stocate pe server, cheia privată a utilizatorului, pentru a finaliza autentificarea.
- Deoarece cheile de acces sunt legate de identitatea unui site web sau a unei aplicații, acestea sunt protejate de atacurile de tip phishing. Browserul și sistemul de operare se asigură că o cheie de acces poate fi utilizată numai cu site-ul web sau aplicația care le-a creat. Acest lucru ia de pe umerii utilizatorilor responsabilitatea de a se conecta pe site-ul web sau aplicațiile autentice.
Conectarea cu chei de acces este deja disponibilă în Chrome. Dar există nişte limitări. Trebuie să ai minim Windows 10, iar pentru a le stoca trebuie să configurezi Windows Hello. Numai că Windows Hello nu oferă sincronizare sau backup, deci cheile de acces vor fi salvate doar pe computer; dacă pierzi computerul, adio chei de acces. Pentru a folosi gestionarea și completarea automată a cheilor de acces, e necesar Windows 11, versiunea 22H2 sau o versiune ulterioară.
Pentru Android: minim Android 9.0 + blocarea ecranului activată. Cheile de acces vor fi păstrate în Managerul de parole Google, beneficiază de backup și sunt sincronizate între dispozitivele Android.
Continuând derularea, îmi sare în ochi o altă ştire: Subiectele de la Evaluarea Națională pentru clasa a II-a. Elevii au avut de scris un bilet părinților, prin care să-i anunțe că pleacă la bibliotecă
1. Părinții tăi nu au ajuns încă acasă, dar tu trebuie să mergi la bibliotecă, la o activitate organizată de doamna învățătoare/domnul învățător.
Scrie un bilet părinților tăi, prin care să-i anunți unde ai plecat și cât timp vei sta acolo.
Adică, un copil de 8 ani, cât au cei de clasa a II-a, pleacă de capul lui din casă şi îi lasă părintelui un simplu bilet în care îl informează unde a plecat. Aici, eu detectez două probleme:
Vârsta copiilor cărora le este adresat subiectul. Câţi copii merg singuri la şcoală la 8 ani? Părinţii trebuie să asigure siguranţa copiilor în drumul către şi dinspre şcoală. Vârsta la care un copil poate merge singur la şcoală, în siguranţă, depinde de mai mulţi factori: distanţa de la domiciliu la şcoală, experienţa şi maturitatea copilului, mediul şi rutele pe care le-ar folosi pentru a ajunge la şcoală etc. În general, se recomandă ca un copil să fie însoţit de un adult până când are cel puţin 10 ani, după care ar putea începe să meargă singur la şcoală.
Intruziunea în regulile şi măsurile de siguranţă stabilite în familie şi demolarea lor. Educi copilul să nu plece singur din casă sau, neapărat să ceară voie, stabileşti cu el o rutină clară şi, la acea vârstă, abia începi să îl pregăteşti pentru o deplasare sigură, de unul singur, către şcoală, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Şi vine subiectul de la Evaluarea Naţională, creat de ,,experţii în educaţie”, care dă peste cap tot ce ştia copilul.
A scrie un bilet nu înseamnă să ceri voie, ci să treci deja la fapte. Ce lecţie este aceasta pentru copil? Să nu mai vorbim de faptul că, în epoca digitală, cine mai scrie bilete? Pui mâna pe telefon şi suni sau ceri voie printr-un mesaj, copil fiind.
Înţeleg că ,,Biletul” face parte din programa clasei a II-a, ok. Dar există bilete şi bilete. Enunţul putea fi unul educativ, nu bulversant şi periculos. Putea copilul să plece cu mama lui undeva şi amândoi să îi lase un bilet tatălui care nu a ajuns acasă. Să ştie că au plecat şi să-i prindă din urmă eventual. Sau ,,Imaginează-ți că ești mai mare și ai voie să pleci singur de acasă…”.
Dacă aş fi acum un elev care susține această evaluare, aş scrie, scurt şi clar, în spaţiul alocat acestui subiect:
,,Dragi adulţi din Educaţie,
Nu am voie să plec aşa de acasă. Nici doamna învăţătoare nu ne cheamă inopinat la şcoală, fără să ştie părinţii. Refaceţi subiectul, vă rog.
Elevul dintr-a II-a”
Imagine: Solandi & DALL-E
Subiectul ăla de la evaluare a fost scris probabil de unul care își amintește nostalgic cum stătea el cu cheia de gât prin anii ’80 – ’90 și lăsa bilete lu’ mă-sa când pleca de acasă. În paranteză fie spus, eu NICIODATĂ nu le-am lăsat părinților mei bilete când am plecat de acasă fără să știe ei. Niciodată. Și am crescut cu cheia de gât. În cazul în care nu mă găseau acasă, era de la sine înțeles că eram prin alte părți, și le spuneam ce am făcut și unde am fost când mă întorceam. Se îngrijorau? Evident. Au existat copii care nu s-au mai întors? Evident. Dar aia era viața atunci. Acum este altceva și, da, într-adevăr, vârsta de 8 ani nu e vârstă de plecat singur de acasă, mai ales în orașele mari, iar biletul nu mai este de actualitate, când orice puști de grădiniță știe să folosească telefonul sau tableta mai bine decât adulții.
Piticul meu de clasa a doua a scris simplu: ” Dragi părinți, am plecat singur la școală fiindcă nu a fost cine să mă ducă…” sau ceva de genul. No comment.
Acest subiect de la Evaluare este doar încă o dovadă că cei care alcătuiesc subiecte și fac programa diverselor materii, ori trăiesc într-o lume a lor, în trecut, fără legătură cu prezentul, ori sunt pur și simplu cretini, ori lepre care nu își bat capul și reproduc subiecte și teme și lecții din trecut, ori toate la un loc.
Era fiu-miu prin generală când dirigul ne-a trimis pe grupul de wattsapp un mesaj, prin care eram anunțați că „vom merge”, cu toată clasa, la o adunare organizată de primăria sectorului. Ceva cuvântare a primarului, plus ceva paranghelie, cu nu știu ce ocazie. L-am sunat pe copil în secunda doi și l-am întrebat dacă va merge. Din reacția lui, mi-am dat seama că posibilitatea alegerii nu-i trecuse prin cap. Evident că a primit binecuvântarea părintească să nu meargă, ceea ce a și făcut. Dar tot l-a mâncat curiozitatea și s-a dus, separat de grup, să vadă despre ce e vorba. Bine, n-a rezistat până la final și a zbughit-o în parc, la joacă, cu încă vreo doi care nu s-au băgat în acel „vom merge”. Asta așa, legat de acel „trebuie” extra școlar, în completarea necesității asigurării siguranței deplasării la o activitate impusă de cei însărcinați cu educația.
Faza cu parolele eu zic că este foarte tare. Așa știi totdeauna când intri pe un site fantoma. Dar eu cred că tot ar trebui un al doilea factor de autentificare, un OTP (one time password) valabil 5 minute venit pe telefon sau pe mail.
Legat de faza cu copiii, din curiozitate m-am dus pe niste exerciții de clasa a II-a pentru că m-au înnebunit la radio cu evaluarea asta. Am văzut fracții pe acolo ceea ce pe mine unul m-a șocat – eu la clasa a II-a abia scoteam capul din țărână. Legat de bilețel, da poate este puțin probabil ca un copil în ziua de azi să lase un bilețel cum că va pleca deoarece copiii din ziua de azi nu mai fac nimic fără să ceară voie.
Plus că de ce-ai lăsa bilețel, când există telefonie mobilă? Sigur, telefoanele mobile și copiii mici sunt o întreagă altă discuție. Dar eu, personal, nu cred c-am întâlnit copil de la clasa pregătitoare în sus care să nu aibă mobil. Fie și din acela simplu, doar cu butoane și funcții simple: telefonie și mesagerie.
@BaGheRa,
Nu știu cum era la voi, ca băieți, dar eu, copil fiind, ceream voie mereu pentru a face ceva sau a pleca undeva. Ai mei știau aproape tot timpul pe unde sunt, chiar și când eram la liceu (sau mai ales atunci!) 🙂
@Anduța, nu știu câți copii au telefon mobil la clasa a doua, dar da este un punct valid.
@Laura, eu când ieșeam afară le spuneam părinților vezi că am ieșit afară. Atât! Aveam o zonă agreată pe care nu prea o depășeam dar mai erau și excepții 😁
Baghera, nu mai e nevoie de al doilea factor de autentificare.. Cheile de acces sunt ele însele o tehnologie de securitate. După ce ai creat cheile de acces pentru un site, conectarea ulterioară se va face, graţie celor două chei, prin amprentă digitală, scanare facială sau PIN pe dispozitivul respectiv.
Copii din ziua de azi e bine că nu mai fac nimic fără ceară voie, cel puţin când sunt mici. Pe vremea noastră erau cam lăsaţi de izbelişte şi mulţi nu mai sunt printre noi.
@Solandi, înțeleg ceea ce spui. Spre exemplu la firma la care lucrez momentan sunt parolele de minim 12 caractere și în viitorul apropiat vor sa le facă de 16.
Știi eu sunt de acord cu tine că ar fi un nivel în plus de securitate, dar serverele se pot sparge și probabil știi foarte bine cât de ușor se poate accesa un telefon care accesează o rețea publică, nesecurizată.
OTP pe mine mă face să mă simt mult mai în siguranță, mai ales când vine vorba de bani, plăți, tranzacții bancare, etc. În rest sincer nu prea mă interesează.
Baghera, OTP și cheile de securitate sunt ambele forme de autentificare multi-factor (MFA).
OTP pare să aibă un avantaj datorită parolei dinamice. Dar și OTP-urile au anumite vulnerabilități (furtul, proiectarea slabă a software-ului, canalele de conexiune vulnerabile etc pot duce la accesul nedorit la cont). Nicio metodă de autentificare, chiar MFA fiind, nu oferă 100% protecție împotriva hacking-ului.
Nu ştiu ce metode vor agrea băncile în viitor, însă ambele metode sunt cam la egalitate privind siguranța. Dar, având în vedere cerinţele hardware/software pentru cheile de acces, ele nu vor fi folosite încă în logări de interes general, sensibil şi uzual (cum sunt băncile).
@Baghera
„…deoarece copiii din ziua de azi nu mai fac nimic fără să ceară voie.”
Comparativ cu generațiile anilor 80-90, crescuți cu minim de implicare parentală, nu? (generalizez, atenșăn la triggere). Părinții noștri ne făceau (că fix atât aia era orânduiala unei familii), ne hrăneau, luau un rând de haine/încălțări pe care le purtam toți, pe rând, cel mai mic fiind și ultimul rupt în coate și-n tur. Cheia de gât și sănătate bună. Eu nu ceream voie pentru nimic, nu aveam cui. Și abia acum, ca adult și părinte realizez și reversul acelei „copilării de poveste” cum ne place nouă să ne lăudăm că am trăit. Noi, generația bio, generația prieteniei și a jocului afară. Program de somn și de masă nexam, de aia acum mâncăm d-ampicioarelea pe stradă, pe la tonete și dughene, în mașină, pe birou etc. Mereu nervoși de la odihnă puțină și proastă că duduim gadgeturile cât și cum vrem noi, nefiind învățați cât de important e un bioritm regulat, sănătos. Noi suntem generațiile exceselor de toate felurile și asta se vede fizic pe noi, take a look around.
@Solandi, vom trăi și vom vedea. Oricum este un pas înainte!
@Vera, nu mă înțelege greșit – eu aici nu fac o paralelă între copilăria pe care am avut-o eu și copilăria copiilor noștri.
Vezi tu grija aceasta excesivă (gen nu face aia că… , nu face aia că…) uneori duce la un copil care atunci când trebuie să ia o decizie nu va fi în stare să o ia fără a întreba pe cineva. Nu generalizez și vorbesc strict despre copiii pe care i-am întâlnit eu: sunt mulți cărora dacă le-ai luat telefonul ei nu mai știu să se joace.
Baghera, nu e cazul de ,,nu face aia, că…, nu face ailaltă, că…” la modul exagerat, adică să cocoloșești.. Ci de siguranţa normală a copiilor. Şi da, pe unele lucruri chiar nu trebuie să le facă, mai ales la anumite vârste, dacă ai avea copii te-ai lovi des de situații de genul. Iar limitele trebuie clar conturate când este vorba de lucruri serioase, care altfel pun în real în pericol viaţa copilului sau integritatea lui fizică.
@Solandi, îți dai seama că prin nu face aia și aialaltă nu m-am referit la chestii ce țin de integritatea corporală/fizică a copilului. Mă refeream la chestii minore: gen nu călca în băltoace, nu te juca cu nisip, nu alerga…
Par eu Gică Contra câteodată, dar nebun nu sunt…
PS legat de tragedii mai sus cât am fost eu mic doar un singur copil a decedat, dar nu dintr-o neglijență a părinților ci dintr-un accident stupid care sincer nu merită menționat.
Toata lumea se plange de sistemul de invatamant, dar cei care fac parte din el, desi foarte vocali, sunt si cei care il blocheaza. Toti au gasit tapul ispasitor in religie, desi e vorba de o ora pe saptamana in care de fapt marea majoritate a elevilor se relaxeaza… trecand peste imbecilitatile predate la orele „oficiale”, care sunt mult mai toxice.
Nu e nimic mai rau sau mai bun in comparatie cu ce era inainte de 89.. este fix acelasi sistem tampit, dovada ca 30 de ani nu sunt suficienti sa faci nimic atat timp cat ai de a face cu aceiasi dinozauri.
Faza cu parolarea m-a încântat din titlu, dar când am citit condițiile, m-a luat capul. Deci, tre să ai W10+, ok, dar trebuie si Windows Hello, iar la o reinstalare se pierde tot? Cam nașpa. Păi ce-am rezolvat? Ori le am, ori nu le am salvate (parolele – forever)?
Cât despre bilețele, azi e desuet. Când eram eu copil, se practica și chiar lăsam bilețele părinților, să știe pe unde hălădui. Peste o generație, fii-miu nici mobil n-avea (n-apăruseră), nici bilete nu scria, dar cam știam pe unde e, ce face, ne spunea.
Laura, da. Trebuie Win 11 pentru a avea cheile sincronizate,
Având în vedere că în octombrie 2025 Windows 10 va ieşi din suport, nici nu cred că se vor mai obosi să pună la punct, pe el, sincronizarea cheilor.
Am două calculatoare pe care nici eu nu bifez cerinţele minime pentru update la win 11. Dar va trebui la un moment dat să rezolv problema, tehnologia se va dezvolta rapid, va trebui să ţinem pasul cu ea.
Până atunci, mie îmi e suficient managerul de parole google. Nu ţin minte nicio parolă, le am acolo. Şi le am oriunde mă conectez cu contul meu google.
Frumuseţea la chei stă mai mult în siguranţă şi securitate.
Parolele mele sunt foarte bine protejate. De amnezie.
Lăsând gluma la o parte, e bine să ai o siguranță a parolelor, dar aș prefera ceva mai puțin complicat.
Cât despre tema cu biletul, mi se pare anacronică. Așa cum e de altfel sistemul românesc de învățământ.
Multumesc pentru vestea buna ca nu trebuie sa mai tin minte parole!
Subiectul cu biletul e creat de ne-adaptatii sau mai bine zis ne- updata-tii din minister!
Misto cu parolele. Scapam de-o grija si app-uri de autentificare, mesaje pe tel sau mail si alte d-astea. Dar deocamdata tot cu ele defilam pt ca windows-ul nu e 11. Al meu adica.
Cat despre biletel, asta e subiect din anii 80/90, mie asa imi suna. Nici atunci nu lasam biletele, dar ar fi avut un oarecare sens un subiect de genul la scoala.
,, Dragă mamă am plecat la bibliotecă.
Am luat 50 de lei din sertar să îmi iau un pachet de țigări și două beri.
Mă întorc în două ore.
Dacă vine și colegul meu de bancă Paco, o să lipsesc probabil patru-cinci ore, amândoi suntem oameni de cultură, bibliotecile e viața noastră.
Te pup.
PS. Te rog să nu pui lanțul la ușa de la intrare, că cititul în exces mă agită și sparg ușa ,,.
Model de bilet pentru elevii repetenți.
Incepusem pe vremuri sa am parole separate la conturi, acum am una mare si lata cam la toate…
Legat de biletelul ala, nu e eronata in totalitate afirmatia aia scrisa pe site-ul edu.ro de hackeri,, inveti mai mult in 10 ore pe youtube decat in timpul scolii” sau cam asa ceva.
Ce te faci cu unele site-uri (bănci) care te obligă să schimbi parola la fiecare 6 luni? iar noua parolă să nu semene cu cea veche 🙂
@Laura! 6 luni? Copilărie! 🙂 Unele bănci te pun să schimbi parola la 3 luni.
Cât despre subiectele de azi….Mă abțin din comoditate. Putem să le zicem și că vom face …ceva cu mamele, nevestele și fetele lor în cele mai cumplite moduri… Nu le va păsa. Câinii latră, ursul trece.
@Victor,
”Putem să le zicem și că vom face …” – ești comod, dar cu gânduri sexoase 🙂