Motto: ”Suma inteligenţei pe planetă e constantă, populaţia e în creştere.” (murphologie, Axioma lui Cole)
Au trecut 16 zile de la pierderea portofelului cu acte şi începerea migălosului proces al refacerii lor despre care vă povesteam aici. Deja noua C.I. şi cardurile bancare sunt gata. Peste 3 zile e programată depunerea actelor pentru permis.
Aud soneria. Deschid. La ușă, un domn de la Poliţia Locală. Mă întrebam ce s-o fi întâmplat, când mă luminează el: îmi adusese portofelul!
– Am fost la farmacie şi mi l-a dat farmacista, îmi explică. Zicea că îl are de mai bine de o săptămână. Şi mi l-a dat mie, pentru că sunt de la poliţie…
– O săptămână? mă mir ca proasta. E pierdut de vreo două săptămâni.
– Aşa parcă spunea…
– Mulţumesc mult! îi răspund, deşi reapariţia obiectului era tardivă.
Închid uşa şi verific conţinutul. Puţin cam prăfuit, dar totul în el era ok. Doar o hârtie cu nişte notiţe se udase de la zăpadă.
În acel moment îmi dau seama că exista ceva care mă bulversa şi îmi crea o stare de revoltă: cum e posibil ca cineva să păstreze timp de 1-2 săptămâni nişte acte găsite? Cum de nu realizează câte demersuri vor trebui făcute pentru refacerea acelor documente? Să nu mai zic de zero educaţie civică şi de faptul că, din punct de vedere legal, atunci când găseşti nişte acte trebuie să le duci la poliţie în termen de 24 de ore.
Pentru că am vrut să aflu exact de când zace portofelul la farmacie, am mers acolo. Intru în farmacie şi întreb, la o casă liberă, de portofelul pierdut. Femeia de acolo îmi răspunde că ea nu ştie, poate știe colega de la primul ghişeu. Colegă care, în acel moment, vine spre noi în drum spre un medicament solicitat ce se afla în partea cealaltă a zonei unde vindea ea, aşa că o întreb:
– Nu vă supăraţi, portofelul pierdut, de cât timp e aici la farmacie?
Se uită pieziş la mine şi îmi spune:
– I l-am dat poliţistului mai devreme.
– Da, mi l-a adus, dar de cât timp e aici, în farmacie?
– De 2 săptămâni… L-a găsit cineva afară şi l-a adus aici.
– De 2 săptămâni? o întreb mirată.
Ea înţelege unde bat şi îmi răspunde nervoasă, ridicând din umeri:
– Da, de ce întrebaţi? Ce puteam să facem noi?! și trece mai departe bodogănind, neîntrerupându-şi drumul.
Fără nicio remuşcare.
Şi mă întreb, din nou: oare nu a realizat că nimeni nu poate sta o perioadă îndelungată fără acte, iar din cauza faptului că ea nu a făcut nici măcar simplul gest de a suna la poliţie în acea zi şi a ales să facă NIMIC, cel care l-a pierdut a trecut prin toată birocraţia şi etapele refacerii actelor? Sau pur şi simplu nu i-a păsat?
Sigur, vina iniţială e a celui care şi le-a pierdut, că a fost căscat. Însă indolenţa de care au dat dovadă toate farmacistele care ştiau (că e o farmacie mare, sunt multe care lucrează acolo) este ieşită din comun.
În încheiere, am câteva sfaturi:
Pentru cei care găsesc acte:
- Dacă nu au de gând să le ducă la poliţie sau la destinatar, mai bine să le lase unde le-au găsit; s-o găsi un om decent care să facă ce trebuie cu ele.
- Din punct de vedere legal, documentele găsite (în principal cărţile de identitate) trebuie predate la poliţie sau la sediile de evidenţă a populaţiei în termen de 24 de ore.
Pentru cei care pierd acte:
- Întrebaţi la toate magazinele de pe traseu. Noi n-am întrebat la toate, farmacia asta ne-a scăpat. Iar dacă e vorba de un traseu mai lung, nu poţi întreba chiar peste tot.
- Aşa că, NU, documentele găsite nu se ţin la tine, vânzător fiind, aşteptând să vină cel care le-a pierdut, că nu are de unde să ştie unde au ajuns, mai ales dacă nici nu a pus piciorul la tine în magazin de luni bune.
Notă: extras din Monitorul Oficial ordonanța de urgență nr. 82/2012:
„Art. 24. – (1) Persoana care a găsit sau a intrat în mod fortuit în posesia unui act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună ori să îl trimită, în termen de 24 de ore, la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.”
Imagine: Solandi & Stable Diffusion
Trebuia să-i cumperi tu ceva pastile pentru durere acută în cot, ca să nu zic de părți dorsale pe aici, că-s nou și mi-e rușine. Câtă nepăsare, of!
@Adrian,
Din păcate nu există pastile pentru durerea aia despre care sfios zici tu. Ar avea nevoie mulţi.
Poate că nu ar fi o idee rea să păstrăm în portofele o carte de vizită, un număr de telefon sau ceva asemănător. Eu mă gândeam la un moment dat să scriu pe partea de verso a plăcuțelor de înmatriculare numărul de telefon. Tot așa… să fie, să nu trebuiască.
Edit: Eh, uite cum nu aveam eu idee de articol pe blog pentru astăzi. Am găsit-o!
Da, număr de telefon e o idee foarte bună. Şi în portofel, şi în geamul de la maşină. La mașină chiar avem mereu undeva în colțul parbrizului.
Dar carte de vizită era.
Problema e că nici măcar nu cred că s-au uitat în portofel. Ar fi văzut că adresa din el e în zonă.
Un număr de telefon e o idee așa și așa. Sunt de părere că, în general, oamenii sunt jigodii. Așa că, în asemenea cazuri, cu pierdut de portofele sau carduri sau acte, ideal este ca, între găsitor și căscatul care le-a pierdut, să existe o instituție oficială, un intermediar care să inspire încredere, gen poliție sau emitentul cardului.
Pentru că…. Cel care a pierdut portofelul poate fi un om cretin, care se plictisește p-acasă, sau care are o plăcere sadică să creeze probleme. Și, dacă tu, de bună credință, îl suni și îi dai portofelul, te poate întreba unde sunt banii. Cum care bani? Păi, avea în el 2000 de lei, euro, usd, lire, yeni, bani de monopoly, nu contează. Erau și nu mai sunt. Și urmează apoi drumuri pe la poliție, reclamații, scandal, timp pierdut. Sigur, până la urmă nu se întâmplă nimic, dar îți strică viața pe o perioadă? Îți strică. Iar el se distrează. O să ziceți că nu există. Ok, căutați statistici cu apeluri aiurea la 112, gândiți-vă câți procesomani există sau oameni duși oficial cu capul care umblă in libertate.
Varianta a doua. Am pierdut portofelul. Când mi-a căzut pe jos, din el au căzut chestii pe care le-a luat vântul, le-au furat guguștiucii, ceva…. Mă suni și îmi zici că mi l-ai găsit și vrei să mi-l dai. Și când mi-l dai….. Auzi prietene, dar cardul de la Davimat unde e? Vrei să dau bani să fac altul ca să poată să se dea fiu-miu în mașinuțe în mall? Dar ăla de reducere la Dr.Max? Mi-ai luat și cardul de sănătate ca să iei compensate moca pe numele meu? Mi-ai clonat cardurile? Ai făcut copie după buletinul meu să-mi furi casa, nebunule? Țineam un timbru valoros în buzunarul cu mărunți, 300 de lei valora? Unde e? Faci avere pe necazul omului, nemernicule? Mi-ai luat permisul ca să dai ture cu mașini furate prin comunele limitrofe, banditule? Zici că nu erau acolo? Du-te, bă, ce crezi că sunt prost?
Deci, găsiți portofele sau carduri, ori duceți la poliție, ori vi le însușiți și le folosiți și aia e. Asta cu telefonul e riscantă rău.
Pățit ce zici, pai buletinul era în portofel. Eu v am găsit buletinul, era fără portofel. Privire bănuitoare… palm, că dacă găseam portofel și bani pe care i subtilizam mai veneam să ți sun la ușă că ți am gasit buletinul.
Dar cel mai mult îmi place exprimarea: un domn de la poliția locală. Posibil sa fie și așa ceva pe la voi:)))
@Mariuse 😀
Cum era să-i spun omului? Eu vorbesc politicos, ce vrei.
@Marius M,
Nu ne lași o poză ceva cu domnia-ta? Că să știm dacă te suspectăm de ceva 🙂
@Ionuț,
Ai dreptate, e cu dus şi întors predarea în persoană a unui portofel găsit. De asta am şi insistat în articol pe partea oficială. Sau pe aspectul – lasă-l unde l-ai găsit, dacă nu ai chef de complicații sau de fapte bune -.
Uite că la asta nu m-am gândit. Ori m-am gândit la cum aș gândi eu. (sună aiurea, știu) Dacă mi-aș pierde portofelul aș fi conștient că banii sunt pierduți pe vecie. Dacă ar apărea cu tot cu ei, m-aș mira, desigur. Dacă nu ar fi acolo… mă așteptam, așa că nu aștept explicații. Răul cel mai mic, vorba aia.
Deci, dacă polițistul nu intra în farmacie, portofelul probabil era și acum acolo. „Ce puteam să facem noi?”. Blocaj total, cum ar veni. Că doar e o situație atât de complicată, în care nu știi să faci altceva decât să lași planetele să se alinieze și să-și facă datoria. Geez.
Anduţa, fix aşa. Şi nici măcar nu era o persoană tânără şi aeriană, ci una de circa 50 de ani.
Am găsit acum câţiva ani un portofel pe scările blocului. Plecam cu copilul la plimbare. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să verific dacă este vreun buletin înăuntru sau vreun nr. de telefon. Ca să văd cui şi unde îl dau înapoi.
Dar aflu acum că trebuia să îl iau cu mine şi să mi continui plimbarea. Iar când mă întorc să-l las undeva acasă pe vreo mobilă şi să aştept să vină proprietarul după el sau să-mi sară în cale vreun politisit să i-l predau.
Având în vedere că există o lege referitoare la așa situații, eu, în locul tău, i-aș fi făcut reclamații. Peeste tot pe unde s-ar fi putut. Online, offline…
Laura,
Mai este o chestie la care mă gândesc: îţi dai seama că un poliţist mi-a spus, cu gura lui, că acel portofel stă acolo de ,,o săptămână şi ceva”, fără să i se pară ceva anormal? Fără să spună nimic în plus, să se mire sau aibă vreo reacţie privitor la asta.
Aşa că reclamaţia e frecţie la picior de lemn.
Nesimțire, nepăsare, lipsă de educație… Se vede asta peste tot în societatea românească.
Din interacțiunea mea mai mult decât excesivă cu tot felul de farmaciste și farmaciști am ajuns la trista concluzie că IQ-ul subunitar e o condiție pentru a absolvi facultatea în cazul lor. Există și excepții, bineînțeles.
Știu ca lovesc acum prin ceea ce zic într-un mare număr de oameni, dar atâtea antivaxerițe, adepte ale teoriilor conspirației sau ale „magiei” pe care diverse produse dubioase le-ar face asupra organismului, habotnice, proaste făcute grămadă, ca în lumea asta a farmaciei eu nu am întâlnit nicăieri.
Da, știu, există posibilitatea ca, și în cazul în care portofelul ar fi fost găsit de o vânzătoare la non-stop sau un lucrător la spații verzi, deznodământul să fi fost același. Dar sunt aproape sigur că nu.
Aşa am observat şi eu, în pandemie mai ales.
În ceea ce priveşte angajaţii de acolo, nu trebuie să aibă toți facultatea, există şi asistent farmacie. Care au urmat o Postliceală de farmacie.
Asta nu știam. Deci bodyguard la Mega sau farmacist tot un drac. Ba s-ar putea ca pândarul sa fie obligat sa aibă BAC-ul luat. Deja privesc cu un ochi admirativ spre taximetriști și spre nepalezii ăia care lucrează în covrigării. Atunci nu mă mai mir că ultima oară când am scos rețeta de insulină mi s-a recomandat de către farmacistă să mă rog la Dumnezeu și diabetul va trece.
@Ionuț, nu confunda asistentul de farmacie cu farmacistul. Farmacia nu este o facultate ușoară să știi.
Faza cea mai tare este că dacă tu ca asistent de farmacie vrei să dai la farmacie ți se echivalează niste cursuri si scapi de câteva examene.
Din interacțiunile mele cu farmacistele (și farmaciștii, să nu discriminăm), am constatat că se consideră niște entități superioare, mult deasupra muritorilor de rând.
Iar în ceea ce privește simțul civic în România, e sublim, dar lipsește cu desăvârșire.
@Jack, vorbești la modul general sau ai pățit niște evenimente ce te-au făcut să afirmi asta. Spun chestia asta deoarece o farmacie funcționează asemeni unui butic – trebuie să vândă cât mai mult.
Farmaciile în România oricum vând foarte mult. Și fac parte din Sfânta treime română: bănci, biserici și farmacii. Cele mai importante”instituții”.
Art. 243
Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor
(1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
@Paco,
Aș vrea să aud și io un caz în care s-a aplicat legea asta. Măcar unul! Nu cred că există.
@Laura G, am lăsat articolul ca și recomandare, că nu ști peste ce dai.
Bazat pe două întâmplări de aici din Spania dintre cunoștințele din jurul meu.
Una cu un telefon ieftinache găsit pe stradă,, e bun pentru fică-mea,, și după trei zile i-au spart ușa GEO, că telefonul l-a pierdut un tânăr cu dorințe de detonare în spațiu public și a doua cu un cuplu care a luat de pe jos o geantă aruncată de pe geamul unei mașini urmărită de ceva echipaje de poliție. Asta ultima a fost cam nasoală.
Nu sunt cel mai bun exemplu de urmat in viață, dar tot ce am găsit am predat la cea mai apropiată secție de poliție. Portofele, iPhoane, genți, chei.
Am băgat și o șopârlă în comentariul ăsta.
Urmează să vedem dacă se aprobă. Comentariul, nu șopârla.
GEO.
,,G.E.O Mas Alla del Limite,, este un documentar, printre puținele disponibile pe piața de ,,dau click și văd,, care prezintă instrucția și pregătirea grupului operativ special din cadrul Corpului Național de Poliție spaniol,
*( Episoadele au fost mai multe, dar
ulterior tăiate la montaj ).
Disponibil pe Amazon Prime, doar în spaniolă.
*Știu pentru că….Sunt atotștiutor.😉
Comentariul meu ca de obicei nu are legătură cu subiectul de azi, mă știți că sunt plin de praf la mansardă, doar mi-am adus subit aminte că aici a întrebat cineva la ce filme/ seriale ne mai uităm.
Am găsit acum ceva vreme în magazin un card de cumpărături de la BT. Era căzut printre rafturi. Am sunat la numărul de pe spatele cardului. La call center-ul băncii, cum ar veni. Mi-a răspuns o don’șoara, i-am spus cine și de unde sunt, și am anuntat-o ca am găsit cardul unui client de-am lor.
– Nu am cum sa-l identific după nume. Tineti-l ca poate se întoarce clientul la Dvs.
– wtf?! Va dau numărul de pe card.
– ah, pai numai colegii de la IT pot face căutarea după numar.
– pai transfera-ma la IT. Sau anunță tu, aflați telefonul clientului, îl sunați și omul vine sa si-l ia.
Nu m-am înțeles cu ea, asa că am dat un mail la contactul înregistrat pe site. A doua zi a venit omul, a luat cardul și m-a întrebat cum poate sa-mi mulțumească. Că avea câteva zeci de mii pe card. Și chiar avea nevoie de el ca e în renovare.
– Cum sa-mi mulțumiți? Dați cu el în pos-ul din magazin. Că am un copil de crescut. Și la final de luna, când îmi intra bonusul, vreau sa-mi umplu fața de un zâmbet larg.
A râs, dar a și cumpărat.
Aşa da. Cum era vorba aia: bine faci, bine găseşti.
Doamna Elena , dumneavoastră nu înțelegeți GDPR ul. Mie nu au vrut să mi spună la impozite daca am o suma plătită anul trecut deși le am spus perioada, suma,.le am arătat că s eu cel care a plătit și nu cer sa.mi spună ceva pentru alta persoana. GDPR ul nu ne permite:))
Domn’ Marius, îl știu pe de rost pe gdpr. Tocmai de aceea nu am cerut numărul de telefon, ci am cerut sa-l afle și sa-l contacteze ei pe client.
GDPR-ul ăsta e de mâncare? Se referă la Grași de prin România? Fac parte cu brio din categorie 🙈.
Toată povestea asta este o exemplificare foarte clară a miserupismului românesc.
Începând cu persoana care a găsit portofelul și l-a lăsat la farmacie. De ce la farmacie, taică? De ce nu la poliție? Dormi mai liniștit dacă l-ai lăsat la farmacie? Categoric. Lasă să se descurce ăia, de ce să îmi bat io capul.
Și terminând evident cu tot personalul farmaciei. Că sunt mai multe persoane angajate acolo, nu? A, nu eu, colega mea … mie mi se rupe.
Acum care este procedura? Doar ca idee. Care carte de identitate este valabilă? Este și o altă procedură de anulare a celeilalte?
Ah, da, bine zici. Am uitat să scriu cum se procedează cu buletinul găsit după ce deja cel nou e gata, cum a fost cazul aici.
Nu la farmacie???
Scuze, nu m-am putut abține, chiar îmi pare sincer rău de situația prin care treceți.
Da, în România dacă ai pierdut ceva la revedere – slabe șanse să mai recuperezi ceva.
Aici a pierdut unul de la TVR poșetuța cu 1000$ în timpul campionatului mondial și a doua zi a găsit-o la poliție!
Nu se joacă cu securitatea!
În Olanda mi s-a întâmplat mie să pierd un material de curs. Am sunat la compania de autobuze și a 2-a zi mi-au adus materialul de curs la firma unde făceam training-ul respectiv.
Deci se poate, doar că nu pe la noi… pentru că multe!
Regretabil e ca respectivele ” farmaciste” nu invata nimic din chestia asta si vor continua sa se comporte si pe viitor la fel de indolent, cu nesimtire.
Cica se face in scoli educatie civica…