Pentru că zilele trecute am măsurat fericirea, aș începe acest articol prin a vă întreba ce înseamnă pentru voi succesul sau cum se măsoară pentru voi succesul.
Trăiesc cu impresia că 90% dintre cei care ar răspunde la întrebarea asta ar aduce într-un final în discuție banii… și nu cred că ați fi prea departe de modul cum este văzut sau perceput succesul la nivel general.
Dar oare cum se face diferențierea dintre cei care au succes și cei care nu au, între cei bogați și cei săraci? Oare cum alege puterea superioară, Dumnezeu în cazul meu, Alah, Buddha sau orice altă ființă superioară în cazul altora, pe cine să facă bogat și pe cine să facă sărac? Oare vine pe patul de spital de la neonatologie și decide uitându-se la fiecare copil în parte, tu vei avea succes și tu nu, tu da, tu nu? Mai există și cazul în care te naști bogat… dar nu despre asta este vorba în articolul de astăzi.
Nu știu dacă voi credeți în soartă, dar eu cred și pot afirma cu tărie că tu ai un cuvânt de spus, tu poți decide dacă poți fi bogat sau sărac, deoarece în viață toți avem puterea de a face alegeri. Dar trebuie să gândești spre așa ceva. Să luăm exemplul lui Țiriac… cu ce este Țiriac mai bun decât noi restul? Este un creștin mai bun decât noi, este mai frumos ca noi, este altfel decât noi? Știu, are mustățile alea pe care mulți nu le avem, dar răspunsul cred că va fi covârșitor către un: NU, nu este, dar a făcut la viața lui niște alegeri care i-au adus succesul! Deciziile au fost ale lui. Spre exemplu, Ilie Năstase a fost mai frumos, mai bun, mai cu succes la femei, mai talentat și totuși nu a ajuns nici măcar la degetul mic de la picior pe urmele lui Țiriac în materie de succes. De ce? Eu cred că din cauza superficialității sau a negativității cu care o fi tratat propunerea lui Țiriac. Pentru că eu cred că Țiriac l-ar fi tras după el și pe Iliuță, dar din păcate aceste două caracteristici sunt inamicii declarați ai succesului.
Vi s-a întâmplat vreodată să spuneți pot și s-a întâmplat? Vi s-a întâmplat să spuneți vreau și s-a întâmplat? Eu cred că viața este cam 10% chestii pe care nu le poți controla și restul de 90% ține de alegerile pe care le faci!
Și am convingerea că atunci când crezi cu adevărat ceva, universul va complota și va unelti pentru a face acel lucru ca să se întâmple. Problema pe care mulți o întâmpină este că atunci când vor ceva, ei vor să se împlinească imediat, doar că universul nu îți va da ceea ce vrei tu la o dată anume, se va întâmpla cândva!
Am observat la foarte multe persoane pe care le-am întâlnit de-a lungul vieții că obişnuiesc să își pună singure piedici în viață: eu nu o să ajung niciodată să fac aia, eu nu o să pot niciodată să fac asta, îți garantez eu că nu vei face niciodată asta. Negativitatea este cea mai mare problemă a fiecărei persoane! Și este cea care te împiedică să îți atingi maximul de potențial!
Totuși negativitatea poate fi combătută cu recunoștință! Da, sunt recunoscător că pot să fac tot ceea ce vreau. Pot să merg, pot vorbi, pot vedea, pot auzi… Și așa vei transforma negativul în ceva pozitiv.
Ce părere aveți? Aberez pe aici, enumerând câteva citate motivaționale, sau la rândul vostru aveți exemple de chestii pe care le-ați dorit cu ardoare să se împlinească și soarta/universul/karma whatever, a făcut ca lucrul respectiv să se împlinească?
P.S. Acest articol este dedicat unuia dintre prietenii mei care are un potențial imens, cunoștințe cu duiumul, căruia toată lumea îi vede acel potențial și care a fost recompensat pentru acel potențial, numai el nu vede evidența și se închide într-o carapace imaginară! Ai așteptări mici – se vor întâmpla lucruri mici, ai așteptări mari – cerul este limita!
Foto: Pexels
Când eram copil, mi-a adus tata de la o fabrică de rulmenți un fel de inel cu bile micuțe de jur împrejur, care se roteau. Mi-a dat mie prin cap să-i spun unei prietene de la bloc că ăla e un inel magic. Evident, a urmat „a, da? păi ia să-l testăm.” Ăăăă, mbine. Cum? Zi-i să facă o păpușă mare, cu păr lung și ochi albaștri. Întâmplarea făcea că aveam o astfel de păpușă, dubidubam, dubidubu, ne-a condus inelul în colțul unde păpușa stătea sub formă de bibelou. Apoi, stăteam pe balcon, pe dealul din fața blocului, niște copii se jucau, alergau. Și zic „să se împidedice cutărică”, care mă cam enerva. Ce credeți? La câteva minute, cutărică a dat cu nasul de pământ. De-atunci, am dobândit convingerea fermă că Universul n-are altă treabă decât să-mi îndeplinească mie dorințele, chiar și pe alea ce nu merită îndepinite. :)))
Serios vorbind, cred cumva în uneltirile celea de la face Universul când îți dorești cu adevărat ceva, pentru că mi s-a întâmplat de multe ori să obțin ce mi-am dorit. Faza cu „succesul” pe mine mă cam lasă rece. Nu văd viața prin prisma succesului, nu am folosit/folosesc „om de succes”. Cred că mai dergrabă o văd prin prisma mulțumirii, a fericirii chiar. Ca atare, când ne-a întrebat un fost șef expat pe o colegă și pe mine „ce consideră românii a fi succesul” eu m-am blocat. Colega mea a zis ceva de genul „să aibă un job stabil, o familie, o casă/un apartament proprietate personală, o mașină.” Adevărul era că parcă mai auzisem chestiile astea de multe ori, dar nu nepărat ca indicatori ai succesului, ci pe sistemul „trebuie să”. Trebuia, nu trebuia, am cunoscut prea mulți oameni care aveau toate astea, dar nu-mi păreau deloc mulțumiți, fericiți nici atât. Dacă așa ar trebui să arate succesul, la ce bun? Altfel, în general, eu sunt mai preocupată de nevoi decât de dorințe. De exemplu, am simțit nevoia să am o experiență de genul „work from seaside”. Adică să merg undeva la mare pe non-vacation mode, să alerg dimineața, să fac baie în mare, să lucrez, după care seara baie în mare, plajă, plimbări. În primul an în care am simțit această nevoie, Universul avea vreo altă treabă și nu s-au legat lucrurile. În al doilea an, adică acesta, ce-a făcut, ce n-a făcut, mi s-a îndeplinit nevoia. Mă declar mulțumită și recunoscătoare Universului!. 😀
Articolul acesta a plecat de la 2 chestii. Nu stiu de ce instagram-ul mă bombardează cu chestii despre succes, despre cum sa faci astfel încât să cazi tot în picioare, leadership si chestii de genul, iar al doilea motiv a fost faptul că ai scris tu într-unul dintre comentarii că ți-ai dorit kinder la 25 de ani si la 25 ai rămas însărcinată coroborat cu câteva chestii pe care mi le-am imaginat de-a lungul timpului, și multe dintre ele s-au întâmplat/împlinit.
Aberezi, dar nu a bine 😂.
Sunt multe întrebări in scrisele tale așa că voi abera la întâmplare.
Termenul „succes” e la fel de greu cuantificabil ca și „fericire”. Inclusiv definițiile lor din dicționar.
Ai îndeplinit cu succes o sarcină,, terminat o cursă, in general se poate spune despre orice activitate care a fost executată cu infeplinirea unor norme, bareme impuse de societate sau de propria persoană.
Eu văd negru in fața ochilor cand imi spune cineva că o lucrare trebuie să iasă „good enough”. Îl pun imediat să definească termenul, forțând o calitate ridicol de slabă, pentru a-i arăta că fiecare vede „gudinaf” diferit.
Am răspuns și la articolul cu fericirea.
Depinde, chiar și starea in care te afli când ți-o măsori. Fericirea. De exemplu eu acum stau în pat fericit că plouă și nu pot lucra. Dacă m-aș ridica și aș incerca să fac ceva de genul unul acoperiș, aș vea succes in demersul meu, dar nu aș mai fi fericit ca acum.
Eu ți-am spus că aberez, dar nu eu am inceput😘. Nici macar nu am făcut referire la titlul articolului.
O zi cu succes(uri) să aveți!
@Akon,
si la tine a venit toamna? Ca eu asa am impresia aici de cateva zile. 13 grade, ploaie, frunze pe jos, dar nu ma plang, macar avem lumina :)))
@Akon, tocmai de asta este frumos pe un blog și nu pe un grup de Whatsapp, dai de oameni care gândesc diferit și care te pot aduce pe „calea” cea bună. Acum, care cale este mai bună, a ta sau a celorlați rămâne de văzut.
Țin să spun că am introdus anumiți termeni în articol pentru a crea zgândăriciul acela care să agite. Unul dintre termenii folosiți pentru asta este chiar „succesul” acesta. Într-adevăr fiecare are alt barometru pentru acest succes și îl vede cu ochi diferiți. Cum ați spus majoritatea pentru unul poate consta într-un munte de bani, pentru altul că a întâlnit femeia vieții lui.
Să avem spor la aberații în continuare! Asta face viața interesantă!
@singlemom, la voi toamna și la mine super-vara! Sunt 47 de grade și te coci afară! Ce să faci, c’est la vie, nu le putem avea pe toate!
@Baghera,
aa, stai linistit ca nu te invidiez absolut deloc!! Ca sa raman in tema articolului, aleg oricand 13 grade in detrimentul alora 47 :)))
@singlemom, eu am crezut că e concurs de văitat aici 🙈
@singlemom 13 C, sunset 22.38
Mi-a luat-o @akon înainte.
La fel, pe cuvântul ,,succes” îl văd cu oareşcare sens doar când este vorba despre rezolvarea cu succes a unei acțiuni = a fost o reușită. Restul sensurilor mi se par trase de păr.
Bine, eu nici despre termenul ,,fericire” nu am o părere prea bună, deci era de aşteptat să am această părere și despre ,,succes”, amândouă fac parte din aceeaşi categorie cameleonică, subiectivă şi pompoasă.
Nu cred nici în Dumnezeu, nici în soartă, nici în complotul universului etc. Cu alte cuvinte nu rezonez cu ce ai scris azi.
Ar fi totuşi două noţiuni utile pe care le pot pescui:
1, Negativismul nu e de ajutor şi, da, e mai eficient să fii optimist când îţi propui ceva (decât să îţi pui singur beţe în roate). Însă, nu prea mult optimism. Pentru că, totuşi, limita la care poate cineva ajunge nu e cerul; realizările cuiva depind de prea multe lucruri pentru a putea afirma că oricine poate ajunge oriunde îşi propune, astea sunt vorbe în vânt, motivaţionale fără valoare.
2. Alegerile. Astea da. Alegerile pe care le faci în anumite etape din viaţă pot influenţa foarte mult drumul pe care vei merge. Dar scopul nefiind ,,succesul”, evident. Ci, pentru fiecare ce își dorește.
@Solandi, îți dai seama probabil că atunci când am spus că universul complotează în a îndeplini visul unuia dintre noi, nu m-am gândit niciodată că o ființă superioară vine și spune că gata… ia să vedem noi cine mai are niste dorințe de împlinit, aaaaa, uite X și-a dorit un Bugatti caching, bam, bum, poc apare Bugatti-ul. Nu!
Negativismul – nu, nu o să am niciodată un Bugatti – și este adevărat, nu voi avea niciodată un Bugatti! Nu sunt dispus să gândesc către ce aș putea face ca să pot avea un Bugatti!
Mă gândesc – vreau să am un Bugatti ce pot face pentru asta… deschid un cont de tic-toc, unul de YouTube, muncesc mai mult, deschid o firmă, fac împrumuturi nerambursabile pentru a deschide firma – alegerile pe care le fac… poate că într-un final îmi pot aduce un Bugatti.
Unii trăiesc de pe o zi pe alta, din banii părinților, dar nu se duc la muncă pentru că ei pe banii ăia nici nu se dau jos din pat.
Nu vor să facă anumite sacrificii pentru a ajunge la Bugatti-ul acela.
Când eram mic am citit o poveste, „Mintea si norocul” se numea, un fel de combinație între ceva ce am găsit scris de I.L.Caragiale, o fabulă a lui Anton Pann și niște povești est-europene (parcă din Polonia sau Cehia). Pe scurt, se demonstra acolo, în stil popular, simplu, că degeaba ai minte dacă n-ai noroc, și că degeaba ești norocos dacă minte pauză.
Așa că eu, influențat și de povestea respectivă, am convingere că în viață orice om se naște cu o anumită cantitate de minte și o anumită cantitate de noroc. Cine stabilește cât primește fiecare? Asta n-aș ști să spun, n-am ajuns până acolo cu raționamentul.😁
Ce se întâmplă mai departe? Păi, îmi imaginez viața ca pe un lung șir de intersecții, răscruci, unde trebuie să alegi dacă o iei la stânga sau la dreapta. Ai destulă minte s-o iei pe drumul bun, dar n-ai noroc? O să te cam împotmolești. N-ai minte și o iei aiurea, dar ai puțin noroc? Ajungi cu chiu cu vai unde vrei, dar bine n-o să-ți fie. N-ai nici minte să faci alegerea bună, nici noroc să te salveze dacă ai luat-o prost? Ai belit-o. Ai și minte, ai și noroc? Mergi mai departe cu succes.
Am făcut destule alegeri greșite, dar m-a salvat norocul, am ales și bine de multe ori, dar cantitatea de noroc ar fi trebuit să fie mai mare ca să am succes, așa că aș zice că am primit destul din fiecare cât să-mi fie relativ bine, dar s-ar fi putut și mai mult.
În exemplul de mai sus, Țiriac a avut destulă minte și destul noroc, în timp ce Năstase a avut noroc cu carul, dar minte puțină.
Cam așa văd eu treaba.
Nu cred în treburile cu negativitatea și pozitivitatea, nu cred că influențează cu mare lucru cursul lucrurilor, „dacă vrei cu adevărat, poți” e pentru mine un slogan fără sens. Poate la alții funcționează, la mine nu. Minte și noroc. 😁 Poți să vrei să atingi stelele, dacă n-ai minte să știi cum s-o faci și noroc să te ajute s-o faci, vei rămâne frumos jos, cu toată pozitivitatea și tot optimismul.
@Ionuț, uite îmi spunea cineva odată fix chestia asta, bă poți să ai minte cât cuprinde că dacă nu ai și un dram de noroc trăiești degeaba.
Cunosc pe cineva care are noroc cu carul. Bă nene omul este cam aerian câteodată, intra în niște încurcături și este boscorodit de nevastă-sa grav rău de tot pentru alegerile pe care le face. Și uneori… mai mult îți vine să râzi decât să plângi și atunci chiar este de plâns. Și iese cu capul sus. Are noroc cu carul! I-am zis să pună la loto că la ce noroc de situație are ăsta se duce acolo, pune numerele la panaramă și alea cred că ies!
Dar ca să câștigi primul pas este să joci! Alegeri!
Norocul este proiecția unei minți ascuțite.
Dacă o dăm cu ,,s-a născut norocos,, invităm la un dans ursitoarele, tragem o băută cu îngerul păzitor.
Ăla n-a avut noroc în viața de aia a ajuns boschetar și l-au găsit îmbălsămat cu spirt Mona după un container. Ăla nu a avut de fapt minte să ia niște decizii în viață.
Și la comparația ta dintre Țiriac și Năstase, poate la ultimul i-au plăcut mai mult panaramele și parangheliile, nu banii și averile.
Nu știu ce să zic… E plină istoria de minți deosebit de ascuțite care au sfârșit în mizerie sau chiar mai rău. Ca să nu mai zic de ăia din prezent prin zone de conflict (gen Siria sau Ucraina) care n-or fi toți bătuți în cap. Dar dacă n-au avut noroc…..
@ Ionuț, când ești și prost și fără noroc, e de vină soarta.
Neaoș, tradițional românesc.,, Nu a avut zile, maică,,.
Mă uit cu bricheta aprinsă în rezervor dacă mai este benzină. Noroc că nu se aprinde bricheta sau ce deștept sunt că bricheta are și un led tip lanternă?
@Paco, odată cu banii și averile vin la pachet panaramele și parangheliile. Asta nu e de acum, e de când lumea și pământul!
Eu cred că ține de obiectivele pe care ți le setezi, cât de mult ești dispus să îți atingi acele obiective și de alegerile pe care le faci în viață.
Vezi că te scufunzi, nu tragi de corabie până când intră toată în apă – pentru că te va trage și pe tine la fund după ea. Încerci să faci ceva de când vezi că se sparge prima țeavă!
Dau un exemplu de o fătucă frumușică foc, care s-a combinat cu un țigan, frumușel și el dar care era cunoscut că le cam altoiește pe prietenele lor. Cu ea s-a purtat frumos până când a prins-o. Pe mine mă respectă… nu se va întâmpla asta, a rămas cu respectul! Alta a plecat la prima palmă… Alegeri!
Cred că succesul este ca și amprenta digitală – pentru fiecare altfel, altceva.
Și mai cred că te poți considera un om de succes dacă ți-ai atins scopurile pe care ți le-ai propus – ai satisfacție, mulțumire, ai reușit, bravo!
Pentru vecinul, succes înseamnă să-și facă un viloi, pentru mine asta e o prostie.
Pentru mine succes înseamnă să am stabilitate mintală, emoțională și financiară, iar pentru vecinul meu astea toate-s noțiuni fără sens.
Poate că succesul e mai ușor de cuantificat la sportivii de performanță și la artiști. Dar și în cazul lor (ca în al oricărui om obișnuit), există o limită. Că toți vor să aibă succes, tot timpul, în toate.
Iar dincolo de pozitivism/negativism, cred că ar fi benenefic și corect să ne păstrăm realismul – ”atât pot, atât fac. chiar dacă pot mai mult, poate că nu vreau. sau chiar dacă vreau nemărginit de mult, nu pot și basta!”.
Pentru mine succesul se măsoară în pași mici… să fiu cu foarte puțin mai bun decât versiunea mea de ieri. Dacă astăzi am învățat ceva nou eu mă consider norocos! Și bineînțeles că fac câte ceva pentru asta… nu astept să cadă din pom – pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață!
Articolul tau de azi tre deconstruit, ca are cel putin 3 idei separate, dupa parerea mea.
Unu, aia cu norocul, adica chestii care se intampla in viata si chestii care nu se intampla in viata dar pe care le-ai vrea. Astea sunt in afara controlului tau. Si pana aici e clar.
Apoi vine Alegerea, al doilea element. Pe asta o poti aplica la faza cu Norocul. Daca vine chestia, tu alegi ce faci cu ea. Daca o astepti sa vina dar ea pauza sau daca vine una nasoala, tu alegi cum faci damage control. Astea le controlezi tu (ma refer la medii sociale normale) si aici intervine cata minte ai sau n-ai si ce faci cu ele, chestiile pe care ai ales sa le faci sau nu, adica.
Apoi avem factorul social, cel de-al treilea element din text. Adica daca ai un backround si networking sanatos care iti ofera oportunitati. Mai ales in Romania anilor ’90, daca e sa vb despre Tiriac, cand s-a impartit succesul, ca sa zic asa. Pai Tiriac si altii ca el erau acolo, la tzatza. Lumea de mijloc, aia neoficiala, cea care trage sforile. Ca a stiut sa apuce oportunitatea si apoi a mai stiut si ce sa faca cu ea, se duce la pc 2 de mai sus, ca a avut si minte pe langa oportunitati sa aleaga bine pt el. Nastase nu e de condamnat, probabil a avut aceleasi usi deschise dar prioritatile lui erau diferite, ceea ce nu il face prost deloc. De ce zic ca nu-i prost? Pentru ca fericirea fiecaruia e bazata pe altceva. Pt unii sunt banii multi, pentru altii altele. De ex in clasamentul celor mai fericite tari din lume stau pe primele locuri tarile Nordice iar imediat dupa ele e Bhutanul. Daca te uiti la diferenta bogatiei per capita intre ele, n-o sa gasesti logica in faptul ca se afla toate in top 10 happiest tari. De ce? Tocmai pt ce ziceam mai sus.
Perceptia succesului e si asta diferita, si asta ar fi a 4a ideea, uite ca ma lungesc :)) Cum au zis si altii mai sus, fiecare masoara succesul altfel. Da, clar ca Tiriac e un om de succes. Insa a fi om de succes este foarte diferit de a te simti implinit. Primul se refera la bani, al doilea la sine, la cum traiesti tu in sufletul tau. Uite, cred ca artistii care devin avuti pe seama artei lor ar trebui sa fie cei mai impliniti oameni. Eu asa vad treaba cu succesul.
Ah, si sa nu uit, ca pomenesti de prietenul tau: treaba cu autosabotajul nu tine de inteligenta, ci de sanatate mintala. Daca ii esti prieten bun, ii recomanzi sa intre in terapie si sa descopere de ce se faulteaza singur.
Mie personal mi s-a intamplat sa zic ca pot si am putut si sa zic nu pot si n-am putut. Dar nu e universul care comploteaza pt tine, nu e nici despre asteptarile proprii si limitele alea imaginare, e despre cat esti de abil sa ti le asezi asa incat sa functioneze sau cat esti de constient de propriile limite reale. Ca degeaba imi pun io in cap sa ma fac astronaut, cand o ecuatie de gradul 2 zic ca-i semnatura, deci nah, ca si universul se lasa pagubas. Da, e drept ca lucrurile „se aseaza” cateodata in viata in feluri neintuite in prealabil, dar tine tot de alegerile pe care le faci la un moment dat. Mai e si efectul Butterfly, iei azi o decizie mica care iti poate influenta viata in viitor, in rau sau bine, evident, dar e tot decizia ta de la momentul acela.
Gata cu filozofeala, voiam doar sa fac ordine in idei :)))
@singlemom, momentan voi răspunde la faza cu prietenul și voi reveni și cu un comentariu mai amplu deoarece văd că ești singura care a abordat acest subiect, deși cred că l-am flancat destul de bine ca un subiect separat de discuție.
Este foarte greu ca să îi recomand eu un psiholog deoarece nu știu cum va reacționa. Nu suntem prieteni la cataramă astfel încât să-l sfătuiesc în această privință. Sunt mai bun prieten cu sor’sa! Sau mă rog am fost, odată, mai de mult 😎.
L-am „moștenit” într-un fel, chipurile că s-a angajat la ultimul meu loc de muncă și eu l-am învățat destul de multe dedesubturi.
Treaba asta cu psihologul pentru mulți dintre noi, inclusiv pentru mine a fost un subiect sensibil. Am ajuns la un moment dat la un psiholog, o tipă foarte mișto și am ajuns să facem… cu totul altceva fără să vă gândiți la prostii. Trebuie să dai și peste cineva cu care să te conectezi și chestia asta este foarte greu de făcut cu o persoană care nu prea crede în așa ceva. Eu personal nu am dat de aceea persoană, nici nu pot să spun că am căutat foarte mult.
Apoi mai este și latura financiară care nu este una de neglijat. Pentru că deși știu că pot ajuta, unii au niște prețuri de mănânci o săptămână numai caviar cu prețul pe o ședință. Exagerez, bineînțeles, dar eu unul recunosc că nu sunt destul de ieftini.
Sunt multe de discutat aici și da poate sunt un prieten nașpa că nu fac această recomandare…
@BaGheRa, la psiholog merg oamenii pentru că nu au avut în viață parte de minte sau de noroc ?
@Paco, la psiholog ajung persoanele care conștientizează faptul că au nevoie de acest gen de ajutor. Nu știu dacă ține de minte sau de noroc!
@singlemom, ești o persoană care se cam pricepe la oameni, ai descusut destul de bine articolul și într-adevăr sunt niste planuri paralele care odată așezate unul peste altul face ca persoana respectivă să atingă acel succes care ne dă bătăi de cap în acest articol.
Vezi tu, mă iau pe mine ca exemplu, eu nu ajungeam niciodată aici, în Qatar, în Middle East, dacă o persoană nu mă recomanda… nu aveam de unde să aflu și nici nu eram interesat să plec de la fosta firmă, pur și simplu a venit de nicăieri. Tipul care m-a recomandat este un englez pe care nu l-am mai văzut de vreo 7 ani, putea recomanda pe oricine, dar în momentul în care i s-a spus dacă cunoaște pe cineva cu background similar cu al meu… omul s-a gândit direct la mine, nu la un englez de-al lui. Eu să fiu sincer nu m-aș fi gândit la el, ci la un român de-al meu. Norocul și networking-ul!
Acum foarte mulți ani, cineva mi-a spus că pentru a ajunge să lucrezi în zona asta, trebuie să fii recomandat de cineva și să ai minim 15 ani de experiență și mi-a rămas ideea asta în cap. Când am semnat contractul făcusem 15 ani și 6 zile de experiență. Universul?!? Poate!
Pentru a veni aici, să fii singur, să nu cunoști pe nimeni, să nu ai absolut deloc habar despre ceea ce urmează să faci (nu am făcut absolut nimic din ceea ce știam să fac – am luat totul de la zero), să ai contract determinat în care este stipulat că te pot da afară fără preaviz… trebuie să fii ori puțin inconștient, de genul celor care se aruncă cu capul înainte, ori să fii foarte încrezător pe forțele proprii. Nu sunt nici una nici alta! Au adus în discuție ideea de contract permanent după 3 luni de zile… dar asta înseamnă să rămân aici, și să mă duc acasă o lună pe an… Alegeri făcute cu sacrificiu!
Mi-au prelungit contractul și mulți mi-au spus că nu ar fi făcut alegerea asta dacă erau în locul meu! Eu am făcut-o! De ce?
Păi mă duce gândul mai departe la factorul social, pe care tu l-ai adus în discuție. I-am adus în discuție pe Țiriac și pe Năstase deoarece amândoi au același background, iar eu spre deosebire de alți colegi de ai mei, vreau să mă dezvolt și în fosta firmă nu mai aveam ce învăța! Mulți se culcă pe o ureche și dacă găsesc o firmă bună, ies la pensie de acolo, și spun drept că eu nu am putut să mă plâng niciodată de firma aia. Mi-a oferit tot ceea ce am vrut, cerut, dorit! Era un loc călduț, doar că pentru mine nu a fost de ajuns! Pot mai mult!
Din postura în care sunt acum stau pe scaunul celui care stătea la fosta firma lângă mine în momentul în care ne întâlneam.
În august mi se termină contractul și voi veni acasă, deși dacă le spun acum, că vreau să rămân, probabil că vor face pe dreaq în patru să mă țină aici. Mi-au spus de vreo 5 ori asta, din februarie până acum. Din nou alegeri!
Există totuși o posibilitate să rămân… vom vedea dacă se va materializa! Chiar dacă nu se va întâmpla, a fost o experiență frumoasă, din care am învățat enorm de mult și pot spune că plec cu zâmbetul pe buze, deoarece mi-am dorit să se întâmple și s-a întâmplat!
PS. Sunt ușor cam speriat… nu mi s-a întâmplat niciodată până acum ca cineva să citească ca în oglindă printre rânduri ceea ce am vrut să transmit!
@singlemom, încă o chestie, dacă a ajuns un cimpanzeu în spațiu, de ce nu poate ajunge și unu care are două clase ca trenul 🙈.
@baghera,
eu ma banuiesc demult de OCD, de aia am simtit nevoia sa descos patchworkul tau de idei si sa le pun separat :)))
Si eu sunt de convingerea ca in cea mai mare parte totul tine de alegerile pe care le facem. Evident ca ma refer la situatii de viata normale si nu la evenimente exceptionale gen covid, razboi etc, ca acolo tine de noroc, nah, sau ghinion, n-ai ce controla la ele. Maxim incerci sa aduni cioburile de pe jos.
In conditii normale tine de alegeri. Dar a nu se confunda cu: decizie otpima = rezultate optime. Cea mai buna decizie intr-o anumita circumstanta poate fi negativa in rezultate la un moment dat, iar asta nu inseamna ca daca ai un fail esti prost sau ai fost prost inspirat cand ai decis. Normal ca si asta e o optiune, sa decizi prost, dar nu despre asta vb :)))
Cat despre noroc, stii cum se zice: norocul si-l mai face si omu’. Gen cazul tau. Pai ala din UK nu te-a recomandat pe ochi frumosi (sau poate?!), ci pt ca tu la un mom dat ai muncit/vorbit/gandit/whatever mai bine/altfel decat altii, de asta si-a adus aminte de tine. Sau the Butterfly effect 🙂
Pai daca-ai zis ca am citit in oglinda inseamna ca ori ai scris tu invers, ori te-am citit eu invers :)))
@baghera,
pt ca anumite specimene de oameni pot face mai mult damage ca un cimpanzeu?! :)))
E grele maică azi … e grele … da’ EBA ce a avut : succese ori succesuri ? Ahhh Sida-ntr-un final 😉🤣
@Habare, bro și a scăpat și de aia, dar a fost alegerea ei. S-a ales cu doi copii dar se poate spune că e prima femeie care a scăpat de sida! 😂
Invidioși mai sunteți! 🙂
@Laura, pe succesurile EBei? 😁
@BaGheRa,
Pe Sida ei 🙂