Cartea clanului din Baltimore, Joël Dicker

cartea clanuluiCând am primit Cartea clanului din Baltimore, primul gând m-a dus la o poveste despre mafie. Nu este despre mafie și pentru mine a fost o surpriză extrem de plăcută pentru că am descoperit povestea unei familii cu bune și cu rele, cu drame și cu bucurii.

Iar surpriza s-a oprit aici. În primele pagini dau peste îndemnul „Dacă vă pică în mână această carte, vă rog, citiți-o”. Ce e asta? Autorul ne roagă frumos să-i citim cartea? Mi se pare de la sine înțeles că orice scriitor își dorește să-i fie citite cărțile, altfel nu le-ar mai publica.

Povestea unei familii americane și a celor trei foarte buni prieteni: verii Hillel și Marcus Goldman cărora li se alătură semi-orfanul Woody, adoptat de familie. Totul văzut extrem de subiectiv prin ochii de copil ai lui Hillel. Nici când se maturizează, Hillel nu devine mai obiectiv, fermecat fiind de perfecțiunea familiei Goldman din Baltimore. Și complexat de propria sa familie restrânsă, Goldman din Montclair.

Chiar dacă Joël Dicker știe să dozeze bine tensiunea și suspansul, descrierile și amănuntele în fiecare din cele 500 de pagini ale romanului abundă într-un fluviu care te îneacă. Totul mi s-a părut prea mult. Secvențe prea des repetate, Baltimorii prea perfecți, opulența lor prea țipătoare, fără nimic, nici măcar o scamă care să tulbure această imagine minunată timp de mulți ani de zile.

Până într-o zi când are loc Drama. O dramă despre care aflăm la sfârșitul cărții, evident, și care, și ea, mi s-a părut exagerat de dramatică. Începutul sfârșitului e dictat de Marcus și Woody angajați într-o stupidă aventură de tip Bonnie&Clyde. Iar sfârșitul sfârșitului ne relevă un tablou ceva mai realist: practic, toată povestea este despre mărirea și decăderea unei familii care, cu cât pare mai perfectă, cu atât e mai zguduită de necazurile pe care nu le mai poate controla.

Ce nu mi-a plăcut: Multe secvențe de viață care se repetă, uneori văzute din perspective diferite. Destule situații stupide și prost înțelese de protagoniști, care, de altfel, sunt extrem de inteligenți în viziunea naratorului. Toți sunt frumoși, demni, cu suflet curat, relațiile dintre ei sunt pure, de nimeni și nimic tulburate. Da, totul mi s-a părut exagerat la superlativ și aproape plictisitor în monotonia repetitivă.

Ce mi-a plăcut: acest citat

”Mulți dintre noi încearcă să înțeleagă viața noastră, dar viața noastră are sens doar dacă suntem capabili să atingem aceste trei obiective: a iubi, a fi iubit și a ierta. Restul este doar timpul pierdut.”

Cartea clanului din Baltimore este un roman ușor, bun de citit la plajă. Numai dacă ai chef să cari în traistă 500 de pagini.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.