Am fost cândva femeie de onoare, Radu Paraschivescu


Am râs. Uneori în hohote, alteori nostalgic. Am fost cândva femeie de onoare este o excelentă culegere de scurte povestiri autobiografice care poartă cititorul prin România ultimilor 40 de ani, cu întâmplări savuros descrise, petrecute atât înainte cât și după Revoluție. Cu un umor de foarte bună calitate, Radu Paraschivescu povestește scene uneori bizare, alteori tragi-comice, dar mereu autentice. Cu un ton foarte jovial, fermecător, cald, bogat în comic de situație și limbaj, autorul reușește să redea atmosfera trăită de noi în anii pre- și post-decembriști.

Întâmplări din facultate, armată, stagiatură, vacanțe sau din viața profesională timpurie trezesc în cititor amintiri ale unor vremuri tulburi din ultimii ani ai comunismului și primii ani ai neo-comunismului denumit emfatic ”democrație originală”. Fiind studentă și apoi stagiară și navetistă înainte de ’89, am rezonat amuzată cu autorul la ”călătoria” acestei cărți.

Nu ştiam că dragostea şi masochismul se înţeleg atât de bine. Am probat-o pe pielea mea câteva luni, până într-o miercuri ploioasă, când, răzvrătindu-mă brusc, am ieşit din casa şi din viaţa ei. Stăteam turceşte pe un covor rărit, cu o sticlă de brifcor, langă pianul la care ea cânta, cu ochii pe partitură şi cu gândul la examen. Voia să incendieze scenele lumii, căci văzuse Competiţia, se molipsise de ambiţia lui Amy Irving şi ardea de dorinţa de a-l invinge pe Richard Dreyfuss la toate concursurile. Ea drumeţea pe clape, eu beam din sticla de brifcor şi transcriam naţionala de fotbal a Braziliei pe o foaie, cum făceam de fiecare dată cand n-aveam nimic de făcut.

Am fost cândva femeie de onoare este o lectură perfectă pentru vacanță și relaxare. Pe un ton ironic și autoironic, autorul ne plimbă câte un pic prin muzică, sport, situații haioase, aventuri și primele iubiri. O carte foarte faină, cu umor de buna calitate, din care cel mai mult mi-a plăcut capitolul Am fost cândva femeie de onoare. La care am râs cu lacrimi  🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.