Viața lui Pi, de Yann Martel

viața lui PiPe coperta cărţii, sub titlu, scrie mărunt “Acum şi un film de excepţie…”  După ce am citit Viaţa lui Pi şi n-am văzut încă filmul, mi-e greu să-mi imaginez cum s-au ilustrat rândurile acestui roman. Ele mi-au creat în minte imagini de coşmar, situaţii dincolo de limitele omeneşti, întâmplări absurde şi totodată tragi-comice.

Romanul cuprinde între cele două coperte un pic peste cele 227 de zile pline de aventură ale tânărului Pi. Deci nu e chiar toată viaţa lui, ci un strop din copilăria fericită, câteva zile după salvarea lui şi deducţia printre rânduri că a urmat o viaţă împlinită, în normalitate. Dar cele 227 de zile de naufragiat fac cât o sută de vieţi aventuroase.

N-am să povestesc cartea. Este prea frumoasă şi ea merită citită, nu povestită. Spun doar că Viaţa lui Pi  este plină de surprize, de emoţii, de informaţii interesante, de învăţăminte, de situaţii bizare. În limitele confortabile ale gândirii noastre şi ale traiului comod, niciodată nu vom şti de ce suntem în stare dacă se năruie totul. La propriu, fizic şi psihic.

Pi ne spune ce a făcut el. Pi – porecla numelui Piscine, fără legătură cu litera grecească cu care ne-a bântuit matematica în şcoală.

Viaţa lui Pi  nu este doar un roman plin de aventuri. Rândurile sale au atâta încărcătură spirituală cât să nu ne plictisească, dar să ne pună pe gânduri. Atât cât să ne arate ce mult înseamnă credinţa. În ceva, în cineva, în viaţă.

Yann Martel reuşeşte să justifice fiecare gând, fiecare trăire şi acţiune, şi să le descrie perfect, astfel încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva chiar el este Pi.

Dacă această poveste redă nişte întâmplări reale te umple de uimire şi respect.

Dacă această poveste este doar produsul imaginaţiei te umple de admiraţie. Ce imaginaţie fantastică!

Şi într-un caz şi în celălalt, Viaţa lui Pi  merită citită. Filmul poate să mai aştepte…

2 Comments

  1. Nicolae Dascalescu

    Nu lăsaţi filmul să aştepte… 🙂 Este o realizare remarcabilă, – nu ştiu dacă şi artisitică, nu vreau să ma pronunţ, deşi sentimentul meu este că da! – dar tehnică, cu siguranţă! CGI la un nivel incredibil, imagini de o frumuseţe ce îţi taie răsuflarea…

    Reply
    1. LG (Post author)

      Confirm, și filmul e superb 🙂

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.