Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac

varaO carte grozavă, cu un ritm alert, personaje unice și perfect creionate. O scriitură îndrăzneață, dureros de brutală, înțepătoare pe alocuri, tandră în altele, mereu o combinație perfectă între ultimele două. Acum, la câteva zile după ce am terminat-o și lectura s-a așezat bine în capul meu săpându-și culcuș definitiv, am senzația că autoarea ar fi putut continua cu succes câteva capitole. Vara în care mama a avut ochii verzi e un roman abrupt, colțuros, care te lasă fără suflare de la primele fraze.

”În acea dimineață, în care o uram mai mult ca oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată.”

Alexsy este un adolescent rebel și cu oarecari afecțiuni psihice, bucuros să plece în vacanță cu amicii și să scape de atmosfera toxică de-acasă. Mama sa, cu care are o relație mizerabilă, îi dă planurile peste cap când îl roagă – ba nu, îl mituiește! – să-și petreacă vara cu ea într-un sat turistic din Franța. Scârbit de perspectivă, dar încântat de mita oferită, acceptă bizarul târg. De ce îl vrea mama o vară doar cu ea? Aflăm odată cu Alexsy și aflăm drama care-i va contura destinul.

Sentimentele sale nu apar dintr-o toană adolescentină ci sunt cauzate de traumele din copilărie, când a avut parte de ignoranță, de brutalitate și s-a simțit mai mult decât nedorit. Cinismul cu care își descrie părinții și relația cu ei este cutremurător și totodată fascinant, de-ți face pielea de găină.

“Întotdeauna mi-a plăcut anatomia. Mi se trage, probabil, de la mama, care ar fi trebuit sa fie profesoară de biologie, însă a ajuns vânzătoare de covrigi. De la tata nu mi se trage nimic. “

Vara în care mama a avut ochii verzi e o carte despre nebunia de a simți prea mult, despre neajunusurile copilului prea sensibil într-o lume aparent desensibilizată, dură și rea. E despre parinți proști și copii deștepți și despre cum ajunge moartea să-ți descopere ce n-ai reușit să vezi toată viața. Emoțiile intense ale personajelor sunt redate atât de bine, încât cititorul are senzația de spectator nepoftit la o dramă de familie.

O carte fenomenală! Scrisă excelent (stilul frust și succint mi sa părut oarecum apropiat de cel al lui Eric-Emmanuel Schmitt), cu un limbaj surprinzător, într-un stil nou și interesant, lectura ei te face să vrei mai mult, tot mai mult, să afli totul despre personaje și povestea lor.

”In acea vara ne-am autodistrus mai mult decât în toți anii, totuși niciodată nu am fost mai plini de viața.”

 

“Mama a avut dreptate în acea seară și în alte câteva care au urmat. Dar rolul de filosof nu o prindea deloc, mai ales că a fost mereu o fiică, o soție și o mamă de mâna a doua. Era însă o modalitate de a ne umple serile. Bineînțeles ca nu am urmat niciunul dintre sfaturile ei apocaliptice, deși acum vad ca unele ar fi putut într-adevăr să mă scape de niște cucuie.”

Mi-a plăcut enorm si o recomand celor care vor să citească literatură românească contemporană. E altceva… și e minunat!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.