Vânătorii de zmeie, de Khaled Hosseini

vanatorii de zmeieAl doilea roman al lui Khaled Hosseini – Vânătorii de zmeie, total diferit de “Splendida cetate a celor o mie de sori“. Total diferit dar la fel de superb.
Am privilegiul să scriu despre unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit până acum. Atât de bun, atât de “cu miez”, încât simt că orice cuvinte laudative aş folosi, nu reuşesc să-l aşez atât de sus unde-i este locul.

Vânătorii de zmeie este un roman care te înghite. Nu doar că te fascinează, te absoarbe, ci pur şi simplu te înghite. Când îl termini îţi vine să plângi. Să plângi pentru trăirile celor povestiţi, să plângi pentru că s-a întâmplat, să plângi pentru că ai terminat lectura. Iar după ce-ţi ştergi lacrimile din suflet, urmează zile, multe, în care te tot gândeşti la vânătorii de zmeie. Te tot gândeşti la viaţa afganilor, la soarta lor, la suferinţa împletită cu ură, la prietenia îmbrăţişată cu iubire, la regretele pierdute în moarte.

Amir şi Hassan, doi copii afgani, prieteni nedespărţiţi şi fraţi neştiuţi, îşi trăiesc vieţile conform castelor în care s-au născut. Îşi trăiesc copilăria fericită şi nevinovată până când apare vinovăţia şi se instalează nefericirea. Vieţile lor sunt brutal separate, însă sufletele le rămân înfrăţite dincolo de moarte. Mai mult nu povestesc, totul ar suna sec, fad.

De-acum, când cineva din jurul meu va spune că noi ducem o viaţa grea, tare mult aş vrea să citească romanele lui Khaled Hosseini. Îl asigur că brusc îi va trece orice căinare.

Câteva citate care, în contextul acţiunii, sunt superbe:
Hassan pentru Amir: “pentru tine, de o mie de ori şi mai mult!
Amir pentru Hassan: “încă mai există o cale pentru a fi bun...”

Sunt mulți copii în Afganistan, dar prea puțină copilărie.

Acuma, ascultă aici, orice ți-ar spune molahii, să știi că există un singur păcat, numai unul, și ăsta-i furtul. (…) Când omori un om, furi o viață. Îi furi soției dreptul de a avea un soț și copiilor – dreptul de a avea un tată. Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevăr. Când înșeli, furi acelui om dreptul la corectitudine. Ai înțeles?

2 Comments

  1. NICOLAE DASCALESCU

    Doar de dragul preciziei, ordinea aparitiilor a fost:

    The Kite Runner (2003) (Vanatorul de zmeie)
    A Thousand Splendid Suns (2007) (Spelndida cetate a celor o mie de sori)
    And the Mountains Echoed (2013) (Si muntii au ecou)

    Medicul Hosseini s-a lasat de practica medicala dupa succesul inregistrat cu prima carte pentru a se dedica in intregime scrisului…bine a facut! Astept cu nerabdare viitoarele aparitii, sper sa mai fie…

    Reply
    1. LG (Post author)

      Da, ai dreptate! Buna precizare.
      E al doilea roman citit de mine 🙂

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.