Unghiile mele roşii

unghiile De multă vreme, purtată de noile tendinţe la modă, m-am aliniat şi eu, în calitate de beneficiar, noii tehnologii de unghii cu gel. Ani de zile am purtat cu mândrie nedisimulată podoaba sângerie a terminaţiilor mâinilor, unghii lucioase care îmi colorau zilele şi degetele. Întâi, am refuzat această tehnică, principiul meu de “autenticitate“ a avut de suferit în ziua în care stilista m-a convins să-mi acopăr unghiile rozalii-copilăreşti, cu gelul roşu aprins, atât de departe de inocenţa copilăriei! Uau! Rezultatul m-a fascinat, prin calitate şi…senzualitate. S-a ascuns adânc în mine nevoia de a fi EU, cea cu unghii boante, fiind lovită puternic de luciul irezistibil al reflexelor moderne.

De multe ori mi-am ascuns latura mea autentică, sinceră, din nevoi mai mari decât mine: iubirea celorlaţi, afilierea la grupul pe care îl admiram sau nevoia de a-mi găsi un drum mai uşor în viaţă.
De multe ori mi-am lăsat câte o parte din mine acoperită de câte un gel, mai roşu şi mai lucios decât aveam eu natural în mine, doar pentru că admiraţia celorlalţi era magnet irezistibil, imposibil de refuzat. Sub gelul roşu al unghiei sau sufletului, natura interioară s-a ascuns, cuminte şi tăcută, purtătoare secretă de ceva ce nu era. Făţărnicie roşie şi mondenă, ţipată extern de adăugiri “tehnice” ( aşa se numesc – unghii tehnice).
Până într-o zi când, natura imposibil de stăvilit a ieşit la suprafaţă, crăpând învelişul lucios; gelul a început să se sfărâme, iar unghiile agăţau tot ce atingeau. De câte ori nu suntem şi noi în situaţia în care natura noastră interioară îşi strigă dreptul natural? De câte ori constrângerile conventionalismului făţarnic nu se rup brusc şi abrupt, zgâriind şi ranind oamenii din jur ? Doar pentru că undeva, ascusa adânc sub falsitatea tehnicii, există nevoia noastră de a ne defini aşa cum suntem: slabi, bonţi, roz, altfel decât ne cere revista sau societatea. Şi ne putem “coafa” sau “ tehniciza” unele laturi însă fiinţa noastră, sub toate aceste lacuri,vopsele,geluri sau alte acareturi, rămâne la fel de fragilă şi delicată.
M-a durut, m-a durut tare hotărârea de a renunţa la magicele mele unghii roşii…atât de lungi…atât de sexi! M-a durut şi străduinţa de a ajunge din nou la ceea ce se află dedesubt. Le-am pilit, le-am smuls, le-am tăiat…doar pentru că nu-i uşor ca după o perioadă de judecată falsă, să te întorci acolo unde îţi este locul – înapoi în sufletul tău.

Unghiile mele roşii m-au învăţat că nu-i nimic rău în a le purta. Mi-au oferit şansa unor experienţe noi, inedite, de mână purtată uşor în aer cu străluciri de foc de iad.
Nu-i rău nici să revii la ceea ce eşti ,aşa cum te ştii, cu unghii şi părţi boante, cu emoţii tăiate adânc în carne, sau cu o culoare nedifinită a hazului personal.
Nu-i rău, atât timp cât ştii să recunoşti diferenţa, cât rămâi ancorat în puterea lui “ştiu cine sunt“, iar restul e doar călătorie fascinantă prin experienţe diferite.
Nu-i rău, atât timp cât din când în când te întorci la ceea ce ştii că eşti cu adevărat.
Rău este doar când gelul unghiilor sau al convenţiilor reuşeşte să facă din haina lipită de tine şi recunoscută de mintea ta, una bună de purtat prin lume ca fiind autentică.
Deoarece cândva, mai devreme sau mai târziu, toată pojghiţa va dispărea, se va topi şi te vei trezi purtând în interior un străin.
Daniela Tudor – psiholog, psihoterapeut

2 Comments

  1. Daniela Tudor (Post author)

    Bookish style,
    Si-atunci se intampla adevarata drama! Ascuns dupa o masca sau alta, mereu, exteriorul se identifica cu masca, iar interiorul sufera. Spre final, obositi, ne intrebam de ce suntem nefericiti…

    Reply
  2. Bookish Style

    Frumoasa paralela. Problema e ca de multe ori dupa ce te dezbraci de toata poleiala nu mai stii cine esti, si in loc sa iti dai ragaz sa te regasesti, te camuflezi din nou sub alte masti.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.