Un semi-veac de căsătorie

un semi-veac1Un semi-veac de căsătorie! Adica juma’ de secol?! Hmm… Mătuşa mea Matilda are 78 de ani şi e vie. Eu nu-s aşa norocoasă ca alţii, cu o mătuşă Tamara moartă! Mai bine aşa, pentru că vorbind cu Matilda te îmbogăţeşti sufleteşte.

La o cană de cafea (noi bem cu cana, vorbim mult) am întrebat-o care este secretul căsniciei ei de peste 55 de ani. Mă priveşte cu ochi uimiţi, ea nu s-a întrebat niciodată asta, n-a avut timp de introspecţii. Şi dialogăm:
– Secret? Nu ştiu nici un secret, aşa a fost să fie! Şi-apoi, dacă o fi existat vreun secret, mie nu mi l-a spus nimeni.
– Nu vă aud certându-vă, nu văd la voi acreală, nici nervozitate.
– Ne mai certăm, dar după ceva timp uităm şi că ne-am certat, şi de ce ne-am certat. Uneori uitarea e mai sănătoasă decât ţinerea de minte.
– Şi totuşi, cum de-aţi rezistat împreună atât de frumos?
– Chiar dacă ar există o anume reţetă, la ce bun? Uite, citeşti în cartea de bucate o reţetă de prăjitură. Dacă 100 de femei o vor urma întocmai, vor ieşi 100 de prăjituri asemănătoare, dar diferite. Depinde ce ingrediente pune fiecare, depinde cât suflet pui în prăjitură aia şi mai depinde cât de încins este cuptorul fiecăreia. Amănuntele astea, greu de precizat în reţetă, fac diferenţa între cele 100 de prăjituri. Aşa este şi in căsnicie…
– Nu v-aţi plictisit niciodată unul de altul?
– Ei asta-i! Sigur că ne-am plictisit. Dar e normal, uneori mă plictisesc şi de mine însămi. Şi ce? Trece şi plictiseala, aşa cum vine. Până la urmă, orice ai face mult timp, cu oricine ai fi, tot apare plictiseala, e în firea omului. Sunt altele, mai puternice decât plictiseala…
– Adică? Ce?
– Încrederea, iubirea, răbdarea. Astea-s la temelie. Restul, mărunţişul, cărămizile mai cad, mai pui la loc, mai lipeşti, mai văruieşti. Dar dacă temelia e zdravănă, casa nu cade.
– Unchiul te-a înşelat vreodată? întreb timid, neştiind cum va reacţiona la o întrebare aşa personală.
– Habar n-am! – răspunde Matilda cu nonşalanţă. Dar cui îi pasă? Mie, nu! Dacă m-a înşelat, păcatul lui să fie, dar să nu-mi spună mie aşa ceva. Ar însemna lipsa de respect şi de suflet să-mi arunce în faţă greşelile lui. Eu atât ştiu: s-a purtat cu mine întotdeauna de ca şi cum aş fi fost Unica Femeie în viata lui. Şi asta mi-a fost de-ajuns. Dacă s-o fi încurcat vreodată cu vreo mândră, este treaba lui, nu a mea! Treaba mea a fost raportul dintre noi doi, familia noastră. Când vrei să construieşti ceva, nu cauţi altceva care să dărâme construcţia.
S-a terminat cafeaua şi am plecat, dusă pe gânduri, reflectând la mătuşa Matilda. Senină, calmă, cu toate aşezate în mintea şi sufletul ei. Ordonate ca şi casa ei. Ascultând-o, am înţeles că nu există şabloane, reţete, nici minuni. Există doar încredere, iubire, răbdare. Şi dorinţa de a fi cu celălalt, chiar şi-n plictiseală. Că nimeni nu poate face giumbuşluguri noi, zilnic, an de an, 55 de ani. Însă toate ne dorim pe cineva alături pentru care să fim Unica Femeie.

4 Comments

  1. Francesca Suciu

    Frumoasă povestea și interesantă!
    Felicitări, Laura!Și mulțumiri. 🙂

    Reply
    1. LG (Post author)

      mersi, Francesca! 🙂

      Reply
  2. Nelu Preda

    Simpatică mătușa Matilda, plină de înțelepciune, la fel și textul. plăcut și cursiv scris !…Felicitări !

    Reply
    1. LG (Post author)

      Nelu,
      multumesc! 🙂

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.