Soacră – poamă acră?

soacra Sintagma a devenit un clişeu.
Relaţia cu soacra este supraevaluată. Se pierde prea multă energie pentru o relaţie care, dacă nu e normală, nu merită atenţie.

Preconcepţie. Influenţa socială şi memoria colectivă ne pune automat în faţa unei axiome: relaţia cu soacra e dificilă. Vin şi spun, de ce ar fi aşa?! De ce relaţia cu soacra ar fi mai altfel decât orice relaţie cu o rudă, un coleg, un şef, un vecin, un prieten? Orice relaţie se construieşte, ea nu pică din cer gata făcută şi etichetată. Cum îţi construieşti relaţiile, inclusiv cea cu soacra, asta e o problema personală, nicidecum predefinită.

Sentimente. Gura lumii acuză şi scuză soacra pentru “afurisenia” ei spunând că deh, îşi iubeşte mult copilul şi din avânt protector se pune de-a curmezişul norei/ginerelui. Mi se pare o abordare falsă şi găunoasă. O mamă care-şi iubeşte cu adevărat odrasla, fie ea deja căsătorită, va iubi şi partenerul(a) odraslei. Sau măcar va accepta relaţia ca pe ceva pozitiv. Dacă Maricica îl iubeşte pe Gigel al meu – ori pe Maricica mea o iubeşte un Gigel, de ce ar trebui să mă oftice asta? În fond, e vorba de iubire! De iubirea aproapelui!

Atitudine. Când îţi iubeşti copilul dar îi respingi partenerul ales, nu mai e iubire. Este egoism. Vrei să nu se atingă nimeni de “odor” ca nu cumva să strice perfecţiunea pe care ai creat-o. Sau, şi mai grav, ca nu cumva să repare cineva imperfecţiunea pe care doar tu, ca mamă, o crezi perfectă. Trezirea! Cordonul ombilical s-a tăiat la câteva secunde după naştere. Lasă-l aşa, tăiat!
Dacă-ţi iubeşti copilul – ajuns deja la maturitate – atunci accepţi şi alegerile lui.
Dacă nu eşti în stare, e numai vina ta (de soacră!). Deschide-ţi mintea şi sufletul, n-a murit nimeni din asta. Dar s-a murit (sau s-a trăit prost) din ură, ciudă, intrigi, despărţiri – şi istoria are mărturii în acest sens.
LG micimages

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *