Povestea psihopatului bătăuş şi a ţărăncuţei epilate. “50 Shades Darker” – film

povestea psihopatuluiAm citit merveioza capodoperă Cele 50 de vicii ale domnului Grey cu ceva timp înainte de ecranizarea carții. Am scris despre ea aici, iar în final îmi exprimam speranța (deșartă) că, poate, filmul o fi mai bun. Că mai prost decât o carte atât de proastă nu-mi puteam imagina. Nu l-am văzut – n-am păcate atât de mari încât să suport acest supliciu. L-a văzut Silviu Iliuță – un tip deștept, dar în cazul ăsta ghinionist. Redau un fragment din impresiile lui:

1. Un bărbat ajunge la filmul ăsta numai dacă este: sub papuc, idiot sau pierde un pariu.
Aleg cazul doi.

2. Totuşi, coşmarul meu nu e adevărat: sunt şi trei bărbaţi în sală.
Fetele sunt de peste 40 de ani, singure. Toate par sosii ale cântăreţei Adele.

3. Reclamă la un produs de “eliberat tractul urinar”.
Bine gândită, deşi ar merge şi nişte cuţite de bucătărie sau tigăi Delimano. Iubita mea e emoţionată, a citit cărţile.

4. Începe.
Ţărăncuţa frumuşică lucrează la o editură, iar şeful ei este unul cu faţă de tâmplar şi creion la ureche. “Să vezi ce păţeşte boul ăsta de la Grey!”, comentează Adele de pe rândul din faţă.

5. Urmează câteva minute cu replici excepţionale, de Oscar! Cele mai inteligente sunt: “Aceste poze sunt cu mine” (ţărăncuţa la o expoziţie de pictură). “Ce poze mari!” (tot ea, tot acolo, lângă nişte poze mari). “O, Doamne, sunt şase poze!” (aţi ghicit, ea lângă şase poze)

6. Apare EL, psihopatul. E momentul când sala eliberează un “Aaaaaaah!” colectiv.
Ce dreaq aveţi?” aud vocea unuia dintre cei trei bărbaţi. Apoi nu i-am mai auzit-o. Sper că mai trăieşte.

7. Este momentul în care simt nevoia să postez pe facebook. Mă fac că scap floricelele şi scriu dintre picioarele fetei din dreapta.
Sunt la 50 Shades. Dacă e cineva prin AFI şi poate intra în sală, îl rog să mă strige să ies URGENT! Sau dacă e vreun bărbat în sală acum şi transmite semnale S.O.S. pe facebook, ca mine, îl implor să tuşească de trei ori, apoi să leşine. S.O.S.!
Acum nu îmi rămâne decât să îmi iau provizii pentru câteva ore şi să stau singur pe insula mea pustie, să aştept.
Şi să mă ridic.
Două picioare mă strâng de cap, ca într-un cleşte…

Continuarea o găsiți aici: Cronici pe bune

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.