Povestea lui Lisey, de Stephen King

povestea-lui-liseyAvem un scriitor de prestigiu, un roman bine scris, un subiect interesant. Poate cam bizar. Prea bizar! Stephen King ne-a obişnuit cu o serie de capodopere şi ne-a determinat să fim pretenţioşi când îl cititm. Povestea lui Lisey – e plină de mister, de spaimă, de intrigi interpersonale sau demoni personali.  Povestea lui Lisey încearcă – şi reuşeşte – să te ducă pe tărâmuri onirice, mai interesante decât ale noastre, dar mai volatile. Cine crede în viaţa de apoi, în vise şi mesajele lor, în lumi paralele, va găsi acest roman fermecător. Poate chiar spiritual.

Am citit cărţi ale lui Stephen King infinit mai bune, mai interesante. Aceasta este doar o poveste cu un demon real şi o iubire ireală, într-o notă cam prea feminină. Romanul te face curios, dar te şi încurcă. Te captivează pe alocuri şi te plictiseşte pe ici-pe colo.

Pe la începutul cărţii – pagina 87, că ăsta e un început din cele peste 600 de pagini – am vrut s-o abandonez. Dar pe Stephen King nu-l poţi abandona, te agaţă şi te ține până la “the end”, fie că-ţi place, fie că nu.

Publishers Weekly spun aşa:

O poveste de dragoste pasională, terifiantă şi delicată. Cu acest roman, descoperi… tentația nebuniei – o lume a râsului sardonic, a formelor întunecate furișându-se, a miasmelor exotice, numită metaforic Bu-Luna, un amestec de bucurie, teroare şi durere.

Citești cartea și pricepi ce se întâmplă în ea, dar nu pricepi de ce se întâmplă. Continui plin de speranță că te vei lămuri, speranțele sunt deșarte, iar la final îți zici ”ce naiba a fost asta?!”… Pentru un cititor în căutarea concretului, acest roman e ușor zăpăcitor. Numai ca Stephen King știe atât de bine și de frumos să te zăpăcească!

http://www.pediverse.ro/despre-mine/

2 Comments

  1. Nicolae Dascalescu

    Eram obisnuiti cu eticheta S. K. – Horror/Thriller. Dar Povestea lui Lisey este altceva…bizara? da, bizara…dar merita dusa pana la capat. Mie mi-a placut. Mult.

    Reply
    1. LG (Post author)

      Și mie mi-a plăcut, o bizarerie plăcută 🙂 iar autorul m-a surprins cu acest roman.

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *