pe citite

Fetița care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu

Fetița-care-se-juca-de-a-DumnezeuFetița care se juca de-a Dumnezeu este unul dintre personajele frecvente din viața reală a societății românești post-decembriste. Copilul unei familii obișnuite, iar aici ”obișnuit” înseamnă copil cu un părinte sau amândoi plecați la muncă în străinătate. Zbuciumul, frustrarea, lipsa prezenței mamei, dorul pentru ea, jocuri și pariuri inventate ca-ntr-un iadeș cu speranța că întoarcerea mamei acasă devine mai sigură și mai rapidă.... Continuarea ->

Viața lui Pi, de Yann Martel

viața lui PiPe coperta cărţii, sub titlu, scrie mărunt “Acum şi un film de excepţie…”  După ce am citit Viaţa lui Pi şi n-am văzut încă filmul, mi-e greu să-mi imaginez cum s-au ilustrat rândurile acestui roman. Ele mi-au creat în minte imagini de coşmar, situaţii dincolo de limitele omeneşti, întâmplări absurde şi totodată tragi-comice.... Continuarea ->

Cu ochii minții, de Hakan Nesser

cu-ochii-mintiiCu ochii minţii mi-a picat în braţe într-o ofertă a Editurii Trei, într-un pachet cu zece romane poliţiste scrise de scandinavi. După succesul fulminant al trilogiei Millennium, odată cu Stieg Larsson parcă toţi scriitori nordici au căpătat o bilă albă.  Nu toţi o merită, desigur, dar editurile încearcă să vândă, iar cu mine au reuşit. Din pachetul celor zece scrieri poliţiste am ales una la întâmplare şi lozul a fost câştigător.... Continuarea ->

Visătoarea din Ostende, de Eric-Emmanuel Schmitt

visatoarea-din-ostendeÎn urma lecturilor mele, l-am perceput pe Eric-Emmanuel Schmitt ca fiind sentimental, atent la detalii, inspirat, cu mult umor. Iar acum îl descopăr ca fiind și romantic. Cu toate că Eric-Emmanuel Schmitt scrie despre locuri comune şi oameni obişnuiţi, cu toate că are un stil simplist, povestirile lui sunt captivante, agitând gândurile şi emoţiile cititorului. Abordând teme diferite, în locuri şi cu oameni diverşi, toate întâmplările expuse de el sunt ciudate. Un singur numitor comun: profunzimea.... Continuarea ->

Mercur, de Amelie Nothomb

mercur Închisoare. Nu puşcarie, nici detenţie, doar închisoare. Din dragoste. Şi egoism. O nebunie! Nici un roman al Ameliei Nothomb nu poate fi încadrat în categoria “obișnuit, normal, banal”, nu! Fiecare roman al Ameliei Nothomb va sfida raţiunea, însă va naşte emoţii. Multe şi de tot felul. În avalanşă….... Continuarea ->

În oraşul de aur şi argint, de Kenize Mourad

in-orasul-de-aur-si-argintKenize Mourad – scriitoare şi jurnalistă născută la Paris – este descendenta ultimului sultan al Imperiului Otoman, Murad al-V-lea, bunicul sau. Mama sa, Prinţesa Selma, într-o viaţă scurtă dar extrem de palpitantă, se căsătoreşte “politic” cu un rajah indian, iar din această căsătorie se naşte Kenize. Istoria romanţată a acelor vremuri ne-o oferă autoarea în primul său roman “În numele prinţesei moarte” – un roman fascinant!... Continuarea ->

Grădina uitată, de Kate Morton

gradina-uitataCitind al doilea roman scris de Kate Morton am făcut o pasiune pentru secrete. Și nu orice fel de secrete, ci de-alea grele și vechi, întortocheate și înfășurate ca într-o combinație de puzzle cu păpuși Matrioșka. Grădina uitată este despre trecut, demult trecut, cam cu o sută de ani în urmă. O sută de ani de mister, un mister care a marcat viața a trei femei din trei generații ale familiei Mountrachet.... Continuarea ->

În numele prinţesei moarte, de Kenize Mourad

numele prinţesei moarteCred că am mai spus-o cândva: există cărţi minunate a căror acţiune se petrece în două zile şi alte cărţi minunate a căror acţiune se desfăşoară pe parcursul a douăzeci de ani. Dilatarea sau condensarea timpului în paginile scrise ţine cumva de talentul scriitorului şi mie îmi plac ambele categorii, dacă au cu adevărat ceva de spus.... Continuarea ->

Pe când eram o operă de artă, de Eric-Emmanuel Schmitt

pe-cand-eram-o-opera-de-artaÎncă un roman ciudat care-mi pică în braţe!
Pe când eram o operă de artă îmi pare a fi o alegorie la adresa mondenităţii, a superficialităţii și a goanei după imagine.
Citind tuşele grosiere ale lui Eric-Emmanuel Schmitt în această scriere, mi-a venit în minte Bruckner cu “Iubito, eu mă micşorez!”.
Autorul duce la extrem singurătatea sufletească a individului modern, şi de aici, setea lui de atenţie, setea de a fi admirat, lăudat, iubit.... Continuarea ->