Un film tensionat şi emoţionant, cu un crescendo până la ultima secundă.
Doi actori care, realmente, îşi dau sufletul în rolurile lor, pentru acest film.
Andrew (Miles Teller) – studentul la Conservator şi Fletcher (J.K.Simmons) – profesorul său sunt absolut spectaculoşi în continua lor confruntare din Whiplash.
Tânărul regizor Damien Chazelle excelează în a ne înfăţişa chinul artistic, preţul ambiţiei şi relaţia contorsionată dintre profesor şi student, ajunsă la marginea iadului.
J.K.Simmons e fantastic în rolul mentorului machiavelic care bagă spaima în studenţii selectaţi cu exigenţă. Cu accese de furie şi un vocabular mizerabil presărat adesea cu insulte homofobe, profesorul vrea perfecţiune şi taie în carne vie dacă n-o obţine.
Vizavi de el, studentul se antrenează zi şi noapte exersând la baterie, îşi sacrifică viaţa personală, înghite umilinţe şi înfrângeri, suportă ghinioane, până când sudoarea frunţii se amestecă cu sângele degetelor pe toba tocită de beţe.
Sunt câteva scene uimitoare şi mă întreb dacă în felul ăsta se atinge performanţa în orice domeniu…Ultima jumătate de oră a filmului poate ţine în tensiune chiar şi pe cel mai pasiv spectator.
Şi pentru că nimic nu este perfect, şi pentru că Whiplash merită premiat chiar dacă nu este un film perfect, după lansarea filmului, analiştii şi chiţibuşarii au găsit două imperfecţiuni scenice, aşa-zisele “gafe”, greu de evitat la orice filmare.
1. Când Fletcher aruncă cu scaunul în Neyman, în primul cadru chitaristul se află în spatele lui Neyman. În al doilea cadru, chitaristul lipseşte. A fost probabil îndepărtat pentru a nu fi lovit accidental.
2. La prima întâlnire dintre Andrew şi profesor, Andrew repetă într-o sală, iar profesorul intră să vadă cine bate la tobe. Fletcher îşi pune sacoul în cuier, apoi pleacă. Andrew ridică privirea spre uşă, iar în cadru nu există nici un sacou pe cuier. La următorul cadru Fletcher se întoarce cu replica “mi-am uitat jacheta” şi în acest cadru reapare haina. [Sursă: IMDB]
Oricum, amănunte lipsite de importanţă raportate la excelenta interpretare a actorilor.
Whiplash a fost nominalizat la şase categorii şi a câştigat 3 premii: cel mai bun actor în rol secundar – J.K.Simmons, cel mai bun montaj şi cel mai bun mixaj de sunet.
….pasiune, daruire pentru ceea ce faci. Dorinta ca, prin discipoli, sa lasi in urma ta lucruri frumoase. Adevarata arta trebuie transmisa si celorlalti. Celor care vin dupa tine.